Conflictul dintre ştiinţă şi credinţă* (2)

Despărţirea ştiinţei de Dumnezeu, a cunoaşterii creaţiei de cunoaşterea Creatorului, a avut loc treptat, ea reflectând de fapt despărţirea omului de Dumnezeu.

1. Dumnezeu

În Eden (”Ţară deschisă”) omul era în deplină comuniune cu Dumnezeu şi asculta de Dumnezeu – Creatorul său. Omul era făcut după chipul lui Dumnezeu, era cununa creaţiei şi urma să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. Şarpele (satana – înger căzut) însă l-a amăgit cu realizarea rapidă a acestei asemănări („vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul” – Fac.3, 5) şi omul a căzut în neascultare de Dumnezeu. Dumnezeu l-a alungat din Rai, care, din ţară deschisă omului (Eden), a devenit ţară închisă. De acum încolo oamenii s-au împărţit în două: 1. unii care căutau să fie dumnezei, să stăpânească lumea prin cunoaşterea (ştiinţa) binelui şi răului; 2. alţii care căutau să cunoască pe Dumnezeul adevărat, să asculte de poruncile Lui (pentru a-şi reface chipul lui Dumnezeu, chip desfigurat prin păcatul neascultării) şi să aştepte venirea Lui.

2. Dumnezeu şi zeii

După izgonirea din Eden, omul a rămas încă multă vreme cu amintirea lui Dumnezeu (evreii, în primul rând) şi aşteptau venirea Lui pentru a-i salva. Alţi oameni însă (popoarele păgâne) au rămas cu amintirea îngerului căzut (satana) care a atras după el căderea multor alţi îngeri - zeii. Filozofia antică greaca, indiană, chineză, feniciană, aramaică, iraniană etc. arată din plin acest lucru.

3. Polaritatea vie Dumnezeu – om

Prin naşterea lui Dumnezeu în trup omenesc, prin moartea şi învierea Sa, toate făcute din dragostea Sa fără margini pentru om, relaţia omului cu Dumnezeu s-a refăcut, a prins din nou viaţă. Apostolii, în călătoriile lor prin toată lumea pentru a propovădui pe Hristos, apoi şirul nesfârşit de martiri ai credinţei, apoi scrierile lui Tertulian, Origene, Evagrie, Augustin, Boethius, Ioan Gură de Aur, Pseudo-Dionisie Areopagitul, Ioan Damaschin şi mulţi-mulţi alţii, şi apoi hotărârile sfintelor sinoade, descoperă lumii pe Dumnezeul adevărat şi-i demască pe toţi falşii dumnezei (zei) ai popoarelor. A fost perioada patristică (sec. I-VIII).

4. Polaritatea moartă Dumnezeu – om

Perioada scolastică/medievală (sec.IX-XV). Imediat după ce, în disputa cu păgânii, cu sectele şi cu evreii, s-au format şi întărit dogmele creştine, a şi început declinul. Gânditorii creştini apuseni (I.Scotus Eriugena, Anselm de Canterbury, Bonaventura, Albert cel Mare, Toma de Aquino, R.Lullus, R.Bacon; D.Scotus; W.Occam; M. Eckhart; N.Cusanus), uitând că Dumnezeu este Persoană, cu care trebuie să stabilim în primul rând relaţii de comunicare şi comuniune, au încercat a-L găsi pe Dumnezeu numai prin raţiune, mai exact prin demonstraţii logice, făcând din El ceva exterior nouă şi universului. Astfel, teologia s-a abstractizat şi formalizat, s-a rupt de realitatea spirituală, fiind stoarsă de orice conţinut de viaţă. În acelaşi timp, a apărut evident faptul că între credinţă şi raţiune este un conflict, conflict acutizat tocmai prin încercarea de a le uni! În Răsărit, ortodocşii, neîncercând să înţeleagă raţional religia, ci trăind-o ("Ortodoxia nu se învaţă ci se deprinde"), au reuşit însă această unire prin „coborârea minţii în inimă”, prin contemplarea naturală (revelaţia lui Dumnezeu în natură şi Scriptură - contemplarea creaţiei cu mintea omenească luminată de Duhul Sfânt).

5. Polaritatea vie Om - natură

Renaşterea (sec.XV-XVIII), umanismul (sec.XIV-XVI) şi raţionalismul (sec.XVII-XVIII).

Filozofia transcendentală şi Metafizica. Iluminismul (sec.XVIII-XIX) . După această – am putea zice - a doua despărţire de Dumnezeu, după cea din Eden, oamenii au căutat un înlocuitor al Lui. În preocupările omului, Dumnezeu a fost înlocuit încet-încet de natură, Creatorul a fost înlocuit de creaţie, teologia de ştiinţă (F.Bacon; H.Spencer; Leonardo da Vinci; I.Newton ; Raţionalişti: Descartes, Spinoza, Leibnitz, Kant). Implicit, sistemul geocentric de inspiraţie biblică a fost înlocuit de sistemul heliocentric (Copernic, Galilei, Kepler) iar Creaţia lumii conform Genezei biblice a fost înlocuită de Teoria Evoluţionismului (C.Darwin).

Sfânta Scriptură rămâne totuşi în continuare o sursă de inspiraţie la care se raportează toate descoperirile ştiinţifice, dar ea nu mai este izvor de viaţă, de trăire interioară, mai ales pentru oamenii de ştiinţă. Descartes scria: „Am redus fizica la legile matematice” şi „toată fizica mea nu e decât geometrie”. Pentru a explica fenomenele nu se mai caută principii metafizice, ci legi. Descartes chiar a propus o înţelegere între oamenii de ştiinţă şi teologi: oamenii de ştiinţă să se ocupe numai de studiul lumii materiale, iar teologii numai de realitatea transcendental-divină. Laplace, după publicarea cărţii „Mecanica cerească” a fost întrebat de împăratul Napoleon: “Care consideraţi că a fost rolul lui Dumnezeu în acest domeniu [mecanica cerească]?” Iar răspunsul lui a fost: „Sire, nu am avut nevoie să folosesc această ipoteză!”.

Renaşterea este o naştere din nou a omului, dar numai din apă (natură), nu şi din Duh (Dumnezeu). Este o renaştere a antichităţii şi a păgânismului, o eliberare de sub autoritatea Bisericii Catolice şi o emancipare faţă de pretenţiile teologiei scolastice.

Filozofia transcendentală şi Metafizica (Kant; Hegel; Sheling, Heidegger) au înlocuit teologia sufletului cu filozofia spiritului. Iluminismul continuă înlocuirea celor dumnezeieşti cu cele omeneşti: cultul e înlocuit de cultură (Voltaire; J.J.Rousseau; Lessing; Herder; în România: Şcoala Ardeleană). Dar lovitura de „graţie” e dată de însăşi Biserica Catolică prin înlocuirea lui Dumnezeu cu un om (papa). În 1870 s-a proclamat infailibilitatea papei – vicarul lui Hristos.

6. Polaritatea moartă Om - natură

Materialismul. Ateismul (sec.XIX-XX). Psihologismul filozofic şi logic (sec.XVII-XX), Logica pură (sec.XIX-XX), Logica matematică (sec.XIX-XX). Prin referirea permanentă la Sfânta Scriptură şi la scrierile Sfinţilor Părinţi, ştiinţa era totuşi încă vie. Odată cu materialismul şi ateismul (comunismul: Marx, Engels, Lenin etc.) „relaţia omului cu natura” (ştiinţa) moare şi ea. Totul e pustiit şi gol (din punct de vedere spiritual) în mintea omului. Dar mintea omului nu are stare, ea continuă să caute şi în acest pustiu şi se găseşte pe sine, fără Dumnezeu: raţiunea pur omenească, înţelepciunea pur omenească. Aşa apar Psihologismul filozofic şi logic (sec.XVII-XX), Logica pură (sec.XIX-XX), Logica matematică (sec.XIX-XX) - Bolzano; Husserl. Aceste logici pregătesc apariţia calculatoarelor, a informaticii. De asemenea, are loc evoluţia tehnicii, a societăţii industriale, a progresului material.

Desigur că în toate aceste perioade istorice au existat în continuare creştini adevăraţi şi chiar sfinţi. Numai că, dacă iniţial toţi creştinii se numeau sfinţi şi trăiau în sfinţenie, având „mintea lui Hristos” („Nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în inima mea”), cu timpul numai o parte din ei au păstrat tradiţia (ortodocşii) şi o şi mai mică parte au fost consideraţi cu adevărat sfinţi. Şi printre oamenii de ştiinţă au existat în continuare creştini adevăraţi (conform mărturisirilor de mai sus). Cu timpul însă, cercetarea ştiinţifică înaltă s-a mutat în laboratoarele secrete ale armatelor, cei mai mari oameni de ştiinţă fiind racolaţi sau sabotaţi să lucreze pentru crearea de arme de distrugere. Decalajul dintre ştiinţă şi conştiinţă (glasul lui Dumnezeu din om) a crescut enorm, între ele s-a făcut o prăpastie (adică un mare om de ştiinţă de azi, un mare savant, are de ales: ori ştiinţă, ori conştiinţă!).

7. Supraomul

Începând cu sec. XX ştiinţa este chemată să rezolve toate problemele omului, este un element determinant al viitorului omului. Entuziasmat şi mândru de propriile descoperiri ştiinţifice, care-i conferă o anumită putere, astăzi omul/supraomul nu vrea să fie doar un înlocuitor al lui Dumnezeu, ci chiar dumnezeu, pregătind astfel venirea lui antihrist. Omul de azi nu vrea să fie stăpân pe pământ în virtutea binecuvântării dumnezeieşti („Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul”), ci vrea să fie stăpân prin propriile forţe. Şi-a creat organizaţii multinaţionale şi suprastatale, organizaţii militare şi poliţieneşti (Interpol, FBI, CIA, NSA, NATO) şi organizaţii ştiinţifice militare (MAJI, Jason Group, asociaţii ale savanţilor). Există şi un „Comitet al celor 300”, un grup de elite ce vor să creeze un guvern mondial unic şi o biserică (religie) unificată, unică. Aceşti 300 se cred egali ca putere cu zeii legendari ai Olimpului şi de aceea se autointitulează „Olimpienii”. Iată, naşterea din nou a antichităţii, începută în perioada Renaşterii, ajunge acum la apogeu prin întruparea zeilor antici (!), a îngerilor alungaţi din cer. Ei pregătesc apariţia stăpânului lor, (golemul) antihrist. Spre deosebire de antichitate însă, când spiritul era materializat, începând cu Renaşterea şi până la a doua venire a Domnului, materia/natura/omul se spiritualizează, adică se fetişizează.

Pentru a putea stăpâni masele, ele trebuie manipulate de aceşti zei, de aceşti „supraoameni”. Dacă iluminismul a înlocuit cultul cu cultura, globalismul (noua ordine mondială) face un pas „înainte” înlocuind cultura cu civilizaţia şi aducând „drepturile omului fără Dumnezeu”. Aceste drepturi nu înseamnă altceva decât manipularea maselor prin îndobitocire. Fără cultură spirituală omul e sclavul tuturor patimilor („trupul e o buna slugă, dar un rău stăpân”) şi doar conştiinţa îl mai scoate din nepăsare, nu nevoia de mântuire.

Iar pentru un control total al maselor societatea industrială e înlocuită de societatea informaţională. Peste puţin timp, punerea pe mână şi pe frunte a peceţii sau semnului Fiarei (numele Fiarei sau numărul numelui Fiarei: 666 = număr de om/supraom, antihrist) va fi doar o chestiune de ştiinţă/tehnică, aceasta deoarece acest semn/număr se presupune că se va materializa într-un cip (probabil un cip biologic bazat pe ADN-ul lui antihrist).

Tot pentru un control total al maselor ştiinţa este măsluită după cum vor „supraoamenii”. Evoluţionismul e predat în şcoli deşi s-a demonstrat că e eronat (creaţionismul este însă interzis în şcoli). Malthusanismul (teoria creşterii populaţiei în progresie geometrică şi a creşterii mijloacelor de existentă doar în progresie aritmetică) şi eugenia (teoria ameliorării patrimoniului genetic al comunităţilor - igiena rasială - prin sterilizare, contraceptive /anticoncepţionale, avort, război, genocid si prin eliminarea factorilor mutageni din mediul înconjurător) sunt întotdeauna luate în calcul de mai marii zilei atunci când iau hotărâri importante privind viitorul.

Apoi, ştiinţa este confiscată, orice mare descoperire fiind imediat ascunsă în marile laboratoare militare.

Şi, în sfârşit, ştiinţa este ideologizată. Comunismul a interpretat şi direcţionat rezultatele ştiinţei în favoarea materialismului. Azi, „tehnoglobalismul consideră că activităţile financiare şi industriale, revoluţia tehnologică contemporană trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale” (Ovidiu Hurduzeu). Rezultatele ştiinţei sunt interpretate în favoarea New Age şi a globalismului noii ordini mondiale, ideologii în care Dumnezeu există, dar nu ca Persoană. În New Age „Dumnezeu, omul şi cosmosul” sunt o singură realitate (creaţia şi Creatorul se confundă formând Universul / Fiinţa), iar omul (fiind şi dumnezeu în acelaşi timp) se automântuieşte, este supraom. O aplicaţie a ideologiei globaliste este şi teoria bootstrap (de inspiraţie holistă) din fizica cuantică. Conform acesteia, nu există un tip privilegiat de particule (democraţie la nivel cuantic, globalism cuantic), ci toate particulele constituie integritatea şi unitatea Universului / Fiinţei. Această Fiinţă nu poate fi însă o entitate individuală, o Persoană (nu poate fi deci Dumnezeu adevărat). Şi implicit, acea „particulă a lui Dumnezeu” pe care speră să o descopere savanţii de la CERN (Geneva), nu este altceva, din perspectiva holistă, decât o particulă ca toate celelalte (democraţie nucleară), dar care exprimă mai bine întregul şi unitatea Universului / Fiinţei. Aceste particule (foarte instabile, cu o durată de viaţă inimaginabil de mică) au un câmp răspândit peste tot în spaţiu şi care dă masă tuturor celorlalte particule (care astfel devin materie), petrecându-se ceva asemenea Genezei, o Geneză fără Dumnezeu (căci s-ar crea materie din nimic, nici măcar din iubire!).

Prin aplicarea „drepturilor omului fără Dumnezeu” corupţia, terorismul, criminalitatea, desfrâul (iniţiate, încurajate şi chiar legiferate de „supraoameni” - antihrişti) vor atinge nivele ce nu vor mai putea fi controlate decât prin implantarea unui cip (cu semnul fiarei) în trupul uman, prin care orice om (potenţial infractor) să poată fi controlat în orice moment. Legile de azi dau „libertatea şi drepturile omului” de a se desfrâna, numai pentru ca mâine, tot ele, să poată aduce sfârşitul libertăţii umane. Implantarea cipului se va face deci obligatoriu, prin lege, firesc şi justificat! Păcatele oamenilor justifică introducerea implantului, a semnului fiarei, ultima mare realizare a ştiinţei fără credinţă sau, mai bine zis, a ştiinţei împotriva credinţei. „Cei ce pe temeiul legii plăsmuiesc munca silnică, ei vor prinde în cursă sufletul celui drept şi sânge nevinovat vor osândi” (Ps. 93, 20-21). Dar „pace multă au cei ce iubesc Legea Ta şi nu se smintesc” (Ps.118, 165).

Rezumând, putem spune că, odată cu căderea omului şi izgonirea lui din rai, şi pământul s-a stricat („spini şi pălămidă îţi va rodi” – Fac.3,18) şi întreaga creaţie, întreg universul s-a stricat. Spaţial, omul nu a fost izgonit din rai (teritoriul de pe pământ unde a fost grădina Edenului există şi azi şi e locuit de oameni), ci legile după care sunt guvernate pământul şi întreg universul au căzut şi ele de sub binecuvântare sub blestem („blestemat va fi pământul din pricina ta” – Fac.3,17), de sub legea iubirii şi a vieţii veşnice sub legea cunoaşterii binelui şi răului, a stricăciunii, a morţii. De aici putem deduce că toate legile fizicii, toate legile universului (descoperite de omul căzut) sunt doar o imagine a lumii aflate sub blestem. Acest blestem are şi o denumire ştiinţifică: Legea entropiei (a doua lege a termodinamicii), care ne spune că orice sistem (şi universul întreg) tinde spre echilibru termic, adică spre dezordine maximă, spre haos, spre moarte (plata păcatului este moartea – Rom.6,23). Această lege e numită de Einstein şi „legea primordială a tuturor ştiinţelor”. În acest sens, Sir Arthur Eddington afirma: “Dacă teoria voastră este împotriva celei de-a doua legi a termodinamicii, nu pot să vă dau nici o speranţă, nu mai este nimic de făcut pentru ea…”  (The Nature of the Physical World). Ei bine, teoria evoluţionismului este împotriva acestei legi a entropiei (nu poate exista evoluţie într-un univers entropic), dar şi împotriva Genezei biblice şi totuşi este predată în şcoli! Legea entropiei guvernează întreaga  noastră existenţă şi prezice moartea termică a universului – sfârşitul lumii materiale. O consecinţă a legii entropiei este şi că nu poate exista un perpetuum mobile, nu poate exista nimic veşnic.

Există şi un corespondent spiritual al acestei legi. I-am putea spune „legea entropiei spirituale” dar ea are deja un nume: taina fărădelegii (2Tes.2,7), a păcatului. Ea ne aduce moartea sufletului („din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” – Mt.24,12), tot un fel de moarte „termică”, dar spirituală, în focul veşnic al gheenei. Globalizarea societăţii (democratizarea=egalizarea, omogenizarea, uniformizarea, atomizarea ei) nu înseamnă altceva decât realizarea unei dezordini sau entropii sociale şi spirituale maxime (anarhie), a unui echilibru pe care antihriştii îl vor numi pace, dar care este de fapt moarte socială şi spirituală. Căci, încet-încet, prin democratizarea societăţii, sunt „omorâte” religiile, naţiunile, familia, învăţământul, proprietatea şi orice asociere între oameni (spunea un sfânt părinte că „sfârşitul lumii va veni când nu va mai fi cărare de la om la om”). Zeii moderni, antihriştii, masonii au dat o nouă exprimare motto-ului (şi motorului!) lor „Dezbină şi stăpâneşte”, care a devenit „Prin haos, la o nouă ordine” (o nouă ordine mondială), sau, altfel spus „Prin anarhie, la un nou totalitarism”. În anarhie nu este nici un guvern la conducere (anarhia este specifică revoluţiilor, momentelor critice). Ea nu poate dura mult, căci foarte repede se vor impune cei mai puternici. De la haos (anarhie) la o nouă ordine (totalitarism) se trece într-o clipă. Astfel că anarhiştii, deşi sunt aparent duşmanii totalitarismului, ei sunt de fapt un instrument al totalitarismului, sunt manipulaţi. De aceea îi vedeţi manifestându-se, pentru că ei trebuie să fie pregătiţi tot timpul pentru momentul critic al trecerii la o nouă ordine mondială. La televizor vedeţi doar o mână de anarhişti care demonstrează, dar, în momentul culminant, nu atât ei (pentru că sunt prea puţini), cât alţii în numele lor (precum minerii la noi) vor demonstra în număr de sute de mii, manipulaţi fiind.

Astăzi, aceşti zei moderni (masoni), din secreţi au devenit discreţi, din conspirativi au devenit conspirativi pe faţă! Mâine ei vor deveni indiscreţi (big brotheri) şi doar Domnul ne va salva de ei, la a doua Sa venire.

Doar viaţa, chiar şi cea biologică, trecătoare, se opune acestei legi a morţii, dar şi aceasta numai până când stricăciunea şi moartea o va răpune. Şi doar Mântuitorul, „cu moarte pe moarte călcând”, ne-a adus din nou viaţa veşnică şi raiul. Învierea Sa este începutul învierii noastre, începutul „izbăvirii din robia stricăciunii” (Rom.8,21). Facerea lumii din nimic (din nimic exterior, ci doar din iubire) şi apoi re-Facerea ei la a doua venire a Domnului („un cer nou şi un pământ nou” când „moartea nu va mai fi” – Ap.21,1-4) anulează legea entropiei şi a morţii. Abia atunci va fi cu adevărat pace, căci va domni Hristos. (va urma)

Ioan Cişmileanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!