Turism şi apocalipsă

Cutremurul din Asia a avut proporţii apocaliptice. Normal, specialiştii se referă numai la cauzele geo-fizice, la modalităţile care ar fi putut conduce la prevenirea dezastrului, la sporirea vigilenţei pe viitor, la consecinţele economice asupra ariei afectate (diminuarea interesului turistic pentru zonă) etc. Nimeni însă nu-şi pune probleme reale cu privire la destinul acelor morţi care se aflau acolo pentru a se "distra". Nimeni nu întreabă ce căutau de fapt acolo miile de occidentali?

Să fim bine înţeleşi. Faptul că au murit atâtea mii de oameni, indiferent de pe ce continent s-ar trage, este o jale planetară. Dar e cu atât mai dramatic să constaţi că planeta noastră a devenit un loc de distracţie cinic, care te ucide când te aştepţi mai puţin. Căci miile de ociidentali de pe coastele însorite ale Oceanului Indian nu aveau ce să caute (nu aveau nici o treabă acolo!) la ora aceea în perimetrul dezastrului. Nu erau geologi, nici oceanologi, nici pur şi simplu turişti în genul personajelor lui Jules Verne. Erau doar nişte consumatori ai turismului globalizat la scară planetară, victimele ubei creaţii artificiale ale unui sistem economic mondial, care i-a trimis, iată, la o moarte cumplită. Căci dacă ar fi fost oameni de ştiinţă ar fi devenit eroi. Dacă ar fi fost turişti "puri" ar fi fost reţinuţi ca nişte victime nevinovate ale urgiei naturii, dar, din nefericire pentru ei, au fost doar nişte turişti de circumstanţă, aduşi cu miile de condiţiile "paradisiace" ale comerţului cu distracţii (entertainment) la nivel mondial. În aceste condiţii, ei sunt anonimii morţi ai unui sistem criminal, carnea de tun a comerţului cu iluzii pe scară planetară. Localnicii au cu totul alt statut. Dar, din păcate, şi ei au fost, probabil mulţi oricum, prinşi în aceeaşi cuşcă de fier a capitalismului modern. Şi destinul lor atât de dur a fost, din nefericire, maculat de aceeaşi cuşcă nemiloasă şi rece. Ei erau "gazdele" acelor mii de oameni rătăciţi de nevoia chinuitoare de distracţie (unde intră, de-a valma, relaxarea pură şi simplă, goală de conţinut, un fel de uitare de sine animalică, consumul de alcool, drogurile, prostituţia, nomadismul sexual generalizat, traiul "exotic", consumul de aceeaşi factură – băuturi, fructe, chiar simplul fapt al "consumului" razelor de soare în plină iarnă – la ei acasă, occidentalii aveau frig şi zăpadă, acolo se lăfăiau la soare – chiar acest fapt este împotriva naturii, deşi oamenii nu percep lucrul acesta). Ce uşor poate fi distrus un astfel de Paradis artificial! De fapt, un mare bazar plin de păcate, în care mânia lui Dumnezeu se poate manifesta oricând şi sub orice formă, chiar sub forma unui val ucigaş. Dar, ne putem întreba, vor învăţa oamenii ceva pe viitor din această experienţă? Răspunsul este nu, evident. Căci toţi au interes ca tragedia să fie uitată cât mai repede, pentru ca bancnotele să înceapă din nou să foşnească în acele locuri, ameţitor. Iar moartea, în chipul ei cel mai direct cu putinţă, cel mai uman şi mai clar, va fi alungată de pe acele meleaguri cu ajutorul unor leacuri artificiale, sisteme de alarmare preventivă, diguri etc. Ca şi cum nu ar fi suficient un semn, ca şi cum zecile de mii de morţi nu ar destule jertfe pe altarul impur al comerţului cu turism. Unde vor să ajungă oamenii? Ce dovezi le mai trebuie că nu sunt pe calea cea bună? De ce va trebui să mai vină un val, care să "păcălească" toate sistemele de alarmare ale viitorului şi să mai ucidă încă odată clienţii acelui Paradis mincinos? E clar că omul zilelor noastre refuză să mai gândească profund la destinul său autentic. Măsurile pe care le ia nu sunt decât nişte paleative care să-i permită să convieţuiască mai departe cu boala, nicidecum nişte măsuri de salvarea a umanităţii din el, a omenescului din el şi din lume.

Nu demult, cineva îmi povestea o experienţă "exotică" trăită într-un hotel situat într-un astfel de Paradis îndoielnic. Piscina hotelului în care stătea avea nişte conducte enorme, transparente, prin care "turistul" înota în prezenţa unor rechini cruzi, ce se roteau ca nişte corbi acvatici pe lângă respectiva conductă. Era ceea ce se cheamă un episod aducător de "senzaţii tari", ceva care te făcea să "simţi adrenalina". Normal, turistul occidental era foarte bine protejat de acele conducte. Rechinul nu avea cum să ajungă la el, chiar dacă cei doi se vedeau şi erau atât de aproape, în apă, unul de celălalt. Acest joc absurd costa o avere, camera de hotel se ridica la câteva mii de dolari pe noapte. Ei bine, imaginaţi-vă un accident stupid, dar perfect posibil: la un moment dat, conducta protectoare se rupe, iar turistul încape între fălcile prădătorului acvatic. Oare cine achită nota de plată a acestei distracţii păgâne, extrasă parcă din scenele cu lupte de gladiatori? Căci, trebuie să spunem că aceste oaze paradisiace sunt doar nişte locuri de făcut bani, iar turistul devorat trebuie să plătească toate nopţile în care a stat acolo, cu tot cu "consumaţia" pe care a făcut-o, chiar dacă, finalmente, el a fost cel... consumat!

Cristi Pantelimon

P.S.

Astăzi, la ceva timp după dezastru, acelaşi spirit comercial bântuie zona, de data aceasta cu pretextul "redresării" ei. Ca să accentueze impresia de penibil, marile centre financiare ale lumii au ajuns să organizeze meciuri de fotbal în contul înecaţilor! Şi, în felul ăsta, o nenorocire care ar fi trebuit să ne chinuie memoria multă vreme de aici încolo, este "înecată" de apele tulburi ale viitoarelor interese turistice ce se refac acum pe spinarea VIP-urilor.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!