Un proiect anti-România*

O retrospectivă a ultimului an arată că luna noiembrie 2007 a fost în Italia luna patimilor românilor, denigraţi nu ca indivizi, izolaţi, ci ca popor.

Prima lovitură a fost cea a primarului de atunci al Romei, Walter Veltroni, ex-comunist, care a declarat că românii ocupă primul loc în statistica criminalităţii din Italia; s-a adăugat la scurt timp, de la celălalt capăt al eşicherului politic, declaraţia deputatei Alessandra Mussolini, fostă subretă de spectacol, care a declarat că „românii sunt un popor de hoţi, violatori şi criminali”. Ziarul „Il Tempo” din Roma, pusese la dispoziţie un număr de telefon gratuit pentru a semnala delictele românilor, iar ziarul „Padania”, al Ligii Nord, scria că românii sunt descendenţii hunilor, indicând –cu rea credinţă sau ignoranţă – în spaţiul geografic românesc, locul de origine al hunilor. Se ajunsese, în noiembrie 2007, după uciderea Giovannei Reggiani, la o adevărată psihoză, în rândul masei, intoxicată de propaganda antiromânească a mass-mediei, încât era periculos să vorbeşti româneşte în locurile publice, în autobuz, în tramvai sau în metrou. Principalii politicieni se întreceau, în atmosfera de nesiguranţă amplificată de mass-media în urma a câtorva delicte, ca să se pună deasupra valului de panică stârnit în rândurile populaţiei, pentru a-i capta voturile, promiţând legi severe de expulzare, reintroducerea vizei pentru români, ba chiar eliminarea României din Uniunea Europeană.

În sfârşit, cartea Immigrazione e criminalita in Italia a lui Marzio Barbagli, profesor de sociologie de la Facultatea de Statistică a Universităţii din Bologna, volum recent apărut la editura „Il Mulino”, face lumină, desumflând minciuna ţesută mediatic în jurul românilor şi demostrând că totul a fost un plan pus la cale de principalele partide politice, atât de stânga cât şi de dreapta, în acord cu elemente ale serviciilor secrete italiene, pentru a crea o climă de panică în peninsulă, pe seama întregii comunităţi de români cinstiţi.

Vreau să atrag însă atenţia asupra unor mecanisme ale manipulării, mai puţin cunoscute, despre care am informat în van autorităţile noastre la timpul respectiv. Într-un articol din 26 aprilie 2008, ziarul „Corriere della Sera” atrăgea atenţia asupra unui e-mail primit de un asesor la primăria Romei, Mario Di Carlo, şi publicat pe internet; în acel mesaj prin internet, reluat de agenţia ANSA, se dezvăluia că la poliţie se descoperise, în buzunarul lui Ioan Rus, presupus violator al unei tinere africane, cartea de vizită a avocatului care i-a apărat pe premierul Berlusconi, pe Previti şi pe magistratul Squillante, acuzaţi de corupţie, în procesul Lodo Mondadori! Cum era posibil ca un om, fără locuinţă, locuind într-o tabără de ţigani, la marginea Romei, să meargă la o agresiune, gata pregătit, cu cartea de vizită în buzunar, a avocatului celor mai faimoşi politicieni din Italia? Nu era cusut cu aţă albă?

Mai mult, la locul agresiunii, apăruseră din pământ, chemând carabinierii, doi simpatizanţi ai partidului lui Berlusconi. Era totul pus la cale, pentru a amplifica senzaţia de nesiguranţă a cetăţenilor, în zilele dinaintea alegerilor pentru primăria Romei şi a-i determina să-şi dea voturile candidatului opoziţiei, cum s-a şi întâmplat.

Un alt fapt, relatat de ziarul „Il Tempo” din Roma, la 12 noiembrie 2007, trecut fără a fi băgat în seamă, la puţine zile după cazul Mailat, a fost acela al unui cetăţean austriac, arestat într-o tabără de ţigani cu cetăţenie română, de la marginea Romei. Ce căuta tocmai în acele zile, un cetăţean austriac(!), într-o tabără de “nomazi” din România?

Trebuie adăugat că se ducea de mult timp, cu mult înainte de delictul Mailat, o campanie deşănţată – probabil în toată Europa, căci se desfăşura şi la televiziunea franceză – pentru a confunda românii cu ţiganii. De câte ori era vorba de România, televiziunile italiene nu arătau niciodată, de exemplu Sibiul, capitală culturală a Europei în 2007, sau natura splendidă a României, etc., ci, ca un şablon, numai şatre de ţigani, cu copii dezbrăcaţi, acreditând cu uşurinţă ideea în rândurile telespectatorilor italieni, că aceea şi numai aceea era România şi aceia erau românii.

La 11 noiembrie 2007 apărea în ziarul „Il Giorno” din Milano fotografia mare a unei şatre, sub care era un curios articol cu titlul „Rom la casa lor cu ajutorul nostru”. Redau în traducere pasajele importante din acest articol: „Ferme colective în care familiile rom să poată trăi şi desfăşura activităţile lor tradiţionale. O oportunitate pentru a da casă şi lucru unor grupuri familiare care în acest moment nu au nimic. Ideea, numită „Proiectul Romanes”, de la numele geografic care se leagă de limba nomazilor, romanes, s-a născut acum câteva săptămâni şi prevede crearea în România (sublinierile îmi aparţin) a unei prime ferme care să găzduiască familii care se află astăzi în Italia.” „«Proiectul Romanesia» – explică Roberto Malini, cercetător al istoriei şi culturii popoarelor nomade – se naşte pentru a crea în România ferme colective în care familii rom să poată trăi şi dezvolta activităţile lor tradiţionale. Colaborarea cu cercul Pasolini de la Pavia, condus de consilierul comunal Irene Campari şi de editorul Giovanni Giovannetti, se revelează fundamentală pentru realizarea sa.” Apoi, în articol scrie că preţul pământului în România este ieftin – 350 de euro hectarul – şi sunt invitaţi cititorii să participe la cumpărarea de obiecte la o expoziţie on-line, pentru strângere de fonduri pentru a cumpăra pământ în România. Articolul conchide: „Este foarte important ca cetăţenii să participe activ, pentru că de la Romanesia poate începe un nou model de existenţă rezervat popoarelor nomade (rom, sinti şi kale), fără conflicte etnice, evacuări, ronde rasiste, intoleranţă şi discriminare.” „Ar fi foarte important ca instituţiile să adere la Proiectul Romanesia, pentru a oferi lucru şi locuinţe pentru Rom în România”.

Este clar că este vorba de un proiect nu numai pentru ţiganii din România, ci din toată Europa (Sinti, din Germania, etc., Kale din Spania, etc.). Întrebarea este: A devenit România, în U.E., o ţară de colonizat la mendrele oricui fără discernământ, din Italia sau din Europa? Un sat fără câini?

Grecia a făcut opoziţie ani de zile la admiterea Republicii Macedonia la ONU, pentru ca aceasta să-şi schimbe numele, care aparţinea unei provincii din Grecia. Bulgaria s-a opus recunoaşterii numelui monedei comune EURO, până când aceasta nu a fost scrisă şi EVRO, în versiune bulgărească.

Noi ne lăsăm confundaţi cu alte popoare, instituţionalizând la noi numele inventate de alţii, în scopuri puţin prieteneşti, de rom şi romanes. Cu alte cuvinte, ne săpăm singuri groapa.

Şi ceea ce este şi mai curios, chiar grotesc, este că în alte state românii sunt consideraţi vlahi, moldoveni etc., iar nu români, în timp ce ţiganii sunt consideraţi în Europa „români”!

Dacă un Proiect ca „Romanesia” pleacă din U.E. şi Italia, de ce să ne mirăm că, mai începători în ale democraţiei, sârbii colonizează în Voievodina, în satele româneşti, ţigani din Kosovo?

După recenta lamentabilă prestaţie a premierului Tăriceanu la Belgrad, din luna octombrie, în care aspiraţiile legitime la viaţă naţională ale fraţilor noştri din Timoc au fost trecute în coada comunicatului, într-un deziderat platonic, fără nici o implicaţie practică, să ne mai mirăm dacă la plănuita trilaterală de la Belgrad din decembrie, vor fi ratificate cu Serbia colonizările din Voivodina, iar cele în „Romanesia” cu Italia?

Petru Emil Raţiu

* Corespndenţă de la Roma.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!