Ortodoxie şi integrare

De-o vreme mă urmăreşte verdictul dat de un sfînt în viaţă: "Integrarea în UE înseamnă ieşirea din Ortodoxie". Părintele călugăr are o autoritate incontestabilă. Şi-a închinat viaţa crezului său pînă la temniţă şi nu s-a temut nici de mormînt. Dovedeşte zilnic, printr-o jertfă de sine exemplară, că este ceea ce predică. Zeci de mii de credincioşi îi calcă anual pragul pentru a-i cere un cuvînt de folos. Este unul dintre puţinii mari duhovnici care ne-au mai rămas.

Sentinţa sa m-a băgat într-o dilemă, aparent fără ieşire. Dacă sînt pentru integrare, trădez ortodoxia; dacă rămîn pe poziţii ortodoxe, optez pentru izolare (ceea ce poate însemna autodistrugere).

Cred însă că dilema mea se baza pe o judecată superficială. Marele duhovnic se teme, cred, că ne vom descreştina din pricina lenii duhovniceşti, a lipsei de trăire în ortodoxie, nu cedînd sub forţa secularistă a UE.

Şi dacă aşa stau lucrurile, soluţia este la îndemîna noastră.

Înainte de a o indica, trebuie să lămuresc contextul.

În acest moment, UE încă nu s-a hotărît ce va fi: un nou imperiu nivelator de conştiinţe şi de identităţi sau o federaţie de state-naţiuni. Balanţa va fi înclinată într-o parte sau în cealaltă în funcţie de deznodămîntul unor evenimente, precum alegerile din Franţa şi Marea Britanie – care şi-ar schimba discursul în UE dacă Dreapta ar accede la putere. Liderul Dreptei franceze, Nicolas Sarkozy, de pildă, a propus o lege prin care să fie schimbat caracterul laic al statului. Dacă Franţa, stat ostentativ laic şi unul dintre motoarele UE, şi-ar reconsidera poziţia faţă de Biserică, ar renaşte speranţa construirii unei Europe a naţiunilor, unite pe baze creştine.

Pe de altă parte, integrarea României în UE este inevitabilă. Din două motive: UE are nevoie să-şi lărgească piaţa de desfacere; România nu are puterea economică de a rămîne neutră şi nici alternativă de aliniere.

În fine, nu e de neglijat o altă realitate. Secularismul se răspîndeşte cu o viteză crescîndă în societatea românească. Deja românii manifestă un tot mai slab interes pentru viaţa religioasă. La un recent sondaj de opinie, doar 18 la sută dintre români au declarat că participă săptămînal la slujbele religioase. Odată cu integrarea în UE, comportamentul areligios va fi mai pregnant. Bisericile noastre se vor goli ca acelea din Occident. Cu atît mai mult cu cît instituţiile europene, agresiv laice, vor face presiuni pentru impunerea unei politici de secularizare. Să ne amintim de intervenţia instituţiilor UE pentru ca mănăstirile de pe Muntele Athos să renunţe la o regulă de veacuri şi să permită accesul femeilor.

Aşadar, Biserica, de la Patriarh la ultimul credincios, trece printr-o mare cumpănă. Integrarea nu aduce secularismul, ci doar îl accelerează. Să fie izolarea o soluţie pentru ieşirea din criză? Nu. Singura soluţie este revigorarea Bisericii. Şi aceasta începe cu întărirea în credinţă a fiecăruia dintre noi. Presupune înainte de toate un efort personal. Însă, o mare răspundere cade pe umerii ierarhiei. BOR – şi acum mă refer la instituţia administrativă - are datoria de a se dezmorţi, de a comunica mai bine, de a-şi dinamiza activitatea de diaconie şi cea de educaţie şi, nu în ultimul rînd, de a-şi face curăţenie în propria ogradă. Această ultimă afirmaţie o voi detalia altă dată, mărginindu-mă acum să observ că recentul scandal de corupţie din sînul Bisericii greceşti este o grea lovitură dată întregii lumi ortodoxe. O întîmplare asemănătoare la meridian românesc, mă tem că ar risipi turma.

Revin, e timpul să înţelegem că salvarea nu ne va veni din afară, ci din interior. Şi ca persoane, şi ca ţară, şi ca Biserică. Dacă vom trăi ortodoxia, nimic şi nimeni nu ne va putea scoate din ea.

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!