Mustul care fierbe

Sînt aspecte care nu se uită…

La Chişinău, în primele zile de clocot după realipirea Basarabiei, era un haos cu adevărat pitoresc. Capitala Moldovei răpite, cu uliţele ei drepte şi largi, forfotea de viaţa proaspătă într-un vîrtej zgomotos şi isteric. Se prăbuşise stăpînirea recentă, era măturată şi nebunia bolşevică, care decapitase vechea ordine de drept, dar la adăpostul trupelor noastre nu se fixase încă în mod definitiv noul regim. Era o epocă de intermitenţă, plină de aventuri, de întrebări şi de surprize. Potentaţii de ieri, căzuţi pe brînci, nu mai ieşeau din casele lor, în vreme ce "Sfatul Ţării", cu deputaţii lui improvizaţi, în şedinţe interminabile, punea lumea la cale.

O atmosferă de noutate, o nelămurire vagă plutea împrejur, accentuată parcă la fiece pas de strălucirea ciudată din ochii trecătorilor, în care ardeau frigurile de morbidenţă slavă cu toate misterele lor.

În ziua de Rusalii, mi-aduc aminte, tabloul mi s-a părut mai agitat ca oricînd. Stăteam în faţa catedralei cu un grup de noi-veniţi şi ne uitam la marea de capete din jurul nostru. Pe bulevard trecea în arşiţa dogorîtoare un escadron de husari moldoveni, echipaţi cu uniforme ruseşti din vremea păcii, găsite în te miri ce depou descoperit atunci. Era "armata Basarabiei", pusă sub comanda unui domn marţial, care mi se spunea că e ministrul de război al provinciei dezrobite. O enormă muzică militară călare defila în frunte, în acelaşi costum decorativ, cîntînd Marseillaisa. Pe urma acestui marş postum al ţarismului prăvălit, un regiment de infanterie românească închidea cortegiul cu soldaţii noştri mărunţi şi vioi, mi se pare din Mehedinţi.

Era ieşirea din biserică şi în faţa noastră se strecurau, în toată mîndria lor reprezentativă, notabilităţile actuale ale ţării: miniştri, secretari generali, dignitarii zilei, fel de fel, o largă eflorescenţă, urcînd în automobilul cu sirena ascuţită…

Deodată un murmur străbate mulţimea şi în jurul monumentului lui Alexandru I, învelit în zdrenţe, pîlcuri de femei de mahala se agită cu gesturi nervoase, cu stridente manifestaţii guturale. Le strălucesc ochii sub broboadele negre, poporul se mişcă şi cîteva braţe împing o scară pe soclul statuii. O clamoare generală, strigăte, agitaţie… Vine poliţia…

- Ce e, leliţă? întreb pe o surată din dreapta mea, care striga şi ea pe moldoveneşte.

- Ce să hie cocoane? - îmi răspunde dîrz vecina mea, vrem să descoperim pe ţarul.

- De ce?

- Pînă nu ne milostivim noi cu el, nici Dumnezeu nu se milostiveşte cu noi şi nu ne dă ploaie, - îmi replică cu toată hotărîrea moldoveanca fanatizată.

Cele văzute şi auzite m-au pus pe gînduri şi pe mine şi pe tovarăşii mei. Retraşi pe o bancă în parcul de peste drum, am rezumat culorile vii ale acestui tablou, am trecut în revistă toate înfăţişările proaspetei alcătuiri de stat. Eram de acord cu toţii că biata Basarabie se găseşte într-o stare haotică, dar nu ne prea dam seama de ziua de mîine şi nu prea pricepeam în ce chip şi de unde vor ieşi energiile de conducere ale zbuciumatei provincii.

Un profesor de la Iaşi, cu zîmbetul lui obişnuit de filosof sceptic, ne-a dat formula situaţiei: "Domnii mei, acum ţara s-a făcut, mai trebuie şi oameni în ea şi atunci toate lucrurile sînt în perfectă ordine…"

- Fiţi pe pace, se nasc… - răspunse unul. E o veche axiomă în biologie: funcţiunea creează organul.

- Bine, dar pîn-atunci? – am replicat îngrijoraţi trei deodată.

Bătrînul doctor francez care era cu noi, venit în inspecţie sanitară la diviziile de peste Prut, a intervenit în discuţie cu admirabila lui bonomie galică.

- Pîn-atunci e mustul care fierbe. Toate revoluţiile, oricît de creatoare, au o perioadă de elaborare. Vă spune acest adevăr consacrat un om ai cărui înaintaşi au fost de patru ori pe baricade în ultima sută de ani. E mai lungă sau mai scurtă, după cum societatea a fost mai curînd ori mai tîrziu fecundată de ideea biruitoare. E, cu alte cuvinte, procesul normal de procreaţie, care trebuie să-şi facă cursul ca în toate domeniile vieţii organice.

- Ai dreptate, doctore, surîse profesorul. Ce te faci însă în vremea cînd procesul de procreaţie e abia la începutul lui şi nu poţi să-ţi dai seama care va fi rezultatul: un exemplar de elită ori un monstru?...

- Aştepţi liniştit şi, mai ales, îngrijeşti pe bolnav, făcu glumeţ înţeleptul breton.

Împrejurul nostru a început să roiască unda de pe stradă, lumea Chişinăului pestriţă cu amestecul de neamuri şi de limbi, de la evreii din Polonia pînă la bulgarii de la Ismail, toată zgura asvîrlită de vitregia vremii pe pămîntul lui {tefan cel Mare. Erau şi diverşi mandarini ai fostei republici moldoveneşti care treceau din zece în zece paşi, plimbîndu-şi sub ochii noştri prezumţia şi norocul…

Conversaţia s-a oprit o clipă şi ne-a lăsat pe gînduri. Doctorul privea cu indulgenţă la trecători şi mişca din cap întorcîndu-se spre toţi cei de faţă:

- Un lucru însă, d-lor, din experienţa mea de medic. Toate chinurile facerii dor şi, credeţi-mă, sînt profund antipatice…

Nu mai era nevoie nici de argumente, nici de răspuns, aici îi dădeam cu toţii dreptate.

*

Mustul care fierbe…

De patru ani Ardealul liberat îl văd sub ochii mei în goana lui înfrigurată de viaţa nouă. Povestea e la fel şi la Tisa şi la Nistru. {i nici istoria nu a venit cu avansul ei. Întîi s-a făcut ţara şi acum e pe cale să se facă societatea care o conduce…

În vinovata opresiune seculară a regimului unguresc, un popor despuiat zilnic, retranşat după izolare sărăciei şi neştiinţei lui, n-a avut nici vremea, nici putinţa să-şi închege o clasă diriguitoare. Libertatea cu praznicul ei formidabil ne-a surprins peste noapte. La masa ei ne-am aşezat în pripă ca toţi scăpaţii din puşcărie, cu o învechită foame şi fără străie de sărbătoare.

Din clipa liberării însă, deodată cu fatalele noastre neajunsuri, s-au dezlănţuit într-o tumultoasă năvală şi energiile acumulate în anii de inerţie. Sîntem în plin proces de procreaţiune astăzi. Sub ochii noştri se face societatea, se recrutează statul-major al unei grabnice prefaceri sociale. Din ascunzişul satelor, unde în deplină conştiinţă a unei protestări naţionale se zbătea din vechime ţărănimea noastră, singura pătură normal constituită, un val vijelios de sănătate se ridică la suprafaţă şi apucă drumul oraşelor. Centrele străinismului de ieri sînt năpădite de acest asediu permanent. Un popor chemat la viaţă îşi afirmă drepturile cu îndrăzneală şi vivacitate, strîngînd ca cu o suflare de foc cercul împrejurul insulelor deplasate ale dominaţiunii de ieri. Pretutindeni pe ruinele alcătuirilor dărîmate e zbucium şi culoare, sînt pachete de nervi pe care le risipeşte cu profunziune ceata năvălitorilor robuşti ce au umplut arena cu strigătul lor…

O, desigur, un scrupulor estetism nu este un agreabil tovarăş în aprecierea acestei vîltori. Doctorul de la Chişinău avea atîta drept să spună că chinurile facerii dor şi sînt antipatice. Societatea noastră conducătoare în truda ei de închegare are, fireşte, destule momente brutale şi respingătoare. Valul e inform şi deasupra lui plutesc multe apariţii meschine. E atîta zgomot împrejur, e aventură uneori, e lăfăială parvenită pe alocuri, e rapacitate adesea şi o largă eclipsă a bunului simţ. Ca în casa nouă a unui îmbogăţit în pripă care şi-a chemat la el rudele, sub acoperişul confecţionat de curînd se întîlnesc figuri stîngace şi rudimentare. Odată şi odată, observatorul de mîine în opera lui de retrospecţiune, după ce valorile s-au clasat şi procreaţia s-a înfăptuit, îşi va putea permite luxul să scrie pagini glumeţe despre goana contemporană cu care oaspeţii grăbiţi la banchetul vieţii noi de stat, se prezintă să pună stăpînire pe tacîmul lor. Sînt aşa de sigur că o justiţie tîrzie îi va ajunge cu verdictele ei, încît ironia iertătoare o putem anticipa de pe acum.

Deocamdată însă sîntem organismul în epoca de elaborare care cu tot plusul lui de sănătate, sau poate tocmai din acet motiv, trebuie urmărit cu îngrijire ca să nu dea greş. Această burghezie care se naşte astăzi în labirintul atîtor tranzacţii de conştiinţă, această faună agitată a libertăţii care şi-a însuşit acţiuni la bănci şi opinii politice, trebuie ţinută în frîu, ca să nu apuce pe panta povîrnişului moral, scoţînd la iveală deodată cu triumful clipei şi germenul fatal al disoluţiei. Aici e, poate, cel mai delicat punct din întregul proces de transformare febrilă care se petrece sub privirile noastre. Criza morală a societăţii ce se face acum în Ardeal explică atîtea şi atîtea balansări de diferit ordin şi nu sînt excluse zguduiri apropiate pe urmele ei.

Încolo, trecut odată momentul critic, selecţiunea libniştită va începe şi poporul nostru va apuca să primească binefacerile societăţilor constituite.

Această zi însă e departe încă.

Noi, cei de astăzi, n-o vom ajunge niciodată. Sîntem generaţia sacrificată, care nu poate avea altă consolare decît ideea că a făcut din jertfa ei puntea de trecere între trecut şi viitor.

Fericiţi cei de mîine. Ei din mustul ce fierbe astăzi vor putea gusta vinul pur, după ce fermentaţia a încetat, unde s-a limpezit şi drojdiile, vai, drojdiile s-au coborît la fund…

Octavian Goga

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!