Parintele Rafail sau celalalt Noica

A-i ispi smerenia unui monah este un pacat. A scrie despre un monah este un gest care poate aduce a ispita. Departe de noi gîndul de a-l tulbura pe Parintele Rafail Noica, schimnicul din Muntii Apuseni, caruia i-am dedicat numarul de fata al revistei noastre. Nadajduim ca ne va întelege demersul si ne va ierta pentru îndrazneala, dar trebuia sa o facem, caci Ieromonahul Rafail este unul dintre acei stîlpi ai Ortodoxiei catre care cu totii ne îndreptam privirile la vreme de cumpana.

Pe de alta parte, avem convingerea ca Parintele Rafail este atît de întarit duhovniceste încît laudele, ca si rautatile lumii, nu-l afecteaza. Dovada ca Sfintia Sa îsi slujeste cu osîrdie rostul este faptul ca nu a primit propunerile de marire lumeasca. Patriarhia Româna l-a vrut Episcop, dar Parintele Rafail a respins oferta, cu eleganta dar si cu fermitate, ca odinioara Arhimandritul pe atunci Bartolomeu Anania, care a refuzat sa fie Mitropolit al Moldovei si, deci, posibil Patriarh.

H.-R. Patapievici, unul dintre carturarii cu mare influenta în societatea româneasca, a avansat ideea ca numai un calugar de înaltimea duhovniceasca a Parintelui Rafail ar putea limpezi apele în Biserica si i-ar putea pastori dumnezeieste pe românii ortodocsi, daca ar fi ales Patriarh. "sBiserica – n. redt Avînd în fruntea ei un om sfînt precum Rafail Noica, altfel va putea înfrunta punerea ei în discutie de secularismul agresiv al timpurilor noastre decît avînd în fruntea ei un om politic precum actualul Patriarh Teoctist" – si-a motivat Patapievici propunerea. Si a adaugat: "Rezistenta Bisericilor la atacurile vremii s-a verificat nu prin aurul altarelor, ci prin sfintenia preotilor".

Ieromonahul Rafail a alungat gîndul printr-o tacere adînca, strabatuta doar de lumina rugaciunii fierbinti si punctata de postul aspru.

Poporul îl iubeste

Aceste dovezi de pretuire a Sfintiei Sale sînt dublate de dragostea de care se bucura în popor. Parintele Rafail coboara rar din muntii sai si o face numai pentru ca este insistent solicitat sa dea cuvînt de folos credinciosilor. Cînd conferentiaza Parintele Rafail, nici o sala nu este încapatoare; mii de oameni din toata tara merg sa-i soarba cuvintele la Alba Iulia – unde Ieromonahul vorbeste o data sau de doua ori pe an în public – sau, mai rar, în Bucuresti ori alte orase.

Parintele Rafail s-a ferit sa faca scoala, primeste foarte rar vizite, este extrem de pretentios în a accepta ucenici, n-a scris decît doua carti, Celalalt Noica si Cultura Duhului – si acelea, dupa propria-i marturisire, din obligatie fata de cei care asteptau asta de la Sfintia Sa -, iar în public apare cu parcimonie. Toate acestea îl fac cumva inaccesibil si cu atît mai dorit. Dar Parintele nu face un joc de imagine, pentru a fi cautat. Sfintia Sa are comportamentul firesc al monahului care îsi întelege si îsi urmeaza menirea. De aceea, ramîne consecvent în izolarea sa de lume – care nu-l merita, fie vorba între noi.

Repere biografice

Cînd am ales sa-l prezentam drept reper pe Parintele Rafail am fost animati de un singur motiv: lumea trebuie sa-l cunoasca si sa-i urmeze întru Hristos. Sîntem adeptii ideii ca trebuie sa ne pretuim valorile înca din timpul cînd acestea sînt în viata, caci exemplul personal ne poate influenta decisiv. Cu fiecare personalitate exemplara pe care o cunoastem ne este mai limpede ca nu exista o criza de modele, ci doar suferim de o orbire incredibila.

Parintele Rafail este pilda vie a salvarii sufletului care într-adevar îl cauta pe Dumnezeu. Experienta sa de viata îl recomanda drept unul dintre cei mai potriviti duhovnici, pentru ca de la ratacirile în credinta, pîna la cele din tinerete, nimic nu i-a fost strain.

Fiul al marelui filosof român Constantin Noica si al unei englezoiace, parintele Rafail s-a nascut în anul 1942. Educatia lui crestina a fost sumara, întrucît tatal sau nu era preocupat de asa ceva, iar mama sa era de confesiune anglicana. Despartit de tatal sau, care avea domiciliu obligatoriu la Cîmpulung Muscel, la numai 13 ani, cel ce avea sa devina Parintele Rafail, a plecat cu mama si cu sora sa în Marea Britanie.

Acolo a trecut de la anglicani la penticostali, baptisti, congregationalisti, Armata Salvarii si altele. În protestantism s-a poticnit în special în textele referitoare la Sfînta Împartasanie. Într-o zi a simtit "ca o lumina în sufletul meu gîndul de a ma întoarce la Ortodoxie" (cf. Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994). L-a întîlnit în chip providential pe parintele Sofronie, povatuitorul duhovnicesc al manastirii Essex, care l-a sfatuit sa-si termine studiile.

Revenirea la Ortodoxie s-a petrecut în anul 1961, iar în anul 1965 parintele Rafail este tuns în monahism la manastirea Essex de catre parintele Sofronie, calugaria fiind "raspunsul la întrebarile ce mi le puneam din copilarie" (cf. Celalalt Noica). Pribegiile protestante le-a socotit drept o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru ca "daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad în frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei" (cf. Celalalt Noica).

S-a întors în România în anul 1993, pentru o scurta vizita, dar n-a mai plecat.

Horia Brad

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!