Securitatea contra Paul Goma

Dosarul de urmărire informativă întocmit de Securitate lui Paul Goma, format din 21 de volume, fiecare având peste 350 de file, cuprinde anii 1970 – 1978, în care a fost urmărit pas cu pas. Informaţiile pe care le întâlnim aici relevă persecuţiile la care a fost supus scriitorul, din punct de vedere politic.

În timp, urmăritul a avut mai multe nume de cod, cel mai important fiind "Bărbosul". Pentru anihilarea lui au fost folosite cunoscutele metode de infiltrare, destrămare a anturajului, avertizare, compromitere. I-au fost ascultate telefoanele şi discuţiile din casă, a fost filat, i s-a pătruns în apartament etc. Numai în anii 1972-1973, când încă nu era considerat atât de periculos, s-au ocupat de el peste 40 de ofiţeri din diverse Direcţii ale Securităţii, au fost folosiţi peste 50 de informatori şi au fost "lucrate" prin D.U.I. mai mult de 20 de persoane din anturajul său.

Conflictul dintre Paul Goma şi regimul comunist s-a declanşat în anul 1956 când, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor sudenţi de la Facultatea de Filologie. Conform practicilor staliniste care guvernau la acea vreme justiţia, tânărul de numai 21 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională şi 36 de luni de domiciliu obligatoriu. Această a doua perioadă, de semidetenţie, avea ca scop, printre altele, şi încadrarea cu informatori, pentru a se afla dacă respectivul "duşman al poporului" a fost reeducat sau dacă, din contră, mai are legături sau intenţia de a lua legătura cu alţi "factori perturbatori". Securitatea, prin informatorii săi, aflase că, aici, în comuna Lăteşti, regiunea Constanţa, Paul Goma se întâlnea cu Adrian Marino, şi el "element periculos". Mai mult, "asculta posturi de radio străine, comentând apoi duşmănos la adresa regimului". La expirarea termenului (21 noiembrie 1961), se avizează negativ ridicarea restricţiilor domiciliare şi se propune prelungirea acestuia cu încă 36 de luni.

Tentativă de a-l face informator

După eliberarea lui Goma, prima măsură ce se impunea – din punctul de vedere al Securităţii - era recrutarea sa ca informator. Goma a fost chemat de Securitate pentru o discuţie de rutină. S-a dus la locul fixat, casa de recrutare "Libertăţii", împreună cu soţia. Acolo s-a îndreptat cineva spre ei şi când a ajuns în faţa lor aceasta a început să strige: "Ce ne tot urmăreşti atâta, să se termine, nu vreau să fiu terorizată". Persoana a dispărut. Într-o justificare biografică pe care a înmânat-o unui ofiţer care l-a contactat, după ce descrie necazurile prin care a trecut el şi familia sa, Paul Goma afirmă: "Am 33 de ani, sunt student în anul II, fac de două ori pe săptămână naveta la Domneşti, mă întreţin singur şi vreau să fiu lăsat în pace. Bucureşti, 17. II. 1968, Paul Goma".

Odată cu apropierea lui Paul Goma de Uniunea Scriitorilor începe să lege amiciţii cu Dumitru Ţepeneag, Vintilă Ivănceanu, Iulian Neacşu, Leonid Dimov, M. R. Paraschivescu. În acelaşi timp, în aceste "anturaje" sunt recrutaţi sau infiltraţi informatori precum Ruxandra, Dona Alba, Grădinaru, Basarabeanu, Podaru, Vlad etc. Influenţa lui Goma asupra tinerilor scriitori îndreaptă tot mai mult atenţia Securităţii asupra sa. La 17 noiembrie 1969, primeşte din partea acesteia aviz negativ de plecare la un congres de documentare în Italia şi Austria.

Lucrările pe care tânărul scriitor nu le putea publica în România comunistă deoarece erau critice la adresa regimului şi dezvăluiau ororile trăite în puşcărie şi domiciliul obligatoriu, reuşeşte să le publice în străinătate. Ca măsuri interne, la 15 ianuarie 1971, locotenent-colonel de Securitate Năstase Gheorghe propune avertizarea lui Goma, cu participarea conducerii Uniunii Scriitorilor, a Comitetului de Partid (al cărui membru era din 1968) al acestei instituţii şi al unor redactori de la revista România literară. Mai mult, este invitat la discuţii cu organele de Securitate, discuţii pe care Goma le refuză din nou, deşi au fost motivate de procedura penală în cadrul cercetării socrului său. Sunt propuse următoarele măsuri:

În 1972, Paul Goma obţine viza pentru ieşire în străinătate. Statul comunist voia să demonstreze că "deşi a călcat legea trimiţându-şi romanul la o editură străină fără aprobare, totuşi partidul îi iartă fapta. Nu vrea să facă vâlvă că la noi scriitorii sunt prigoniţi". Atunci când aflau că acesta a primit paşaport şi a plecat din ţară, diverse personalităţi culturale din Franţa şi diplomaţi acreditaţi la Paris exclamau: "Formidabil este Ceauşescu. Formidabilă politică."

Securitatea trimsese Direcţiei pentru Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei data şi locul exact al ieşirii din ţară şi recomandarea să i se facă un control amănunţit, fără să se înţeleagă că se află în atenţia ei, în vederea confiscării actelor, manuscriselor şi scrisorilor ce s-ar fi aflat lui sau a soţiei sale. Acelaşi control, aparent obişnuit, s-a efectuat şi la întoarcerea în ţară. Un ofiţer a instruit organele de frontieră care i-au confiscat lui Goma materialele scrise.

Plecarea la Paris a fost precedată de un alt pachet de măsuri propuse de Securitate:

"Planul de toamnă"

Interesant este că, la întoarcerea din Franţa, în urma pătrunderii în apartamentul scriitorului (în timp ce acesta se afla cu soţia la mare) Securitatea a descoperit că nu s-a umblat în valiza ce conţinea materialele compromiţătoare. Nu a fost singura violare a domiciliului lui Paul Goma. Într-o notă-raport din 26 iulie 1972 se hotărăşte instalarea tehnicii operative de tip A.M.T. în camera unde se afla telefonul, deoarece vechile măsuri tehnice instalate (A.T.I.) nu funcţionau corespunzător.

După întoarcerea în ţară, Securitatea propune să nu se ia nici o măsură înpotriva lui, pentru a nu se da posibilitatea "cercurilor reacţionare" din Occident să protesteze. Ea a aflat că, împreună cu Dumitru Ţepeneag, exilat deja la Paris, Paul Goma a conceput un "plan de acţiune" pentru crearea unui "grup de rezistenţă" şi provocarea unui scandal de proporţii în străinătate pe tema lipsei de libertăţi civice şi încălcarea Drepturilor Omului în România. Acesta se numea "Planul de toamnă" şi era hotărât să se desfăşoare după 1 septembrie. Rolurile erau împărţite astfel: Dumitru Ţepeneag trebuia să traducă şi să editeze în străinătate lucrările unor scriitori din jurul lui Goma şi să declanşeze, prin intermediul radioului şi presei străine, o "campanie de calomnii la adresa regimului"; Paul Goma trebuia să reprezinte un fel de "paratrăsnet care să polarizeze în jurul său tinerii scriitori nemulţumiţi, oprimaţi, nepublicaţi în ţară şi interesaţi să fie editaţi în străinătate". Singurul care a acceptat acest plan, menţionează ofiţerul care face raportul, a fost Virgil Tănase.

Într-o notă de analiză a acţiunii Bărbosul din 5. 12. 1973, acelaşi ofiţer recomandă: influenţarea anturajului, avertizarea şi îndepărtarea acestuia, dirijarea informatorilor Ruxandra şi Fălticeanu pentru a-l influenţa să folosească în scrierile sale subiecte mai cuminţi, destrămarea "cenaclului neoficial" care începuse să funcţioneze acasă la Virgil Tănase prin discuţii cu mama acestuia, cu socrul Bărbosului şi cu invitaţii la cenaclu. Urmările acestui ultim punct s-au materializat, nu după mult timp, prin retragerea majorităţii participanţilor sub diverse motive, unii în urma unor inutile dispute colerice.

Foarte importante în economia procesului de informare şi influenţare al Securităţii erau reprezentantele sexului frumos. Dona Alba era dirijată să continue apropierea de Tomis, principala legătură a lui Bărbosu. Mai mult, prin Ruxandra, Securitatea reuşeşte să intre la 14 noiembrie 1973, în posesia copiei manuscrisului unui viitor roman, elaborat în secret de Paul Goma; această bună prietenă, în care Goma avusese încredere să-i încredinţeze manuscrisul pentru lectură, face chiar şi o recenzie critică pentru Securitate, atenţionând asupra aspectelor care ar fi putut-o interesa.

Prietenii l-au părăsit de frică

Treptat, datorită măsurilor de avertizare, marea majoritate a prietenilor lui Goma au început să se îndepărteze de el. S-a creat astfel mitul omului insuportabil, antipatic. Ceilalţi deveniseră aproape toţi informatori. Într-o scrisoare din 1973 către exilatul Dumitru Ţepeneag, interceptată de Securitate, Goma arată că simţea acest lucru.

Exclus din Partid, din Uniunea Scriitorilor şi neputând să publice nicăieri, a ajuns să lucreze în atelierul de sculptură a lui Jalea. Marginalizat, Paul Goma era criticat şi de vechii prieteni. Virgil Tănase, de la Paris, începuse să-i reproşeze că "numai în România nu se întreprinde nimic". "Datorită măsurilor de izolare, el se afla în relaţii apropiate numai cu un singur scriitor – Nicolae Breban" – semnalează un ofiţer de Securitate. În aceste condiţii, Goma se solidarizează oficial cu Charta 77. Textul Scrisorii deschise este transmis de Europa Liberă pe data de 10 februarie 1977. Gestul său determină zeci de persoane să semneze alături de el protestul oficial. Mult mai multe, din cauza distanţei, vor adera telefonic. Între 15 februarie şi 15 martie 1977, Securitatea semnala că 176 de persoane l-au sunat pe Goma, dintre care 71 din Bucureşti şi 95 din provincie. O altă statistică arăta că 43 de persoane au semnat Scrisoarea deschisă direct, 28 telefonic, 2 prin corespondenţă şi 31 l-au felicitat. Dosarul cuprinde tabele în care semnatarii sunt împărţiţi în funcţie de vârstă, naţionalitate, pregătire şcolară şi profesională, zone geografice etc.

Asupra tuturor aderenţilor s-a declanşat o aprigă prigoană, ofiţeri de Securitate de la Centru plecând în teritoriu pentru a-i neutraliza. Pentru o perioadă scurtă, au reuşit să intre în legătură cu iniţiatorul acţiunii foarte mulţi cetăţeni. Securitatea a intervenit însă rapid, telefoanele şi scrisorile începând să cuprindă altfel de mesaje. Îi scriu din toate colţurile ţării: dascăli revoltaţi de la Liceul Industrial din Zalău, un intelectual care şi-a pierdut totul după cutremur, un vechi prieten, un profesor din Suceava, un grup de preoţi revoltaţi din Reghin, scriitori precum Valentin Berbecaru, George Damian, Ion Drăghici, Alecu Popovici şi Vlad Sorianu, redactorul revistei Ateneu din Bacău. Presaţi deSecuritate, toţi îl blamează şi îl acuză că tocmai acum, "după cutremur, când poporul depune mari eforturi pentru a redresa situaţia", când "părintele Nicolae Ceauşescu, călăuzitor neobosit al ţării, depune neprecupeţite eforturi pentru a asigura prosperitatea şi siguranţa neamului, pacea şi prietenia între popoare", el, Paul Goma, s-a transformat într-un denigrator al neamului românesc, vândut serviciilor secrete străine şi îi recomandă să "se ducă la psihiatru". Scriitorii îl întreabă care este motivul nemulţumirii, tocmai acum când literatura românească se înalţă pe noi culmi.

Pentru neutralizarea şi limitarea efectelor acţiunilor întreprinse de Paul Goma s-au întocmit, în funcţie de moment, planuri de măsuri, acestea determinând în mare măsură evoluţiile ulterioare. Până la aderarea la Charta 77 întâlnim ca primă măsură influenţarea pozitivă a "elementului" şi a soţiei sale prin cunoscuţi şi prieteni care, totodată, erau şi informatori ( "Donici", "Ruxandra", "Neagoe", "Fălticeanu" etc.) sau prin mătuşa soţiei, Luiza Năvodaru, pensionară a Ministerului de Interne. Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste i s-a recomandat să includă în planul editorial şi publicarea unei traduceri a Anei-Maria Goma, ba chiar şi a unor aprecieri favorabile în presă asupra traducerii cu scopul de a o influenţa pozitiv, dar şi de a crea suspiciuni din partea emigraţiei şi a adepţilor din ţară. Măsura atât de cunoscută de "destrămare a anturajului" s-a pus în practică prin atenţionarea repetată a puţinilor prieteni care îl mai vizitau pe scriitor precum Ion şi Ana Cristina Condeescu, Dumitrescu Cristian Sabin, Vlad Drăgoescu, Cristea Puiu ş.a. "Discreditarea" trebuia să se producă atât în ţară cât şi în străinătate: în ţară prin determinarea unor intelectuali de marcă şi a unor foşti deţinuţi politici (precum Nicolae Carandino, Corneliu Coposu, Alexandru Zub etc.) să îşi exprime nemulţumirea asupra conţinutului lucrărilor şi a acţiunilor lui Paul Goma, în străinătate prin influenţarea cu ajutorul informatorilor, a emigraţiei evreieşti că ar acţiona la indicaţiile legionarilor din exil şi invers. "Tehnica operativă" îşi îndeplinea atribuţiile prin "interceptarea convorbirilor internaţionale ale lui Paul Goma, Virgil Tănase, Virgil Mazilescu, Petre Năvodaru, precum şi a postului de radio Europa Liberă şi a unor persoane de la Paris ( Alain Herskovits, Miron Nicolescu, Paul Otchakovski)". Se propunea purtarea de discuţii cu actorii Gelu Colceag, Victor Ştrengaru, Florin Tănase, cărora Goma le dădea în 1974 manuscrise să citească.

Campanie de denigrare

Într-un plan de măsuri din 17 martie 1977 acestea se radicalizează. Măsuri de compromitere a sa la unele ambasade din Bucureşti, plasarea unor informaţii care să-l discrediteze, surse care îşi vor exprima temerea că antrenarea unor cotidiene vest-germane în "campania Goma" ar putea duce la înrăutăţirea paşilor făcuţi în domeniul "reîntregirii familiilor", influenţarea prin informatorii Cristea şi Bărbulescu a ambasadorului Balken Richard, cât şi a ataşatului cultural Lang Halmuth, în scopul de a informa guvernul de la Bonn asupra inoportunităţii campaniei dusă de postul de radio "Europa Liberă", cât şi de "unele ziare vest-germane în condiţiile când poporul român trece prin clipe aşa grele, iar Goma nu reprezintă nimic." Din Bucureşti şi străinătate, oamenii Securităţii îi vor da telefoane, în numele unor organe de presă străine, sub pretextul că doresc să ia interviuri, dar îi vor adresa opinii depreciative şi descurajante. "Prin posibilităţile U.M. 0920/F, vor fi influenţaţi unii emigranţi şi membrii ai comitetelor şi asociaţiilor româneşti din Occident ca, prin telefon şi corespondenţă, să dezaprobe acţiunile lui Paul Goma." Se propunea ca "zilnic să primească scrisori şi anonime cu conţinut de intimidare, descurajare, protest şi ameninţare", "crearea unei atmosfere de respingere în bloc, cartier şi localitatea Breaza."

Izolarea parţială se va transforma, pe parcursul anului 1977, în izolare totală. Şeful Direcţiei I, general-maior Dumitru Borşan, propunea "înlăturarea oricăror posibilităţi ale lui Goma de a intra sau menţine legături directe cu persoane din străinătate ori din ţară, prin interzicerea vizitelor acestuia la ambasade, domiciliile diplomaţilor, a contactelor cu ziarişti ori alţi străini", "blocarea telefonului şi preluarea de către organele de securitate a convorbirilor cu persoanele care încearcă să intre în contact cu el şi totodată exploatarea acestor convorbiri în interes operativ".

Persoanele care au intrat în legătură cu Goma, după edificarea completă asupra situaţiei lor, trebuiau neutralizate în intenţiile lor de solidarizare cu acesta.

Făcându-şi simţită prezenţa şi pe plan extern, Securitatea propunea trimiterea de scrisori către unele personalităţi culturale şi ştiinţifice din Occident, unele partide comuniste şi secretariatul Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa de la Belgrad, prin care să fie demascată acţiunea lui Paul Goma şi a adepţilor săi.

Este relevantă atitudinea pe care o descrie informatorul "Gelu", pe 24 februarie 1977: "Subiectul provoacă panică. La simpla enunţare a lui, persoanele abordate – despre care ştiu precis că sunt la curent cu problemele interne şi internaţionale actuale – au schimbat brusc vorba şi au început să privească speriaţi împrejur sau au îngăimat nişte cuvinte ca: nu mai sunt la curent, n-am auzit nimic sau prostii lipsite de interes".

Goma provoacă panică

Panica provocată de acţiunile lui Goma a atins cele mai înalte oficialităţi. Nicolae Ceauşescu i-a convocat, la sfârşitul lunii martie a anului 1977, pe membrii conducerii Ministerului de Interne, acuzându-i cu această ocazie că nu au luat măsuri pentru neutralizarea şi izolarea disidentului.

Deşi aceasta era ultima soluţie la care voia să apeleze regimul lui Ceauşescu, la 1 aprilie 1977 începe urmărirea penală a opozantului. Pe 2 aprilie 1977 se eliberează un mandat de arestare preventivă pe numele lui, valabil până la 1 mai inclusiv. În zilele următoare sunt arestaţi şi semnatarii scrisorii: Vlad Dragoescu (fost deţinut politic, condamnat în 1949 în lotul gen. Carlaonţ la 12 ani muncă silnică) şi medicul Ladea Ion. Bedivan Nicolae este cercetat în libertate. Ladea şi Bedivan erau, de asemenea, foşti condamnaţi politic.

Pe timpul cât a fost arestat Paul Goma, Securitatea a lansat mai multe versiuni de dezinformare :

Motivul semioficial al eliberării este scrisoarea plină de regrete prin care solicită clemenţă lui Nicolae Ceauşescu, redactată de Goma pe data de 6 mai 1977. Trebuie însă luat în considerare locul unde se afla în acel moment Paul Goma. Conjunctura este bine reliefată de faptul că, atunci când a aflat de prelungirea mandatului de arestare (28 aprilie 1977), disidentul cere eliberarea pe motiv că "nu mai are nimic de declarat" şi afirmă că organul de cercetare penală a avut "o atitudine corectă faţă de el". Această atitudine "corectă" este contrazisă chiar de generalul Nicolae Pleşiţă, care se laudă şi după schimbarea regimului că l-a bătut.

Deşi nu a reuşit să declanşeze o acţiune de mari proporţii (aceasta în primul rând datorită omnipotentei Securităţi), Paul Goma a stârnit destule persoane nemulţumite de regim. Dosarul de urmărire cuprinde tabele cu persoanele care au semnat direct Scrisoarea deschisă (54), cu cei care au semnat telefonic (24), cu cei care i-au trimis scrisori (18), cu persoane împiedicate să semneze (19). Mult mai mulţi au "aderat la acţiunile duşmănoase" iniţiate de acesta. Din 430 de persoane, 336 au invocat obţinerea aprobării de a pleca din ţară (marea majoritate a şi primit-o pentru a se dezamorsa conflictul şi a demonstra Occidentului că protestele au fost inutile). 171 erau din Bucureşti, apoi urmau ca pondere judeţele Timiş, Sibiu, Bihor, Cluj, Braşov. Cei ce au rămas în ţară au fost puşi în discuţia colectivelor de oameni ai muncii (89), alţii au fost supuşi unor "măsuri complexe de influenţare" (35), sau "încadraţi în muncă, dispersaţi, daţi în grija colectivelor de muncă" (21).

După eliberarea din arest, la propunerea Securităţii, Goma este încadrat, pe 10 iunie, la Biblioteca Centrală de Stat, beneficiind de un salariu cu mult mai mare decât al angajaţilor de acolo, care-şi manifestă făţiş nemulţumirea. I se repartizează şi un apartament cu trei camere. Se spera că va înceta să-şi manifeste nemulţumirea faţă de politica Partidului, iar în caz contrar să fie discreditat.

Evadarea din ţară

Marginalizarea la care era supus prin întreruperea contactelor cu exteriorul îl determină pe disident să încerce să iasă din nou peste graniţă. La invitaţia P. E.N.-Clubului francez, al cărui membru devenise, i-a fost oprită de Securitate, care i-a trimis doar cópii, fără putere de act. Abia după două luni, în urma unei audienţe la ministrul M.I. Pleşiţă, a primit originalul. Pe 23 septembrie 1977, Paul Goma se duce la postul de miliţie din sectorul 6 şi cere o viză pentru 12 luni pentru el, soţia şi copilul lor. În caz de nesoluţionare, el ameninţă cu greva foamei. La data de 8 octombrie solicită paşaport Serviciului de Paşapoarte al Capitalei. Securitatea propune ori să fie arestat, ori să i se aprobe cererea de plecare în Occident. În urma unor repetate tergiversări birocratice, pe 20 noiembrie 1977, Paul Goma părăseşte ţara cu destinaţia Paris. La 19 ianuarie 1978, ministrul Teodor Coman propune să i se ridice cetăţenia în conformitate cu legea 24 / 1971, care spunea că "cel care, rupându-se de ţară, îşi încalcă îndatoririle de fidelitate faţă de patrie, trădează interesele poporului, acţionează împotriva unităţii, suveranităţii şi independenţei statului sau săvârşeşte orice alte acţiuni duşmănoase sau de natură a ştirbi bunul renume al României, devine nedemn de a mai purta înaltul titlu de cetăţean." Acest fapt se va produce prin decret prezidenţial. Nu va scăpa însă de urmărirea organelor competente. La 28 ianuarie 1978, într-o adresă a U.M. 0920/F , al cărui şef era celebrul Mihai Caraman, pe atunci general-maior, către U.M. 0610 Bucureşti, se comunică adresa exactă şi numărul de telefon la care putea fi găsit temporar emigrantul, ca şi o listă cu persoanele, cu orele şi locurile unde se va întâlni cu ele. Nici cei rămaşi în ţară nu au fost iertaţi. Mătuşa care l-a ajutat materialiceşte pe timpul cât nu a avut serviciu a fost "demascată şi îndepărtată de la Academia Ştefan Gheorghiu ca necorespunzătoare". Informatorii şi-au continuat acţiunea pe lângă socrul său, căruia i-au fost supravegheate necontenit telefoanele. Acesta începuse să-şi blameze necontenit ginerele, dar se poate observa cu uşurinţă că juca teatru pentru a nu avea de suferit de pe urma plecării acestuia.

Perspectiva plecării "obiectivului" în străinătate determină Securitatea să reia mai ofensiv şi sistematic acţiunea de compromitere a acestuia faţă de persoanele care îl susţineau în Occident. Se propunea relansarea unor versiuni din care să rezulte că "Bărbosul a lucrat şi lucrează în folosul unor servicii de informaţii externe, iar în ultima vreme şi ca agent al organelor de Securitate din România", avându-se în vedere mătuşa sa a fost ofiţer de securitate, că "a fost pus în libertate fără a suferi consecinţe", s-a mutat la trei camere, i s-a oferit un serviciu remunerat cu 3500 de lei lunar, cei care au aderat la acţiune au suferit multe necazuri pe când el a fost răsplătit şi acum îi evită, v-a pleca în străinătate în misiune etc. Apoi erau enumeraţi informatorii care vor răspândi această versiune în ţară şi străinătate.

Pentru a-l "discredita pe Goma în rândul emigraţiei politice române", dintr-o notă-raport din 12 aprilie 1978 aflăm că Securitatea elaborase, pentru a fi difuzat în străinătate, un manuscris contrafăcut, conţinând însemnări şi confesiuni ale acestuia cu privire la rolul care i-a fost desemnat să-l ocupe în cadrul ei. Pentru difuzarea acestuia se aştepta, la acea dată, aprobarea conducerii ministerului. Tot de aici aflăm şi de "elaborarea a şase scrisori de demascare şi protest din partea unor intelectuali şi studenţi către postul de radio Europa Liberă, precum şi către ambasadorul Arthur Goldberg, şeful delegaţiei americane la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa de la Belgrad."

Legionarii îl credeau omul Israelului

În urma acestor măsuri, remarca un informator din străinătate, persoana lui Goma a ajuns să fie foarte discutată şi inegal apreciată. Ceea ce i se contesta cel mai mult era buna credinţă. "Legionarii, remarca o altă sursă externă, care la început au avut o atitudine extrem de rezervată, au deschis în publicaţiile lor o campanie anti-Goma, prin Chintescu, Faust Brădescu şi Niţescu, acuzându-l în special de faptul că e vândut evreilor." Reiese clar că măsurile dăduseră roade. Securitatea avea permanent în planul de măsuri "lansarea în rândul legionarilor din Occident a versiunii că Goma, prin intermediul socrului său, evreu, întreţine legături cu elementele de vârf evreieşti, fiind angajat al serviciilor de informaţii israeliene, fapt care justifică sprijinul din partea evreilor. Ziare legionare ca Stindardul (editat la München), Ţara şi Exilul (din Spania) îl atacă pe Goma ca fiind jidovit, trimis al Securităţii, socrul său fiind comunist încă din ilegalitate". O altă sursă află că ştirea invitării lui Goma la Montreal de către Petre Popescu "a provocat stupoare în rândul simiştilor. Cu aprobarea lui Horia Sima, Faust Brădescu a publicat în fiţuica legionară Opinii un articol în care îi impută influentului emigrant român inconsecvenţa şi compromiterea efortului întregului exil, întrucât Goma este un personaj respins cu dezgust de tot exilul românesc, individ odios, fripturist etc".

Un alt informator din Occident, I. A., comunică Securităţii că "se spune în Israel că Paul Goma ar fi omul acesteia, trimis cu sarcini în Vest. Din această cauză este privit cu multă neîncredere de cei din emigraţie, care-l izolează tot mai mult, căci nu există nici o explicaţie, după ei, a faptului că, după ce a vorbit atât cu postul de radio Europa Liberă, a fost lăsat să plece în străinătate". Aceasta pare a fi din nou urmarea acţiunii Securităţii. Continuarea în străinătate a "activităţii propagandistice" o determinase să ia măsuri precum:

Continuarea măsurilor de compromitere a lui Paul Goma în rândul intelectualilor români, pentru a preveni ca unele elemente pretabile să împărtăşească concepţiile sale şi să acţioneze în acest sens. În acest sens se propunea: "cu ajutorul informatorilor (Costea, Grigoriu, Sorin, Niki, Şandru) se va întări în aceste medii ideea că obiectivul nu este decât un aventurier care, din dorinţa de a câştiga popularitate ieftină, cât şi unele avantaje materiale, a devenit instrumentul cercurilor reacţionare care-l folosesc în realizarea tuturor genurilor de propagandă împotriva ţării noastre, inclusiv cea iredentistă. Argumente în susţinerea ideii:

Măsuri de verificare a emigranţilor care se află în legătură cu Goma.

În rândul unor cercuri de ziarişti străini, în special francezi, se vor transmite, cu ajutorul surselor Florescu, Barbu, Capşa, Stoicescu, Şandru, Sever, Bogdan, Dinu, că oamenii de litere români nu acordă nici o atenţie C.I.E.L.-ului şi datorită faptului că secţiunea română a fost pusă sub conducerea lui Goma, care este mediocru. Drept dovadă, nu s-a trimis nici o lucrare către aceste organe.

Determinarea unor intelectuali români de prestigiu (Dan Grigorescu, Aurel Martin, Dinu Giurescu, Adrian Marino) să combată în străinătate declaraţiile calomniatoare ale lui Goma.

Pregătirea contrainformativă şi selecţionarea oamenilor din cultură şi ştiinţă care vizitează Occidentul pentru realizarea sarcinilor Securităţii (culegerea de informaţii, influenţare, descurajare, lansarea unor versiuni etc.)".

Aflat în conflict cu regimul încă din 1956, Paul Goma nu s-a împăcat niciodată cu acesta, deşi i s-a oferit în nenumărate rânduri ocazia. Nedreptăţile suferite şi ororile trăite în detenţie şi în timpul domiciliului obligatoriu l-au marcat prea puternic pentru a mai putea accepta compromisuri. Cu timpul, prin prestigiul căpătat peste hotare, a devenit incomod şi greu de anihilat. Instituţia care s-a ocupat în permanenţă de el, Securitatea, a luat cele mai diverse măsuri pentru a-l supraveghea. La un moment dat, ea raporta situaţia operativă din 3 în 3 ore. Telefonul i-a fost ascultat permanent, din 1971 până în 1984 (mijloacele tehnice funcţionau şi la Paris). A fost filat mereu, dosarul conţinând fotografii ale soţilor Goma şi ale prietenilor lor, în cele mai diverse ipostaze (la piaţă, în timpul plimbărilor zilnice cu câinele etc.).

Iuliu Crăcană

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!