Pentru o istorie intelectuală a "Criterionului"

Valorizarea fenomenului criterionist constituie o necesitate de ordin cultural, în amplul proces de recuperare a unui segment important din cultura primei jumătăţi a secolului XX, un fenomen de revigorare şi împrospătare a discursului intelectual şi a gândirii româneşti. După decembrie 1989, iniţiativele bine articulate, demarate de seria nouă a "Jurnalului Literar", în prelungirea preocupărilor mai vechi ale "Revistei de Istorie şi Teorie Literară", în vederea constituirii unui proiect salutar şi necesar de readucere în prim plan a personalităţilor generaţiei 27 merită a fi apreciate.

Despre gruparea "Criterion" există informaţii disparate în Memoriile lui Mircea Eliade, în Jurnalul lui Petru Comarnescu, în scrierile lui Mircea Vulcănescu, pentru a aminti doar câteva surse directe fundamentale, precum şi în încercările destul de firave, adesea inconsistente şi în marea lor majoritate ideologizate de abordare a acestui fenomen după 1989, lipsind sintezele unei asemenea istorii intelectuale sui-generis.

Pe lângă sursele deja existente, dosarul unei viitoare istorii intelectuale a "Criterionului" începe să capete amplitudine prin apariţia lucrării Mircea Vulcănescu – De la Nae Ionescu la Criterion (Humanitas, 2003, 442 p.), ediţie îngrijită de neobositul căutător de fervori intelectuale interbelice Marin Diaconu. Volumul de faţă – ne anunţă îngrijitorul ediţiei – trebuie situat în continuarea celor trei tomuri apărute la Editura Eminescu, sub titlul general Dimensiunea românească a existenţei, cu părţile: Pentru o nouă spiritualitate filosofică (1992, 1996); Chipuri spirituale (1995, 1996); Către fiinţa spiritualităţii româneşti (1996).

Gruparea "Criterion", înfiinţată în toamna anului 1932, cuprinde pe cei mai de seamă reprezentanţi – elevi/discipoli – ai lui Nae Ionescu. Trebuie, de la bun început, făcută precizarea că nu toţi criterioniştii sunt admiratori necondiţionaţi ai lui Nae Ionescu – Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Ionel Jianu –, dar cu toţii au ceva din personalitatea Magistrului. Deşi Nae Ionescu n-a scris cărţile pe care, prin dotarea sa cu totul excepţională, le-ar fi putut scrie, a dat viaţă acestei strălucite generaţii de intelectuali, criterioniştii "liberi pentru cultură". Cu siguranţă, roadele Şcolii sale, elevii şi discipolii săi – nu mai încape nici o minimă îndoială că Profesorul de logică şi metafizică de la Universitatea din Bucureşti a dat naştere unei Şcoli a gândirii şi a trăirii, replica românească a Akademos -ului platonician, în pofida opiniei celor care mai susţin şi astăzi, în detrimentul evidenţei, că în interbelic nu a existat o Şcoală autentică de filosofie – reprezintă cărţile lui Nae Ionescu de logică, mistică şi metafizică, în forma lor pură şi vie. 

"Criterionul" constituia un cadru veritabil al dezbaterii intelectuale, academice – aceasta fiind intenţia fondării sale –, oferind tuturor conferenţiarilor de diverse orientări ideologico-culturale posibilitatea de a purta o reală discuţie. Ceea ce lipsea mediului cultural românesc, dialogul sau modalitatea de a participa la symposium, era împlinit de gruparea "Criterion". Modelul de polemică publică elegantă, erudită, bazată pe dimensiunea pregnantă a spiritului critic, a gândirii în continuuă combustie, a originalităţii, propus de criterionişti trebuie reintrodus în spaţiul cultural românesc actual, dominat de amatorisme şi veleitarisme.

În cadrul conferinţelor "Criterionului" de la Fundaţia Universitară Carol I se abordau diverse probleme culturale şi ideologice, precum şi personalităţi compozite: Gide, Chaplin, Lenin, Freud, Mussolini, Gandhi, Maritain ş.a. La aceste simpozioane, participau conferenţiari de toate nuanţele ideologice de la socialiştii Lucreţiu Pătrăşcanu [i Bellu Silber până la Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, George Racoveanu, Paul Sterian, Stelian Mateescu, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade ş.a. Din nefericire, gruparea "Criterion" s-a destrămat în 1934 din cauza acutizării unor dispute ideologice între unii membri, a unor inadecvări care deveniseră pregnante. Un proiect cultural care a început minunat s-a sfârşit lamentabil, cazând în capcana ideologicului.

Cheia hermeneutică a acestui fenomen complex, de o profunzime şi de o emulaţie admirabile – unic în istoria intelectuală a României moderne – este Nae Ionescu, fără de care înţelegerea criterionismului devine practic imposibilă. El constituie piatra de hotar în comprehensiunea acestui fenomen, nodul gordian în jurul căruia gravitează toate sensurile generaţiei 27. Cine nu îl înţelege pe Nae Ionescu nu va putea înţelege niciodată generaţia pe care cu succes a format-o. Prin urmare, de la Nae Ionescu trebuie plecat nu numai în înţelegerea "Criterionului", ci şi în valorificarea Şcolii sale. Nu întâmplător, Marin Diaconu a intitulat, într-un mod revelator, volumul De la Nae Ionescu la Criterion, sugerând explicit presupoziţia fundamentală de la care trebuie să pornească exegeza criterionismului.

O manifestare a "generaţiei 27"

O altă precizare importantă priveşte definirea "Criterionului" ca o manifestare specifică a ceea ce în mod convenţional numim "generaţia 27" , în plan cultural, spiritual.

În volumul editat de Marin Diaconu sunt incluse câteva schiţe interesante, scheme funcţionale despre "Cursul de filosofie a religiei" (1925-1926), ţinut de Nae Ionescu, precum şi note pentru un posibil comentariu asupra "Gândirii filosofice a domnului Nae Ionescu", realizate de Mircea Vulcănescu, ca răspuns la atacurile concertate, venite din partea cercului de pozitivişti şi raţionalişti din jurul lui Constantin Rădulescu-Motru la adresa activităţii ştiinţifice a lui Nae Ionescu. Un text captivant al lui Vulcănescu este "Nevoia de unitate a spiritului meu mi-a impus sinteza. Între Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu", text care explică poziţia filosofului şi sociologului, aflat sub înrâurirea directă a celor doi Profesori: Gusti apreciat pentru dimensiunea "tehnicistă", din perspectiva metodologiei specializării, în timp ce Nae Ionescu este apreciat pentru "pedeagogia negativă", pentru modul său de a stimula gândirea vie şi originală, de a-l pune pe fiecare într-o cercetare permanentă a gândului, de căutare a echilibrului interior.

În calitatea sa de lider al generaţiei – împreună cu Petru Comarnescu fondează gruparea "Criterion" –, Mircea Vulcănescu dezbate o problemă de o actualitate stringentă în perioada interbelică, şi anume conceptul de generaţie. Într-un faimos articol "Generaţie" din 15 noiembrie-1 decembrie 1934 al revistei "Criterion", el ajunge la o conceptualizare a acestei noţiuni, oferind un tablou general al ideii de generaţie, cu accentul pe câteva trăsături distinctive ale fiecăreia dintre ele. Astfel, pentru generaţia 27, regăsim ca trăsături, în plan spiritual: "misticismul ortodox"; "umanismul neoclasic"; "agonia" şi "negativismul"; în plan politic: "naţionalismul integral", "comunismul marxist", iar în planul relaţiei dintre spiritual şi politic: "izolarea", "activismul prin disperare" şi "istorismul prin resemnare".

Conferinţa lui Mircea Vulcănescu despre "Idolul Lenin" punctează aspectele fundamentale ale teoriei leniniste, creionând profilul liderului bolşevic. După stabilirea unei subtile distincţii la nivel conceptual între idol şi mit, Vulcănescu se concentrează asupra resorturilor intime ale figurii lui Lenin, verificând validitatea teoriei leninismului.

"Cercetarea în symposion a idolilor unei vremi e în acelaşi timp mijloc de coordonare a ideilor şi mijloc de cunoaştere de sine" (op. cit., p.274). Concluzia la care ajunge Vulcănescu se referă la faptul că, deşi teoria leninistă are defecte majore, metoda are calităţi prin "reuşita leninismului în atac şi în apărare". O critică a leninismului pe care doar un spirit pătrunzător de talia lui Mircea Vulcănescu o putea face demonstrează unitatea în diversitate a dezbateriilor organizate de "Criterion". La cel de-al IV-lea simpozion despre "Idoli" organizat de Asociaţia "Criterion", care a avut loc pe 3 noiembrie 1932, s-a pus în discuţie Mussolini. Mihail Polihroniade, cel care a deschis simpozionul, s-a ocupat de realitatea politică a fascismului italian şi de personalitatea pe care acesta o întrupează. H.H. Stahl propune o perspectivă sociologică în abordarea fascismului care apare ca o "tentativă disperată a burgheziei de a face faţă disoluţiei statului burghez".

Conferinţele "Criterionului" se remarcau atât prin varietatea subiectelor tratate, cât mai ales prin prezenţa unor personalităţi care ridicau nivelul intelectual al dezbaterilor. Petre Ţuţea îşi aminteşte de o conferinţă de excepţie de la Institutul Francez a lui Nae Ionescu despre Calvin, în ciclul închinat Renaşterii franceze, în care Vulcănescu a vorbit despre Rabelais. Ţuţea spunea că Nae Ionescu era cel mai interesant dintre conferenţiarii Criterionului, o inteligenţă ieşită din comun.

Volumul îngrijit de Marin Diaconu umple un gol din dosarul grupării "Criterion", contribuind la o mai bună circumscriere a fenomenului şi la o percepţie mai justă. Publicistica vulcănesciană din acest volum poate fi plasată alături de "Itinerariu spiritual" al lui Eliade, dând seama de complexitatea profilului generaţiei lor.

Petru Comarnescu nota în Jurnalul său din 1931-1937: "Povestea Criterionului este lungă şi nu pot însemna aici decât prea puţin. Multe le-am uitat, nenotând la timp, altele mă scârbesc să le consemn, altele cer o dezvoltare şi explicaţii pe care, de asemenea, nu am răgazul de a le trece aici. Dacă aş scrie o carte despre meritele generaţiei mele, activitatea din toamna 1932 a Asociaţiei de arte, litere şi filosofie Criterion ar merita multe capitole".

Constantin Mihai

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!