Soluţia pentru criza transnistreană: Rãzboiul

O gaşcă de bandiţi a instaurat teroarea într-un stat la marginea Uniunii Europene. Fără legitimitate, dar susţinuţi de mama Rusia, teroriştii lui Igor Smirnov au ridicat steagul independenţei în Transnistria. Nici un stat nu a recunoscut republica de calibrul unui judeţ. Dar nici ONU, nici UE, nici SUA nu au schiţat vreun gest de reinstaurare a normalităţii în regiune. Altmineri, cel puţin SUA par preocupate de instaurarea democraţiei în cele mai nebănuite colţuri ale lumii, dar pare-se că nu şi în inima Europei. Ca să nu intervină peste interesele Rusiei.

Între timp, Transnistria a devenit tărîmul făgăduinţei pentru traficanţii de droguri, de carne vie şi de arme. Şefii statelor europene au făcut declaraţii de dezaprobare în dorul lelii. Nici un deget ridicat spre obraz nu a fost urmat de o acţiune concretă împotriva acestui focar de instabilitate şi de infracţionalitate transfrontalieră.

Autorităţile Republicii Moldova s-au dovedit incapabile să tranşeze conflictul transnistrian. Nici un guvern de la Chişinău, din 1992 încoace, nu şi-a mai putut reface autoritatea peste Nistru. Moldovenii abandonaţi dincolo de Nistru au fost siliţi să suporte capriciile unei dictaturi a mafiei în capul căreia tronează neruşinat Smirnov.

Este jenant că o ţară ca Moldova nu a izbutit să-şi facă ordine în propria ogradă. De fapt, şi asta este o dovadă că R. Moldova e un stat artificial, care îşi va da curînd obştescul sfîrşit. În treacăt fie spus, politicienii moldoveni ajunşi la putere nu au fost în stare să pună pe picioare o economie funcţională, au întreţinut un simulacru de democraţie şi au făcut, vrînd, nevrînd, jocurile Moscovei. Doar Mircea Druc a încercat o renaştere a Moldovei, dar a fost repede eliminat din joc.

Este la fel de ruşinos că România, responsabilă moralmente şi pentru soarta moldovenilor de dincolo de Prut, a asistat neputincioasă la conflictul transnistrian şi la ceea ce a urmat. Ştim cum ar fi reacţionat, de pildă, SUA sau Israelul dacă patru cetăţeni ai lor ar fi fost ţinuţi ilegal în puşcărie de regimul Smirnov. Probabil că acum Transnistria ar fi deşert. Moldova şi România au compătimit declarativ grupul Ilaşcu, care a fost întemniţat pe nedrept. Atît.

Liderii români nu au depus nici un efort pentru refacerea României în graniţele sale fireşti, inclusiv cu rezolvarea problemei transnistrene. Şi nici măcar nu au încercat cu adevărat să sensibilizeze cancelariile europene faţă de situaţia din R. Moldova. Mai mult, Ion Iliescu – cel care azi pozează în salvator al naţiunii – a semnat grăbit un tratat cu o URSS în dezintegrare, în care, evident, nu a pus problema Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Mai târziu, rătăcitul de Emil Constantinescu i-a întregit opera semnînd cu Ucraina un tratat să-i zicem, folosind un eufemism, neavantajos pentru România. Pe finalul celui de-al treilea mandat, Iliescu a mai parafat un tratat româno-rus, expediind într-o anexă fără valoare chestiunea basarabeană şi cea a tezaurului românesc.

Deunăzi, premierul Adrian Năstase a arătat din nou ce însemnă pentru el bunăvoinţa Rusiei. În căutarea unui plus de imagine în cursa electorală pentru Preşedinţie, Năstase a mers să-i pupe papucul „ţarului“ Putin. Prim-ministrul român i-a dus „ţarului“ daruri, după obiceiul de la Înalta Poartă: anularea unei datorii de 100 de milioane de dolari avute de o firmă din România cu capital majoritar rusesc.

Cu doar câteva zile mai înainte, Năstase obţinuse o declaraţie de susţinere formală şi din partea lui Bush jr., liderul de la Casa Albă. Regimului Bush tandemul Iliescu-Năstase i-a dat susţinerea firavă a armatei române în războiul irakian. Ce i-o fi promis însă lui Putin?

În acest context, infractorii de la Tiraspol au aprins din nou fitilul, cu spatele la Europa si cu privirile spre Kremlin. Smirnov a ordonat miliţiilor sale să închidă şcolile româneşti din Transnistria. Profesorii şi elevii români s-au opus dar au fost bătuţi şi arestaţi. Abia acum s-au trezit şi oficialii români şi liderii europeni. Autorităţile moldovene au fost surprinse ca de obicei în offsaid. Iliescu a insinuat că România este gata să intervină militar pentru a ajuta

R. Moldova să-şi reintre în drepturi asupra Transnistriei. UE s-a scandalizat în faţa abuzurilor regimului Smirnov. Rusia a tăcut. Tiraspolul a anunţat că va organiza un referendum pentru alipirea Transnistriei la Federaţia Rusă. Iac-aşa prinde parfum de credibilitate scenariul iminenţei izbucnirii unui nou război în Transnistria, lansat recent de Stanislav Belkovski. Fără război nici nu văd cum ar putea fi rezolvată o dată pentru totdeauna criza transnistreană. Însă un război convine mai

mult Rusiei decîn României şi UE. Rusia va arăta că situaţia nu poate fi rezolvată decît aplicînd memorandumul Kozak pentru federalizarea R. Moldova.

Smirnov nu va renunţa de bună voie. Rusia îi va sprijini regimul, pentru că are nevoie de un cap de pod la graniţele UE. Astfel încît, Transnistria ar putea continua să fie mult timp de-acum încolo o subterană a Europei, loc al fărădelegilor strigătoare la cer. Rămîne de văzut cine va declanşa această a doua confruntare armată peste Nistru.

În orice caz conducătorii UE şi ai Rusiei poartă responsabilitatea pentru tot ce se întîmplă în Transnistria. Aşa că în locul declaraţiilor indignate aşteptăm fapte!

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!