A fi antisemit

Dosarul incomplet al procesului pentru calomnie

Am anunţat că voi da în judecată persoane, grupuri, asociaţii pentru calomnie şi pentru denunţ calomnios, vinovate de a-mi fi adus acuzaţia de "antisemitism".

Cunoscuţi, prieteni, neprieteni se întreabă, mă întreabă: întru cât termenul "antisemit" ar fi injurios?

Răspund: "antisemit" a devenit injurios în momentul în care, dintr-un termen inexact, fals, mincinos s-a transformat în stea-galbenă lipită cu scuipat pe fruntea unor evrei normali – ca muzicianul Daniel Barenboim, ca istoricul Esther Benbassa – de către anormalii lor consângeni; a devenit infamant de când, în gura, anormalilor evrei, a început a semnifica: ne-om, anti-om.

Termenul "anti-semitism" presupune dispreţ, ură, ostilitate faţă de semiţi – nu faţă de iudei, de evrei, altfel ar suna: antiiudaism, antievreism. În eseul Săptămâna Roşie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia şi Evreii, pag. 20, Ed. Vremea, 2004 scriam:

"(...) analfabetizatorii de ei [ei fiind bravii "vânători de antisemiţi"] nu ţin seama, pentru început, de falsitatea, de idioţenia termenului «antisemit», când semiţi (de la Sem) sunt şi maltezii şi berberii şi arabii şi, cine ar crede, azi, în Israel: palestinienii, dragi tovarăşi de alte nationalităţi!"

În continuare (la pag. 262), repetam ceea ce ştie toată lumea: termenul Antisemitismus fusese inventat în 1879 de germanul Wilhelm Marr, pentru a înlocui "antiiudasim". Evreii l-au socotit mult mai cuprinzător (sute de milioane în loc de câteva milioane) şi prin repetare l-au impus – deşi este fals, fiindcă: 1. nu toţi semiţii sunt evrei; 2. nu toti evreii sunt semiţi – după Koestler, cei din Rusia, din Galiţia, apoi din România de nord şi de est (coborîţi în secolul al XIX-lea din Rusia), ar fi de neam türk.

Însă, chiar aşa textul meu a fost contrafăcut-falsificat prin... inversare de Al. Florian în "Raportul despre antisemitism" astfel: "Paul Goma nu ia în seamă (în loc de "ei" [evreii, "vânători de antisemiti"] nu iau în seamă" – nota mea, P.G.) falsitatea, idioţenia termenului «antisemit»..." şi instalată pe internet ca atare, vezi: http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_01.html.

Un termen infamant

Termenul "antisemit" nu este unul indiferent – ci cu atât mai nociv, mai prejudiciabil cu cât, am mai spus: este neadevărat.

Mă simt atacat-ameninţat (nu ofensat: nu mă poate ofensa o expectoraţie de tipul: «Tuberculosule!» – murdărit, da):

– pentru că acest termen a ajuns să fie, nu doar un calificativ depreciativ ca hoţ, mincinos, necinstit, laş, criminal etc..., ci unul infamant şi ameninţător – de altfel este îngemănat în discursul anti-antisemiţilor cu: "Ordonanta de Urgenţă cutare...";

– pentru că a ajuns să se statornicească această inadmisibilă, mizerabilă obişnuinţă: acuzatorii nu se simt obligaţi să dovedească acuzaţia de "antisemitism", epitetul fiind bun-la-toate şi pentru tot. Începînd de la 23 august 1944, dacă cineva îi spunea unui mincinos că este mincinos, unui necinstit că este necinstit, dacă mincinosul-necinstitul era evreu sau ungur, imprudentul ne-ungur, ne-evreu era condamnat pentru "ură de rasă" şi băgat în închisoare; anchetatorii-procurorii fabricau dosare din care "reieşea" că "banditul" rostise: "boanghenă", "jidane". Şi degeaba protesta nefericitul, jurîndu-se că zisese doar: "hoţule!" sau "mincinosule!", securistul fusese instruit de tovarăşii sovietici să aplice "doctrina posibilitaţionistă": «N-ai zis, dar ai fi putut zice, noi luăm măsuri preventive...» (ca "războiul nuclear preventiv" imaginat de Rumsfeld-Wolfowitz).

În virtutea acestui supradrept-autodecernat oricine poate face rău oricui (pentru orice: un conflict de serviciu, unul sentimental, de concurenţă, de incompatibilitate de caracter, de simplă invidie), nu pe cale normală, civilizată, prin dialog, prin discuţie în contradictoriu – nu: ci prin aruncarea anatemei: «Antisemitule!» Or după linsaj, după execuţie sumară, fără judecată, în spaţiul carpato-danubian este necunoscută contestaţia, cererea ca acuzatorul să probeze afirmaţia – nu doar calomnioasă, ci am mai spus: infamantă şi de-a dreptul criminală – de "antisemitism".

Fiindcă cei arătaţi de mine drept calomniatori sunt oameni de condei, dovezile: scrisul însuşi. De ani de zile sunt acuzat că scrierile mele sunt "antisemite" (de către Ed. Reichman, I. Petran, A. Paruit, A. Mirodan, I. Chiva) însă niciodată acuzatorii nu au produs citate netrunchiate, nefalsificate din care să reiasă ostilitatea, dispreţul, ura autorului fată de evrei. De pildă:

R. Ioanid ("Observator cultural", 15–21 iulie 2003): rezumă (sic!) ceea ce vrea să prezinte ca... autentic în scrierile mele: "Problema lui Goma începe cînd încearcă să explice cauzele Holocaustului din România ca fiind generate de victimele evreieşti ale acestuia. (...) principalele ţinte ale lui Goma (...) sînt evreii ca părtaşi la crimele comunistilor în timpul verii lui 1940. Dacă cineva vrea să înţeleagă cauzele Holocaustului din România, trebuie, după părerea lui Goma, să înceapă cu crimele comise de evrei în Basarabia şi Bucovina de Nord, cînd România a pierdut cele două regiuni în faţa [corect: ocupate de...] Uniunii Sovietice (...). Goma este un caz clasic a ceea ce Michael Shafir numeste «negaţionism deviant» (deflective negationism), un caz în care se deturnează vina de la faptaşi la victime". Şi: "Goma se luptă din greu cu o dilemă comună antisemiţilor români". Şi încă: "...teoria lui Goma reprezintă exact pretextul folosit de Ion Antonescu şi de propaganda regimului său pentru începerea Holocaustului din România, şi anume că zeci de mii de evrei au fost executaţi şi peste o sută de mii deportaţi pentru că erau aşa-zişi bolşevici în masă care au primit cu braţele deschise trupele sovietice din 1941» [aici, cu bună ştiinţă, R.I. falsifică adevărul istoric, scriind: "1941" – în loc de "1940"]. Şi: "Paul Goma îl dispreţuieste cu deosebită fervoare pe Elie Wiesel pentru că ar fi declarat la televiziunea franceză, în anii ’80, că a fost deportat din Sighet în aprilie 1944 de jandarmii români (deportările de la Sighet la Auschwitz au fost executate de jandarmi unguri sub jurisdicţie ungară). L-am întrebat recent pe Elie Wiesel dacă un asemenea lucru s-a întîmplat (...). Mi-a răspuns că bineîţeles că nu, că a descris exact episodul în romanul său, Noaptea.» [s. mea şi observaţiile: a) nu "ar fi declarat" ci: a declarat; b) nu era vorba de vreo ficţiune, ci de prestaţia la televiziunea franceză – în urma căreia Eugène Ionesco, prietenul său, i-a reproşat falsificarea istoriei-geografiei]. Şi: "Paul Goma este încă o dovadă vie că antisemitismul din cultura română contemporană" (...) "Goma aparţine curentului dominant antisemit al intelectualităţii române [subl. mea. P.G.] care nu neagă Holocaustul, dar scoate în evidenţă, în schimb, vina colectivă a evreilor". Şi: "După cum a scris recent Alexandru Florian, Goma nu numai că reia sloganurile negaţioniştilor realizînd o nouă apropiere de mesajul lui Vadim [Tudor], ci ajunge să preia şi teme ale antisemitismului actual, cel al fundamentalismului islamic [de ce nu al nazismului? – întrebarea mea, P.G.], incriminindu-i pe israelieni drept criminalii palestinienilor". Şi: "E foarte grăitor că acelaşi guvern român care, în sfârşit, în eforturile sale de a se integra în NATO şi în UE, a încercat să se opună tendinţelor de a-l reabilita pe Antonescu şi guvernul său, a sprijinit financiar (cu sau fără permisiunea autorului) publicarea cărţii antisemite a lui Paul Goma (s.m. P.G.) care le învinuieşte pe victime pentru soarta lor tragică. (...) De fapt, Paul Goma şi-a asumat doar o parte a trecutului, pe care a distorsionat-o grav, împrăştiind astfel ura" (sublinierile îmi aparţin, P.G.).

A întâlnit cineva un citat din textele mele, sub pana rezumatorului abuziv R. Ioanid? Monologul său acuzator, fără probe, a devenit referinţă, Evanghelie, scutindu-i pe alţii de a citi.

Necititori de profesie, acuzatori profesionişti

Printre necititorii-de-profesie – dar acuzatori-de-profesie:

Michael Shafir (în volumul Între negare şi trivializare, 2002, Polirom): "Cum lucrarea mi-a parvenit foarte recent şi mult după ce acest studiu fusese încheiat [cel din care citez, n. m.], nu voi intra în polemică cu Paul Goma. Dar şi o parcurgere superficială a lucrării sale arată că Goma nu cunoaşte sau nu vrea să ia cunoştinţă de unele documente care i-ar arăta că cea mai mare parte a demonstraţiilor sale se bazează pe falsificări ale comandanţilor armatei române în retragere." (subl. mea, P.G.) Totodată, M. Shafir, în calitate de coautor al "Raportului Iliescu-Wiesel" (împreună cu R. Ioanid, Al. Florian, M.D. Gheorghiu), scrie, după lecturile tovarăşilor săi: "Influenţele exilului: În scrierile a trei figuri importante ale exilului românesc se găsesc formule care intră în tipologia comparaţiilor trivializante. Este vorba de Paul Goma [s. m.], Monica Lovinescu şi Dorin Tudoran. Paul Goma, (...) a scris în ultimii ani mai multe texte în care reclamă recunoaşterea «Holocaustului roşu» împotriva poporului român, comis şi cu contribuţia evreilor. Ideea de bază a ultimei sale cărţi, Săptămâna roşie, reeditată şi foarte mediatizată în România [de către R. Ioanid, Shafir, Oişteanu, M.D. Gheorghiu... – nota mea, P.G.], este următoarea: «Holocaustul roşu pus la cale şi de ei [de evrei] a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie 1940 şi nu s-a încheiat nici azi.» Goma susţine că, după cedarea Basarabiei şi [a] Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice, evreii, adulţi dar şi copii, au comis, cu ordin de la sovietici, dar şi din «ură de rasă», «ură de român», nenumărate acte de agresiune şi umilire împotriva Armatei române. Astfel de acte au venit «dinspre aproape toţi evreii aflaţi în Basarabia şi în Bucovina de Nord în acea Săptămână Roşie, înspre toţi românii» (p. 171). Goma recunoaşte, explicit şi repetat, responsabilitatea României şi «culpa comunităţii» pentru «abominabilul pogrom» de la Iaşi, pentru deportările în Transnistria (p. 20, 240, 248, 319), dar afirmă că atrocităţile au fost exclusiv rezultatul răzbunării, în condiţii de război, pentru crimele comise de evrei (p. 18, 21, 190). Aceasta ar fi explicaţia, «adevărul interzis vreme de o jumătate de secol» (p. 256) pentru reacţia violentă a românilor, şi nu politica regimului Antonescu, despre care Goma nu pomeneşte, sau antisemitismul din România, a cărui existenţă o neagă [cum o neagă: prin ne-pomenire? – nota mea, P.G.]. Exilatul român cere «veşnică recunoştinţă» pentru Antonescu, «Mareşalul dezrobitor» (p. 244). Aproape la fiecare pagină, Goma glosează pe tema culpei evreilor, care ar fi adus comunismul (mai multe pagini sunt umplute cu liste de evrei comunişti), ar fi monopolizat suferinţa, făcând din contabilitatea cadavrelor o afacere (p. 10, 115, 183-199) şi ar fi comis crime care au «întunecat-însângerat întreg secolul al 20-lea». Scriitorul român cere condamnarea evreilor, aceşti «călăi nepedepsiţi» (p. 186-187), prin organizarea unui «Nürnberg II» (p. 95, 170, 217, 274). Aşa cum se poate observa, cartea lui Goma ilustrează toate formele de trivializare prin comparaţie (accentul căzînd pe comparaţia deflectivă). Pe ansamblu însă aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabilă sinteză a negaţionismului şi antisemitismului, cum rar se poate găsi în literatura de limba română (s. m. P.G.). Pe de altă parte, trebuie spus că Paul Goma se remarcă prin radicalitate, nu prin originalitate. În diferite combinaţii, idei similare au circulat şi înainte în mediile de dreapta din România şi exil."

Vasile Gârneţ: (Contrafort, 7-8 2003). Semnînd "Vasgar", poetul de la Chişinău este reprezentativ pentru căprarii culturali pentru care ordinele unui sergent (R. Ioanid) se execută, nu se discută: "Cartea lui Goma n-a fost aproape deloc recenzată la Chişinău, unde nici nu prea este de găsit. Din comentariul găzduit acum de «Observator cultural» [semnat de R. Ioanid, n.m. P.G.] cartea lui Goma iese destul de prost: fisurată, deficientă grav la capitolul documentare, purtătoare de stereotipuri antisemite, vulgar-violentă la adresa multor personalităţi ale culturii române contemporane" (subl. mea şi observaţia: o carte pe care nu ai citit-o – dacă "nu se prea găseşte" – este... aşa cum a ordonat tovarăş’ leitinenant – cel care a citit pentru noi... – P.G.);

Andrei Oişteanu (22, din 28 ian.–14 febr. 2005) (...) "Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii (Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se mulţumeşte să fie, ca alţii, negaţionist. El admite Holocaustul din România, dar îl motivează, îl justifică. O teorie atât de aberantă încât nici măcar nu este pedepsită de lege". (sublinierea îmi aparţine, P.G.);

Dan Pavel (în Ziua, unde este editorialist): "(...) în: «Să învăţăm de la evrei?», (...) Goma atacă la gramadă şi pe nedrept o serie de persoane, inclusiv pe mine. (...) Peste simbolul luptătorului anticomunist şi apărătorului drepturilor omului din trecut se suprapunea imaginea lui Goma din prezent, în campania sa violentă împotriva evreilor şi în monstruoasele sale interpretări ale Americii, a celor care şi-au mărturisit convingerile cu privire la Holocaust sau care şi-au manifestat convingerea că în atacarea SUA de către terorişti dreptatea nu poate sta de partea atacatorilor criminali" (subl. m. – apăsată, vezi citatul următor, P.G.). Şi: (tot în Ziua): "Goma are însă un merit, atacîndu-mă m-a silit să-l citesc. Are dreptate să mă includă între «necititorii» săi, ştie că dacă studiez cu atenţie ceea ce a scris voi spune adevărul" (subliniere şi întrebare: dacă nu citise textele mele până în acel moment, cu ce drept le atacase? Răspuns: cu dreptul românului-necititor de a ataca ceea ce nu cunoaşte – P.G.);

Gabriel Andreescu: (Timpul nr. 3/2005 (...) "Goma redevenise «un caz» o dată cu apariţia celor două texte «Săptămâna Roşie 28 iunie–3 iulie 1940» şi (sublinierea îmi aparţine) «Basarabia şi Evreii» în care teoretizează într-o manieră foarte personală evenimentele din Transnistria (re-subl. mea şi trimiterea la "Transnistria" lui Laszlo) în timpul celui de al doilea război mondial".(...) "cărţile lui Goma: «Săptămâna Roşie» şi (subl. mea, P.G.) «Basarabia şi evreii»". Încă o dată: este vorba de o singură carte, "şi" a înlocuit "sau" – deci nu numai că nu a citit... cărţile, dar nu (le-)a văzut nici coperta...;

Laszlo Alexandru: (E-Leonardo 2,3,4) "Da, Goma într-adevăr se pronunţă frecvent despre Transnistria [Laszlo crede că "Transnistria" este... Basarabia, văzută dinspre Ucraina], dar pasa antisemită în care a eşuat (...) S-a găsit el, de la Paris, să-l elogieze, acum, pe Antonescu la unison cu Vadimică! Ruşine să-i fie! (subl. mele, P.G.); "Dar în ultimii ani partizanatul antisemit al lui P.G. a prins contur tot mai consistent". (...) "Cea mai scandaloasă minciună (...) preluarea logicii globaliste si a limbii de lemn din propaganda antonesciană (...) Paul Goma ne readuce sub priviri toată nemernicia criminală a fascismului românesc (...) atât prin stilul cât şi prin ideile antisemite violente pe care le profesează (...) Paul Goma pare a fi clona lui C.V. Tudor". (subl. mele, P. G) "Eu, ca scriitor, aleg să mă transpun în pielea evreilor persecutaţi de Antonescu decât în pielea basarabenilor..."; "Singura posibilitate de a descrie onest o circumstanţă istorică [este] din perspectiva victimei"...;

Ovidiu Pecican: (E–Leonardo, 4, 5): "Concluzia cu privire la antisemitismul lui Goma provine dinspre generalizările operate de autor în pagină"; "La o privire atentă, deci, «antisemitismul» lui Paul Goma se dovedeşte mai curând o pripeală logică"; "Va trebui, deci, să ne obişnuim cu imaginea unui Goma luptător pentru drepturile omului, însă în acelaşi timp antisemit? (...) Dacă va trebui să ne obişnuim cu acest fel de Goma (sic!), fără îndoială că o vom face" "(...) pasajele cu zăngănit antisemit din romanul Basarabia sunt mărturia unei inabilităti scriitoriceşti sau a unui crez antisemit propriu-zis" (subl. îmi aparţin – P.G.).

Willian Totok: "Cel mai concludent exemplu este fostul disident anticomunist Paul Goma, care, într-un exces de zel polemic, s-a alăturat revizioniştilor, devenind astfel, probabil fără să fi vrut, obiectul de adoraţie al extremiştilor naţionalişti". (...) "La Goma, motorul ideologic al contestării Raportului este anti-comunismul visceral combinat cu resentimente antievreieşti şi frustrări personale." (subl. mele, P.G) ("Receptarea Raportului final al Comisiei Wiesel "n presa română si germană", în "Timpul", nr. iulie–august 2005, pp. 12-14.)

Acuzatorii orbi

Printre acuzatorii orbi – care nu au citit textele mele şi nu se sinchisesc de legea nescrisă, dar capitală a citatului:

Nicolae Manolescu: "Textul cu pricina are pasaje cu caracter antisemit (...) Problema noastră era că în revista Uniunii a apărut un text pe care noi l-am considerat antisemit şi, din păcate, nu e discutabil, chiar aşa este" (s. mele, P.G.);

Horia Gârbea: «Dacă ei [membrii Comunităţii Evreilor] s-au sesizat, înseamnă că afirmaţiile sunt grave»;

Alexandru Florian: "Caracterizările negative, profund triviale la adresa evreilor, adevărate şarje de antisemitism interbelic, abundă în cele 2 articole ["cele două articole": eseul Săptămâna Roşie a fost publicat în două numere...] din revista de la Tîrgu-Mureş. Paul Goma nu numai că reia sloganurile negaţioniştilor, realizînd o nouă apropiere de mesajul lui Vadim, dar ajunge să preia şi teme din antisemitismul actual, cel al fundamentalismului islamic, incriminînd pe israelieni drept criminalii palestinienilor.(...) Textul lui Paul Goma aparţine, prin mesaj şi expresie, antisemitismului radical". În "Antisemitism şi politică", publicat în 2003 pe site-ul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, la adresa: http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_01.html, acelaşi Al Florian scrie: "Antisemitismul dur pe care îl reprezintă în politica PRM şi C.V.Tudor, aveam să îl regăsesc în antisemitismul cultural al lui Paul Goma (subl. m., P.G.). (...) publică în două numere din revista «Vatra» un text de un antisemitism tot atât de feroce, plin de ură ca şi discursurile vadimiste" (s. m. P.G.). Ca demn fiu al nedemnului politruk de la Universitatea Bucureşti Radu Florian, Al. Florian a învăţat în familie să atace, nu doar "duşmanul" (aici: autorul de texte), ci şi pe "favorizatori" (conducători de reviste, de edituri): "Desigur, s-ar putea face comentarii privind patronii revistei. Ea este o revista de cultură, editată de Uniunea Scriitorilor, dar şi de Consiliul judeţean Mureş cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor. Cu alte cuvinte, instituţii ale statului şi o asociaţie profesională girează, fie şi de la distanţă, mesaje ce contravin flagrant Ordonanţei de urgenţă privind combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului sau promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva umanităţii. Probabil că răspunsul cel mai la îndemână ar fi, în această situaţie, că numai autorul este răspunzător de ideile, opiniile sau mesajele comunicate. În fapt, însă, un text nu vede lumina tiparului fără asentimentul conducerii oricărei edituri sau publicaţii. (...) «Vatra» a publicat un text puternic antisemit (...) Mesajele lui Goma din acest articol fluviu se regăsesc şi în romanul său Basarabia, publicat în acest an la Bucureşti de Editura Jurnalul literar. Fragmente (...) inclusiv cele cu conotaţii antisemite (subl. m. P.G.) au fost preluate în suplimentul «Aldine» (...) din 5 octombrie 2002. (...) nu pot să nu remarc maniera asemănătoare la Vadim şi la Goma în care relatează despre Elie Wiesel. (...) autorul (...) află cauza pogromurilor împotriva evreilor, la care s-a dedat regimul Antonescu, în aşa zisele crime ale evreilor din Basarabia împotriva armatei române, o dată cu retragerea administraţiei româneşti în iunie 1940". (subl. mele, P.G.).

Acuzatori vehemenţi, fără probe

Necitirea textelor condamnate a devenit lege a holocaustologilor:

– În cazul unor instituţii, asociaţii: Uniunea Scriitorilor, Comunitatea Evreilor, ele dau verdicte ("antisemitism"), crezîndu-se scutite de obligaţia de a le argumenta; prima se descarcă prin "numeroasele plângeri" din partea ambasadelor Israelului şi USA, a doua se spală pe mâini, divulgînd numele informatorului Henry Zalis:

– "Realitatea evreiască", Nr. 236 (1036), 1-15 septembrie 2005, sub titlul "Luări de poziţie legate de manifestări antisemite în Romania"; "Deşi există o legislaţie (Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 28 martie 2002 şi o hotarâre a C.N.A.) care condamnă manifestările fasciste, rasiste şi xenofobe şi popularizarea lor, din păcate, ele îşi găsesc locul în continuare în presă, audiovizual sau în broşuri care se vând pe tarabe. (...) În ultimul număr (6-7) al «Vieţii Româneşti», (...) asupra căruia ne-a atras atenţia criticul literar Henry Zalis (subl. m., P.G.), a fost publicată prima parte a Jurnalului scriitorului Paul Goma (1-16 ianuarie 2005). Textul cuprinde atacuri vehemente împotriva intelectualilor evrei şi membrilor Comisiei «Wiesel» care au redactat Raportul despre Holocaustul din Romania, împotriva faptelor şi argumentelor care susţin existenţa Holocaustului românesc cuprinse în acest document, negându-se veridicitatea lor, critici împotriva Israelului şi a politicii duse de statul evreu." (subl. mea, P.G.)

Aceeaşi publicaţie, Nr. 238-239 / 1–31 octombrie 2005, sub semnătura: Boris Marian scrie: "Observatorul cultural, din 15–21  sept., oferă un editorial semnat de Carmen Muşat, în care opiniile lui Paul Goma din Jurnalul publicat fragmentar în «Viaţa Românească» sunt judicios evaluate drept antisemite şi negaţioniste (subl. mea – P.G.) (...) Regretabilă este şi "solidaritatea" de care s-a bucurat fostul redactor-şef adjunct de la «Viaţa Românească», o revistă de mare tradiţie culturală, la care au colaborat numeroşi scriitori evrei. Despre Mihail Sebastian scrie Cristian Cercel. Ce ar fi spus Sebastian, «evreul de la Dunăre», citind acuzaţiile lansate de Paul Goma? Se pare că unele vicii renasc periodic în contexte diferite." (subl. m. P.G.)

– Comunicatul Uniunii Scriitorilor din 31 august a.c.; "(în) Viaţa românească nr. 6-7 (...) a fost permisă de către redacţie apariţia unui text cu conţinut antisemit. Este vorba despre fragmente din Jurnalul 2005 al lui Paul Goma" (sublinierea mea, P.G);

– Comunicatul din 6 septembrie a.c. : "apariţia (...) unui text cu caracter antisemit" (...) "care a generat vii proteste";

– "În şedinta din 8 septembrie 2005, Comitetul Director (...) a luat în discuţie numeroase aspecte curente ale activităţii acestei organizaţii. Printre ele s-a aflat şi situaţia creată de apariţia în revista «Viaţa românească», nr. 6-7 din 2005 a unui text cu caracter antisemit (subl. mea, P.G.)";

În ce constă "antisemitismul" textului? Răspunsul îl deţine N. Manolescu (şi ai săi: H. Gârbea, M. Mihăeş, Marta Petreu, G. Dimisianu, Al. Cistelecan, R.F. Alexandru, G. Bălăiţă, Doina Cetea). Dar nu-l divulgă.

– "Probele de antisemitism" aduse de acuzatori sunt penibile, nedemne de a fi luate în seamă, nici măcar umoristice (I. Buduca le găseşte în faptul că Goma scrie: "evreii" articulat, în loc să scrie: "unii evrei" – uitînd că Elie Wiesel rostise: «Românii au ucis!», atunci când a vorbit despre... evreii din Transilvania de Nord, ocupată de unguri; o altă lumină a lumii – tot scriitor!, altfel director imaginist-şef, şi el – numără... "cuvântul «evreu»" în textul... integral al Jurnalului meu aflat pe internet, găseşte 126, de unde concluzia: autorul este antisemit!);

– probele nu sunt considerate necesare, din moment ce se foloseşte impersonalul "se", numit şi: "zvonisticul"; iată:

– Mihai Dinu Gheorghiu ("Observator cultural", Nr. 183, 26 aug.–1 sept. 2003): (...) "Paul Goma a publicat în mai multe rînduri şi în mai multe locuri, de exemplu în «Vatra», revistă măcar în principiu onorabilă, texte autobiografice cu caracter antisemit şi negaţionist, care în alte ţări (între ele, cea în care este el însuşi rezident) intră sub incidenţa legii"; "Rinocerizarea lui Paul Goma priveşte istoria dizidenţei româneşti şi ea s-a produs sub influenţa emigraţiei naţionaliste, care i-a stimulat resentimentele. Goma, cîndva denunţat ca evreu şi rus («Efremovici»), şi-a descoperit o vocaţie de antisemit prin care se aliniază cu foştii săi persecutori, care-l aşteaptă acum nerăbdători să revină în patrie" (s. m., P.G.);

– Ioan Bogdan Letfer în "Inventatorul de cuvinte" («Ziua», 27 iulie 2005): "De câţiva ani încoace, odată cu cărţile despre Basarabia şi al doilea război mondial, Goma produce un discurs limpede antisemit." (subl. mea, P.G.);

– Carmen Muşat în «Observator cultural» din 22 sept. 2005 "(...) tipul de discurs pe care Paul Goma îl livrează de cincisprezece ani încoace – violent pamfletar, cu răbufniri antisemite (subl. mea, P.G.) şi cu ignobile atacuri la persoană (...) "

Lista antisemitizatorilor mei rămâne deschisă.

Antisemitism sau antiromânism?

A spune adevărul este un act "antisemit"?

Adevărul poate fi pro- sau anti-semit? (a fi consultată Marta Petreu, fostă profesoară de marxism).

A critica Israelul, stat terorist, rasist, aplicînd o politică de ură contra ne-evreilor, în special a palestinienilor băstinaşi, de apartheid, de autoghetoizare prin Zidul Ruşinii Ierusalimului – în timp ce, în afară, evreii sunt cei mai ardenţi propagandişti ai mondializării – constituie un act de antisemitism?;

Dar a critica România şi Românii? România şi politica ei de la 1812 până în 1944 (şi după 1965!) şi a o criminaliza – ce semnifică, atunci când cei care o fac sunt evrei de origine română ca R. Ioanid, J. Ancel, M. Shafir, A. Oişteanu şi de origine maghiară, ca Braham, Elie Wiesel, traficantul de istorie? Că este o critică-justă-constructivă? Sau răuvoitoare, de-a dreptul calomnioasă? Că reprezintă un act de antiromânism? Da sau ba?

A reproduce lista componenţilor Comisiei pentru Cercetarea Holocaustului constituie "antisemitism" simplu? Sau "antisemitism vehement"? De ce: au oare membrii Comisiei cu pricina fac parte dintr-o organizaţie ilegală, conspirativă, de spionaj, criminală, iar deconspirarea lor – începînd cu adevăratul lor nume – le-ar pricinui mari neplăceri, ba chiar pierderi materiale?

Paul Goma, Paris, 11 noiembrie 2005

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!