2% pentru Asociatia ROST


Publicaţie lunară editată de Asociaţia ROST



 


Cum ne puteţi ajuta | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva

numărul 24, februarie 2005

Sumarul revistei












A milui īnseamnă a fi om

 

"Mare şi cinstit lucru este omul milostiv" (Prov. 20, 6). La sfīrşitul secolului XX, aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, īn auzul tinerilor care au urechile tot timpul ocupate de căşti, ar suna asemănător cu poveştile populare, ai căror eroi aveau milă faţă de diferite jivine.

Lumea de azi gīndeşte că e mai de folos să cumperi diferite mīncăruri şi pastile pentru cīini şi pisici decīt să dai milostenie celor nevoiaşi. O pisică o poţi mīngīia, un cīine te apără de hoţi, dar ce poate face un nevoiaş? Nici nu latră, nici casa n-o păzeşte! Cu o pisică poţi vorbi fără să-ţi reproşeze ceva, dar cu un om flămīnd şi gol ce să faci, dacă e mai prejos decīt pisicile şi cīinii?! Nici haine luxoase nu are pe el, nu e īn pas cu moda, cum să te apropii de un astfel de om, cīnd vei fi acuzat de prieteni şi īn plus te mai poţi "molipsi" de ceva? Cum să-i dai celui sărac o bucată de pīine sau un pahar cu apă cīnd animalul iubit n-a mīncat nimic de o jumătate de oră? Să fii milostiv nu e la modă! Moda a dictat altceva - să fii "īnţelept". Īnsă lumea uită de cuvintele sfinţilor, care au avut adevărata īnţelepciune, iar nu īnţelepciunea deşartă a acestei lumi. Unul din ceata acestor sfinţi este şi marele Ioan Gură de Aur, iar cuvintele lui cu adevărat sīnt o comoară pentru noi. Voim să fim īnţelepţi? Să luăm aminte ce spune sfīntul: "Milostenia ne face īnţelepţi. Pentru că a milui īnseamnă a fi om! Dacă nu eşti milostiv, ai īncetat de a fi om! Pentru ce te minunezi cīnd spun că a milui īnseamnă a fi om?" (Ai vrea să spun după unii īnţelepţi a acestei lumi că "omul este animal fără pene"? Atunci se īnţelege de ce unii ţin mai tare la jivine decīt la semeni!)

Unii ar reproşa că pot trăi şi fără milostenie, īnsă ei uită că "dacă desfiinţezi milostenia toate se duc şi pier. Milostenia nu ne lasă să cădem acolo unde a căzut bogatul cel nemilostiv. Te temi să nu-ţi cheltuieşti averile dacă dai milostenie? Dă milostenie şi atunci nu se vor cheltui! Mai mult, nu numai că nu se cheltuiesc, dar le vei primi īnapoi cu mai mult adaos. Ţi se vor adăuga şi averile cele din ceruri! Căci "Unde este comoara omului, acolo e şi inima lui" (Matei, 6, 21).

Prin aceste cuvinte, Hristos īţi spune: Dar chiar dacă averea ta nu-i mīncată de molii şi nu-i furată nici de furi, paguba ta e foarte mare: eşti pironit de cele de jos, schimbi libertatea cu robia, pierzi averile cereşti, nu mai poţi gīndi la cele īnalte ci totdeauna bani, dobīnzi şi afaceri īnrobitoare. Poate fi oare o ticăloşie mai mare?

Un om ca acesta este īntr-o stare mai rea decīt un rob, īşi pune pe umeri cea mai cumplită tiranie, īşi vinde cel mai mare bun al său: nobleţea de om şi libertatea. Orice ţi-ar spune cineva nu poţi auzi nimic din cele ce-ţi sīnt de folos, pentru că mintea ţi-e pironită de bani. Ca pe un cīine legat de mormīnt ca să-l păzească, tirania averilor te ţine legat mai cumplit decīt lanţul, latri la toţi care se apropie. Un singur gīnd te stăpīneşte necontenit: să păstrezi pentru alţii cele adunate. Poate fi, oare, o mai mare ticăloşie?

Care din voi ar putea spune īmpreună cu Iov: "Am plīns pe orice neputincios şi am suspinat cīnd am văzut om īn nevoie". Dacă noi ne-am asumat dreptul de a trage concluzii despre oameni numai după exteriorul lor, numindu-i numai din pricina sărăciei viermi, nesocotindu-le lăuntricul, atunci cine sīntem noi, cei al căror lăuntric este putregai? Cu regret iarăşi ne vom īntoarce la acele jivine drăguţe, numite "prietenii oamenilor", fiindcă oamenii ne sīnt "duşmani" şi nu e atīt de plăcut să vorbeşti despre ei.

Aţi observat cu cītă pompă sīnt īnmormīntate unele jivine, cīte lacrimi sīnt vărsate, cīte tentative de sinucidere şi cītă nepăsare faţă de moartea unui om, mai ales dacă e un nevoiaş?

Gīndindu-ne dar la toate acestea, să ne ducem noi īnşine la şcoala milosteniei şi să ducem şi pe copiii şi cunoscuţii noştri. Īnainte de alte lucruri omul trebuie să īnveţe să miluiască. Pentru că a milui īnseamnă a fi om!

 

Ieromonah Sebastian Moroşanu


Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brāncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!