numarul 10-11, decembrie 2003 - ianuarie 2004

Teologia romaneasca, in criza

Daca reusesc sa mentina festivismul la cotele decentei, momentele aniversare – in politica, in cultura sau in viata bisericeasca – pot constitui tot atatea necesare ocazii de a face bilanturi si de a trasa coordonatele evolutiei viitoare. Evenimentele sau personalitatile evocate ne obliga la acest exercitiu de luciditate cu atat mai mult cu cat mesajul pe care il transmit epocii de azi este mai convingator. Evident, riscul manipularii memoriei colective prin ocultarea sau deformarea mesajului este mereu prezent. Este motivul pentru care aniversarile nu pot fi lasate doar pe seama organizatorilor de congrese sau a editorilor de volume omagiale. Daca ne limitam la spatiul eclesial, vedem cum momentele aniversare din ultima vreme au inceput timid sa isi merite numele. Evocarea figurii Patriarhului Justinian Marina, in urma cu doar cativa ani, a constituit un prilej foarte important, unic pana acum, de a schita critic si autocritic portretul epocii comuniste, adica a unuia dintre cele mai controversate si mai dureroase capitole din istoria laica si bisericeasca a Romaniei moderne. Cu aceasta ocazie s-a putut vedea cat de importanta este dezbaterea publica transparenta, fara complexe, despovarata de metehnele presupus diplomatice, a jumatatilor de cuvinte si de adevaruri.

Prefatat de desfasurarea la Durau a primului congres al Facultatilor de Teologie Ortodoxa din Romania (8-10 septembrie 2003), centenarul nasterii Parintelui Dumitru Staniloae, trecut la cele vesnice in urma cu un deceniu, este pentru Biserica noastra o binevenita ocazie de a ne pune o serie de intrebari in duhul mostenirii spirituale a unuia dintre cei mai mari teologi si ganditori ai secolului XX. Centenarul Staniloae ne obliga sa ne confruntam cu liniile de forta care au facut posibila opera acestuia si sa vedem daca suntem sau nu la altitudinea la care cel comemorat a ridicat gandirea teologica romaneasca. O teologie care a dat oameni precum Parintele Staniloae nu are voie sa se „odihneasca”, asa cum exegeza eminesciana se „odihneste” in Calinescu, precum spune Constantin Noica, ci sa fie in permanenta lucrare pe verticala deja trasata. In opera celui de la nasterea caruia se implineste un secol gasim un punct sigur de plecare si un reper: fie ca este vorba despre sinteza filocalica in ambientul mai larg al renasterii patristice, de angajamentul social sau de jurnalismul teologic, de depasirea scolasticii si de redimensionarea liturgica a teologiei, de deschiderea ecumenica, ce nu exclude atitudinea critica, sau de metoda si stil in scrisul teologic. Odata ce il avem pe Parintele Staniloae, nu putem justifica sub nici o forma comoditatea intelectuala si spirituala. Personalitatea acestuia ne onoreaza si ne obliga in egala masura.

Subminarea formelor de excelenta

Lucrarea marelui teolog a fost posibila in conditii fundamental diferite de cele de azi. Nu este vorba doar despre datele istorice propriu-zise, ci despre o anumita stare de spirit. Daca punem in oglinda realitatile perioadei de formare si de inceput de activitate academica a Parintelui Staniloae cu cele de azi, vedem cu usurinta, fara a trece cu vederea slabiciunile vremii, cum pregatirea teologica de atunci se baza pe studiul limbilor clasice si moderne, cum deschiderea ecumenica era fericit completata cu una panortodoxa, cum teologii, prin si in reviste de tinuta, cautau si intretineau un viu dialog cu cultura si spiritul epocii lor, cum, in fine, teologia avea un rol profetic in peisajul academic si nu numai. Care este insa situatia teologiei romanesti universitare in anul centenarului Staniloae? Pentru a spune lucrurilor pe nume, teologia noastra se afla in plina criza. Aceasta este cauzata si intretinuta de existenta unui numar record de Facultati de Teologie Ortodoxa, producatoarele unui numar pe masura de absolventi, viitori someri transcendenti ai tarii, de inmultirea cazurilor de impostura intelectuala, de acordarea titlurilor stiintifice fara acoperire, de aplicarea consecventa a unei strategii sinucigase in favoarea cantitatii si in detrimentul evident al calitatii, de relativizarea criteriilor academice si de subminarea oricarei forme de excelenta.

Instrainarea de Ortodoxie

Trecerea timpului si provocarile istoriei recente nu pot justifica ele singure dureroasa diferenta. Este vorba mai degraba despre o instrainare in duh de coordonatele identitare ale Ortodoxiei si de pierderea de catre diriguitorii eclesiastici a constiintei ca educatia teologica este parte integranta a misiunii Bisericii in lume. Concret, de la Patriarhul Justinian incoace, Biserica noastra nu mai are din pacate o strategie educationala coerenta si consecventa. Ceea ce era posibil in anii ’50 si ’60 ai secolului trecut, intr-un context politic evident potrivnic, nu mai este posibil astazi, la un deceniu si jumatate de libertate recastigata dar nu si suficient asumata. O dovedeste faptul ca folosim aceleasi manuale, reeditate, dar nu si in intregime reactualizate, ca nu avem minime instrumente de lucru, ca, in lipsa unei biblioteci teologice la zi, apelam tot la autori de sfarsit de secol XIX, ca nu reusim sa pastram raportul de complementaritate intre munca de catedra si cercetare, ca dascalul de teologie este obligat sa se imparta pana la epuizare intre obligatiile parohiale si cele academice pentru a se intretine material sau ca, la stramtoare, isi negociaza constiinta. In aceste conditii, mai este oare de mirare ca scrisul nostru teologic nu este apologetic, ca nu ofera raspunsuri convingatoare la intrebarile omului de azi, ca teologia academica nu reuseste sa fie decat o lume suficienta siesi, ocupata cu lupta interna dintre generatii si tabere de orgolii?

O sansa irosita

Cu toate acestea, o Biserica Ortodoxa de mare intindere geografica si numerica precum cea din Romania are si va avea mereu resurse umane. Gestionarea constructiva a acestora este insa o chestiune urgenta. Vedem, de pilda, cum numarul deloc neglijabil de bursieri in strainatate dupa 1990 nu se regaseste in structurile educationale teologice. Multe investitii umane au fost in zadar, fara folos pentru Biserica, in timp ce oameni daruiti de Dumnezeu nu primesc deloc sau numai foarte tarziu sprijinul necesar inmultirii talantilor. {ansa primita de Biserica noastra dupa caderea comunismului, de a forma oameni cu ajutorul partenerilor ecumenici, nu a fost din nefericire exploatata deplin. Au fost mai importante interesele personale decat cele comune si s-a aplicat aceeasi politica a cantitatii monocolore in defavoarea calitatii. Nu numai raporturile ecumenice ale Bisericii noastre au cunoscut grave pagube din cauza acestei miopii, dar nici relatiile panortodoxe nu au fost adancite suficient. In ciuda numarului foarte mare de teologi romani bursieri in Grecia, de exemplu, nu se poate inca vorbi despre un progres consistent in cunoasterea reciproca a celor doua Biserici. Cat despre interesul pentru alte Biserici Ortodoxe locale, acesta este practic inexistent.

Fidelitate fata de mostenirea lasata de Parintele Staniloae

In masura in care critica onesta nu se confunda cu atacul si realismul cu pesimismul, identificarea carentelor teologiei noastre universitare este primul pas catre gasirea unor solutii. Acestea trebuie sa fie profunde si pe termen lung. Altminteri, in absenta modificarilor structurale sau doar cu schimbari ce nu modifica nimic, sa nu ne miram daca teologia de anvergura va fi facuta in alte spatii academice si de cultura decat in cel al Facultatilor noastre de Teologie Ortodoxa. Pe cont propriu, intr-o parohie mica din Valea Prahovei sau peste mari si tari, cu sau fara diploma de licenta sau de doctor in cele sfinte si inalte. Centenarul nasterii Parintelui Dumitru Staniloae este o sansa sa ne dovedim fidelitatea creatoare fata de mostenirea lasata de marele profesor de teologie, oricat de mult ar costa, si in ciuda celor care, din instinct de conservare, se opun cu inversunare. Sub auspiciile acestui moment comemorativ important pentru Ortodoxia romaneasca, si nu numai, se pot face pasi decisivi spre redescoperirea definitiei profunde a teologiei, adica a acelei stiinte unice in care pagina de carte devine, prin rugaciune si cu inteligenta evanghelica, o poarta spre cunoasterea intru iubire a lui Dumnezeu. Daca nu ii facem acum, riscam sa mai avem nevoie de inca o suta de ani pentru a ne hotari. Sa nu fie!

Radu Preda