Paul Goma. Permanenţa exilului

Iniţiativa revistei ROST de a consacra un număr scriitorului şi rezistentului anticomunist Paul Goma este una salutară, ea adăugându-se celei deschise cu mult timp în urmă de "Jurnalul Literar", graţie neobositului său redactor şef, domnul Nicolae Florescu, precum şi iniţiativele altor publicaţii, ce-i drept, foarte puţine la număr, mai ales în actualul context în care autorul este pus la zid de activismul culturnic.

A vorbi despre Paul Goma înseamnă a vorbi despre atitudinea remarcabilă şi unică a unui Intelectual român care a refuzat şi refuză pactul cu Diavolul, în pofida tuturor greutăţilor. Rezistentul anticomunist constituie sau ar trebui să constituie un reper moral absolut de care orice fel de instanţă culturală şi nu numai ar trebui să ţină seama, un Soljeniţân al românilor care a înţeles să nu abdice de la principii, ci să le susţină cu tărie.

Expulzat de autorităţile comuniste din propria ţară pentru curajul de a se opune făţiş unui regim securist ateu şi antinaţional, Paul Goma este în continuare într-un exil nesfârşit, provocat de aceeaşi prezenţă neobolşevică care îl consideră persona non grata, deşi se tot repetă obsesiv formula "după căderea comunismului". Ar trebui să ne întrebăm cu toţii de ce un reper moral indeniabil precum Paul Goma nu îşi găseşte rostul în propria ţară, fiind în permanenţă perceput drept "un autor tabu". Fireşte, această întrebare retorică suntem datori să ne-o adresăm fiecare dintre noi, ea dând măsura caracterului unei naţiuni lipsite de o minimă solidaritate faţă de personalităţile sale.

Diagnosticul pus de Paul Goma asupra culturii şi a societăţii româneşti, dincolo de tonul vehement, dur, dar perfect justificabil, relevă netrebnicia românească de care semenii noştri nu prea vor să-şi aducă aminte. Goma nu face altceva decât să pună în faţa intelectualităţii prea adeseori nărăvită la şcoala comunistă, precum şi a societăţii civile propria lor oglindă din care nu poate ieşi decât un chip diform. El trezeşte conştiinţa la realitate, o pune sub propria lupă pentru a vedea cum se prezintă ea astăzi. Chiar şi când greşeşte, Paul Goma are dreptate, el nepăcătuind printr-un exces sau prin încercarea de a tăia nodul gordian. Este foarte greu să nu fi de acord cu diagnosticul său, în special când acesta nu face decât să arate adevărata faţă a unei părţi a intelectualităţii care a acceptat "turcirea"(Ierunca), optând pentru carieră în dauna conştiinţei.

Verdictele sale tranşante şi incomode care au scandalizat mediul românesc, încă puternic comunizat la nivelul mentalităţii şi al practicii individuale şi instituţionale, au determinat menţinerea sa într-un con voit de umbră. Dincolo de atitudinea sa exemplară, receptarea operei sale nu s-a bucurat de atenţia binemeritată a unui scriitor admirabil, ea oscilând între negarea totală a valorii sale estetice şi preţuirea inconsistentă. Cu excepţia câtorva critici literari care au reliefat calităţile scriiturii sale, a stilului său inconfundabil – aceasta pentru a răspunde unor aberaţii emise de diverşi culturnici şi politruci potrivit cărora Paul Goma nu ar avea un stil literar – opera scriitorului este sistematic ocolită de critica de specialitate.

Condiţia sa de exilat parizian, pe care şi-o asumă cu demnitate, face din scriitor un personaj emblematic pentru nişte vremuri în care ticăloşia pare să prospere, în care lichelismul face carieră, în care virtutea este abandonată necinstei şi imoralităţii, în care Adevărul majusculat este înlocuit de Minciună.

Ceasul românesc al lui Paul Goma n-a sosit şi, probabil, nici nu va sosi curând. Un scriitor important de anvergura lui Paul Goma continuă să fie minimalizat sau pur şi simplu contestat în propria ţară. Lipsa unui proces exemplar al comunismului, care să conducă la primenirea spaţiului românesc, a prelungit condiţia de exilat a autorului. Paul Goma refuză să revină în ţară, considerând, pe bună dreptate, că exilul său anticomunist nu s-a încheiat.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!