Cinci ani cu "Rost"

În decembrie 2002 aparea numarul-pilot al revistei "Rost". Pasul precaut, pe terenul miscator al presei, facut de un grup de tineri uniti de acelasi crez national si crestin. Am fost girati de oameni al caror patriotism se masoara în ani de suferinta si în care curajul coexista firesc cu altitudinea culturala: regretatul preot Gheorghe Calciu, Marcel Petrisor, Nicolae Popa, Demostene Andronescu. Iar raspunsul pe care l-am primit dinspre cititori la acest prim numar ne-a risipit rezervele. Dupa cinci ani, a ramas înca drum lung de strabatut pîna ce proiectul "Rost" îsi va atinge tintele majore. Dar în urma s-a facut deja carare.

Am vrut atunci un alt fel de "manifest românesc", pentru noua generatie de români de pretutindeni. Unul "menit resurectiei morale si spirituale a românilor, întru recapatarea demnitatii nationale si impunerea unui model românesc în lume".

Ne-am propus ca, pentru a ne împlini obiectivele, întîi sa coagulam o noua elita de esenta conservatoare – adica o lamura a românilor care pretuiesc si cultiva valorile perene: credinta, familia, patriotismul… O elita care sa formuleze solutii potrivite la problemele societatii românesti. Fara nostalgie, complexe sau utopii.

Am ambitionat sa respiram o atitudine crestina prin excelenta: responsabila, plina de dragoste pentru aproapele, motivanta, din care sa nu lipseasca spiritul critic/ autocritic, în rasparul fatalismului national, dar si al fatarniciei "nationaliste".

Privind înapoi, dupa cinci ani, gasim destule neîmpliniri, stîngacii, ezitari, dar si roade bune, care ne încurajeaza sa continuam.

Cei mai multi dintre colaboratorii revistei sînt oameni tineri, care s-au maturizat si au performat profesional odata cu ea. Prin prezenta acestora la "Rost", generatia tînara arata ca nu este în întregime deformata de noua inginerie sociala. Am reusit sa strîngem în jurul acestei publicatii un numar de specialisti – din cele mai diverse domenii, de la sociologie, politologie si comunicare, pîna la literatura, teologie si istorie –, care au deja un cuvînt de spus în breslele lor.

Apoi, am articulat un discurs coerent si convingator pentru re-descoperirea si re-punerea în valoare a omului autentic din fiecare dintre noi, adica a persoanei – care este capabila sa-si depaseasca nevoile primare, pentru a se preocupa de cele spirituale –, opusul omului recent. În acest efort de întoarcere spre noi însine cei adevarati (de dincolo de negura "postmodernismului", globalismului, consumismului, relativismului si a altor isme la moda), am avut ca repere personalitati exemplare ale culturii si ale istoriei noastre nationale.

Prin "Rost", ne-am angajat credibil, tinînd aprinsa speranta unei majoritati tacute, în razboiul vazut, în primul rînd cu mijloace culturale. Pentru ca impactul culturii în societate nu poate fi ignorat. Oricîte tavaluguri politice si/sau economice au fost si vor mai veni peste noi, le vom rezista daca vom avea o cultura identitara, traditionala si implicit crestina puternica.

Razboiul nevazut, în duh, si razboiul vazut, material, sînt fata si verso înclestarii, vechi de cînd lumea, dintre bine si rau. O batalie pierduta într-unul din razboaie produce consecinte si în celalalt.

Razboiul vazut se duce pe mai multe fronturi: politic, economic, militar, cultural. Cine pierde pe frontul economic sau politic se mai poate reface, dar nu si cine este înfrînt pe teren cultural/spiritual. Iata de ce am considerat prioritar "razboiul" cultural. Adversarii nostri naturali sînt cei care alcatuiesc "elita" Noii Stîngi, care legitimeaza, potenteaza si promoveaza o societate globala, aplatizata, din care dispar diferentele dintre popoare, state, religii (uniformizarea credintelor fiind, în ultima instanta, un alt mod de a-L nega pe Dumnezeu, oricît ar parea de paradoxal) sau culturii si în care persoana este transformata într-un simplu numar. Se urmareste în continuare, asadar, într-o alta maniera, mai putin traumatizanta dar nu si mai putin ticaloasa, "visul de aur" al comunismului. Veti întelege, deci, de unde si anticomunismul nostru fara rest, care, în ciuda a ceea ce sustine "elita" stîngista, nu e deloc desuet.

Vîrsta revistelor e alta decît ce a oamenilor: la cinci ani, "Rost" este la majorat. Cum s-ar zice, intra cu adevarat în viata. Si la un astfel de moment ce-si poate dori altceva decît sa-si împlineasca nazuintele pentru care s-a nascut? Dumnezeu sa ne ajute!

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!