numarul 10-11, decembrie 2003 - ianuarie 2004

Consecintele unei politici externe în genunchi

La prima vedere, nu pare a fi vreo legatura între semnarea tratatelor politice de catre România cu Ucraina si Rusia, pe de o parte, si recentele evenimente politice de dincolo de Prut. Putem însa dovedi ca aceste evolutii stranii se datoreaza tocmai unei politici mioape de la Bucuresti. Am dat toate pe una: aderarea la Uniunea Europeana si la NATO. Majoritatea parlamentarilor nostri habar n-au de istoria Romaniei, de interesul national, de politica externa, dar iau decizii importante în numele nostru. Exact asa s-a întâmplat si cu tratatele semnate în genunchi cu Ucraina si cu Rusia. 

Nimeni nu a ridicat problema românilor din Basarabia în timpul negocierilor. Diplomatii nostri se temeau sa nu li se replice ca se amesteca in treburile interne ale unui stat suveran (pe care România, sub regimul Iliescu, l-a recunoscut prima). Dar Rusia si Ucraina au dreptul sa se amestece, desi majoritatea populatiei este româneasca! Moscova si Kievul au redactat în taina un plan de federalizare pentru Basarabia, pe care l-au transmis OSCE. Ramânea doar sa-i puna pe Voronin si Igor Smirnov fata în fata si sa le impuna planul. Nemultumita totusi de prima varianta, Rusia a redactat alta, fara Ucraina, si le-a cerut lui Voronin si lui Smirnov s-o accepte. Kremlinul voia sa puna OSCE în fata faptului împlinit: pe 1 decembrie, la Maastricht, OSCE ar fi constatat ca Federatia Republica Moldova s-a constituit prin vointa partilor direct implicate. Prin acest document, Rusia impunea urmatoarele: Republica “Molotov” va avea trei subiecti (Transnistria, Gagauzia, restul din Basarabia); va fi o tara demilitarizata si neutra, deci nu are voie sa intre în NATO; moldoveneasca ar fi limba de stat (se redacteaza toate documentele administrative), iar rusa – limba oficiala; daca unul dintre “subiecti” doreste sa adere la alta tara sau organizatie, ceilalti “subiecti” se pot desprinde. 

Românii din Basarabia au redevenit solidari

Românii din Basarabia au redevenit solidari, luând exemplul georgienilor, la fel ca în 1988-1989. Speriat de protestele din strada, Voronin a dat înapoi si tarul nu a mai venit la Chisinau. 

Reamintim ca pentru a semna doua tratate cu Moscova, Ion Iliescu s-a deplasat la Kremlin: 1991 si 2003. De data aceasta, însusi Mahomed ar fi venit la munte: Basarabia este foarte importanta pentru Rusia, dar pentru România a devenit ruda saraca, de care îsi amintesc politicienii doar în campanie electorala. 

Dupa ce România a semnat ambele tratate cu Ucraina si Rusia, reconfirmând practic consecintele pactului Molotov-Ribbentrop, evenimente grave se produc în Basarabia. Moscova si Kievul vor sa impuna federalizarea Basarabiei, fara sa informeze Bucurestiul. Imperiul Rus si Imperiul Otoman au colonizat dincolo de Prut rusi, ucraineni si gagauzi. Acum, colonistii au dreptul sa se constituie în state separate. Planul de federalizare, impus de Kremlin, este un grav precedent nu numai pentru România, dar si pentru toata Europa. Vom avea un stat al tiganilor pe la Urziceni, altul pe la Orhei, fiindca oricum “Har-Cov” urmeaza exemplul rusesc: cele doua planuri seamana foarte bine. Sa ne imaginam ca turcii din Germania sau maghrebienii din Franta vor cere sa-si constituie republici acolo unde au fost primiti. {i sunt destui. Semnarea tratatului cu Federatia Rusa nu ne-a folosit la nimic: Moscova nu crede nici în propria semnatura. 

Ambele tratate au trecut prin Parlamentul de la Bucuresti ca la sedintele partidului comunist, când problemele mai delicate, câte erau, se telegrafiau spre sfârsitul zilei. Asa a fost ratificat tratatul cu Ucraina în Senatul României. Moasa a fost Petre Roman, care a condus ca o sluga kominternista: putinii taranisti si liberali care s-au opus nu au primit macar dreptul la cuvânt, desi partidele lor se aflau la guvernare! 

O dezastruoasa comanda politica

Am încercat sa clarificam unele circumstante în care a fost ratificat tratatul României cu Rusia într-un dialog cu istoricul Gheorghe Buzatu, vicepresedinte al Senatului. Domnia sa marturiseste despre cum a fost trecut prin Parlament, fara o buna judecata, un document extrem de important pentru tara noastra, dar si pentru întreaga Europa.

-Domnule profesor Gheorghe Buzatu, ati oferit o veritabila lectie de istorie parlamentarilor nostri cu prilejul ratificarii tratatului dintre România si Federatia Rusa. Ce au învatat alesii poporului din discursul dumneavoastra? 

- Nu pot sa ma pronunt în aceasta privinta. Am spus-o si în timpul interventiei mele, fiecare întelege ceea ce vrea. Am subliniat ca problema este tratata în atâtea carti, ca e pacat ca aceste carti nu sunt cunoscute de catre negociatori pentru a ajunge la o formula acceptabila a tratatului. 

- Deci a fost comanda politica?

- Da. Daca ar fi fost cel mai mic dubiu, documentul nu venea în plen. Dupa ce am dezbatut în comisia de politica externa, apoi în comisiile reunite de politica externa si militara ale Senatului, tratatul a asteptat mai multe luni. În urma cu 30 de zile, s-a anuntat ca va fi dezbatut si, deodata, luni dupa masa a aparut pe ordinea de zi. {edintele Senatului, lunea dupa masa, se desfasoara între orele 15.00-19.00. Între 15.00-16.30 sunt declaratii politice, iar între 16.30 si 18.00 – se dezbat legi, de regula cele organice. Or, din momentul în care, proiectul de lege privind ratificarea tratatului s-a pus în discutie la 16.30, era clar ca nu aveam în fata decât aproximativ o ora. Dupa interventia ministrului de Externe Mircea Geoana, dupa prezentarea raportului comisiei de politica externa a domnului Gheorghi Prisacaru, a urmat interventia mea, care s-a prelungit peste o ora si jumatate. Un tratat de o asemenea importanta era pus în discutie la un sfârsit de zi, unde predomina graba, neatentia joaca un rol esential, iar grija pentru nuanta nu exista. S-a vazut de la început ca totul era facut ca sa treaca usor, cum se întâmpla si cu alte proiecte de legi, fata de care si eu îmi manifest aceeasi atitudine de neveghe pentru ca nu ma intereseaza. Nu toate legile care trec într-o zi – 40-50 de proiecte – pot fi citite. Asta e situatia unui program de functionare a Senatului: nu putem dezbate amendamente în plen. Distanta între dezbaterea în comisie si dezbaterea în plen poate sa-ti aduca gânduri si idei noi. {i trebuie sa le expui în plenul Parlamentului, cum se proceda înainte, dupa regulamentele din 1867, 1895, 1925, unde se mentiona ca se pot prezenta articole si amendamente noi în sedinta plenara. 

Nu avem societate civila

- Dupa semnarea tratatului cu Ucraina, Emil Constantinescu a spus ca societatea româneasca a acceptat documentul ca pe o mare victorie. Putinii intelectuali care s-au opus acelui tratat nu au reprezentat decât o minoritate. Ati vazut demonstratii de strada pe undeva? Cum, de altfel, nici acum nu au fost proteste. Care este explicatia? Nu avem societate civila în România?

- Nu avem. În general, societatea civila de la noi se manifesta numai prin impulsuri din partea unor persoane, a unor asociatii, ONG-uri finantate de cercuri dubioase. O asemenea “societate civila” nu reactioneaza prompt, nu cunoaste semnificatia profunda a unui act politic si deci nu-i poate înjosi pe cei responsabili si implicati în nasterea unui tratat. Prin urmare, nu poate ramâne în atentia publica nici atunci când e vorba de un document care afecteaza interesele României si chiar ale Europei. Nu s-a creat acel curent de opinie, care trebuie sa determine reactia celor lezati. Cum se poate afirma ca tratatul cu Ucraina este bun, când se cunosc victimele acestui tratat? Ce român cunoaste azi continutul acelui tratat, ca sa putem spune ca nu exista reactii? La fel si acum: câti cunosc consecintele dezastruoase ale tratatului cu Rusia - ma refer la declaratia comuna.

Ne-am condamnat propriul razboi de reîntregire nationala

- Mircea Geoana a spus ca anexa nu are valoare juridica. Prin ratificare, nu a dobândit valoare juridica? 

- În proiectul de lege a fost inclusa si s-a ratificat. Toate partidele au votat, cu exceptia PRM. Eu nu cred ca se pot realiza acorduri pe termen lung cu Rusia, cât timp nu lichidam consecintele. 

- Prin ratificarea celor doua tratate, nu am reconfirmat practic consecintele pactului Molotov-Ribbentrop? Nu am ramas la faza sovietica a relatiilor cu Moscova si Kievul?

- Bineînteles. Am redeschis o problema pe care mai degraba o lasam asa. Au fost trei capitole importante ale Declaratiei. Noi am abordat condamnarea pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 (nu mai era nevoie sa-l condamnam, din moment ce Sovietul Suprem de la Moscova l-a condamnat la 24 decembrie 1989). A veni acum cu aceasta problema, fara a schimba realitatile impuse de acel pact, este superfluu. Ca o concesie pentru faptul ca Rusia a admis sa condamne pactul secret, România s-a simtit obligata sa condamne si razboiul ei din rasarit din 1941-1944, un razboi drept, de aparare, purtat de poporul român, cu sute de mii de victime, concretizat în pierderea unor teritroii nationale. {i acum noi condamnam propriul razboi. Ma întreb ce se va întâmpla peste câtiva ani, când vom semna un tratat cu Turcia: ne va cere sa condamnam razboiul din 1877?

În al treilea rând, în Declaratia comuna se vorbeste despre crearea unei comisii pentru rezolvarea problemei tezaurului. Deci, de pe un plan strict real, am încredintat toate problemele tezaurului unei viitoare comisii mixte, români si rusi, care trebuie sa umble în arhive, sa negocieze ce se mai primeste. Am amânat sine die o problema, când se putea pune problema ce primim acum? 

Au primit autoritatile în 1935, au primit comunistii români în 1956 pe timpul lui Hrusciov, iar noi azi primim doar asigurari de bunavointa. 

Un îndragostit de arhive

- Fiind cel mai avizat din Senatul României, nu le-ati strecurat alesilor nici o îndoiala în suflet fata de acest tratat?

- Nu. Totul a fost grabit. Documentele noastre din Rusia sunt mult mai importante decât aurul Bancii Nationale, cam 1,1 miliarde de dolari, la nivelul anului 1916. Sute de mii de volume, capturate de trupele sovietice în 1944-1945, inclusiv o buna parte din arhiva problemei evreiesti, arhiva cabinetului militar al lui Antonescu, arhivele ministerelor economice, ale bancilor, ale Legatiei române la Petrograd (1878-1918) si altele.

- Ati avut acces liber la toate arhivele de la Moscova? 

- Am avut sansa de a ajunge la Moscova alaturi de primii cercetatori din strainatate. Cât s-a putut deschide din arhiva KGB (o încapere dintr-o mie). Au venit restrictii si s-a închis. Nu mai intra nimeni. Într-un fel, e si firesc. Autoritatile si-au dat seama, treptat, ce complicatii si ce complicitati se nasc din cunoasterea unor documente. Vin cu legi care pun stavile noi în calea istoricului. Este formidabila arhiva imperiala a Rusiei, arhiva Externelor de la 1720 la 1917. Documente privind relatiile dintre noi si Rusia, dintre noi si alte puteri: mii de dosare. Am lucrat acolo jumatate de an în 1992, apoi câte doua-trei saptamâni în 1993-1994. Am cercetat documentele în fond ale cabinetului Maresalului Antonescu (1941-1944), am cercetat inventarul ca sa stiu aria documentelor si amploarea lor. Am dat apoi peste arhiva Sigurantei franceze, fondata de Napoleon la 1810, pâna în1940: 15000 de dosare. Ei bine, Franta a avut grija sa copieze la xerox tot, a lasat copiile acolo, conform legii internationale a arhivelor si a luat arhiva originala toata acasa pâna în 1993. Dar asta dupa tratative grele, între doua parti care au pozitii relativ egale. A cumparat tot. 

Nu a existat presiune din partea SUA

- Credeti ca România este libera sa decida acum?

- E vorba de libertatea noastra de a actiona. Lucrez la o carte, România si marile puteri 1939-1947, si disting între puteri: puteri ocupate si puteri ocupante. Iar la mica Românie a ne astepta ca poate sa actioneze cum vrea este departe de adevar si astazi. Dar suntem ca si intrati în NATO si cred ca n-am urmarit cu atentie politica Statelor Unite fata de Rusia. Eu nu cred ca de la Washington a venit presiunea sa semnam tratatele cu Ucraina si Rusia. Americanii sunt foarte atenti la aceste state cu un anume bilant al trecutului. Poate sa fi fost o sugestie de undeva... Dar daca negociatorii nostri au spus ce trebuie... 

România putea sa evite tratatele

- Ce a obtinut România din cele doua tratate?

- Promisiuni, angajamente pentru viitor. Tratatele spun tot si nimic. România ar fi putut sa le evite. Negocieri au fost totusi, daca îl credem pe Mircea Geoana. 

- Negocierile trebuie sa duca la un compromis si România nu a obtinut nimic. Vom avea si un tratat cu Basarabia?

- Nu se stie. Vom ajunge sa justificam si tratate cu Dobrogea, cu Oltenia, cu Transilvania...

Viorel Patrichi

P.S : Tinem sa precizam ca nu nutrim vreo simpatie pentru PRM. Dimpotriva, consideram ca este o grupare care trimite în derizoriu si compromite ideea nationala si ideea crestina, prin modul sau de manifestare. Totusi, am publicat interviul cu profesorul Gheorghe Buzatu, întrucât domnia sa întruneste mai multe calitati: este un istoric reputat, este un om onest, a pledat cu toata vigoarea împotriva tratatului cu Rusia în Parlamentul României, din postura sa de vicepresedinte al Senatului si reprezinta singurul partid parlamentar care s-a opus ratificarii documentului. (Redactia)