Făpturi duhovniceşti în lirica religioasă a lui Ioan Alexandru

Într-un articol publicat în revista Luceafărul (martie, 1968), criticul Vladimir Streinu decela două aspecte caracteristice liricii lui Ioan Alexandru, acestea evidenţiind "…două mişcări contrare, una a voinţei aprige de modernitate, care ia forma densităţii şi a violenţei expresiei, iar alta, mai autentică, a instinctului vetrei strămoşeşti, despică evident lirismul acestui poet." 1)

De reţinut că cele "două mişcări contrare" se vor regăsi de-a lungul carierei literare, de peste 30 de ani, a lui Ioan Alexandru. În perioada totalitarismului comunist, Ioan Alexandru a fost unul dintre puţinii poeţi care s-a manifestat şi pe tărâmul poeziei de inspiraţie religioasă. După Revoluţia din 1989, Ioan Alexandru a fost inclus în două antologii de poezie religioasă, una apărută în 1996, 2) cealaltă în 1999. 3)

Textele alese de Florentin Popescu, cel care a realizat antologia poeziei româneşti religioase, apărută în colecţia Biblioteca pentru toţi a Editurii Minerva, fac referiri la câteva făpturi duhovniceşti – personalităţi ale Vechiului Testament: Abraham, Iacob, Ieremia, Iov si Moise.

În poezia Moise, protagonistul este simbolul epectazei. Aceasta "înseamnă progres în virtute si acţiune". 4) În aceasta creaţie, Părintele spiritual al Iudeilor parcurge calea dureroasă a devenirii întru fiinţa duhovnicească. Om care a primit chemarea Tatălui Ceresc, spre a împlini voia Sa (aceea de a duce în Ţara Făgăduinţei poporul ales), Moise este surprins în versurile poetului în plin urcuş spiritual: de la purificare, la iluminare. Purificarea dublată de nădejde ("În nădejde e un plus de evidenţă, un plus de cunoaştere" 5)), are loc în pustiu: "Nu din naştere ci-n sanctuar/ Descoperi că-i gângav în rostire/ Văzu ca-i şubred organul, ca-i barbar/ Şi socoti pustia ispăşire."(s.n.). Aici are loc comuniunea cu Părintele Luminilor: "…deodată, iubirea se contopeşte cu Lumina şi Lumina pătrunde în suflet."6) Versurile lui Ioan Alexandru ilustrează metaforic această comuniune, prin intermediul unei imagini vizuale: "Şi în pustie l-a pătruns/ Nestinsa flacără mistuitoare"(s.n.). De observat că dublul determinant oferă amănunte de ordin mistic în privinţa sfinţeniei acestei flăcări. Ultima strofă evidenţiază treapta iluminării duhovniceşti, pe care o atinge Moise, prin împuţinarea cuvintelor: 7) "Vorbea de-a drept fără de cuvânt/ Graiu-n el a devenit făptură." Aspectul acesta de sorginte mistică, şi anume împuţinarea cuvintelor, este punctat în versurile citate mai sus printr-un paradox ca şi prin sinecdocă, acest din urmă procedeu artistic reliefând cu pregnanţă faptul că nu e vorba de cuvântul profanului, ci al sacrului.

Dacă în poezia Moise asistăm la inhabitarea divinului în uman, încât poporul ales îşi recunoaşte mentorul spiritual, urmându-l spre Ţara Făgăduinţei, (Şi în pustie l-a pătruns/ Nestinsa flacără mistuitoare/ Şi un popor în jurul său s-a strâns" - s.n.), în poezia Ieremia, profetul este hulit pentru că "el era-n cuvânt întemniţat". Cu alte cuvinte, hula provine din faptul ca Ieremia este "prizonierul" Cuvântului sacrului. Plecând de la textul biblic, ce făcea referiri la pedeapsa lui Ieremia, ca să se dezică de Cuvântul Sfânt ("Oamenii l-au ameninţat cu moartea, pentru a-l opri să mai proorocească […] Acuzat de dezertare şi de încercare de a trece la duşmani […], este aruncat într-o groapă, pentru a muri de foame."8)), poetul re-creează artistic acest episod, fiind preocupat de modalităţile narative decât de reliefarea cu mijloacele poeticului ale implicaţiilor teologice ale episodului: "Într-o fântână fost-a aruncat/ Doar va pleca de-a binelea din ţară/ Dar el era-n cuvânt întemniţat/(…)// Toţi îl urau în juru-i rotocol/ Să-nceteze-odată să vorbească/ Şi îl vârâră-n puţul cu nămol/(…)// Doar se va dezice de cuvânt/ Şi să rămână simplă creatură." Imaginea manifestării mulţimii în versurile citate este antitetică celei din poezia Moise: acolo ea îl aproba urmându-l pe Moise, pentru că intrase în comuniune cu sacrul, aici îl dezaprobă pe prooroc, cerându-i imperativ să se lepede de Cuvânt.

În manieră narativă despre un alt Patriarh al Vechiului Testament – Iov –, în poezia cu acelaşi nume, autorul aduce în prim plan componentele cunoaşterii apofatice, de care Iov are parte, din momentul când aflat în tovărăşia morţii, începe o alta viaţă: "După ce Iov îşi pierdu ultimul fiu/ începu să se convingă că moartea de-acum/ e singura lui tovărăşie. Într-atât se apropie de ea/ şi i se destăinui treptat, că pentru Iov începe o altă viaţă./ Cea fără risc, fără sfaturi, fără speranţe,/ fără cel mai elementar dor, fără căinţă,/ fără prihană."(s.n.). Să observăm că în fragmentul reprodus, apofatismul (cunoaşterea negativă) este reliefată la nivel gramatical prin repetarea prepoziţiei de esenţă negativa "fără".

Abraham – din poezia cu acelaşi nume – este primul Patriarh care intră în comuniune cu Lumina Sfântă,9) după ce mai înainte avusese parte de o serie de privaţiuni. Despre acestea, poetul narează în primele trei strofe: "La toate cele din trecut/ I se ceruse-n taină să renunţe/(…)// Apoi şi pruncul i-a fost râvnit/(…)// Casă şi prunc, muiere şi părinţi/ I s-au smuls încet din rădăcină". În momentul intrării în comuniune cu Sfânta Lumină "Ea face duhului nostru cunoscută o altă Fiinţă"10) – cea duhovnicească: "A început să mestece lumina.// Să mănânce vorbele pe rând/ Să rămână greu dinspre fiinţă." Poetul surprinde în aceste versuri naşterea omului spiritual în şi prin Lumina Sfântă.

Iată câteva făpturi duhovniceşti care în epoca Vechiului Testament au avut parte de comuniune cu Sfânta Lumină. Din această perspectivă, poeziile lui Ioan Alexandru capătă valoare etică şi didactico-religioasă.

Prof. Dr. Const. MIU

NOTE:

1. Vladimir Streinu, Poezie si poeţi români, Editura Minerva, Bucuresti, 1983, p. 433.
2. Poezie creştină românească, ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache; postfaţă de Petru Ursache, Editura Institutului european, Iaşi, 1996.
3. Poezia româna religioasă, volumul al II-lea: De la Ion Pillat până azi, Editura Minerva, colecţia Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1999.
4. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Editura Institutului biblic şi de Misiune al BOR, ediţia a II-a, Bucureşti, 1994, p. 143.
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitatea Ortodoxă, Editura Institutului biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1992, p. 143.
6. Arhim. Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, Editura Adonai, Bucureşti, 1995, p. 104.
7. Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, op. cit., p. 212.
8. Dicţionar Biblic, volumul al II-lea, Editura Stephanus, Bucureşti, 1996, p. 31.
9. Cf. Arhim. Sofronie, op. cit., p. 117.
10. Idem, p. 110.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!