După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu

Vladimir Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Ed. Humanitas, Bucureşti 2006, trad. Rom. Anca Manolache, 232pp.

Citind cartea lui Vladimir Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ai sentimentul limpede că te afli în preajma unei stăruitoare lumini a credinţei şi ratiunii deopotrivă, capabilă să însufleţească sensurile tradiţiei, să sublimeze dihotomiile din sânul creştinismului, capabilă să opună "Dumnezeului lui Decartes" pe "Dumnezeul cel viu".

Cele douăsprezce studii înmănucheate sub acelaşi titlu, dezbat teme dintre cele mai controversate şi mai problematice ale creştinismului. "Întuneric" şi "lumină" în cunoaşterea lui Dumezeu, Teologia Luminii la sfântul Grigorie Palamas, Tradiţia şi tradiţiile, sunt numai câteva dintre dintre temele pe marginea cărora s-a scris nesfârşit de-a lungul veacurilor, efortul teologului rus fiind acela de a ne face să privim toate aceste dispute în lumina "credinţei celei vii", şi de a le asimila roditor în acest fel.

Pentru că este imposibil să abordăm în aceste câteva rânduri întreaga gamă a problematicilor pe care le tratează cartea de faţă în întregul ei, vom urmări numai rolul pe care îl joacă perechea "întuneric – lumină" în cunoaşterea lui Dumnezeu, una dintre temele centrale ale cărtii:

"Este cu neputinţă să vorbim despre întuneric în cunoaşterea lui Dumnezeu fără să vorbim în acelaşi timp de lumină" (p. 24), mărturiseşte autorul care notează în continuare că rolul luminii în cele mai multe dintre religii ne-ar îndreptăti aproape să identificăm cunoaşterea lui Dumnezeu cu lumina (în sens metaforic sau nu). Pentru a înţelege rolul întunericului este suficient să ne amintim de cuvintele Sfântului Ioan: "Dumnezeu este lumină, iar în el nu este întuneric" (I, 1, 5).

Termenul de întuneric este conotat aşadar cu un sens profund negativ, marcând necunoaşterea celor divine şi înstrăinarea definitivă şi irecuzabilă de posibilitatea recuperării fiinţei. Termenul de întuneric nu se inchide în acest sens, ci se deschide către o cu totul altă acceptiune, putând indica deopotrivă inefabila prezenţă a celui ce "...Şi-a pus întunericul acoperământ" (p. 25). Acesta este întunericul despre care mărturiseşte Grigorie de Nyssa, neexistând o vedere a esenţei divine, dincolo de înţelegere fiind prezentă numai iubirea.

Sinoadele Bisericii Ortodoxe aveau să preschimbe teologia întunericului în teologia luminii necreate, "element real al experientei mistice", iar "întunericul Muntelui Sinai se va transforma în lumina muntelui Tabor, în care Moise a putut vedea în cele din urmă faţa slăvită a Dumnezeului întrupat." (p. 37).

În studiul Teologia luminii la Sfântul Grigorie Palamas, este dezvăluit un alt aspect al aceleiaşi probleme, de o importantă deosebită. "Sfânta Scriptură este plină de expresii referitoare la lumina divină, la slava lui Dumnezeu, la Dumnezeu însuşi numit lumină. s...t Ar trebui oare să nu vedem în acestea altceva decât metafore, figuri retorice? Ori poate această lumină este un aspect adevărat al lui Dumnezeu, o realitate de ordin mistic?" (p. 53). Lossky notează mai departe că pentru Grigorie Palamas lumina divină "este un dat al experienţei mistice", lumină care nefiind numai de ordin sensibil este de aşa natură încât să umple inteligenţa deopotrivă. În acest punct autorul distinge, conform Tomului aghiortic, între trei tipuri de lumină, ultimul dintre ele fiind de esenta cea mai pură, fiind de fapt nimic altceva decât harul divin care ne-a fost dăruit în vederea îndumnezeirii fiinţei noastre, având un caracter necreat. Aceasta este lumina pe care cei trei apostoi au văzut-o pe muntele Tabor, deşi, după cum mărturiseşte Palamas, "ea aparţine veacului viitor" (p. 55). Schimbarea la Faţă a Domnului, centrală gândirii Sfântului Grigorie Palamas, dacă este să-i dăm crezare lui Lossky, şi problema luminii Transfigurării (creată sau necreată?) este în măsură să aducă un element nou în dezbaterea asupra naturii luminii şi rolului pe care aceasta îl joacă în cunoaşterea divinităţii de către om. Sfântul Palamas aduce mărturie că "Lumina Transfigurării Domnului nu a început şi nu s-a sfârşit, ci a rămas necircumscrisă (în spaţiu) şi imperceptibilă pentru simţuri, cu toate că a fost contemplată de ochi trupesti" (p.57). Cu alte cuvinte, faptul că apostolilor le-a fost dat să vadă acea lumină este petru că ei înşişi au fost sub imperiul aceleiaşi lumini, pentru că altfel nu ar fi putut s-o vadă. Poziţia pe care Lossky o adoptă faţă de aceast subiect este una circumspectă, îndemnându-ne la respect faţă de sfinţii părinţi, înainte de a ne grăbi să afirmăm absurditatea posibilităţii de a-l vedea pe Dumnezeu în esenta lui prin mijloace sensibile. Lucrul care ar trebui să ne pună pe gânduri este că această concepţie apare la numeroşi Părinţi, Grigorie de Nazianz, Andrei Criteanul, Simion Noul Teolog, la care afirmaţia nu are, cu siguranţă un caracter pur retoric.

Să fie oare Dumnezeul cartezian pe care-l avem în vedere, acel Dumnezeu-matematician al spiritelor şi al inteligentelor? Să le fie atât de străin modernilor "Dumnezeul-Trinitate, vieţuind în lumină inaccesibilă şi pătrunzând toată lumea creată prin energiile lui, cea a spiritelor pure ca şi cea a fiinţelor corporale" (pp. 59,60), cel care este la fel de aproape deopotrivă de simturi şi de inteligenţe?

Acestor întrebări autorul le răspunde apăsat prin fiecare frază a cărtii sale, care se constituie ca un îndemn pentru toţi cei care s-au înstrăinat de Dumnezeul Uni-Trinitar, înlocuindu-l cu dumnezeul sterp al filosofilor.

Paul Sandu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!