numarul 10-11, decembrie 2003 - ianuarie 2004

conservatorul

PAUL CARAVIA – UN CRUCIAT ÎMPOTRIVA UITARII

Regretatul profesor Paul Caravia, fost detinut politic (trecut si prin experienta-limita a Pitestiului), si-a dedicat aproape întreaga activitate de dupa 1989 studiului documentar care atesta pe de o parte amploarea si perversiunea represiunii comuniste, iar pe de alta parte rezistenta opusa regimului terorist de catre segmente importante ale societatii românesti. Interesul deopotriva istoric si moral al demersului sau îl asaza nu doar printre cei mai de seama cercetatori ai arhivelor totalitare, dar si în galeria marilor marturisitori. Lucrarea sa de ansamblu se constituie într-o adevarata cruciada împotriva uitarii, onorînd si împlinind mesajul istoric al unei generatii martirizate.

Biserica întemnitata. România: 1944-1989 (în cuvîntul înainte si în studiul introductiv, volumul – realizat în colaborare cu Virgiliu Constantinescu si Flori Stanescu – este denumit, mai exact, “Dictionarul personalului ecleziastic în detentia sistemului concentrationar comunist”) a aparut în 1998 sub egida Institutului National pentru Studiul Totalitarismului. Desi depaseste cu mult materia brosurii intitulate Marturisitori dupa gratii. Slujitori ai Bisericii în temnitele comuniste (Cluj, 1996), dictionarul nu a putut fi totusi exhaustiv (unele adaosuri si îndreptari, circumscrise confesional, sînt aduse de Vasile Manea în Preoti ortodocsi în închisorile comuniste, Ed. Patmos, f. l., 2000).

Sînt înregistrate 2544 de persoane, între care 2398 de preoti (ortodocsi – 1725; greco-catolici – 226; roman-catolici – 165; protestanti si neoprotestanti – 90; de alte religii – 36) si 49 de cîntareti/cantori, carora li se adauga o seama de persoane pentru care cultul n-a putut fi stabilit exact. Desi neinclusi în corpul dictionarului, sînt mentionati în studiul introductiv si 31 de ierarhi ortodocsi scosi din scaun sau exilati, peste 1500 de cazuri de personal ecleziastic epurat, precum si 60 de monahi despre care se stie cu certitudine ca au sprijinit miscarea nationala de rezistenta. Un caz aparte este cel al detinutilor politici preotiti dupa iesirea din închisoare, printre care aflam nume ilustre: Horia Cosmovici, N. Steinhardt, Constantin Voicescu etc.; parintele Gh. Calciu figureaza chiar în corpul dictionarului, deoarece a doua detentie (1979-84) a executat-o ca preot.

Lucrarea se remarca printr-o vasta informatie (sursele – arhive, volume de autor, publicatii periodice, colectii manuscrise – sînt înregistrate bibliografic la pp. 33-41) si printr-o severa metodologie, ceea ce-i confera deopotriva consistenta si functionalitate.

Paul Caravia are dreptate sa conchida: “Se vede ca Biserica nu a fost numai contemplativa, ci si luptatoare” (p. 30).

Gîndirea interzisa. Scrieri cenzurate – România: 1945-1989 (volum prefatat de acad. Virgil Cândea) a aparut in anul 2000 la Ed. Enciclopedica din Bucuresti, reprezentînd “prima încercare de a concentra izvoare numeroase si variate – documente inedite, reglementari de uz intern si bibliografie recenta – într-un repertoriu cumulativ de tiparituri interzise si manuscrise confiscate în România perioadei totalitare” (V. Cândea). Nota asupra editiei (pp. 13-15) atesta rigoarea si acribia cu care s-a lucrat, iar amplul Studiu introductiv (pp. 17-40) constituie o excelenta radiografie a fenomenului cenzurii ideologice (ce a culminat în regimurile comuniste). Sursele publicate (de la Decretul-Lege nr. 364 din 2 mai 1945, semnat sub presiune chiar de Regele Mihai si aparut în Monitorul Oficial doua zile mai tîrziu, pîna la Publicatiile interzise pîna la 1 mai 1948, Bucuresti, Ministerul Artelor si Informatiilor, 1948, cu un supliment în toamna aceluiasi an) sînt coroborate cu alte tipuri de surse (cataloage, liste de uz intern, circulare, procese verbale, registre de inventar), alcatuindu-se aprox. 12.000 de fise-document, înregistrate în ordine alfabetica.

Pe lînga indexul alfabetic al publicatiilor interzise (pp. 43-554), în care prevaleaza autorii români ai perioadei 1917-1944, lucrarea mai înregistreaza registre-inventar auxiliare pentru perioada 1959-1989 (totalizînd 53 de autori si 237 de titluri), precum si o lista (fatalmente incompleta) a manuscriselor si cartilor confiscate (si uneori folosite drept “corp delict”), însumînd 123 de persoane.

Este simptomatic pentru fundatura în care a intrat necesarul deziderat postdecembrist al unui “proces al comunismului” (macar moral, daca nu juridic) faptul ca volumele atît de substantiale coordonate de Paul Caravia nu s-au bucurat de recenzii sau dezbateri pe masura. Lumea româneasca se consuma, neexorcizata, într-un cotidian amnezic si vulgar, iar în subsidiar nu mai prididim sa ne miram ca am ajuns – de la stînga la dreapta – rusinea Europei si a propriei noastre istorii!

Vasile A. Marian