Portretul unui bizantinolog

Orice istorie culturală care se respectă reuneşte o serie de personalităţi care au punctat hotărâtor dimensiunea unui spaţiu intelectual. Din nefericire, cultura română este într-o fază de pionerat în privinţa redescoperirii unor figuri remarcabile în plan epistemologic, trecute într-un con de umbră, fie voit, prin perpetuarea unor scheme de gândire comunistă, fie involuntar, prin nepăsarea românească aproape proverbială. Astfel se întâmplă şi în cazul lui Gheorghe Popescu-Vâlcea, intrat în marea masă a anonimilor din care se pare că ne facem un titlu de glorie.

Voi încerca să surprind în textul de faţă trăsăturile distinctive ale acestui om de cultură, creionând un portret cât se poate de sugestiv bizantinologului. Născut în 1912, în comuna Copăceni, din judeţul Vâlcea, Gheorghe Popescu-Vâlcea absolvă cursurile secundare ale renumitului Seminar Teologic "Sfântul Nicolae" din Rm. Vâlcea, unde s-au mai format numeroase figuri ecleziatice. Licenţiat în teologie la Chişinău, în Litere şi Filosofie la Bucureşti, Gheorghe Popescu-Vâlcea este diplomat al Institutului de Artă Bizantină şi al Sud-Estului European, la Universitatea din Strasbourg. Frecventează cursurile de artă creştină şi bizantinologie de la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris, fiind elevul bizantinologilor André Grabar şi Gabriel Millet.

Doctor în Arte şi Filosofie, în Franţa, specializarea istorie şi artă bizantină, Gheorghe Popescu-Vâlcea este apreciat în ţară de Iorga, Giurăscu, I. D. Ştefănescu, Ion Petrovici. Participă alături de generaţia sa la războiul din Răsărit împotriva comunismului, ca ofiţer de rezervă, fiind decorat cu ordinul "Coroana României" şi cu Virtutea Militară.

În 1947, el este iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă "Vlad Ţepeş" contra comunismului. Arestat în 1948 şi condamnat politic la 20 de ani muncă silnică, Gheorghe Popescu-Vâlcea execută 16 ani în temniţele Jilava, Văcăreşti, Aiud, Gherla. Eliberat în 1964, lucrează la comisia de pictură bisericească a Patriarhiei ca inspector principal de specialitate, profesor şi vicepreşedinte. Se stinge din viaţă în 1998.

Opera sa compozită, majoritatea nereeditată, se circumscrie unui orizont tematic precis şi unor preocupări sistematice diverse. Dintre lucrările sale de prestigiu, unele publicate în franceză, amintim: Simbolul crucii în gândirea şi arta creştină (1940); Rapports entre la miniature et l’imprimerie roumaine (1940); Le problème de l’entrelacs et l’ornementation des vieux manuscrits roumains (1941); Consideraţii noi asupra artei bizantine (1941); Contribuţii la iconografia simbolului euharistic (1943); Arta brâncovenească (1967); Şcoala miniaturistică de la Dragomirna (1968); Miniatura românească (1981); Un manuscris al Voievodului Ierimia Movilă (1984); Cărţile populare miniate şi ornate (1989), precum şi o modestă plachetă de versuri Cuvinte din temniţă editată în 1991 de Institutul Biblic şi de Misiune al BOR.

O primă condiţie esenţială a cunoaşterii personalităţii sale este restituirea integrală a operei printr-o reeditare a sa profesionistă, urmând ca apoi specialiştii în istoria artei, în iconografie şi bizantinologie să se aplece asupra creaţiei sale. Acest teolog laic, cum a mai fost numit, se înscrie în tradiţia intelectuală a "teologilor specialişti" din perioada interbelică care, prin opera şi activitatea lor, au contribuit într-un mod major la revigorarea culturii laice şi teologice.

Revizitarea operei lor constituie un act de normalizare a culturii române care trebuie să depăşească amatorismul în care o parte a ei se complace şi să înţeleagă că numai prin astfel de competenţe intelectuale putem relua legătura cu marea tradiţie europeană la care ne-a recalibrat pentru o scurtă vreme generaţia criterionistă.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!