numarul 10-11, decembrie 2003 - ianuarie 2004

Ce ofera si ce nu ofera cultura hip-hop

O adevarata matrice mintala o formeaza in ziua de astazi, în special pentru tineret, cultura hip-hop.

Hip-hop este un termen generic pentru acea cultura a tineretului originara în Bronxul de Sud, New York, în anii ’70.

Cultura hip-hop include arta grafitti, break-dance-ul si muzica rap. Dar mai mult decât atât, hip-hop-ul este expresia creativitatii unui tineret urban care doreste sa se faca auzit prin anumite mijloace de exprimare artistica specifice unui mediu ostil artei traditionale.

Hip hop-ul s-a nascut într-o criza de individualitate a tineretului de culoare din Bronx. În 1959, lucrarile la autostrada Cross Bronx au dat peste cap afacerile locale, precum si dezirabilitatea cartierului. A urmat o perioada de ghetto- izare a Bronxului, în care o mare parte a populatiei albe s-a mutat în suburbii, în vreme ce populatia de culoare a ramas sa faca fata greutatilor.

Muzica rap, componenta de baza a culturii hip-hop (to rap în engleza înseamna a taifasui, a discuta deschis, dar si a dojeni, a critica aspru), s-a dezvoltat din muzica jamaicana specifica unei parti a locuitorilor Bronxului. Ceea ce la început nu era decât o joaca – recitatiunile MC – ilor ( Masters of Ceremony) pe anumite beat-uri, base-line-uri, - s-a transformat treptat într-un nou stil muzical.

Acest stil a variat de la o muzica usoara, de petrecere, la o muzica militanta, de mesaj. În cele din urma – dupa cum se poate observa în zilele noastre – rap- ul a devenit o muzica comerciala, o expresie a laudei de sine într-o lume a banului si a pornirilor egoiste.

Ceea ce a oferit si ofera cultura hip-hop sunt: constiinta apartenentei la un grup social sau pur si simplu la o moda anumita, la un trend (la o tendinta); un anumit mod de a gândi; un tonic în fata stresului cotidian; o atitudine sanatoasa, de dispret la adresa ipocriziei societatii; un mijloc artistic de exprimare mai accesibil pentru cei care nu vor sau nu au posibilitatea sa se cizeleze, dar în acelasi timp modul de exprimare cel mai penetrant pentru mediul social al zilelor noastre, când se pare ca omul si-a pierdut apetitul pentru rafinament, cautând mesajul într-o forma frusta, chiar vulgara; o punte de legatura între tinerii cu anumite probleme sociale, precum si posibilitatea ca aceste probleme sa fie puse pe tapet publicului larg; o modalitate de a deveni, în calitate de artist de factura hip-hop, foarte celebru si de a te îmbogati – în ziua de astazi rap-ul este cea mai comerciala muzica, o adevarata mina de aur pentru show-business.

Ceea ce nu ofera cultura hip-hop sunt: solutiile (miscarea hip-hop identifica foarte precis, „cu ochi de soim”, unele probleme sociale, în medii în care publicul larg nu ar avea altminteri acces, însa nu reuseste sa identifice vreo rezolvare a acestora, adesea existând un soi de complacere a raperilor în mediul de promiscuitate suburbana); modelele pozitive (eroii fanilor hip-hop sunt de fapt anti-eroi, „baieti rai”, în cele mai multe cazuri personaje certate cu legea, sau care se opun ordinii consacrate a lucrurilor, un calificativ deloc exagerat pentru ei putând fi acela de anarhisti); o forma de spiritualitate (dupa cât se poate observa, chiar daca fac aluzii la divinitate sau la elemente care transcend prozaicul concretului, pâna la urma pentru rapperi conteaza doar concretul, raul cotidian din care ei fauresc adevarate capodopere, singura evadare realizându-se prin droguri si prin frenezia flow-lui, prin transa pe care o creeaza muzica lor).

La noi cultura hip-hop a fost preluata fortat, din motive de genul ca „asa e moda la americani”. Din aceasta cauza, ea ar fi riscat sa se transforme într-o forma fara fond. Însa iata ca limba româna se pliaza excelent pe rime si ofera un arsenal considerabil de înjuraturi… Unde se mai adauga problemele reale ale unei societati în tranzitie – saracia din ghetto-urile americane se gaseste la noi la nivelul întregii tari, asadar nici vorba de lipsa de fani. Astfel ca hip-hop-ul a prins la public. Prea bine chiar…

Astazi vezi în România la orice colt de strada adolescenti cu cioculet, pantaloni largi, sepci întoarse sau baticuri, cercei în ureche si tunsoare à la Xzibit. Putini dintre ei sunt tributari matricei de gândire hip-hop, majoritatea afisând un soi de teribilism sincretic, inspirat parte din rap – ul autohton (adesea nu de cea mai buna calitate), parte din manelele – mult mai autohtone. În orice caz, un lucru este clar pentru ei : trebuie sa fie smecheri (asa cum probabil s-ar traduce to be cool). Adica sa îi prosteasca pe altii, sa fie egoisti, sa nu prea tina cont de morala si, mai ales, sa câstige bani mult usor si, de ce nu, ilegal…

Având în vedere aceste elemente, cultura hip-hop trebuie privita cu seriozitate si studiata la rece, pentru ca ea influenteaza prea mult mentalitatea din zilele noastre pentru a putea fi ignorata. Fara a o desconsidera, nu putem sa nu remarcam ca ea nu ofera tineretului anumite repere esentiale, în afara carora el nu se poate dezvolta armonios, iar viitorul omenirii nu pare a fi în mâinile unor oameni de nadejde.

În apropiere de cultura hip-hop trebuie avute în vedere urmatoarele elemente de prudenta:

1. cautarea hip-hopului autentic, de calitate, care nu este facut numai de dragul de a fi si de a stoarce bani – iar în România sunt doar câteva trupe de calitate;
2. discernerea atenta între mijloacele de exprimare si mesaj;
3. cautarea idealurilor în alta parte – hip-hopul nu este decât descriptiv. Îl ascultam, învatam din el ca dintr-o carte – nu de capatâi – si ne vedem de treaba noastra, care la urma urmei trebuie sa fie cea a unor indivizi morali, seriosi si cu frica lui Dumnezeu.

Mihai Câslariu