Eternitatea în travesti

Pentru unii, viata e zdupaitul instinctelor, pulsul cenusiu al diferitelor rase de lacomii. Soarele e o chiftea, cerul o racitura, luna le face sete si zorii zornaie-n punga. Orele se rostogolesc printre acele ceasornicelor ca bilele de flipper.

Pentru altii, a caror vointa e melancolica sau a caror melancolie e voita – precum cea a Bufonului shakespearean –, existenta e o algebra a descompunerii: "Sînt ceasurile zece (...) Trecu o ora doar de fura noua,ă Si peste-o ora înca, fi-vor unspe;ă Astfel, din ora în ora ne tot coacem, ne pîrguimă Sau putrezim, da, putrezim, cu fiecare ceasă Si asta-i tot".

Pentru Cioran, întunecata oglinda a noptii, lucirile ei de solz de balaur trebuia sa poarte sulemenelile somnului: "Înainte de a cunoaste insomnia eram un om aproape normal (...) insomnia suprima inconstienta, adica petreci 24 de ore pe zi fiind lucid, ceea ce omul e prea slab ca sa suporte (...) Acum esti în conflict cu toata lumea, cu toata lumea care doarme. Nu te mai poti considera un om asemeni celorlalti, pentru ca toti ceilalti traiesc în inconstienta. Si prima reactiune este un fel de orgoliu dement: eu nu sunt ca ceilalti, eu traiesc veghea fara sfîrsit, în vreme ce toti ceilalti sunt niste inconstienti (...) Cînd sufeream de insomnie, dispretuiam pe absolut toata lumea, toti mi se pareau niste animale (...) A fost o experienta îngrozitoare; aveam 20 de ani si umblam noaptea singur prin Sibiu, nopti întregi..."

Nesimtire, fatarnicie, gotica dementa – trei moduri de a da piept cu viata. De-a filtra prin noi timpul. Dar mai exista si alte moduri de actiune: de o eficienta anonima, lucide si translucide. Dupa cum stau marturie romanul memorialistic Vremea încercuirii[i] si jurnalul omiletic Calendarul incendiat[ii]. Protagonistul primei carti e "Dinu", caligraful celei de-a doua, "Ierusalim Unicornus, trîndav si neiscusit aspirant ucenic al Sfintei Smerenii".

Sub primul pseudonim îl aflam pe Nicolae Stroescu-Stînisoara. Nascut la Tîrgu-Jiu, la 1 noiembrie 1925, face studiile liceale la Colegiul "Carol I" din Craiova si la Liceul "Alexandru Lahovary" din Rîmnicu Vîlcea si, apoi, studii de drept si filosofie la Bucuresti. În 1945 se înscrie în rîndurile Tineretului National Taranesc din Vîlcea, devenind vicepresedinte al organizatiei si membru al Biroului de Presa si Propaganda al P.N.T.

Din 1952 intra în "ilegalitate", fiind intens cautat de Securitate în legatura cu apartenenta la o organizatie anticomunista. Doisprezece ani "cu voinicieă si-a batut joc de domnie". În 1964 se preda Procuraturii Generale Militare. În septembrie 1969 emigreaza în Germania, începe studii de filosofie încununate de un doctorat la Universitatea din Munchen si devine redactor, mai apoi si director, al Departamentului Romîn de la postul de radio Europa Libera. În prezent este consilier al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania si Europa Centrala.

Celalalt heteronim, mai exotic, îi apartine lui Mihail Avramescu, nascut în 1909, care "preot ortodox acum, si de neobisnuita fervoare, era de fapt evreu. Mai înainte se numise Marcel Avramescu si avusese o tinerete de tot insolita, originala si neconformista: harazit cu puteri psihice neîntîlnite la muritorii de rînd (le-am zice azi de natura paranormala), era cunoscut în Bucuresti ca horoscopist, astrolog, grafolog, fizionomist, ghicitor, ocultist, un fel de magician în stare de performante miraculoase, gustate de prieteni. Dar în afara de asta, înca de pe cînd era în clasa a cincea de liceu, debutase în literatura cu schita Urangutanul în calorifer, semnata Mark Abrams, urmata de alte scrieri la fel de nazdravane, în maniera agresiv suprarealista pe atunci la moda (...) Era publicat în Bilete de papagal (...) ca si de alte reviste de avangarda, sub pseudonimul Ionatan X Uranus..."[iii]

În anii ’30 îl gasim discipol-corespondent al lui Guénon (pe care îl reveleaza si prietenilor sai Vasile Lovinescu si Mihail Vîlsan). Apoi survine trecerea la ortodoxie, împreuna cu întreaga familie. Face studii de teologie si se preoteste. În 1946, îl întîlneste pe Parintele Ioan Kulîghin, prin intermediul caruia intra în contact cu isihasmul si "rugaciunea inimii". Dupa un timp de mari încercari si caderi duhovnicesti – "explicabile poate prin ardoarea cu care a vrut sa atinga pragurile înalte ale înduhovnicirii"[iv] – se recasatoreste[v] si obtine parohie la Jimbolia, unde ramîne 20 de ani[vi]. Dupa moartea celei de a doua sotii, revine în Bucuresti si moare în 1984, "la sfîrsitul verii, mult scazut trupeste, dar cu mintea neatinsa, rapus în cîteva zile de o boala rapid devastatoare, ramasa nediagnosticata".

Vremea încercuirii si Calendarul incendiat sunt carti despre timp: cum sa i te sustragi, cum sa-l transfigurezi, cum sa readuci mîloasa rupere de zagazuri a Istoriei la matca vesniciei. Sunt cartile unei luciditati nezdruncinate (prima), suprafiresti (a doua).

"Nu-si puteau trai prezentul într-un turn de fildes, dar îl jucau dupa alte reguli decît cele ale micii întelepciuni realiste", scrie Nicolae Stroescu-Stînisoara despre grupul anticomunist din care facea parte. Confruntat cu perfida teroare bolsevica, "Dinu" ia calea "codrului" de beton care e Bucurestiul. Actioneaza nevazut. Schimba adrese, identitati, parole, obiceiuri. Renunta la unii, vechi, prieteni. Cîstiga altii. Înseala Securitatea: nu l-au atins, nu l-au vazut, le-a scapat. Dar de fapt, pentru ca a ales sa interiorizeze înfruntarea, a trait împreuna cu organele de represiune: toate miscarile sale se raporteaza la "ei", trebuie sa le ghiceasca intentiile si sa le dejoace planurile. Îl bîntuie. Îi ferfenitesc fluxul constiintei, îi macina libertatea de miscare, îi contorsioneaza elanurile. Zdrumicat astfel, simtim însa ca Nicolae Stroescu-Stînisoara ajunge sa cunoasca în amanunte anatomia timpului, metabolismul lui: culoarea momentelor de plictis, aroma orelor de ragaz, gerul ceasurilor de prigoana. Adulmeca timpul în descompunere si îl întrezareste, cu coada ochiului, în prospetimea facerii. Acceptînd un statut himeric, sacrificînd rigiditatile accidentalului[vii] pentru a salva mladierile esentei[viii], a putut intui partea fragila a lucrurilor, zorii asteptînd în culisele amurgului si carbunele înserarii în pîrjolul amiezii. Pentru Dinu, "five o’clock" nu era ora aristocraticului ceai si nici macar a vreunei burghez tihnite mese: era ora cînd, în chip de "agent de asigurari", strabatea maidanele cu romanita de pe la marginea Bucurestilor, sau citea în tramvai pentru ca nu era prudent sa se întoarca "acasa"[ix]. Emailul rutinei, pe care atît de usor alunecam la suprafata vietii, nu mai exista pentru el. Gasise calea care duce dincolo de determinismul istoriei politice sau private. Simtea spiralarile sarpelui care-si musca propria coada sugrumîndu-te în mijloc: "vremea încercuirii".

Scriitorul Marcel Avramescu si-a schimbat si el identitatea, devenind Parintele Mihail Avramescu, de la Jimbolia. "Domnia cantitatii si semnele vremurilor" l-au gasit pregatit: le-a înfruntat, le-a domolit, le-a transfigurat în curtea intimitatii liturgice: "Adevarul cel mai adevarat despre Calendar este ca el arde înca de la începutul tuturor mileniilor, filele lui mistuindu-se în asfintitul înflacarat al fiecarei zile (...) Incandescenta secreta a Nevremelniciei risipeste în haul nefiintei orice plasmuire a veacurilor, a zilelor, a clipelor (...) bestiile tenebroase ale stupiditatii si nebuniei pier în focul veghetor al Adevarului, împreuna cu monstruosul Timp din care nu au contenit a se isca. Astfel, Calendarul cel mai adevarat – singurul adevarat – e cel incendiat în vîlvataia salbateca si sloboda a Adevarului (caruia stiindu-i Vesnicia, incendiatorul îi citeste semnele certe, statornice, foarte grave, sub orice travestire, în orice fel de costumatii de epoca)".

Daca Nicolae Stroescu-Stînisoara a transformat timpul în destin, Mihail Avramescu l-a incendiat în aura. Virtutilor pamîntene ale primului i-au raspuns incantatiile orientale ale celui de-al doilea. Busuiocul s-a amestecat cu tamîia. Haiducul a hartuit fiara pîna în pragul Pustnicului îmblînzitor. Caci amîndoi stiu ca vesnicia e spatiul dintre clipe. Ca lumea se va mîntui dinlauntru, din miezul de taina al lucrurilor. Unde e "tineretea fara batrînete".

Mircea Platon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!