Vara anului 1940, sfîrşitul unui vis

"Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare", spunea Mareşalul Ion Antonescu. Istoria românilor este o ilustrare a acestor vorbe.

Vreme de sute de ani poporul român, aflat la intersecţia marilor puteri, a fost în situaţia de a-şi apăra fiinţa naţională, cu arma în mână şi credinţa în Dumnezeu în inimă. Veacul al XX- lea, însă, le-a hărăzit cele mai grele încercări. Primul Război Mondial a însemnat o trecere prin toate ipostazele: neutralitate, pericolul dispariţiei ca stat, pentru ca în final să aducă împlinirea visului de secole al românilor: unirea tuturor fraţilor în limitele aceleiaşi graniţe, care vor constitui, pentru mai bine de două decenii, România Mare.

Vara anului 1940 a însemnat, din păcate, sfârşitul acelui vis. "România Mare, visul milenar al unui neam întreg, care a luptat şi s-a sacrificat pentru a o realiza, s-a prăbuşit în câteva săptămâni. Datorită pactului de brigandaj Hitler – Stalin, Basarabia şi Bucovina de Nord au fost pierdute la 26 iunie 1940, în urma ultimatumului dat de Uniunea Sovietică. Peste trei milioane de fraţi români din Basarabia străbună cad sub cnutul rusesc, 51.000 de kmp din pământul românesc ne sunt furaţi" (N. Baciu – Agonia României). Însă, umilinţa poporului român va fi deplină la 30 august 1940, când, în urma Dictatului de la Viena, este mutilată Transilvania şi peste două milioane de români intră sub jugul unguresc. Dacă la acest eveniment adăugăm şi pierderea Cadrilaterului, în favoarea Bulgariei, precum şi o Românie sfâşiată în interior de domnia tiranică şi coruptă a regelui Carol al II lea, se vede imaginea întregii suferinţe din vara anului 1940.

Memoria documentelor reţine imaginea acelor zile fatidice: "Joi, 27 iunie 1940: Am ieşit din infernul zilei de azi moralmente zdrobit şi îmbătrânit cu 10 ani. Dar să recapitulez faptele. La 2 dimineaţa am fost deşteptat de un telefon al lui Urdăreanu, zicând că Davidescu, de la Moscova, a telefonat că Molotov i-a remis o notă ultimativă, după care toate legăturile telefonice i-au fost întrerupte. Ni se cere de către URSS să cedăm Basarabia şi Nordul Bucovinei şi să dăm răspunsul în 24 de ore. Această ştire m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad. Oricare ar fi riscurile, părerea mea este că trebuie să rezistăm la astfel de joncţiuni şi să ţinem la ceea ce am spus atât de des, că dacă vom fi atacaţi, ne vom apăra". (Gh. Buzatu – România cu şi fără Antonescu – "Jurnalul (1939-40) al regelui Carol al II lea").

Poziţia României a fost discutată în Consiliul de Coroană, ţinut în după amiaza zilei de 27 iunie 1940. "Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat; toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, {tefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oarecare nuanţă, au fost pentru acceptarea ultimatumului. (Gh. Buzatu – România cu şi fără Antonescu – "Jurnalul (1939-40) al regelui Carol al II lea").

Sub presiunea evenimentelor, a partidelor politice, a armatei şi a MIşcării Legionare, regele Carol abdică la 6 septembrie a aceluiaşi an. Generalului Ion Antonescu, devenit prim ministru, îi revine misiunea de a-i reda României umilite demnitatea şi armatei rolul de apărătoare a gliei străbune. Toate partidele politice au condamnat raptul teritorial, mai puţin partidul comunist din România, care aproape două decenii a militat pentru "rezolvarea problemei muncitorilor şi ţăranilor din Basarabia". În accepţiunea Paritdului Comunist, muncitorii şi ţăranii "au trăit prima perioadă a revoluţiei ruse, iar acum gem sub călcâiul dictaturii militare române" . (V. Frunză – Istoria stalinismului în România). Respectiva grupare politică, în fapt cap fără trup, primeşte din partea Cominternului, a cărui slugă prea plecată era, "Directiva pentru partidul comunist din România, din 8 mai 1940". Aceasta se constituia într-un regulament de conduită a partidului pentru sprijinirea acţiunilor sovietice, care aveau ca scop reanexarea Basarabiei, Bucovinei şi a }inutului Herţa. Acceptat, ultimatumul sovietic este pus în practică. Modul cum s-au comportat militarii armatei roşii, provocările şi umilinţele la care au fost supuşi ofiţerii şi soldaţii români, care executau ordinul de retragere au prefigurat încercările la care vor fi supuşi românii din teritoriile ocupate.

Calvarul României nu se va încheia, însă, nici după cel de al doilea Război Mondial. Vânzarea ţării de către marile puteri vestice la Conferinţa de la Yalta va fi primul pas al Golgotei poporului român, din cei 50 de ani de comunism, impus de tancurile sovietice. În interviul realizat de Traian Filip, în 1984, cu scriitorul Nicolae Baciu, acesta caracterizează astfel cealaltă crucificare a României, cea din 1945: "Procesul de la Nürenberg a condamnat doar pe învinşi, procesul învingătorilor a rămas pe seama istorie, iar istoria a devenit instrument politic. Făuritorii lumii contemporane sunt nişte bolnavi , ei dictează şi astăzi, chiar dacă au murit. Judecăţile lor au fost incomplete, egoiste, comode, nefericite. Popoarele care au scăpat arma din mână au fost nu numai decimate, ci şi condamnate. Ele nu au fost învinse doar în război, ele sunt învinse şi în timp de pace, silite să privească în pământ şi să răspundă de faptele înaintaşilor.

… Procesul de la Yalta; inculpaţii: Stalin, Hitler, Churchill, Roosvelt; avocatul este în acelaşi timp judecător şi procuror; nu apără decât o singură cauză – a umanităţii" … (Traian Filip – Corăbii dincolo de orizont).

Silviu Aroneţ

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!