Un martir banatean: parintele Ioja Sinesie

Ioja Sinesie s-a nascut la 23 aprilie 1916, în familia preotului Romul Ioja din comuna Neagra, judetul Arad. Clasele primare le-a urmat în localitatea natala, apoi pe cele gimnaziale la Brad, judetul Hunedoara, pe care le-a absolvit în anul 1933. Urmeaza apoi cursurile Academiei Teologice din Arad pe care le-a încheiat în anul 1942. Dupa casatorirea cu Eugenia Fruja, care i-a daruit doi copii, în acelasi an a fost hirotonit diacon, iar la 6 noiembrie a fost hirotonit preot pe seama parohiei Valea Mare, judetul Arad. Dupa moartea tatalui sau, parintele Sinesie Ioja, îi urmeaza la parohiatul bisericii din localitatea Ranusa.

Arestat pentru ca i-a sprijinit pe partizani

La 5 ianuarie 1949, Ioja Sinesie avea sa fie arestat de Securitatea din Arad. A fost anchetat extrem de dur, anchetatorii reusind sa-i smulga o declaratie "serioasa" abia la 10 octombrie 1949. Parintele Sinesie Ioja, potrivit declaratiei data în ancheta Securitatii, în ianuarie 1945, în casa preotului Gornic din Buteni, ar fi luat legatura cu Gligor Cantemir, coleg de liceu, care fusese parasutat de legionarii din Germania în scopul pregatirii rezistentei armate anticomuniste din Banat. Pentru a-l ajuta pe Cantemir, parintele Ioja l-ar fi gazduit în locuinta sa pe acesta în perioada decembrie 1944-martie 1945. Pe lânga acesta, din grupul lui Cantemir, parintele Ioja l-ar fi adapostit si pe "fugarul" Brad Vasile, în perioada  septembrie 1948-ianuarie 1949. Acesta din urma avea sa fie arestat, în ianuarie 1949, alaturi de parintele Ioja.

De la Cantemir, parintele Ioja primise însarcinarea, potrivit declaratiei sale, "sa organizez valea Deznei, precum se gaseste în declaratia amintita, în care scop m-am deplasat în comunele Slatina, Neagra, Nadalbesti si altele ca Susani, unde am activizat pe preotul Coras Florian. Am dat instructiuni de organizare acelora pe care i-am activizat, pentru ca la rândul lor sa încadreze pe altii, operatiunea trebuind facuta în sistem spic, adica sa nu stie multi unii de altii, pentru a evita o eventuala deconspirare". Pe lânga sistemul de relatii pe care l-a închegat, parintele Ioja a ajutat cu bani pe luptatorii anticomunisti, alimente si informatii[1].

Pentru participarea sa într-o "organizatie subversiva cu scopul de a rasturna actuala ordine sociala din RPR", parintele Ioja a fost încadrat într-un lot format din 25 de detinuti si trimis în justitie, de colonelul Ambrus Coloman, seful Securitatii Timis, la 28 octombrie 1949, cu propunerea de judecare si condamnare. Era considerat capul lotului, deoarece, în optica Securitatii el fusese cel care organizase grupul subversiv[2].

Procesul s-a tinut la Tribunalul Militar Timisoara, între 6-22 decembrie 1949, parintele Ioja fiind judecat pentru încalcarea art. 209, p. III, Codul Penal, combinat cu Înaltul Decret Regal nr. 856/1938, fara propunere de martori[3]. La interogatoriu, parintele Ioja a afirmat raspicat ca nu a facut parte din Miscarea Legionara, precum i s-a imputat în ancheta Securitatii, ca pe Gligor Cantemir l-a adapostit pentru ca nu avea unde sa stea si pe considerentul ca fusesera colegi de liceu, ca nu a stiut în mod clar de misiunile acestuia, decât în parte, atunci când a fost rugat sa-i faca legatura cu diferiti legionari din zona. A sustinut ca nu a avut misiunea precisa de a reorganiza Miscarea Legionara sau vreo organizatie cu caracter antistatal[4].

Condamnat la 12 ani de temnita

La 22 decembrie 1949, prin Sentinta nr. 1800, Tribunalul Militar Timisoara îl condamna pe parintele Sinesie Ioja la 12 ani temnita grea, 10 ani degradare civica si confiscarea averii, fiind cea mai mare pedeapsa data în acest proces[5].

În timpul detentiei, parintele Ioja a fost anchetat si purtat prin arestul Securitatii Arad si Timisoara, închisoarea militara. La 25 septembrie 1950, parintele Ioja era adus de la penitenciarul Aiud si internat la colonia de munca Baia Sprie. La 11 februarie 1951, fiind bolnav de TBC pulmonar, cu tuse si expectoratie, era internat în spitalul-penitenciar Tg Ocna. La 26 iunie 1957, "pentru spitalizare", era transferat de la Jilava la Tg. Ocna, "complet izolat pe parcurs de restul detinutilor C.R. si legionarilor", dispunându-se ca la destinatie sa fie tinut în "sectia legionarilor", potrivit unei adrese a Directiei Penitenciarelor catre penitenciarul Jilava. În ianuarie 1957, la consultatia medicala i s-a depistat un "TBC pulmonar fibro-cazeos" si "TBC peritoneal intestinal". Fata de acestea, la 7 octombrie 1957 era transferat la penitenciarul Vacaresti din Bucuresti. La 4 noiembrie 1957 avea sa fie transferat de la penitenciarul Vacaresti la spitalul de stat nr. 9 din Bucuresti pentru "expertize medicale"[6].

Greva foamei

Din cauza sanatatii precare cu care se confrunta, aflat la Tg. Ocna, la 17 iulie 1955, parintele Ioja declara greva foamei pentru: 1) "lipsa  de aer în camera prin fixarea ferestrelor la o deschidere de 30 cm; 2) plimbarea si closetul îl facem în timp de o ora, deci am nevoie de aer sa ma vindec si sa nu sindescifrabilt în timp de o ora, cum poate garanteaza medicul; 3) lipsa de zarzavaturi în alimentatie, ca rosii, ardei, ceapa, morcovi", potrivit declaratiei catre conducerea penitenciarului. La 20 iulie va iesi din greva foamei, "nesilit de nimeni", potrivit unei declaratii scrise de o alta persoana decât parintele, semnata de acesta cu o semnatura abia lizibila, probabil ca rezultat al unei torturi[7].

În timpul muncii fortate de la Baia Sprie parintele Ioja, în perioada 24 septembrie 1950-6 februarie 1951, a lucrat timp de 12 zile, "cu medie de 100%", muncind la suprafata "la diferite munci", cu exceptia lunii ianuarie, unde a fost încadrat în mina[8].

Tot în penitenciarul Tg Ocna, parintele avea sa fie pedepsit, prima data în 30 iunie 1953, pentru "manifestsarit ostile regimului si indisciplina penitsenciart, cu 5 zile izolare, iar la 19 octombrie 1955, pentru ca "nu a vrut sa se barbiereasca", "nu are drept la vorbitor pe timp de 6 luni". Ultima "abatere" si-o justifica parintele printr-o declaratie olografa: "Având barba mare si fiind chemat la domnul comandant ca sa ma rad eu am refuzat sa fac asa ceva din motive de sanatate si ca sunt preot"[9].

În aceasta perioada, parintele primea de la familie mai multe lucruri, alimente si scrisori. În iunie 1956, aflat la Tg. Ocna, primea de la sotie: "miere 1500 sgrt, brânza, 1300 sgrt, carne, 500 sgrt, zahar, 500 sgrt, dulceata, 500 sgrt, sunca, 300 sgrt, ceapa 200 sgrt, 1 camasa". O scrisoare de la sotie si copii era trimisa parintelui la 23 februarie 1956, pe când se afla la Tg. Ocna, din care citam: "Draga Sinesie, E mult de când nu am mai scris, dar asa trebuie sa ne multumim, si cu o scrisoare pe an. Eu am fost tare necajita din cauza ca au venit pachetele cu haine groase sindescifrabilt de doua ori, iar cel cu alimente aproape stricat. Acum îti trimit haine groase si alimente, dar ochelarii nu îi pun pâna luna viitoare, caci trebuie sa-i faca dupa numarul trimis de tine. Copiii sunt buni si mari, numai mamica si tata au slabit si au îmbatrânit mult. […] Acum te sarut cu mult dor si drag, a ta Zina. Sarut si eu mâinile Corina. Îti sarut si eu mâinile, Marin. La tine voi merge în iulie, caci acum e frig si zapada"[10].

Omorât în închisoare

Despre parintele Ioja în detentie avem marturii de la Anastasie Berzescu, care în ianuarie-februarie 1950 avea sa-l întâlneasca în penitenciarul Timisoara, atunci când era transferat la penitenciarul Aiud: "Într-o buna zi, cu noaptea în cap, se deschide cu zgomot usa camerei si ne anunta sa ne luam bagajele si sa iesim afara. […] Unul câte unul, cum eram strigati dupa tabel, eram condusi la butucul cu lanturi. Nu toti au fost legati în lanturi. Numai aceia care erau considerati mai periculosi si sefii de loturi. Eu am fost legat în lanturi împreuna cu parintele Ioja Sinesie, din comuna Ranusa, jud. Arad. Era un om blând si bun, cu multa dragoste fata de om si cu multa credinta în Dumnezeu. Suntem amândoi ferecati în lanturi grele. Catusele erau groase si late, reci, ca-n timp de iarna. Parintele Ioja Sinesie era legat de piciorul stâng. Trebuie sa fim foarte atenti si sa pasim deodata amândoi, ca altfel ne împiedicam, sau ne trageam unul pe altul. Asa ne-am dus zilele, legati în catuse si lanturi grele. Asa am dormit, asa am mers împreuna la WC. Ne uitam unul la altul cu resemnare si cu speranta ca odata vom scapa. Blândele priviri ale parintelui Sinesie ma încurajau. Era mai batrân ca mine"[11].

Despre comportamentul parintelui Ioja în spitalul-penitenciar de la Tg. Ocna o autentica "oaza de spiritualitate într-un desert al suferintei", ne vorbeste parintele Constantin Voicescu, unul dintre supravietuitorii tuberculosilor rugatori din gulagul românesc. Acesta ne marturiseste ca nu de putine ori parintele Ioja Sinesie, alaturi de Gherasim Iscu, Viorel Todea si Varlaam Lica îi "asista religios" pe fratii de suferinta "prin diferite slujbe, mai ales prin taina spovedaniei […] si îndeosebi prin Sf. Împartasanie, adusa de afara prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Majoritatea celor care au murit au primit Sfânta Cuminecatura. Toate acestea se savârseau pe ascuns, ferindu-ne de ochii administratiei si de urechile turnatorilor. Atmosfera de catacomba! Ceea ce ne întarea sufleteste si mai mult"[12].

La 2/3 august 1958, aflat în penitenciarul Vacaresti, parintele Ioja Sinesie a trecut la cele vesnice[13]. Cauza, potrivit certificatului de deces semnat de Popescu Ion, "medicul oficial al Spitalului Vacaresti", a fost "contuzie forte cranio-encefalita, fractura de baza"[14].

Alte date despre parintele Ioja avem de la pastorul Richard Würmbrand, despre care aminteste pe când era la Tg. Ocna, de la alt detinut politic: "Un biet preot ortodox, Ioja, se aruncase dintr-o cuseta de sus, sfarâmându-si teasta. Repetase gestul de mai multe ori, pâna reusise sa se omoare. Fusese torturat. Se temea ca, daca reeducatorii or sa-l tortureze din nou, va ceda si-si va renega credinta. Era un om foarte rigid, un detinut i-a marturisit ca lucrase cândva pentru comunisti si parintele Ioja i-a interzis sa ia împartasania, timp de cincisprezece ani"[15].

Din citatul de mai sus constatam ca parintele Ioja ar fi încercat sa se sinucida pentru a nu-si pierde credinta, aspect care se întâlneste si în cazul unor sfinti. Totusi, cuvintele lui Würmbrand pot fi puse la îndoiala daca tinem cont de faptul ca povesteste de evenimente la care nu a fost martor, consumate la Gherla si Pitesti, în perioada anterioare prezentei sale la Tg. Ocna, adica între 1950-1951. Ori, decesul parintelui Ioja se consuma în 1958, la Vacaresti, dupa ce Würmbrand fusese în acest spital-penitenciar si chiar fusese eliberat în primavara lui 1956. În orice caz, informatiile lui Würmbrand sunt de la alt detinut, ceea ce ne determina, din principiu, sa-i putem pune la îndoiala cele relatate.

Adrian Nicolae Petcu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!