Cerberii Sfântului Potir

În 1994, la Duminica Tomei, m-a învrednicit Dumnezeu să slujesc în catedrala Patriarhiei. A fost o Liturghie solemnă : Patriarhul, trei episcopi, sobor impresionant de preoţi şi diaconi, un cor îngeresc... Biserica înţesată de credincioşi care se rugau, îngenunchiau, plângeau, sărutau icoanele, dar niciunul din ei nu s-a împărtăşit. Era "credinţă," era "frică de Dumnezeu şi dragoste", aşa cum a fost chemarea din partea diaconului, dar nimeni nu s-a apropiat de potir, afară de nişte copii, care erau ademeniţi la uşa altarului cu nişte pâine muiată în vin, o înşelare care poate produce confuzie, pentru că tinerii aceia erau convinşi că s-au împărtăşit.

Mă întreb, cum putem noi rămâne membre vii a Trupului Tainic al Domnului, împărtăşindu-ne numai de patru ori pe an? (Cf. Învăţătura de Credinţă, Craiova, 1952, pg. 296). Oare nu spune Mântuitorul: "De nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi?" ( Ioan 6 :53). Ori aici nu este vorba numai de viaţa trupească, biologică, pe care ne-o întreţinem cu alimente, ci de viaţa spirituală, prin care devenim nemuritori şi pe care Mântuitorul spune că o primim numai în Sfânta Împărtăşanie, "căci precum Tatăl M-a trimis pre Mine şi Eu viez prin El, tot aşa şi cine Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine", zice Domnul, "căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură" (Ioan 6 : 55, 56, 57).

De aceea, Sfântul Vasile, la anul 372, într-o epistolă către Chesarie, deplânge situaţia din vremea lui, când creştinii se împărtăşeau numai de patru ori pe săptămână, "Căci este bine şi folositor este, a se împărtăşi în fiecare zi, căci Însuşi Hristos zice: <<Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică>>. (Ioan 6 :54). Dar noi ne împărtăşim numai de patru ori pe săptămână: Dumineca, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile când se face pomenirea vreunui sfânt." (Canoanele BOR, Dr. Nicodim Milas, Arad, 1936, pg. 258). Canonul 9, atribuit Sfintilor Apostoli spune: "Cei care vin la biserică..., dar refuză împărtăşirea cu Sf. Euharistie, toţi aceia trebuie excluşi din Biserică..." Acelaşi lucru îl spune, subînţeles şi canonul 2 al sinodului din Antiohia (341), canonul 2 al sinodului VI şi canonul 1 al sinodului VII ecumenic (Despre Dumnezeiasca Împărtăşire, Tesalonic,1992, pg. 14-15).

Atunci cum s-a ajuns la restricţia ca Sf. Împărtăşanie să fie constrângător legată de Taina Spovedaniei, ca element pregătitor; iar preoţii, neavând timp să mărturisească în fiecare Duminică pe toţi cei care ar dori să se cuminece, le-au pus termene: o dată pe an, de patru ori pe an, sau o dată pe lună? Şi, au dreptate preoţii. Dacă toţi care vin duminica la biserică ar vrea să se cuminece, când mai are preotul timp să-i spovedească? Pe de altă parte, nu au credincioşii dreptul, să se unească cu Hristos? Căci doar pentru aceasta au venit la Liturghie! Nu este nici un canon în Biserică care să impună spovedania ca parte pregătitoare a Sfintei Cuminecături, ci dimpotrivă: sunt excluşi din Biserică cei care participă la Sfânta Liturghie, fără să se împărtăşească (Can. 8 si 9 Ap., 2 VI ec. 1 VII ec.), pentru că Liturghia este taina distribuirii Trupului şi Sângelui, aşa cum reise din conţinutul rugăciunilor canonului euharistic, pe care, din nefericire, preoţii le citesc în taină: "... prin mâna Ta cea puternică să ni se dea nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge, şi prin noi la tot poporul Tău"... Către cine strigă Iisus Hristos: "Luaţi, mâncaţi şi beţi dintru acesta toţi"? Oare nu pentru participanţii la Sfânta Liturghie? Ba preotul le mai şi arată potirul, zicând: "Apropiaţi-vă!" şi, de cele mai multe ori, nimeni nu se apropie. Iar la urmă, cântă cu toţii multumiţi: "Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, că ne-ai învrednicit să ne împărtăşim..." şi nimeni nu s-a împărtăşit. Aşa cum spune Dumnezeiescul Hrisostom în una din omiliile sale: "Zadarnic se săvârşeşte Litughia în fiecare zi, că nu vă împărtăşiţi. Degeaba stăm în faţa altarului, că nimeni nu vine." (Omilia a 3-a la Efeseni). Se pune întrebarea: Pe cine înşelăm noi? Pentru că Sfânta Liturghie nu are sens fără împărtăşirea credinciosilor. Este jertfa euharistică reală, sau vrem doar să jucăm un teatru, să ne minţim pe noi înşine? De ce numai preoţii se împărtăşesc fără spovedanie, iar credincioşilor li se impune aceasta?

De ce, numai credincioşii trebuie să postească trei zile înainte de a se împărtăşi, iar preotul este scutit de aceasta? Oare nu preotul trebuie să fie acela care să dea exemplu? Pe de altă parte cum ar putea să postească un călugăr din mănăstire care oficiază liturghii în fiecare zi? Ar însemna că omul acesta nu trebuie să mănânce de loc? Este imposibil unui preot de la o parohie izolată din munţi să se spovedească înainte de fiecare liturghie. La cine? De unde au ieşit aceste tradiţii care nu sunt practice, nu sunt nici în Scriptură, nici în canoanele Bisericii şi pentru care preoţii se expun unui criticism public? Pentru că, în vremea noastră, oamenii nu sunt naivi: citesc, observă, întreabă. De ce punem noi sarcini grele pe umerii oamenilor, pe care noi nici cu degetul mic nu încercăm să le ridicăm? (Matei 23 :4).

Eu cred că spovedania a ajuns obligatorie pentru cei ce se împărtăşesc, prin interpretarea forţată a citatului de la I Cor. 11 :28-29 : "Să se ispitească omul pe sine şi aşa din pâine să mănânce şi din pahar să bea". Uităm, însă, că în timpul Apostolilor, frângerea pâinii avea loc la sfârşitul unei mese solemne numită "chaburah", la care oamenii mâncau şi beau, iar unii deveneau chiar scandaloşi, aşa cum reiese din context.

Desigur că spovedania este obligatorie, mai ales pentru cei ce au săvârşit păcate de moarte ca: omor, adulter, desfrânare, bestialitate, ură, apostazie... etc pentru care Sf. Ioan Teologul crede că nici nu-i bine să ne rugăm (I Ioan 5 :16). În primele secole, aceşti oameni erau excluşi din Biserică, iar pentru a fi reprimiţi, urmau treptele catehumenilor. Păcatele comune, însă, nu trebuie să ne oprească de la Sf. Potir, dacă facem pregătirea necesară ca să ne împărtăşim. Ele se iartă prin rugăciunile pregătitoare, prin rugăciunile Sfintei Liturghii şi prin însuşi actul împărtăşirii, căci de aceea repetăm la fiecare comunicant formula: "... spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci".

Spovedania este o taină aparte. Ne putem spovedi, fără a ne împărtăşi. Şi este de dorit s-o facem cât mai des. Dar nu putem participa la Sf. Liturghie, fără a gusta din potir, căci credincioşii nu sunt numai spectatori, ci co-litughisitori dimpreună cu preotul. Un preot care ar săvârşi Liturghia de unul singur ar fi caterisit. Liturghia este dialog şi banchet. Nu poţi primi o invitaţie la banchet şi să nu guşti din bucate; ori, cel care te-a invitat, adică preotul, să consume toată mâncarea, iar tu să stai şi să priveşti iar, la urmă, să multumeşti lui Dumnezeu că te-ai săturat. Este un non-sens. Sfântul Nicodim Aghoritul citează pe Cuviosul Iov, care zicea: "Preoţii care refuză pe creştinii ce se apropie de Sfânta Împărtăşanie cu evlavie şi cu credinţă, sunt socotiţi de Dumnezeu ca ucigaşi, aşa cum scrie la Proorocul Osie: Au ascuns preoţii calea şi voia şi porunca lui Dumnezeu, au omorât Sichemul şi au făcut nelegiuire în poporul meu" (Despre Dumnezeiasca Împărtăşire, pg. 67).

Desigur că Împărtăşirea nu trebuie să fie întâmplătoare, ci cu pregătire: se ia pe nemâncate, se citesc rugăciunile pregătitoare, ne apropiem cu evlavie şi cu sentimentul nevredniciei, împăcaţi cu Dumnezeu şi cu oamenii. Şi, pentru că unii preoţi vorbesc de "impărtăşire cu vrednicie", cel care se socoteşte vrednic să nu se apropie de potir, căci mândria este un păcat de moarte. Nu zicem noi când ne apropiem : "ci ca tâlharul de pe cruce, mărturisindu-mă strig }ie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta"?

Spun acestea, din dorinţa de a găsi soluţii care să ne scoată din poziţia dublului standard, a fariseismului, a acuzaţiei, că punem pe umerii oamenilor sarcini pe care noi înşine nu suntem în stare să le purtăm. Oamenii Bisericii întotdeauna au fost criticaţi. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care ne critică. Dar, uneori merităm această critică.

Arhim. Roman BRAGA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!