Cine ridică piatra contra Sinodului

În Evul Mediu a existat, în Vest, un fel de dispută între filosofii realişti şi cei nominalişti. Numai că disputa - sau măcar denumirea celor două grupuri - era ciudată. Ea a fost numită cearta realiilor, realiştii susţinând că real este nu obiectul din faţa mea, ci existenţa lui în lumea ideală (era perioada în care platonismul se ridica viguros împotriva aristotelismului brutal al Evului mediu).

În cartea a patra a Repubicii lui Platon, acest idealism, care este adevărata existenţă a lucrurilor, îşi are demonstraţia în Mitul Peşterii imaginat astfel: un grup de oameni sunt legaţi într-o peşteră, cu faţa spre fundul ei. Lumina vine din spatele lor şi proiectează pe peretele din spate umbrele celor care trec prin faţa peşterii, oamenii care trec izolaţi sau în grupuri, cărând sarcini, se aud frânturi de discuţii care par a fi reflectate de pe peretele pe care se mişcă umbrele şi cei din peşteră cred că umbrele de pe perete sunt cele reale şi nu ceea ce se aude indistinct de afară. Am evocat acestea, pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă mai uşor cearta taberelor transilvane.

Ceva în genul acesta este cearta realiilor pornită de Mitropolia de la Sibiu împotriva viitoarei Mitropolii a Clujului. Cei de la Sibiu sunt legaţi şi privesc numai spre umbrele dorinţei lor de putere, ale trufiei păcătoase, ale frustrării lor de câteva judeţe prin înfiinţarea Noii Mitropolii a Ardealului.

Numai că disputa realiilor s-a purtat într-un chip civilizat, filosofic şi argumentativ, fără mânie şi fără insulte şi, mai ales, fără murdării. Atacul Mitropoliei de la Sibiu este o introducere a duhului lumesc, de care se şi servesc, în argumentaţia teologică debilă a poziţiei lor faţă de hotărîrea Sfântului Sinod. O puternică trupă de mercenari, adunaţi de oriunde, cu existenţă reală sau inventaţi s-a dezlanţuit. De la ziarişti gălăgioşi, flecari, uzând de un limbaj caragialesc, sau nu ştiu care diplomat sau politician din Vest de care nimeni nu a auzit vreodată - şi care să fi scos un singur cuvânt împotriva situaţiei din ţară pe vremea comunismului -, până la fabricarea de către fostul preşedinte Constantinescu a "călugărului Vasile", un fel de "uite popa, nu e popa", care apare la timpul oportun să dea sentinţe absolute împotriva Sfântului Sinod, numindu-l indirect «tâlhăresc», prin fraza grosolană «au mai fost sinoade tâhăreşti». Si dacă acest călugăr rătăcitor, care apare şi dispare ca un spiriduş este de la Sf. Munte (cum afirmă fostul preşedinte), de ce se tot plimbă hojma prin lumea noastră păcătoasă în loc să stea acolo, în Grădina Maicii Domnului, ducându-şi viaţa îngerească? Este evident că nu se împacă deloc cu Stăpâna Sfântului Munte. Sunt şi eu în legătură cu câţiva sfinţi părinţi din Athos, pe care i-am întrebat dacă ştiu ceva de acest cuvios care îşi alege cuvintele, probabil, dintr-un dicţionar al expresiilor mahalageşti. Mi-au răspuns că sunt mulţi monahi în Athos cu numele de Vasile, dar nici unul nu corespunde monahului lansat de oamenii preşedintelui Constantinescu.

L-am pomenit numai pentru că a scris un articol ruşinos. A ieşit şi el la vânătoare, folosind arma murdară a minciunii şi pumnalul schismei în codrul imposibil al imprecaţiilor duhovniceşti ale Mitropoliei Sibiului. Dumnezeu să-i închidă gura, amuţindu-i-o pentru o vreme.

În sfârşit, printre mercenarii, să zicem, neanimaţi de rele intenţii, care s-au prezentat de bună voie pe arena luptei dinainte pierdută, sunt preoţii ardeleni care au părăsit ţara şi Biserica românească şi au venit în America (probabil şi în Europa) pentru un trai mai bun. Ei se consideră luptători voluntari, dar au părăsit lupta - sau compromisurile slujitorilor din ţară ai Bisericii - în momentul când au ieşit din România şi au venit în Episcopiile din America. Fapta aceasta se numeşte trădare. Nu implic faptul că majoritatea acestor tineri preoţi «defectori», care erau studenţi în străinătate, nu puteau obţine bursele de care s-au bucurat, fără anumite obligaţii şi angajamente, pentru că nu pot nega faptul ca unii ar fi putut trece fără angajamente dezonorante. Ei au fost acceptaţi în Episcopia de la Vatra, au primit funcţii şi au fost înălţaţi, sau coborîţi. Ei au dreptul să vorbească şi să-şi spună părerea în Episcopia în care slujesc, dar nu într-o ţară şi o Biserică pe care le-au părăsit şi în care viaţa a fost aşa cum o ştim, iar ei au trăit bine şi chiar foarte bine în comparaţie cu România.

Ospăţul neascultării

Dacă vreunul din cititori se va întreba: Dar Părintele Calciu nu a trădat ţara şi Biserica română, nu a huzurit în timp ce Românii sufereau?, le dau un răspuns tare: Eu nu am plecat din ţară şi din Biserică. Eu am fost expulzat, şi din tară, şi din Biserică. Dar venind în America nu mi-a tihnit nici somnul, nici mâncarea. Am protestat la posturile de radio din străinătate, am călătorit prin lume vorbind despre suferinţa Bisericii noastre, am fost audiat de trei ori de Congresul American, am fost primit de doi preşedinti, de ziua drepturilor omului - Reagan şi Bush senior - am organizat demonstraţii în faţa Casei Albe şi a Congresului, şi, mai mult decât orice, am stat în închisoare 21 de ani, din care, un an în domiciliu obligatoriu cu toată familia mea, fiind păzit de 45 de agenţi ai Securităţii, ostaşi şi poliţişti, ziua şi noaptea. Nu port nici un fel de ranchiună nimănui, ierarhi, preoţi, angajaţi ai Patriarhiei, securişti sau gardieni. Dumnezeu i-a pus în jurul meu pentru ispăşirea păcatelor mel, pentru a-mi arăta puterea Lui şi pentru a mă face să înţeleg că nimic nu am fost şi nimic nu sunt nici acum. Dar nu voi închide gura mea niciodată atunci când este vorba de adevăr.

Aşadar, cine le dă dreptul acestor ardeleni să se amestece spunând lucruri neadevărate sau aducând argumente false şi neconfirmate de istorie pe această estradă a ambiţiilor ierarhiceşti sau academice (teologice) care cheamă bârfitorii, persoane laice care nu au habar de deontologia profesională, indivizi care până mai ieri erau duşmanii declaraţi ai Bisericii Ortodoxe, "ecumenişti" care calcă în picioare canoanele bisericii, transfugi clerici şi laici pentru care orice neadevăr, orice insultă, orice expresie murdară este argumentul nevalabilităţii noii Mitropolii ? De unde s-a adunat această ceată de «viteji» ai măsluirilor ? Cine i-a poftit la o cină, care ar fi trebuit să fie de Taină dar care s-a transofrmat într-un dezmăţ verbal? Toţi aceştia au venit la un ospăţ al neascultării, pentru că i-a chemat Mitropolia Sibiului.

Arhimandritul webmaster

Mărturisesc cinstit că, deşi trăiesc in America, am puţină spaimă de computer şi de alte maşini inteligente. Mă intimidez în faţa unor termeni ca link, site şi unele titluri legate de aceste maşini neobişnuite. Am văzut că toate încălcările regulilor bisericieşti de subordonare către ierarhul suprem, PF Patriarh Teoctist şi către Sfântul Sinod al BOR, folosind un limbaj linguşitor şi perfid şi multe expresii incompatinile cu poziţia înaltă a unei Mitropolii, exprimate vulgar de autori cunoscuţi sau necunoscuţi, curg continuu pe site-ul Mitropoliei Sibiului. Cineva semnează ca autor sau administrator al spaţiului acesta. Este un arhimandrit care adaugă şi un alt titlu: webmaster. M-am sculat în picioare auzind acest titlu de origine «cerească», dar din alte ceruri decât ale noastre. Am întâlnit mulţi arhimandriţi, unii mi-au fost învăţători şi spoveditori, care m-au scăpat de Iad, dar când am văzut scris cu litere mai groase webmaster, am dat pe dinafară de respect.

Aproape că aş pune rămăşag că preacuviosul a fost şcolit la universităţile protestante eretice din Occident, unde a prins gustul web-master-atului. Pe aşa un titlu poţi oricând să-ţi vinzi sufletul diavolului.

Falsele primejdii şi catastrofa comunismului

Gălăgia cea mare era că scindarea aceasta a Mitropoliei scindează unitatea Bisericii şi a naţiunii. Atunci înseamnă că în momentul în care România Mare a fost împărţită în provincii şi judeţe, s-a scindat unitatea ţării şi dobrogenii au fost cuceriţi cu arme de moldoveni (care, oricum erau mulţi), oltenii i-au înghiţit pe bănăţeni, ca să nu mai vorbesc de ardeleni, care i-au înghiţit pe toţi ceilalţi. Şi mitropoliile şi eparhiile, la fel. De astfel de jalnice argumente s-a slujit retorica sibiană şi academicenii Mitropoliei. Mi se pare că trăiesc o comedie de prost gust când se anunţă pompos: un profesor de teologie (se înţelege, plin de faimă) declară că scindarea Mitropoliei Ardealului va fi o catastrofă naţională. Preacucernice Părinte Profesor, chiar foarte faimos, nu a fost o catastrofa naţională dăinuirea comunismului şi colaborarea preacucernciilor voastre cu acest regim ? Căci a tăcea este colaborare. Nu am auzit niciodată cuvântul dumneavoastră tăios de faimos profesor - şi ce bine ar fi fost - protestând împotriva încălcărilor pe care le ştim. Nu am auzit nici măcar vreun student afirmând că profesorul a strecurat fie şi un cuvânt cu subînţeles antiregim într-o convorbire particulară. Ştiu câţiva profesori reputaţi - Dumnezeu să-i odihnească! - şi care făceau astfel de aluzii, sau chiar mă susţineau în acţiunea mea. Şi ce s-a ales de catastrofa comunistă ? Biserica a triumfat, chiar atunci când preacucernicia voastră lăudaţi regimul sau eraţi complice cu el, prin eludarea adevărului. Acum constataţi că toate crimele comuniste nu au fost o catastrofă, dar o orînduire fixată de Sf. Sinod, ineluctabilă prin prezenţa Duhului Sfânt este, pur şi simplu, o catastrofă naţională ( ?!?). Pentru cine? Pentru un arhiereu care n-a stat nici o zi în mânăstire? Pentru acoliţii lui şi webmasterii arhimandriţi?

Tulburarea o fac ierarhii fără viaţă de mănăstire

Am urmărit cu multă atenţie ce se întâmplă în BOR în ţară, ca şi ce se întâmplă în America şi Europa. Cei care îmi citesc articolele ştiu că nu am cruţat niciodată răutăţile şi îngrozitoarele abuzuri. Un ziarist român din America, gudurător, a scris repede o linguşire, prin care propunea transportarea mea în Afganistan, pentru că am protestat împotriva abuzurilor deprimante folosite de America în Abu Graib şi Guantanamo, "Noul Piteşti".

Prea Fericite Părinte Patriarh, Înalţi Prea Sfinţiţi şi Prea Sfinţiţi mitropoliţi şi Episcopi, nu aţi observat că majoritatea tulburărilor sunt făcute de ierarhi înălţaţi în scaun fără o zi de călugărie? Şi, mai abitir, de cei fără călugărie şi studiind la universităţi eretice?

După înţeleapta hotărîre de a înfiinţa Mitropolia Ardealului de Nord, cred că următoarea înţeleaptă hotărîre sinodală ar fi ca să se ceară viitorului postulant la scaunul arhieresc cel puţin zece ani de vieţuire duhovnicească în mânăstire şi să se cerceteze viaţa lui spirituală din mânăstiri *. Atunci, Biserica ar fi mai ferită de rebeliuni, ascultarea ar fi prezentă şi ierarhii ar lucra mereu sub îndrumarea Sfântului Duh. Şi nu ne vom teme când Mitropolia Sibiului, sau altă Mitropolie va striga prin guri năimite că Sinodul cutare a fost tâlhăresc, sau că Duhul Sfânt nu a vorbit prin Sinod, ci prin inventatul monah Vasile, sau prin nu ştiu care corector de ziare sau de la TV.

Biserica nu funcţioneaz prin democraţie, ea prin teocraţie, prin hotărîrea Mântuitorului. Democraţia noastră este credinţa nestrămutată în Iisus Hristos, în dragostea Lui şi în prezenţa Sfântului Duh la toate Sinoadele neeretice.

Binecuvântaţi şi iertaţi, Prea Fericite!

Pr. Gh. Calciu

*Cu câţiva ani în urmă, am citit o istorioară în Pateric: un monah cu o viaţă destul de îmbunătăţită în mânăstirea în care trăia, a murit. S-au făcut toate rânduielile şi priveghiul. La miezul nopţii, toţi privighetorii au adormit. Când s-au trezit, sicriul nu mai era în tinda bisericii, ci afară. L-au adus înăuntru şi au adormit din nou; au aflat iar sicriul afară. Lucrul acesta s-a petrecut şi a treia oară şi apoi nu s-a mai repetat. Monahul a fost înmormântat şi curând s-a uitat incidentul. Numai stareţul a cercetat viaţa câlugărului pe la toate mânăstirile. Toate păreau bune numai că, uneori, apăreau semne de neascultare faţă de părinţii spirituali. Dumnezeu a făcut un semn prin el pentru monahii care l-au privegheat, dar şi pentru noi.

Nota bene : Părintele Bleahu scrie într-un articol postat pe internet că îl cunoaşte bine pe monahul Vasile (şi pe alţii), că acesta îşi face doctoratul prin cele străinătăţuri (adică la eretici, ceea ce explică poziţia lui şi exprimarea). Dar care este legătura dintre viitorul doctor la universităţile protestante şi misteriosul monah al fostului preşedinte al României ? Sunt sute de monahi Vasile, dar numai unul vine când vrea de la Sf. Munte şi chiar în momentele cele mai potrivite pentru situaţii ca aceasta de care ne-am ocupat. Sau asta este multipla faţă a lui Vasile?

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!