Apararea lui Cioroianu

Am asistat în ultima vreme la un vacarm de huiduieli, invective, grimase si fine luari de pozitie dispretuitoare la adresa ministrului de Externe Adrian Cioroianu. Ar fi diplomatic (apropos de functia sa actuala!) sa spun ca nu ma numar printre admiratorii sai înfocati, daca va fi având asa ceva. Si spun acest lucru cu toata naturaletea, dar nu pentru a deveni mai credibil în mica mea "aparare a lui Socrate", caci nu ma intereseaza defel unghiul din care sunt privite cuvintele mele.

Pur si simplu, fata de declaratiile sale evident hazardate, neconforme cu scrobeala diplomatica si limbajul de lemn (sau "limba de lemn", cum spune Fr. Thom) mi se pare ca s-a facut excesiva ancheta si s-au tras excesive consecinte. Omul a fost deja condamnat la excluderea din cariera politica de tot soiul de organizatii sensibile la problema ghetoizarii, de la cele tiganesti (sau rrome, daca se prefera), la cele evreiesti. În cazul primelor, reactia este cu totul naturala, ceea ce nu înseamna neaparat sincera, dar în stadiul actual al jocului de sah, miscarea era previzibila. În cazul organizatiilor evreiesti, lucrurile sunt mai complicate. Din doua motive. În primul rând, pentru ca lobby-ul de care sunt ele capabile întrece cu mult forta primelor, în al doilea rând, pentu ca personajul pe care-l arunca acum la groapa cu gunoi a istoriei nu parea sa aiba datele unui antisemit în blana de oaie. Dimpotriva! Cine a urmarit emisiunea finala de la concursul Cântarea României în varianta democratica (alias "Zece pentru România") si-a dat seama ca istoricul Adrian Cioroianu este ferm convins ca Ion Antonescu a fost un cvasiratacit la cârma destinelor tarii. Opinie perfect plauzibila, la care, înca odata, istoricul (dar) si omul de lume Cioroianu avea tot dreptul (desi nu se cadea sa accepte sa-i fie "avocat" personajului în spectacolul tv, daca tinea sa adopte pozitia pe care a adoptat-o). Câti dusmani dintre cei care cred ca Antonescu ar fi curatat România de tigani (si ne-ar fi scapat, astfel, peste timp, de sâcâielile "problemei tiganesti" actuale) nu si-o fi atras atunci domnul Cioroianu! Si, probabil, câte zâmbete îngaduitoare din partea ultimilor supravietuitori ai urmasilor lui Moise pe meleagurile noastre! Iata ca, de data aceasta, fara sa vrea, Cioroianu este rapid si irevocabil arondat liniei Antonescu, pe care, cu eleganta, desigur, o respinsese în pomenita emisiune! Încurcate mai sunt caile... ideologice ale Domnului!

De data aceasta, Cioroianu a facut o gafa. O gafa care cu greu poate fi trecuta cu vederea în lumea corecta politic a diplomatiei si establishmentului politic european actual. Un Rocco Butiglione, de va fi urmarit, ca italian, acest episod, probabil ar fi putut sa-l consoleze pe tânarul nostru ministru. Dar, culmea, Cioroianu nu este luat în vizorul Comisiei Europene sau al Parlamentului European, ci este tavalit chiar la el acasa. De ce oare? Pentru ca si la noi, pe malurile Dâmbovitei, lumea a prins gust de limbajul cu dublu înteles al diplomatiei. Am început sa ne sastisim de cuvintele fruste, de expresiile neaose, de adevarurile nesofisticate. Ne place, ca pisica, sa îngropam ... problemele, dar problemele noastre, cu noi însine, cu tiganii, cu hotii sau cu cine vor mai fi, sunt, din pacate, extrem de nediplomatice si de directe.

Adevarul e ca italienii se vor fi saturat sa-i vada pe dragii nostri de tigani iesind la cersit, pustiind buzunarele urmasilor Romei si haladuind ca la ei pe Covaci sau pe Lipscani, cu ghiulurile umplându-le toate degetele butucanoase de la mâini si fustele crete foindu-se printre creatorii de moda din Milano. Noi ne-am obisnuit cu ei, dar ceilalti, "vechii europeni", înca mai au de îndurat purgatoriul aculturatiei cu aceasta exotica rasa. Asa ca declaratiile lui Cioroianu nu au fost deloc bine primite la noi, dar s-ar putea sa convinga tocmai acolo unde a izbucnit buboiul, adica în Italia, caci acolo s-a produs crima care a umplut paharul intolerantei si tot acolo se încearca acum stapânirea valului de violenta.

Condamnarea lui Cioroianu la el acasa se sprijina pe o mare dedublare mentala. Toti românii, dar absolut toti, vor fi gândit, macar odata în viata lor, macar într-o clipa de exasperare, ca tiganii merita un tratament si o supraveghere aparte, ca, în încapatânarea lor de a nu se încadra sistemului, devin indezirabili, ca, indiferent câte programe de integrare vor fi epuizate pe ei, le place mai mult starea de certitudine tribala decât mersul pe sârma în societatea moderna, ca, indiferent câte instante morale vor fi resuscitate în propria lor comunitate, contactul lor cu civilizatia va produce mereu scântei. E un dat. Toti am gândit asa. Sa nu ne ascundem. Desigur, în aceasta patrie de cârtitori antitigani, greu vei gasi un român gata sa-i faca felul unui oaches. Greu îl convingi pe român sa se separe de aproapele lui, chiar daca e tigan, bulgar, ungur, evreu sau sas. Necum sa-l prigoneasca. Când convietuirea este de sute de ani, comunitatile învata sa se urasca si sa se tolereze în acelasi timp, învata sa se ponegreasca si sa-si meneasca tot raul de pe lume, apoi sa se împace, în virtutea datului inexorabil al nevoii de convietuire zilnica. Cioroianu n-a facut decât sa dea putin la o parte perdeaua care acopera fondul real al convietuirii noastre zilnice cu tiganii. Adesea simtim cu totii ca ne-am saturat de furtisagurile lor, de fasoanele lor actuale de îmbogatiti "occidentali", de violenta lor salbatica, sadica, ajutata de sabii ninja de cartier. Dar aceiasi tigani pe care-i blestemam în ceasul acesta, mâine, daca-i vedem la anaghie, ne devin simpatici si le aruncam un codru de pâine, sau îi luam la munca cu ziua, sa nu-i lasam sa li se prapadeasca plozii de foame. Fenomenul tiganesc e prea complex pentru a fi epuizat de retortele stravezii ale limbajului diplomatic. Iar Adrian Cioroianu chiar nu merita tavalit pentru gafa facuta. Mai degraba ar trebui sa-l felicitam ca, în sfârsit, a întors lupa si spre coltul de iad al vietii noastre reale. Ne place sau nu, el a anticipat un fenomen pe care politica "mare" îl tine sub obroc înca: fenomenul sau problema tiganeasca. Iar anticiparile au toate caracter înspaimântator. Nu vreau sa torn mai mult gaz pe foc si sa spun ca sus-numita problema este de o gravitate fara precedent. Nici o problema nu este fara solutie si nici una nu comporta cu necesitate o solutie violenta. Dar nici nu ne putem preface ca nu exista. Orice comunitate are de platit tribut intrarii ei în istorie. A venit acum rândul tiganilor. Doamne fereste ca Cioroianu sa le fi prezis, fara vrere, viitorul!

Cristi Pantelimon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!