Redactarea textelor de persecuţie în "dosarul Vasile Voiculescu"

Prigonitorii comunişti contra poetului creştin

"Recunosc că am scris şi am difuzat poezii. Începând din anul 1947 şi până în prezent eu am scris multe poezii cu conţinut religios, de îndemn la o viaţă duhovnicească…"(V. Voiculescu, Extras din Interogatoriu)

Este o declaraţie cu totul surprinzătoare. Astfel de "recunoaşteri" nu au loc în mod obişnuit, nici în viaţa cotidiană, nici în tribunale sau situaţii de anchetă obişuite. Pentru a putea înţelege cum a scrie versuri devine o "vină" şi cum ar putea fi cineva condamnat pentru aceasta, trebuie descris întreg "contextul persecutor".

De exemplu, Radu Gyr, deşi mai suferise condamnări anterioare şi fusese eliberat, în 1958 este din nou arestat pentru poezia "Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane!" şi condamnat la moarte. Aici descrierea contextului persecutor (a condiţiilor în care scrierea unei poezii devine o acuzaţie care justificând persecuţiile) trebuie să ţină seama de o serie întreagă de evenimente care se petrec în 1958, când au loc noi valuri de arestări.

Interogatoriul lui Vasile Voiculescu este o ilustrare a metodei de punere în scenă a persecuţiilor comuniste în epocă. Textul trădează întreaga dramaturgie a actelor de persecuţie comuniste, fiind redactat astfel încât "acuzatul" este condus în mod "logic" la concluzia vinovăţiei sale. Astfel, interogatoriul debutează cu surprinderea poetului însuşi în faţa acuzaţiilor care i se aduc:

"5 august 1958,între orele 8,15-12

Locotenent major Mihăilescu Gheorghe, anchetator penal de Securitate: Arată anchetei activitatea duşmănoasă pe care d-ta ai desfăşurat-o împotriva regimului democrat popular din R.P.R.!

V. Voiculescu: Eu n-am desfăşurat nici un fel de activitate împotriva regimului democrat popular din R.P.R.!"

În producerea textelor de persecuţie atribuirea de formule stereotipe acuzaţilor era o practică obişnuită. Se urmărea practic ca documentele de anchetă să consemneze nu atât declaraţiile acuzaţilor despre fapte, cât convingerea lor pas cu pas că sunt vinovaţi de acuzaţiile care li se aduc, iar pedeapsa pe care o vor primi este meritată. Neverosimilul se produce atunci când acuzaţilor li se atribuie utilizarea etichetelor incriminante politic în epocă. Este practic exclus ca Vasile Voiculescu să fi formulat, în finalul aceluiaşi interogatoriu din 5 august 1958, un astfel de răspuns: "Declar că în afara celor declarate n-am mai desfăşurat altă activitate duşmănoasă regimului din RPR." Cum concluzionează şi alţi cercetători care s-au aplecat asupra documentelor din Dosarul "V. Voiculescu", "redactarea textelor aparţine fără nici un dubiu, organelor de anchetă: limbajul de lemn stereotip (cu formule consacrate), pe de o parte, consemnarea faptelor care sunt recunoscute de către învinuiţi, pe de alta, sunt argumente de netăgăduit în acest sens. Ar fi, desigur, absurd să credem că poetul însuşi şi-ar fi putut caracteriza propriile creaţii ca fiind "mistico-reacţionare", iar pe prietenii lui de o viaţă i-ar fi etichetat drept "elemente reacţionare", care aveau – se putea altfel!? – o "concepţie reacţionară"(vezi Proces verbal de interogator)."

Poeziile creştine – "piese" la "dosar"

În timpul interogatoriilor lui V.Voiculescu, în timp ce poetul încearcă să se apere de acuzaţiile aduse, iar anchetatorul repetă insistent şi insinuant "Arată adevărul!" şi "Arată anchetei activitatea duşmănoasă...!", este adusă o mapă cu poezii: "Răspunsul d-tale nu corespunde realităţii deoarece din materiale ce le posedă ancheta reiese că ai desfăşurat activitate duşmănoasă regimului din RPR fapt pentru care ancheta revine." "Ancheta îţi prezintă o mapă cu poezii scrise la maşină şi de mână – cu cerneală – care a fost ridicată la percheziţie de la Mironescu Alexandru.(...) V. Voiculescu: Da. Mapa cu poezii ce mi se prezintă îmi aparţine.(...) Pe mapă-i scris: «Poezii duhovniceşti ale d-rului V. Voiculescu»."

Anchetatorul nu poate fi de acord cu această caracterizare, "poezii duhovniceşti" insistând de aceea ca acuzatul să recunoască faptul că "în această mapă sunt cuprinse şi acele poezii cu caracter duşmănos faţă de regimul democrat din RPR". Documentul fabrică mai departe declaraţia poetului conform căreia poeziile au circulat într-un anume grup şi, mai mult chiar, s-au bucurat de aprecierea celor care le-au citit (A. Mironescu, călugărul Andrei Scrima, Benedict Ghiuş), "declaraţii" folosite mai departe în condamnarea întregului grup cu care poetul a avut "legături duşmănoase regimului" şi "discuţii duşmănoase" la adresa regimului. Ceea ce, de altfel, "Rechizitoriul" consemnează: "Activitatea duşmănoasă desfăşurată este recunoscută de către învinuit (dosar fila 402-44) şi declaraţiile sale se coroborează prin depoziţiile coînvinuiţilor(...) şi prin materialele corp delict (...)"

"Sentinţa" concluzionează faptul că "Inculpatul Voiculescu Vasile, după 23 august 1944 a scris o seamă de poezii pe teme mistice, care aveau un caracter duşmănos faţă de regimul democrat popular ....a participat de mai multe ori la discuţiile ce au avut loc în locuinţa lui Mironescu Alexandru, pe marginea unor lucrări scrise de el, cât şi de către inculpatul Teodorescu Alexandru, manifestându-şi nemulţumirea că aceste lucrări nu pot fi publicate, afirmând în mod duşmănos că în RPR n-ar exista libertate (...) recunoaşte că a scris o serie de poezii pe teme mistice (...)" Faţă de încărcătura acuzatoare a discurului persecutor, iată ce "atestă" în realitate discursul victimei, conform unuia dintre "materialele corp delict", adică unul dintre poemele lui Vasile Voiculescu care au devenit piesă la dosar şi capăt de acuzare:

"Edera

Ca edera spre dreptul stejar, aşa-mi întind

Isuse către tine iubirea-mi arzătoare;

Cu slabe mreji de gânduri cutez să te cuprind

Şi orice rugăciune e o îmbrăţişare.

Împărtăşit tot timpul din seva ta fierbinte

Să nu-mi mai spulber frunza în viscole şi ger,

Ci-ncolăcit de-a pururi pe trunchiul milei sfinte

Urcând, s-ajung la vârful dumnezeiesc din Cer."

Ce atestă de fapt documentele

Regimul care l-a acuzat şi condamnat pe V.Voiculescu pentru poezia sa religioasă, pe care o considera o "activitate duşmănoasă împotriva regimului democrat din RPR", nu interzicea creaţia în general; de aceea trebuie să vedem – faţă de poezia de atitudine religioasă – pe care o interzice – ce tip de "atitudine nouă" urmărea regimul să cultive în om. Cu alte cuvinte, ce fel de "realitate" nouă este proiectată a fi zidită de un regim politic care interzice poezia religioasă, imnurile acatiste şi rugăciunea?

Este semnificativ cât de des cercetătorii care se apleacă asupra documentelor celor urmăriţi politic se arată surprinşi de nevinovăţia celor condmanaţi. Surprinde tocmai lipsa de temei a acuzaţiilor care sunt aduse; ceea ce "Tribunalul militar X" condamnă sunt tocmai lucrurile cele mai înalt valorizate de poet, viziunea lui creştină despre lume – care devine un capăt de acuzare în schema de referinţă a persecutorului comunist.

Tocmai prin aceasta se justifică interpretarea şi deci valorificarea documentelor de anchetă ca texte de persecuţie. Prin urmare, deşi sunt pure ficţiuni juridice (unele documente sunt "creaţia" pură a organelor de anchetă "specializate" în redactarea textelor de persecuţie), documentele care "justifică" persecuţiile unei întregi generaţii de gânditori şi creatori creştini sunt foarte interesante privite din alt unghi de vedere. Analiza textului persecutor devine un instrument, o cale de acces la viziunea persecutorului, la intenţiile acestuia faţă de victime, dar şi mai larg, de acces la viziunea lui despre lume – pe care intenţiona de fapt să o transfere victimei, cum vom vedea în anliza etapelor procesului de reeducare comunistă.

Claudia Buruiană

|

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!