Printul Ghyka, masura a dîrzeniei

Printul Alexandru Ghyka, fost comandant legionar, fost sef al Politiei române si om cu 24 (*) de ani de închisoare politica, n-a fost - precum stramosul sau domn al Moldovei – consacrat de istoria românilor ca personalitate de referinta. Noi, cei care l-am cunoscut în închisoare însa, stim cine a fost Printul Ghyka, model de demnitate si de rezistenta anticomunista, de o corectitudine exemplara si o putere de suferinta pentru idealul sau de neînchipuit. Nimic nu l-a putut înfrînge. El a ramas Printul pîna la capat.

Încercarile la care a fost supus nu au fost putine. Istoria veacului trecut, atît de framîntata, sîngeroasa si întoarsa cu fata de la Dumnezeu, nu i-a stirbit personalitatea, ci dimpotriva i-a aratat-o în adevarata sa dimensiune. Le-a facut fata tuturor cu un vesnic zîmbet princiar pe buze. Catarg pe care nici o furtuna sufleteasca nu l-a putut nici îndoi, nici rupe. Asa ni-l amintim.

Le-a strabatut pe toate cu ochii mereu atintiti spre steaua care l-a calauzit pe cele mai drepte cai, prin cele mai întortocheate spatii. Spatii carcerale si situatii limita prin care adversarii nu l-au putut rapune, nici prietenii deruta.

Si cîte nu s-au încercat cu neînfricatul Iov al veacului modern. Diavolul si-a schimbat stategia si nu a mai respectat biblicul contract din Cer: a încercat sa i se atinga si de suflet, dupa ce foamea, setea, frigul si întunericul temnitei, care i-au dat tîrcoale zeci de ani, muscasera cu pofta din carnea-i abia mai ramasa pe oase. Frigul atîtor ani însa nu l-a înghetat, l-a sleit doar, ca sa nu tremure în fata nimanui. Iar întunericul, în loc sa-l orbeasca, i-a ascutit si mai mult privirea. O privire de sfinx, cu care si-a urmarit obsedat idealul: mîntuirea. Mîntuirea lui si mîntuirea întregului neam.

Represiunii fizice i-au urmat apoi ispitele, zdrobite si ele, cu tot cortegiul lor funebru. Dar nu pe un munte biblic, ci pe cel al unei suferinte omenesti profunde. Si diavolul i s-a atins apoi de suflet, nu cu propria-i mîna, ci cu a aproapelui. De mai multe ori, pîna cînd îngaduinta divina a pus punct. "Iese Printul în lume!" – a exclamat atunci un gardian al temnitei Aiudiului, vazîndu-l cu pasea pe poarta deschisa a închisorii. Era 1964, anul în care regimul comunist a mimat clementa, deschizînd portile puscariilor spre a ne turna în temnita mai mare care era România. Printul însa, trecut prin istorie, pasea spre legenda.

Si cum sa nu se mire paznicii încercarilor sale de tinuta-i princiara, sau cum sa-l uite martorii calvarului sau cînd el, de fapt:

1. Niciodata, în nici o zi din toti cei 24 de ani de închisoare pe care i-a facut, mîna lui nu s-a întins sa ia din pîiinea sau din malaiul dat ca hrana celor din celula sau din camera cu el decît spre cea mai mica portie. Nici cînd era grav bolnav n-a vrut decît cea mai putina hrana.

2. Niciodata, în toata detentia, nu ezitat sa dea apa sa de baut unuia mai însetat sau mai în nevoie decît el. Cazut într-o noapte în murdaria unei celule, pe mine m-a spalat cu ultima apa ce-i mai ramasese în gamela.

3. Toti cei care au fost pedepsiti alaturi de el la carcera sau la izolare îsi amintesc vreun gest de afectiune din parte-i, daca nu chiar de oferta pîinii, a portiei sale de mîncare sau de apa calda pentru o zi.

4. Niciodata Printul Alexandru Ghyka n-a fost vazut sau auzit cerînd de la cineva ceva. Dispus fiind însa în acelasi timp sa ofere tot ce putea oricui. Pîna si propria-i identitate, pentru suportarea unei pedepse carcerale, cînd confuzia ar fi fost posibila - si a fost de multe ori.

5. În nici o împrejurare nu a acuzat pe cineva de ceea ce i s-a întîmplat lui pe drept sau pe nedrept.

6. Niciodata nu a fost auzit plîngîndu-se de cineva sau de ceva, oftînd. Nici macar de cei care îl osîndisera la închisoare pe viata pentru ca a crezut în ceea ce a crezut si fusese ceea ce fusese.

7. Niciodata nu a mintit si nu a acceptat vreun compromis. Odata, ministrul de interne Draghici i-a propus libertatea în schimbul unei declaratii acuzatorii la adresa lui Lucretiu Patrascanu – pe baza careia acesta sa fie condamnat la moarte. Printul a spus: "Domnule ministru, dumneavoastra stiti cît si cum va iubesc eu si cîti as mai vrea sa ramîneti în viata ca adversari; dar ca sa triumf printr-o miselie împotriva oricui – chiar si împotriva lui Patrascanu, pe care l-am compatimit ca dusman si iubit ca om, mai bine sa cad pe drumul onoarei, cum spunea Capitanul. Asadar, gasiti-va alt client pentru acest gen de crima, domnule ministru".

8. Niciodata n-a fost aspru, acuzator sau nepoliticos cu cineva. Cu sine însa a fost întotdeauna neînduplecat.

9. În faimoasa si capitularda "reeducare" din penitenciarul Aiud, din perioada 1961-1964 (cît a durat aceasta siluire a constiintelor si torturare a carnii trupurilor epuizate de zeci de ani de recluziune), printul Alexandru Ghyka n-a facut nici o concesie, pastrîndu-si permanent pe buze surîsul aristocratic, iar pe trup hlamida de mucegai. Dus fortat într-o calatorie supravegheata prin tara de ministerul de interne, ca sa vada "marile realizari ale socialismului triumfator la sate si orase" si întrebat la întoarcere ce l-a impresionat din cele vazute, a raspuns tot surîzator: "Ce frumos plîng salciile de pe Aiudel, domnule clonel!". Aiudelul fiind pîrîul ce înconjura penitenciarul Aiud. Urmarea: o explozie de indignare din partea "organizatorilor" silitului voiaj, uluirea auditorului – detinuti strînsi cu fortaîn curtea închisorii, ca sa-l auda ce spune - si un numar imens de zile de carcera pentru Print, din care omul n-a mai iesit decît la eliberare.

10. Tot în cadrul preparativelor de eliberare conditionata, de renuntare la identitatea politica, într-o zi, în fata a sute de detinuti strînsi ca sa-l vada si sa-l auda ce spune dupa citirea unei scrisori trimise de familie - în care cei de acasa îl implorau sa renunte la ceea ce n-a renuntat în cei 24 de ani de închisoare -, Printul Ghyka a raspuns tot surîzînd: "Domnule colonel, cu mai bine de o suta de ani în urma, un stramos al meu si-a pierdut capul pentru Bucovina, iar un alt stramos comun de data asta si mie si dumneavoastra, si întregului neam românesc, Constantin Brîncoveanu, si-a pierdut pentru credinta, la Constantinopol, capul sau si pe al copiilor sai, care îl implorau sa cedeze vointei sultanului. Pot fi mai prejos decît ei, cînd mie nu mi se cere capul, ci numai identitatea si onoarea?"

"Print blestemat, nu stii pe ce lume traiesti!"- a exclamat atunci colonelul Craciun, comandantul închisorii Aiud.

Dar Alexandru Ghyka stia. Traia într-o lume pe care o efigie, chiar si princiara, cu greu ar fi putut-o cuprinde. Si niciodata n-a iesit din ea.

Marcel Petrisor

* Printul Ghyka a înregistrat un negru record: între anii 1962 si 1964 a facut 75 de zile de izolare pentru ca a refuzat reeducarea.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!