Arta supravietuirii la români

Supravietuirea unui popor nu este un instinct ci o arta, un mestesug care îmbina traditia cu inovatia si cunoasterea. Românii au dovedit de-a lungul istoriei ca stiu bine aceasta arta, care îmbraca forme diferite, de la atitudini razboinice la tradare sau la supunerea pâna la a fi calcat în picioare.

Românii au supravietuit sub cele mai diferite stapâniri: bizantina, otomana, austro-ungara, tarista, comunista. Au supravietuit atât despartiti în provincii, cât si uniti într-o singura tara. Au supravietuit ideologiilor (comunismul) si presiunilor religioase (islamul, catolicismul), razboaielor purtate pe teritoriul lor. Au supravietuit razboaielor fraticide, tradarilor boierilor "hicleni" care "vindeau tara la mezat". Au supravietuit invaziilor pecenegilor, cumanilor, uzilor, tatarilor, rusilor. Si niciodata nu au avut o imagine buna. De ce oare? Pentru ca imaginea presupune diplomatie, iar supravietuirea înseamna sa fii tu însuti. Si ar mai fi ceva.Toate popoarele mari au probleme de imagine. Iar noi suntem cel mai mare popor din sud-estul Europei.

Prin urmare, ce surpriza  ne mai poate aduce integrarea europeana? Se pare ca, în final, problema nu va fi a noastra, ci a Europei. Judecata din afara, România este o partida onorabila, o tara frumoasa si un popor blând - dar numeros si aici e o problema. Pentru ca una este sa ai sapte milioane de bulgari si alta e sa ai de trei ori mai multi români. Iar blândetea româneasca e mai degraba de natura   romantica decât  religioasa. Ori romanticii au un handicap, sunt imprevizibi. Europenii stiu acest lucru din propria lor istorie. De la "vestitul împarat Baldouin" de Flandra al francezilor, omorât de Ionita Caloian în 1204 (pe când nu stiam ca Franta e sora noastra mai mare) si pâna la recenta tradare a Germaniei naziste în 1944, românii nu s-au schimbat prea mult. Dar nici europenii, daca este sa judecam atitudinea istorica a occidentalilor fata de Imperiul Otoman precum si momentul 1944.

De când si-au constituit un stat national, românii au avut  mereu probleme declansate de conationalii aflati dincolo de hotare. Prin urmare nici situatia cu Basarabia, aflata dincolo de granitele noastre nu este noua, din perpectiva istorica. S-au amestecat în toate razboaiele din secolul XX doar pentru teritorii. În razboaiele balcanice au intrat pentru Cadrilater, în primul razboi mondial pentru Transilvania si în cel de-al doilea pentru Basarabia. Prin urmare, cu spiritul national românesc nu a fost niciodata de glumit. Din toate aceste razboaie a iesit în tabara învingatoare, indiferent de metode. Românii s-au adaptat întotdeauna statelor vremelnice în care au trait, fara a avea o strategie, ci doar un scop. Parca acum avem strategie postaderare?!

Fireste ca românii de atunci nu erau la fel ca cei de azi. Ca aveau principii. Serios? Sa va spun cum îi descria cu naduf grecul Kekaumenos, acum 1000 de ani, la 1066: "Neamul vlahilor este cu totul necredincios si spurcat, neavând credinta dreapta nici fata de Dumnezeu, nici fata de împarati, nici fata de ruda sau de prieten, ci umbla pe toti sa-i însele si minte strasnic si fura mult"[1]. Vlahii din Balcani sunt acelasi neam cu vlahii de la nordul Dunarii, cu românii de azi.  Dar daca tii cont ca aceste vorbe au fost spuse ca urmare a uneia dintre rascoalele vlahilor împotriva bizantinilor, întelegi câta forta aveau acele comunitati  de ciobani, atât de umile în aparenta, dar destul de puternice încât sa lupte cu o armata de profesionisti, cum era oastea bizantina.

Mai au românii o politica, aceea a cedarilor diplomatice. Tendinta s-a manifestat de la capete încoronate (Mircea cel Batrân încheie Capitulatii cu Înalta Poarta) pâna la taranii ardeleni, care au suportat cu demnitate politica minoritatilor din vremea lor (Unio Trium Nationum) si pâna la urma au izbândit.

Oare, ce rau ni se mai poate întâmpla în Europa? Ca sa dispara, un popor ar trebui fie supus genocidului (varianta interzisa în vremurile noastre, dar posibila daca tinem cont de planning-ul familial), fie asimilat. Cine sa ne asimileze pe noi? Francezii, englezii ? Niciodata. Le e sila. Trebuie sa ai apetit pentru asa ceva si o doza de iubire. În schimb românii au aceasta capacitate de a asimila tot ce întîlnesc, inclusiv manele cu tot cu producatori. Nu ma mira. Dupa razboi (la noi cel de-al doilea razboi mondial s-a încheiat în 1989 când, în sfârsit, am reusit sa învingem comunismul împotriva caruia pornisem initial) lumea se comporta ciudat.

Exista totusi un risc

Daca în privinta disparitiei poporului român nu avem motive de îngrijorare (fireste ca pot sa apara  mutanti, cum ar fi  stranepoti care sa se declare europeni de la Dunarea de Jos), ar fi unele întrebari cu privire la viitorul Uniunii. Toate statele contemporane sunt croite pe principiul national, adica sunt locuite de o majoritate etnica[2]. De aceea, sperietoarea fostei Securitati cum ca forte ostile vor sa rupa România era o mare bazaconie. Nici un stat european nu ar fi acceptat renuntarea la principiul care le garanta propriile granite. Un fapt împlinit ar fi nascut precedentul.

Comparatiile care s-au facut cu Iugoslavia au fost neîntemeiate. Iugoslavia a fost înca din secolul XIX un proiect rusesc menit sa creeze un cap de pod slav în Europa. Proiectul a fost preluat de comunisti si sustinut si dupa 1990 de Rusia. Dar Iugoslavia era un stat care, desi cuprindea mai multe etnii de origine slava, nu respecta principiul national si de aceea a avut o evolutie specifica.

Prin urmare, singurul risc ar fi acela ca, pe viitor, Uniunea sa treaca de la principiile economice pentru care a fost constituita, la cele politice si sa renunte la principiul national pe baza caruia au fost consfintite statele membre. Nimeni nu poate prevede viitorul acestei noi structuri economice dar, daca politica minoritatilor promovata cu ardoare va continua sa ia amploare, atunci va intra în conflict cu principiul majoritatii etnice si implicit cu principiul nationalitatilor si, în consecinta, cu statul. Politica minoritatilor e un fel de buturuga mica, dar care daca nu este asezata la locul ei, poate rasturna marele car european.

Biserica din inima

Cât despre viitorul Bisericii Ortodoxe nu avem a ne teme. Viitorul ei e în inima noastra. Poate ca este singura relatie, singura optiune care tine de fiecare dintre noi. Este singurul lucru asupra caruia putem decide singuri. Biserica Ortodoxa Româna traieste prin credinciosii ei si nu doar prin ierarhie si prin cei aproape 14000 de preoti. Este singura comunitate care transcede principiile lumii organizate politic si economic.

Daca neamul si Biserica au o structura de rezistenta puternica, asa cum au mai dovedit, va supravietui si România, statul în care pentru prima oara în istoria lor românii au fost împreuna.

Ultima jertfa

Era de asteptat sa ajungem si aici, pentru ca de la 1848 încoace, de când ne-am gasit neamuri în Occident, noi tot jertfim pentru Europa si principiile ei. Junii români faceau depresie daca în Europa avea loc o revolutie si la ei nu. Secularizarea, alfabetul latin, constitutia, printul strain, rotativa guvernamentala, toata istoria moderna a României a fost copiata dupa model european si teoria formelor fara fond e si acum deschisa. Ca sa nu mai spun ca insurectia armata din august 1944 a fost  cea mai dureroasa jertfa pentru Europa.

Ce am pierdut? O parte din frumusetea limbii românesti, care avea sunete specifice si care nu au mai încaput în doar cele 24 de semne ale alfabetului latin. Am mai pierdut implicarea întelepciunii Bisericii în problemele statului, ramas sa se conduca doar dupa "întelepciunea" lumeasca. Am mai pierdut 50 de ani din viata a doua generatii de români pusi în slujba unei ideologii comuniste utopice si care s-a soldat cu pierderea culturii românesti traditionale, coloana vertebrala a culturii românesti autentice. Am trait mai bine? Probabil ca da, daca judecam dupa gradul de civilizatie pe care l-am atins. Am fost mai fericiti? Nu, daca apreciem obiectiv  cultura pe care o mai avem.

Ne datoreaza ceva Europa? Absolut nimic. Toate jertfele le-am facut noi, dupa voia noastra, cu scopul de a trai mai bine, de a trai ca ei. Am dat o parte din sufletul nostru pentru o situatie mai buna. Oare modernizarea statului national, care oricum s-ar fi constituit (la fel ca si în alte tari) merita atâta jertfa? Nu stim. Dar stiu ca România este singura tara din sud-estul Europei care are 22 milioane de locuitori, cel mai echilibrat mediu natural si un tezaur care se masoara în tone de aur (în timp ce altii îl masoara în actiuni). Este un lucru pe care politienii nostrii ar trebui sa îl repete în fiecare dimineata.

 Asa ca nici din dragoste si nici din frica nu am intrat în Uniunea Europeana, ci dintr-o ancestrala politica a supravietuirii, care poate sa fie buna atâta timp cât stii cine esti si ce vrei de la viata.

Emilia Corbu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!