De ce ruşii îşi canonizează sfinţii, iar românii nu

La şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din 23 iunie curent au fost trecute în Sinaxar trei nume noi: episcopul Ioasaf de Cistopolsk, preotul Anatolie din Ioşkar-Olinsk şi egumenul Serghie din Moscova, victime ale represiunilor regimului comunist-ateu. Cei trei noi martiri au fost adăugaţi listei de 1701 noi-mucenici ucişi de comunişti.

Noii sfinţi martiri ai Rusiei au fost canonizaţi în mai multe rînduri, fiecare după numele său, lista rămînînd deschisă. Procedura adoptată de Biserica Rusă e simplă: din listele KGB-ului, direct în calendar. Adică toţi cei ucişi care figurează în arhive şi a căror credinţă în Hristos poate fi dovedită (ceea ce în cazul episcopilor, preoţilor şi monahilor e de la sine înţeleasă) sînt consideraţi mucenici. Astfel, calendarul Bisericii Ruse are pentru fiecare zi din an, pe lîngă sfinţii tradiţionali, şi cîţiva noi-mucenici. Aceştia sînt pomeniţi de preot la otpust ca o mărturisire de netăgăduit a legăturii dintre martirii contemporani cu martirii dintotdeauna ai Bisericii.

Zilele acestea a plecat la Domnul unul din cei care au mărturisit în faţa Occidentului calvarul la care au fost supuşi creştinii în Uniunea Sovietică, marele om care a fost şi rămîne Alexandr Soljeniţîn. Disidentul rus, care, întîmplător, este laureat al premiului Nobel pentru literatură, a afirmat că în lagărele de concentrare din România au fost practicate metode de tortură mai cumplite decît în Rusia. Cu toate acestea, dincolo de mărturiile clare de sfinţenie ale multor personalităţi condamnate şi ucise în temniţele comuniste pentru Hristos, ierarhii din BOR nu doar că nu recurg la canonizarea lor, ci se cunosc cazuri cînd au ordonat sabotarea lansărilor de carte consacrate noilor martiri români. De asemenea, există ierarhi care se scandalizează în faţa preoţilor evlavioşi care păstrează la loc de cinste sfintele moaşte, unele dintre ele izvorîtoare de mir, ale celor ucişi în închisori.

Există cel puţin două motive pentru care martirii din vremea comunistă nu vor putea fi canonizaţi în România. Mai întîi, pentru că mulţi dintre ei (şi aici ne referim în primul rînd la clerici şi monahi) au fost condamnaţi şi ucişi la sesizarea unor ierarhi care încă mai fac parte din Sinod, aşa cum reiese din dosarele Securităţii publicate pînă acum. Cel de-al doilea motiv ţine de legislaţia în vigoare a Statului Român. Există o lege, aprobată în 2002 de condamnabila faţă politică Ion Iliescu, legată de chestiunea Holocaustului şi cultul personalităţilor considerate, prin această lege, vinovate de crime împotriva evreilor. Potrivit acestei legi, orice persoană care cinsteşte memoria unui fost legionar îşi poate atrage o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi cinci ani de închisoare. Se înţelege de la sine de ce Sinodul BOR nu poate să canonizeze martirii închisorilor care, în marea lor parte, au fost legionari sau au avut simpatii legionare. Numai în România era posibil ca zecile de mii de victime ale genocidului orchestrat de evrei precum Teohari Georgescu (Baruh Tescovici) şi Ana Pauker să fie declaraţi criminali de război, iar toţi cei care vor îndrăzni vreodată să le răscolească memoria să fie urmăriţi penal.

Ca unul care compătimesc suferinţele la care au fost supuşi evreii de-a lungul timpului, mai ales în perioada expansiunii fasciste, condamnînd totodată orice formă de represiune fizică a oricărui om, indiferent de naţionalitatea şi credinţa sa, îmi exprim totodată perplexitatea în faţa acestei legi paradoxale şi nedrepte faţă de creştinii ucişi în închisorile din România.

Sfîntul Sinod al BOR trebuie să ceară revederea acestei legi şi disculparea martirilor ucişi în temniţele comuniste, în vederea canonizării. Slava lor oricum nu poate fi ascunsă, căci orice ocară sau nedreptate îndreptată împotriva lor nu-i face decît să strălucească şi mai mult.

Ierom. Savatie Baştovoi

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!