Superficialitate în gândire, uşurinţă în acte

Acest articol îşi propune să deschidă un şir de restituiri din impresionanta operă a marelui om de spirit Grigore T. Popa (1892-1948). Membru al Academiei Române (1936), nominalizat Nobel pentru descoperirea în 1930 a sistemului port hipotalamo-hipofizar, care reprezintă legătura dintre sistemul nervos şi sistemul glandular (dar considerat "mort şi necunoscut" de către Vasile Răşcanu, decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, când de fapt profesorul Popa era la facultatea similară din capitală) personalitate a ştiinţei şi culturii româneşti insuficient cunoscută astăzi, nedreptăţit de către sistemul comunist şi ignorat de cei pe care i-a format, hăituit de poliţie, după ce susţinuse în 15 aprilie 1947 la Ateneul Român, în prezenţa sovieticilor, conferinţa "Morala creştină în timpurile actuale. Mai este astăzi posibilă credinţa în Iisus Christos", s-a stins din viaţă după ce timp de un an a trăitascuns. (Richard Constantinescu)

Redăm fragmente dintr-o scrisoare adresată soţiei sale, dr. Florica Popa, ce arată nobleţea caracterului marelui Om, Grigore T. Popa, care din păcate nici după atâţia ani, de când numele său figurează pe frontispicul unei universităţi, nimeni nu s-a gândit la eventualitatea publicării operei sale şi la realizarea unei monografii.

"Iată a doua săptămână de când sunt fugar din faţa poliţiei <democratice> care pune oamenii la celulă mai înainte de a-i judeca, îi chinuie ţinându-i în condiţii îngrozitoare (cum am auzit că a făcut cu cei pe care i-a prins) şi toate aceste în numele liberăţii şi a justiţiei! […] E grozav să te ştii urmărit, să te simţi neliber: nu apar la fereastră, nu ridic storurile când e lumină înăuntru, nu pot ieşi în stradă, nu pot comunica. […] Trebuie să-ţi faci socoteala că suferinţa asta de azi ne onorează şi dă vieţii noastre un sens mai înalt. Tu ştii, mai bine decât oricine, că dacă aş fi consimţit să fac transacţii, să calc peste conştiinţa mea, azi aş fi huzurit pe orice bancă înaltă pe care aş fi voit să mă cocoţ. În schimb aş fi avut un suflet prostituat şi o conştiinţă morală tulbure. Eu tot mai nădăjduiesc în triumful dreptăţii şi al adevărului şi atunci cred că cu toţii ne vom simţi bine."

Analizând mult fenomenele şi lucrurile, omul pătrunde tot mai adânc în firea lor şi închegându-le în vederi generale, le înţelege. Dar fără analiză, prima operaţie, a gândirii şi cea mai migăloasă, nu poate avea fiinţă desăvârşită cea de a doua. Pentru a trăi legile generale, pentru a le stăpâni cum trebuie, e nevoie să stea la bază fapte observate şi aplicaţii numeroase. Dar astea cer timp şi sforţări. Se întâmplă foarte des, în cazul nostru aproape totdeauna, că spiritul leneş ori distrat pe alte căi, pentru a-şi da iluzia cunoştinţei, face un salt primejdios: trece peste analiză şi cuprinde cum se nimereşte vederile generale cu care pozează. Şi tocmai asta caracterizează pe superficial. El atinge din sbor ce răsună mai tare, ce izbeşte ochii mai viu – dar fără de înţeles.

Priviţi-l în literatură:

Superficialul a citit romane, poeme, drame, epopei, tragedii, descrieri de călătorie, biografii, studii critice; e realist, simbolist, romantic, decadent, clasic; virează cu uşurinţă printre genii şi talente; pronunţă foarte repede şi unul după altul nume grele; în capul lui se strâng denumiri şi titluri ca în cataloagele librăriilor. Şi toate stau alături şi se expun cu aceeaşi legătură şi cu a-celaşi înţeles ca noutăţile în vitrină. El a auzit de Faust, de Iliada; de Othelo şi Hamlet; ştie că există Divina Comedie si psalmii lui David. Încearcă de-1 întreabă: "vi s-a întâmplat să citiţi Mazeppa?" şi să vezi pereche de ochi ce ţi-o întoarce. Cum să i se întâmple? e sigur că a citit! Pe un om ca el 1-a născut "mamaia" cu priceperea celor mai înalte şi mai subtile gânduri şi totodată cu convingerea neclintită că nu-i nevoie să-şi controleze vreodată priceperea. De aceea, dacă cumva ai avea urâta idee să-l întrebi în ce chip a înţeles cutare operă, rişti să mănânci cârpeală – fiindcă asta e o injurie! Cum să nu înţeleagă omul, dacă a citit? Dacă şi-a plimbat ochii pe foile unei cărţi cu titlu mare i-a intrat cuprinsul în minte şi-ţi discută imediat complexitatea subiectului. E şi o tradiţie pentru superficial: băiatul deştept, sau cu o expresie populară "uşor de cap", prinde lucrurile repede fără multă "tâmeală"şi e mare ruşine pentru el să spună vreodată că n-a înţeles un lucru. Mai bine minte decât să recunoască.

Căutaţi-l în filozofie:

Îl veţi auzi mereu vorbind de Kant ca de un familiar; îl veţi auzi vorbind pe nerăsuflate despre Spinoza şi Descartes; despre Confucius şi Carlyle, despre Schopenhauer şi Auguste Comte şi nu o singură dată pe zi va porni de la Platon. Va şti că filozoful Kant a fost fecior de curelar, s-a născut la Königsberg şi cântărea în viaţă nu ştiu câte chilograme. Simte nevoia să poată povesti în societate – ca să se facă interesant pentru cucoane – că Schopenhauer era pesimist, purta cravată roşie, mergea la baluri şi se temea de epidemii. Va articula în discuţii cât mai des cuvinte înalte: "materialism", "dualism", "idealism transcendental", "spiritualism", "monism", "epicureism" etc. Şi, ca să fie mai la ordinea zilei, învăţăcelul înaltei speculaţiuni va avea nevoie de o anumită lungime a pletelor, de ochi tulburi, de originalităţi diverse (cum ar fi de pildă să doarmă ziua şi să mănânce noaptea, să umble cu un papuc şi un şoşon etc.). Dar de te prinde curiozitatea să afli mai de aproape cam ce se poate ascunde în capul lui pletos, până unde a împins înţelegerea marilor gânditori, eşti expus să fii tocat în trei fraze şi cinci vorbe. Dintr-o săritură meşteră, creatura superficialo-filosofică te trece ori între pedanţi, ori între nepricepuţi.

Să-l observăm în ştiinţă:

Prăjeşte bacterii, numără mustăţi de rac, colecţionează praf pe aripi de fluturi; clasifică plante fără să cunoască speciile; e geolog în automobil şi-ţi ia apa ochilor cu eprubete scrijelate, cu câte-un microscop colbăit, ori cu câte un microtom "deranjat". Cască profund prin laboratoare şi-şi face clinica pe-o canapea. Din lungile sale fraze nu lipseşte Newton, nici Laplace; citează des pe Müller şi pe Virchow; e Darwinist şi Lamarkist şi foarte familiar cu Hippocrat şi Ehrlich, cu Pasteur şi Aristotel. Primeşte uneori reviste în mai multe limbi – nu ştie să citească decât franţuzeşte şi de înţeles nu înţelege româneşte. Cu mâna atinge zilnic dinamuri, rheostate, pantostate, bobine, pile, rontgen-uri, etc... un arsenal întreg de "minunate drăcii!" Ştie să le şi demonteze şi chiar să le scoată din uz. Cum funcţionează chiar, asta nu-i treaba lui. S-o descurce fabricantul, "hoţul de neamţ". El e universal sau arhispecializat. Cunoaşte aproape toate secretele mari şi încă numai din auzite! Să fi adâncit cum se cuvine o parte de cunoştinţi şi sprijinit pe acestea să contemple restul? Asta-i operă de "îngust la minte". El e enciclopedist; îi plac "apperçu"-urile generale, nu amănunţimile exacte, plicticoase şi "insignifiante". El are scânteia pătrunderei din senin a marilor legi universale. Hamalâcul ştiinţific, pentru alţii; el are puterea formulării şi a enunţării; el are sclipirea adevărurilor, viziunea, revelarea gândurilor sublime; el întrevede descoperirile şi "imbecilii" le fac! Mărunţişuri de practicieni, nehotărîri de clipă cu clipă, astea-s pentru oameni cu răbdare şi lipsiţi de spirit. El, el e latin "pur-sânge", urmaş al legiunilor romane, cu gândire "mobilă şi labilă", cu străluciri şi reflexe de viteză intelectuală, care prinde din vânt secretele naturii. Numai că până la urmă se arată că nu ştie să înţeleagă două rânduri scrise cu muncă şi gândite, pentru că nu numai n-a scris niciodată cu gândire, dar nici n-a citit pentru pricepere.

În politică:

Aici e la largul său. Fiindcă-i cetăţean şi are drept de vot, are şi datoria să fie competent în toate chestiunile privitoare la ordinea de stat; şi cum e conştiincios îşi dă părerile cu multă promptitudine şi mai mult decât atât. Are totdeauna cea mai dreaptă părere şi guvernul după aprecierea lui totdeauna greşeşte, în genere contemporanii lui sunt incapabili sau hoţi, ori şi una şi alta. Simte în el menirea să schimbe lumea şi se miră foarte mult cum de nu-1 urmează ceilalţi şi, de cumva îl urmează, atunci el totdeauna e în slujba dreptăţii pure, al adevărului absolut. El oricând e ochiul sever al ordinei sociale, e glasul predestinat al libertăţilor ce prin el se sforţează spre lumina înţelegerei. Nu greşeşte niciodată, are instinctul sigur, şi are prevederi profetice. Ştie să fie oportunist, pentru, că spre triumful ideii mijloacele şi intenţiile nu contează şi apoi are explicări minunate. Cunoaşte toate ţesăturile obscure care leagă interesele persoanelor cu influenţă. E în totdeauna măcar cunoscut, dacă nu chiar prieten, cu un ministru cel puţin. E în curent cu toate intenţiile oamenilor de guvernământ şi-i gata oricând să dea sfaturi în marile chestiuni de stat. Totdeauna e în stare să trateze o chestie socială şi competenţa lui n-are margini. Ii plac capetele plecate, oamenii tremurând de respect şi îl încântă un zid de oameni cu căciulile în mână. ÎI înfioară ochii care se întorc după el şi uşoarele exclamaţii care-1 întâmpină. Nu pierde o solemnitate, o comemorare. De ajunge în parlament, nu trece o chestiune în care să nu se-nfigă. Se prezintă cu tonul ridicat, ia de sus pe adversari şi nu admite să mai afirme şi altcineva vreun adevăr. Ca om de stat ştie să-şi compună o figură gravă, să calce ţanţoş, să fie cât mai inaccesibil şi totdeauna hotărăşte în ultima instanţă. Nu poate recunoaşte niciodată greşelile şi orice amintire a lor e o atingere a statului. Pământul trebuie să simtă sub el o dulce povară şi cerul pe umerii săi să pună hlamidă de zeu.

De la cineva cu asemenea construcţie mintală ştim de mai-nainte la ce acte să ne aşteptăm. Cugetele nereflectate, pentru care lumea prezintă numai aspecte fără legi, înţeleg greu şi reacţionează uşor. Pentru ei reflexul simplu si imediat e marea virtute. Asupra lor faptele lumii acesteea lasă tot atâta urmă câtă rămâne dintr-un smoc de raze pe-un şuvoi curgând. Atâta ştiu şi ei cât ştie pârâul: să meargă la vale. Ei sunt resorturi elastice anume făcute să sară în sus. Astfel de acţiuni cu descărcare sunt foarte dăunătoare în chestiunile complexe de stat. Prin deslănţuirea lor ştiu, atunci când sunt puternice şi organizate, să zguduie şi să distrugă, iar când sunt cum sunt la noi, să-ncurce şi să zădărnicească.

Gr. T. Popa

Fragment din capitolul cu acelaţi titlu al volumului "Din viaţa universitară. Amintiri, critici şi propuneri", Atelierele "Adeverul" S.A., Bucureşti, Str. Sărindar 11, 1923

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!