numarul 12, februarie 2004

Democraţia campaniilor electorale

Deşi se presupune că este un sistem politic mai degrabă slab, căci se bazează în primul rând pe ideea de libertate umană (adesea capricioasă), democraţia a căpătat în ultima vreme conotaţii speciale, de regim care ştie să contraatace dur atunci când este, sau când pare a fi în pericol. Nu cu mult timp în urmă, presa a relatat pe larg (şi nu ştim dacă ecourile se vor încheia curând) despre contractul de management electoral care urma să se încheie între Partidul România Mare şi o firmă de renume în domeniu, condusă de un cetăţean israelian, Eyal Arad (firma se numeşte Arad Communications Group). La prima vedere, nimic spectaculos. Totuşi, ecourile în presă au fost extrem de puternice, unele ziare (cunoscute pentru atitudinea lor anti-Vadim) afişând titluri de-o şchioapă în care înfierau respectivul contract. Trebuie spus că acesta nu apucase încă să fie semnat. Au fost sesizate imediat autorităţile israeliene, ambasadorul statului Israel în România, doamna Rodica Radian Gordon a declarat presei că a cerut domnului Eyal să renunţe la respectivul contract, dar că nu ştie ce va face patronul firmei de management electoral, deoarece “este un om privat”, cum s-a exprimat Excelenţa Sa doamna ambasador. În fine, este de remarcat că în opinia ziariştilor de la Ziua care se ocupă de respectivul eveniment, cetăţeanul israelian Arad Eyal este nici mai mult nici mai puţin decât un “mercenar electoral”. Chiar să nu sesizeze confraţii noştri de la Ziua că o atare exprimare poate fi interpretată ca o jignire la adresa Israelului, de vreme ce Eyal Arad este (totuşi!) un cetăţean onorabil al respectivului stat? Cei care au reacţionat la ştirile cu privire la respectivul contract au speculat inutil şi redundant pe tema antisemitismului nebun al lui Vadim Tudor, care ar transforma ajutorul electoral dat “tribunului” (“ajutor” e un fel de a spune, căci e vorba despre un serviciu plătit) într-un gest sinucigaş al fiilor lui Israel. Cum poţi să-l ajuţi, în calitate de evreu, pe un antisemit ca Vadim să ajungă la putere?

Aceeaşi furibundă gălăgie s-a declanşat pe tema dezvelirii bustului fostului prim-ministru israelian Yithzac Rabin în Braşov. Şi de data aceasta, protagonist al întâmplării a fost preşedintele PRM. Este împotriva oricărei logici umane şi diplomatice ca Israelul să nu se bucure de un astfel de gest. Astăzi, când în multe colţuri ale Europei cimitirele evreieşti sunt devastate şi profanate, când sentimentele antievreieşti par a se revigora din senin (frondă ieftină al tinerelor generaţii, teribilism cu accente violente sau antisemitism în adevăratul sens al cuvântului, e greu de spus), e clar că o statuie ca cea de la Braşov va aduce în jurul ei calmul istoric şi reculegerea de care are nevoie memoria comună a celor două popoare. Statuile vorbesc eternităţii, iar autorităţile israeliene ştiu foarte bine acest lucru. Cum ştiu foarte bine că Vadim Tudor nu este antisemitul de care trebuie să se teamă statul evreu, fie şi numai pentru faptul că Vadim nu va fi urmat, chiar dacă va dori, în pornirile sale antisemite de nici un român. În schimb, Vadim va fi urmat în pornirile declarate împotriva găştilor care devalizează economia, a hoţilor de tot felul, a politicienilor corupţi până în măduva oaselor. Aici este teritoriul electoral al lui Vadim, albia sa electorală. Antisemitismul este în România un sentiment exotic şi pe cale de dispariţie (cum, din păcate, este şi cazul comunităţii evreieşti de la noi). În aceste condiţii, înseamnă că în spatele atacurilor la adresa “filosemitului” Vadim stau cu totul alte interese decât cele de apărare a Israelului. Ca să nu mai vorbim că românii care apără Israelul fac o figură absolut ridicolă: respectivul stat are instrumente de apărare dintre cele mai eficiente şi nu credem că se bazează pe vigilenţa democratică a condeierilor de pe Dâmboviţa!

Să trecem la un alt episod electoral, de data aceasta plin de lumină şi culoare: este vorba despre lansarea cărţii Noul Principe a cunoscutului creator de imagine şi conducător de campanii electorale din SUA Dick Morris, un adevărat “făcător de preşedinţi” (aşa cum Renault este “creator de automobile”). Acesta are un program extrem de ambiţios în ţara noastră, să creeze un preşedinte dintr-o femeie! Este vorba despre doamna Lia Roberts, cetăţean american şi român în acelaşi timp, care ar vrea să candideze la funcţia supremă în stat. Ce ne anunţă, cu o nonşalanţă niţel stupidă presa noastră? Că România ar putea deveni, în cazul alegerii doamnei Roberts ca preşedinte, al “51-lea stat” (evident, al Statelor Unite) şi că aceeaşi Românie ar putea intra “sub umbrela lui Bush” dacă…(ei bine, condiţia nici măcar nu mai e aşa grea dacă ne gândim ce bine ne va fi pe timp de ploaie sub umbrela domnului sus-numit) românii o vor alege pe simpatica doamnă Roberts în fotoliul de la Cotroceni. Târgul pare interesant. Oricum, spre deosebire de nenorocosul domn Eyal, domnul Dick Morris se pare că se bucură de auguri mai mult decât favorabili.

De ce am dat aceste exemple de întâmplări, hai să le spunem preelectorale, deşi pot fi considerate deja ca manevre electorale? Pentru a fixa încă o dată dubla măsură cu care se operează pe piaţa mass-media de la noi. În fond, dincolo de chestiunile legate de personajele în discuţie (Corneliu Vadim Tudor, respectiv, Lia Roberts), avem de-a face cu două persoane care vor să facă bani din vânzarea de imagine electorală. Unul dintre ei este israelianul Eyal Arad, celălalt, americanul Dick Morris. Ei sunt nişte profesionişti ai campaniilor electorale şi atât. Sau poate nu…Căci în ce-l priveşte pe domnul Eyal, acesta a declarat că nu crede în antisemitismul lui Vadim. Iar noi presupunem că n-a făcut această declaraţie chiar numai de circumstanţă.

În concluzie, democraţia românească începe să capete accente tragi-comice. Şi acesta nu e decât începutul, căci recenta intrare în politică a unui personaj suculent ca Gigi Becali ne va rezerva, suntem siguri, surprize dintre cele mai mari. Să avem răbdare!

Faust Fulda