Cazul Tanacul, o prevenire şi o denunţare

Nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este întâmplător. Intâmplarea, pentru noi, se cheamă Providenţă divină, iar aşa zisul destin se cheamă Dumnezeu. Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi (Mt. 10 : 30). Să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor.

Din când în când îmi reîmprospătez lectura autorilor români. Văzând cazul Tanacu în presă şi pe internet, văzând sfânta mânie a presei ignorante în orice problemă teologică şi lipsa de curaj a unor ierarhi sau a purtătorilor lor de cuvânt, precum şi imixtiunea «intelectualilor» şi a oamenilor politici, ştiutorii a toate şi judecători fără pată, mi-am adus aminte de o fabulă a lui Grigore Alexandrescu, « Ursul şi Vulpea ». Cele două animale vorbesc despre nedrepţile împăratului Tigru, ursul, cu înţelepciunea lui «dulce», era nemulţumit că Tigrul întâi judecă animalele şi apoi le sugrumă. Când el (ursul) va fi instalat la putere va stârpi abuzul şi tâlhăria (nu vă aminteşte fraza aceasta de discursurile politice privind abuzul şi tâlhăria în gura urşilor moderni). Si cum vei face? întreabă vulpea. Ursul răspunde: Noi o să-i sugrumăm şi-apoi îi judecăm.

Este exact ce s-a întâmplat cu părintele Daniel şi cu măicuţele. Presa şi-a pus cenuşă în cap, şi-a sfâşiat hainele cu demnitatea unui sinedrist vexat şi a început să strige în cel mai legalist limbaj juridic: Criminalul cu barbă roşie, ucigaşul din Tanacu, moarte! Răstigniţi-l pe el si pe întunecatele «ev-mediste» călugăriţe. Un sef de partid care ţine să-şi afirme dragostea lui nemărginită faţă de «Biserica Mamă», este revoltat că părintele Daniel şi-a schimbat jambierele de fotbalist pentru bocancii călugăreşti, ca şi cum orice fotbalist este un «tâlhar nepocăit» care nu are nici o cale spre biserică. Pot să afirm cu certitudine că există cale de pocăinţă şi pentru footbalişti, ca şi pentru şefii de partide politice care-i încriminează inconştient pe aceştia.

O declaraţie pripită

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care nu era vizată direct, pentru început, de cele întâmplate la Tanacu, mânăstirea nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, care ar fi putut sta liniştit şi fără mustrări de conştiinţă pe scaunul de purtător de cuvânt, a ieşit imediat la iveală cu un verdict drastic de condamnare, fără să ştie ce spune şi de ce spune. Mai tânărul ierarh al locului a extins condamnarea la «afurisanie» pentru călugăr şi călugăriţe şi la risipirea mânăstirii blestemate, ca în veci să nu se mai rezidească. Foarte frumos prilej de distrugere a unei mânăstiri cu un pretext nevalabil nici canonic, nici juridic, dar prin care ierarhul a dus cu un pas mai departe dorinţa anticreştinilor presei şi Justiţiei. Asta îmi aminteşte de strălucita intervenţie directă a preşedintelui Băsescu pentru a bara opoziţia primarului Bucureştiului faţă de defilarea homosexualilor care se lega de funcţia prezidenţială ca nuca de perete: Dacă interzicem defilarea înseamnă că ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Domnule Preşedinte, cu câţi ani ne întoarcem înapoi prin toate aceste încălcări ale procedurii juridice?

În Statele Unite, când un criminal este dovedit şi arestat, nici ziarele, nici indivizii nu strigă «criminal cu barbă roşie, fotbalist care a schimbat jambierele pe bocanci», nu inventează ceea ce s-a spus despre părintele Daniel că nu e preoţit, că mânăstirea nu a fost sfinţită sau cum spune un autor, «mare teolog şi de foarte mare audienţă», la microfoanele mass mediei că există o schismă în Moldova la unii călugări care ţin în secret de Rusia. Este o elucubraţie mai mare decât însuşi marele teolog care asmute nişte câini imaginari, crescuţi în ograda ereticilor, împotriva unui om deja foarte hăituit. Fiecare articler, fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crimă şi cu atât mai puţin de intenţie criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră. (Crede cineva că Iisus vorbea numai de deţinuţii politici? Nu, El vorbea de păcătoşi, de infractori şi tâlhari care au dreptul şi ei la cuvântul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult nişte călugări). Câtă vreme justiţia nu şi-a spus oficial părerea prin sentinţă, prezumţia de nevinovăţie primează. Şi chiar după ce justiţia, aservită puterii întunericului şi nu lui Dumnezeu, va da o sentinţă de condamnare, aşa cum au conceput-o procurorii înainte de a fi cercetat faptele şi intenţiile acuzaţilor, inocenţa părintelui va sta în faţa Bisericii adevărate şi a credincioşilor ei, neclintită.

Asemănările dintre două procese

Există unele asemănări şi unele deosebiri între procesul măicuţelor (şi al preacuviosului părinte Daniel) şi procesul meu din 1979. Atunci, ca şi acum, Securitatea (azi poliţia) a strigat, cu “avânt” proletar atunci, masonizant şi ecumenist acum, că eu (atunci) şi părintele Daniel cu măicuţele acum eram/sunt un criminal(i). El aparţinând întunecatului ev-mediu, eu aparţinând neo-fascismului. El a îndobitocit patru măicuţe îndepărtându-le de desfrâul lumii de astăzi şi aducându-le la Dumnezeu, eu îndobitocind o întreagă generaţie de teologi care, slavă Domnului, sunt printre cei mai buni preoţi în prezent. Sper că nici unul dintre ei nu a pierit, în afară de fiii pierzării. Securitatea m-a acuzat de legături cu o putere străină căreia, chipurile, îi furnizam importante informaţii (evident, era o putere occidentală), nu s-a menţionat în actul de acuzare, nici puterea, nici măcar vreo informaţie. Vestitul teolog de largă audienţă (înrobit marei erezii a ecumenismului) - nu-l cunosc, nu ştiu ce vârstă are - cu acelaşi aer sinuos, afirmă şi el, în alt sens, o putere străină (evident, din Răsărit) de la care primea influenţe părintele Daniel. Spre deosebire de securişti, domnul teolog aduce şi dovezi: pentru că părintele Daniel a tunat şi a fulgerat împotriva ecumenismului şi a IPS Daniel (ca ecumenist). De unde o fi luat teologul nostru aceste strălucite argumente securiste? Îmi închipui că este tânăr, că n-a putut face şcoli speciale ca aceea de la Băneasa sau alte locuri. Atunci de unde? Că de la Dumnezeu, în orice caz nu le-a luat.

Există şi unele deosebiri: Patriarhia nu a avut curajul să mă caterisească nici înainte de judecată, nici în timpul detenţiei, ci numai după eliberare. S-au găsit unii fraţi care au primit să fie în Consistoriu, să-mi facă un rechizitoriu mai şchiop şi mai handicapat chiar decât al Securităţii, pe baza căruia am fost caterisit. După ieşirea din închisoare, am cerut audienţa la un episcop. M-au primit doi, ca şi cum unul singur s-ar fi temut de mine. Pledoaria mea în faţa lor a fost să fiu reintegrat în postul meu de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi să nu fiu caterisit (începuseră deja zvonurile privind caterisirea) pentru că aceste acte oficiale de persecuţie religioasă faţă de mine vor fi în favoare regimului comunist, care va consemna că ierahii, recte, Biserica, m-au data afară. Că justiţia comunistă ar fi urmat calea indicată de Biserică, aşa cum a fost cu arestarea, fiind alungat din biserică şi seminar înainte de orice decizia a guvernului comunist şi istoria scrisă de comunişti va spune acest adevăr şi va fi crezută. Astăzi, justiţia aservită demonismului occidntal, va spune, la fel cu cea comunistă, că au urmat linia clerului.

Justiţia de astăzi, după cum ştim, foarte coruptă, va proceda la fel. Înainte de orice, presa a condamnat foarte grav ceea ce s-a întâmplat la Tanacu, a decis că nişte măicuţe, care-şi petrec viaţa în rugăciune şi post, împreună cu duhovnicul lor sunt nişte criminali odioşi, unii reprezentanţi ai Bisericii, ierarhi sau simpli funcţionari cu idei automate, au crescut la infinit acuzaţiile şi astfel problema a fost soluţionată, aceşti vorbitori agreind orice sentinţă a justiţiei. Reprezentanţii Bisericii nu au făcut decât să aprindă fitilul butoiului cu exploziv pe care cei ce au vorbit în numele Bisericii au aşezat-o.

Este încă viu în memoria noastră scandalul pedofilic al preoţilor din Biserica Romano-Catolică. Sunt convins că au fost cazuri adevărate, dar sunt tot atât de convins că persoane cu probleme psihice au inventat (involuntar poate, sub influenţa presei americane) cazuri personale imaginare despre unii preoţi şi ierarhi. Presa masonică, protestantă şi evreiască a jubilat împotriva preoţiei catolice, au susţinut cu sârg toate acuzţiile, chiar şi pe cele mai absurde, dar nici un preot nu a fost judecat de justiţie, înainte de a fi fost judecat de tribunalele bisericeşti. Nici unul nu a fost abandonat de ierarhul său decât atunci când s-a dovedit în tribunalul ecleziastic vinovăţia lui. Şi atunci Biserica i-a predat în mâna justiţiei, afirmându-şi regretul pentru greşeala preotului şi pentru durerea de a fi nevoită să-l trimită în faţa judecătorului civil. De ce autoritatea de stat americană respectă demnitatea Bisericii, iar cea românească încalcă o instituţie sacră, ca şi cum ar fi o bandă de infractori fără drepturi?

Orice acuzat are nevoie de a fi iubit şi apărat de Biserică, chiar dacă nu este creştin, sau chiar dacă este vinovat. Există avocatul Bisericii (angelicus) şi al diavolului. Reprezentanţii Bisericii care au vorbit, s-au înscris «cu elan şi fără reticenţă», pe lista diabolică, îngroşând până la iad grupa acuzatorilor, pentru ca nu cumva vreun înger să aibă curajul de a veni în apărarea lor. Şi au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa.

Închei cu un apel către toţi credincioşii, nu îndrăznesc să chem şi toţi preoţii, pentru că am văzut unele articole preoţeşti condamnând pe cei de la Tanacu fără drept de apel şi fără a mai fi nevoie de condamnarea justiţiei lumeşti, aşa că mă adresez tuturor credincioşilor nefiloxeraţi de cazuistica antiortodoxă, ca şi preoţilor care-şi înţeleg menirea de a se ruga pentru cei în suferinţă, să ne rugăm toţi ca justiţia să facă dreptate în sensul adevărului şi să-i elibereze pe cei închişi, iar dacă, totuşi, Dumnezeu le va cere un pahar de suferinţă şi amărăciune, să fie paharul lor spre izbăvirea tuturor celor care i-au acuzat şi spre înălţarea Bisericii Ortodoxe, chiar dacă unii ierarhi i-au apăsat fără dragoste şi-i mai apasă încă. Să fie suferinţa lor roditoare pentru spălarea greşelilor lor şi ale noastre. Cu iertare, fraţii mei.

Pr. Gheorghe Calciu

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!