Modelele seduc, modelele se duc…

Ceea ce nu poate fi schimbat, trebuie să fie măcar descris.

(Rainer Werner Fassbinder)

De un timp parcă mi-e ruşine că sunt ieşean. Nu credeam că voi ajunge să afirm aşa ceva, dar un şir de evenimente m-a determinat să am aşa sentimente.

"Conferinţele Cuvântul" organizate de către distinsul critic literar Mircea Martin poposeau în Iaşi. Afişe puţine, realizate şi plasate tardiv în locuri nesemnificative din punct de vedere al vizionării lor de cât mai multă lume (în timp ce nonevenimentul este intens mediatizat), au făcut din ceea ce trebuia să fie un eveniment, atât prin cei care conferenţiau – Octavian Paler şi Andrei Ionescu – cât şi prin tema propusă "Don Quijote şi donqujotismul", o întâlnire obişnuită, ca de cenaclu, la care abia dacă erau prezente douăzeci de persoane. După o călătorie de şase ore cu trenul şi mai ales după un recent traumatism care s-a soldat cu imobilizarea în gips a mâinii drepte, Octavian Paler a ajuns la Iaşi. Organizatorii nu i-au acordat o minimă atenţie, lăsîndu-0şi să-şi toarne singur apă în pahar cu mîna beteagă. |n plus, a fost în numeroase rânduri întrerupt în timpul prelegerii sale către grupul permanent vesel-obosit al pogorenilor purtători de talangă (scriitori, dar mulţi!) şi mai ales atunci când a dorit să răspundă unor întrebări adresate din public. Dacă totuşi Octavian Paler a reuşit să-şi ducă la final conferinţa printre comentariile băştinaşilor, în schimb, marele hispanist Andrei Ionescu nici două fraze n-a putut să rostească, deoarece grupul (conspiraţie a mediocrităţii) a acţionat vehement talanga Junimii simţindu-se parcă umilit de superioritatea discursului acestuia. Butoaiele goale sună cel mai tare…

Purtătorii de talangă

Anul acesta, la "Zilele Bojdeucii" avea să fie invitată o personalitate de prim rang a spaţiului cultural european, C.D. Zeletin, primul traducător în limba română al operei poetice complete a lui Michelangelo şi al “Florilor răului" (cea dintâi versiune românească integrală a unui singur traducător), prozator, eseist, istoric al medicinei, genealogist, epigramist, biofizicia, profesor universitar, cercetător în domenii diverse ale medicinei (menţionăm aici doar implicarea sa în proiectul “Apolo - 16" pentru care a fost premiat de către statul german). Un asemenea om merita măcar să fie aşteptat de cineva la gară, sau să fie condus de la hotel la Bojdeucă. În fine, să spunem că gazdele erau ocupate cu organizarea concursului de desene pe asfalt ale copiilor, dar chiar şi în biroul directorului complexului muzeal, profesorul Zeletin a fost tratat cu aceeaşi indiferenţă de până atunci. În timp ce profesorul vorbea de Petrarca, au sosit câţiva membrii ai grupului purtător de talangă (regizori ai provocării dezordinii), tot veseli, care de atâta cantitate de poezie cât înglobau nici nu au observat cine era la masa la care tocmai se aşezaseră – miopia de caracter a intelectualilor ieşeni!

"Ich Kneipe diese Nacht! Scllte ich meinen weg nicht mehr finden so befestigen Sie mir gefl. Diesen Zettel im Knopfloch und SENDEN MICH HEIM Name…. Wohung…. " ("Astă noapte fac chef! Dacă din întâmplare voi rătăci drumul, atârnaţi-mi acest carton la butonieră şi trimeteţi-mă acasă. Numele…. Adresa…. "). Aceste cuvinte erau scrise pe nişte cartoane pătrate ce se vindeau la preţul de 5 fenigi bucata la papetării studenţilor, de la sfârşitul sec. al XIX-lea din Iena – Germania, ce obişnuiau să chefuiască noaptea; aveau o gaură prin care se trecea un şiret cu care se puteau atârna de butonieră. Cam astfel de cartonaşe ar trebui să se găsească astăzi în papetăriile Iaşului pentru a fi achiziţionate de către scriitorii locali. Nu de alta, dar poate din greşeală mai este dus câte unul spre dimineaţă nu la draga lui soţie, ci la amantă şi-i deschide chiar soţul care nu va ţine cont că-i marele scriitor şi-i va îndrepta cifoza (curbura bine formată şi întreţinută, înainte de… şi post…, deoarece plecăciunea i-a prins bine mereu!).

"Boierul minţii" faţă cu ne-simţitorii

Mai amintesc un episod la care am asistat, de data aceasta în campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost invitat pentru a înmâna un premiu pentru poezie poetului Emil Brumaru. Cel care oferea premiul, un patron-candidat pentru Palatul Roznovanu (care până în acel moment nici nu auzise de poet), l-a folosit pe profesor doar pentru imagine, iar după ce a oferit premiul l-a abandonat pe prof. dr. Bălăceanu-Stolnici într-un colţ de unde acesta privea stingher spre grupurile înbuibaţilor urbei, care nu se impun, vorba unui personaj interbelic, "decât prin pălăria cât roata şi lavaliera anahronică". Abandonat, dl Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a strecurat uşor printre ei, neobservat, şi a părăsit impunătoarea clădire aleasă parcă intenţionat de candidat pentru a-şi demonstra puterea (financiară) şi influenţa sa.

Calea către noi înşine

Am fost prezent lunile trecute în Iaşi la lansarea unei lucrării de tehnică operatorie oftalmologică, desfăşurată într-un loc ce se doreşte a fi reprezentativ pentru "capitala culturală a ţării", Anticariatul G. Personal am fost surprins de această alegere, dat fiind faptul că era vorba de o carte nouă care ar fi meritat a fi prezentată într-o librărie, dacă nu undeva în apropierea Universităţii de Medicină. Aş putea fi acuzat de maliţiozitate pentru că un anticariat poate fi considerat un spaţiu al culturii în general, potrivit pentru astfel de evenimente. Da, dar când se vorbeşte despre chirurgia ochiului, nu ştiu dacă s-ar preta ca la o manifestare de ţinută să te trezeşti în braţe cu o pisică, sau ca de încălţările vorbitorilor să tragă cu ardoare ba un câine, ba altă pisică…

Ar trebui să fim mai selectivi şi să ne reîntoarcem la principiile axiologice care au existat odinioară în rândul profesiunii medicale; să nu aruncăm şi medicina în "pulberea măruntă a cotidianului".

Am asistat în cazul despre care vă povestesc la o subintelectualitate a discursului; recenzor în afara domeniului, abundenţă de mulţumiri şi de elogii la adresa gazdei, încât credeam că mă aflu la sărbătorirea acesteia; un editor care nu a făcut altceva decât de a se văieta de lipsa unui program nou de tehnoredactare, de cât de greu i-a fost să finalizeze cartea. Cartea ajunsese ceva secundar, figura centrală a întâlnirii devenise marele maestru; despre lucrare s-a amintit în două trei fraze, restul fiind ocupat de monologul acaparant al gazdei, saturat cu povestiri personale. Singura legătură cu domeniul căruia îi aparţinea lucrarea, oftalmologia, a fost făcută de către amfitrion, prin excursul acestuia în viaţa sa ca pacient permanent a diverse servicii de oftalmologie din ţară şi prezentarea "concepţiei" sale privind anumite metode terapeutice. În rest, povestea vieţii, cu iubirile, prieteniile (printre care şi cea a lui Umberto Eco, "cu care ieşeam la un şpriţ când venea în România"!!), pasiunile şi regretele sale, printre aceste regrete înscriindu-se şi acela de a nu fi avut timp să lectureze cartea pentru a o prezenta, în calitatea sa de "oftalmolog", dobândită în ani şi ani de exercitare a profesiei de… pacient! O asistenţă fermecată de Maestrul anticar devenit spiritus rector al întâlnirii. Să mai spun de "privilegiul" pe care l-au avut autorii cărţii de a continua şirul lansărilor de carte ştiinţifică în cadrul Anticariatului G. iniţiat de o carte precum cea despre "Tranşarea porcilor"?

"Faptul care trebuie însă, să ne dea de gândit mai mult, este că studenţii de astăzi şi chiar doctoranzii noştri, nu posedă cărţi. Chiar medicii în marea majoritate a cazurilor, au biblioteca lor redusă, la mai mult de strictul minimum…", scria în "România medicală" (15 mai 1937) profesorul Socrate Lalu, cred prea critic pentru o vreme când medicul era totuşi şi om de cultură, lucru cam rar astăzi când întâlnim la mulţi medici o cultură a … "termopanelor"! În locul bibliotecilor odinioară prezente în casele universitarilor, a discuţiilor despre pictură sau literatură, când mediul emana spirit şi semnificaţie, astăzi se preferă abordarea unor teme fundamentale precum… tâmplăria asortată cu liniile pardoselii, interioarele cu uşile din geam sablat din semicristal, totul în cadrul "filosofiei" feng-shui! Suntem condamnaţi a fi făpturi recente. Ne quid nimis.

Tendinţa de a explica superiorul prin inferior, ispita inventării modelelor ce umbreşte pe cele reale, îndreptarea spre modele de succes zgomotos, de reuşită imediată face să nu mai existe acel point de départ necesar construirii unui fundament real. Nu vom reuşi să găsim calea spre modele atâta timp cât nu vom găsi calea către noi înşine şi ar trebui să învăţăm că prima cauză a suferinţei este ignoranţa. Să încercăm să ne "complicăm biografia"! Să părăsim discursurile apologetice şi convenţionalizarea comentariilor şi să dobândim "timiditatea omului foarte cult, a omului care-şi dă seama, care ştie perfect, că înaintea lui au fost şi alţii ş…ţ şi că nu trebuie deci să credem, că ştiinţa datează de la noi"(Socrate Lalu, "Revista Ştiinţelor Medicale", nr.7, iul.,1934).

"Trecutul Iaşului este pentru ieşeni numai o poveste de spus la gura sobei sau la întruniri politice, dar pentru care nimeni nu sacrifică momentele lui de excitaţie bleagă." (Grigore T. Popa, Conferinţă ţinută în 29 noiembrie 1931 în Aula Universităţii din Iaşi)

Richard Constantinescu

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!