Nostalgia Iadului

Comunismul este bine definit de cîteva adjective, dar nu cuprins pe deplin. Din perspectiva filosofiei politice, e utopic. Istoriceste este ilegitim si criminal (1).

Profunzimele îi pot fi sondate însa doar cu mijloacele teologiei. Comunismul nu e decît o fata a Raului, care înseala îmbracînd hainele Binelui (2). El are putere asupra noastra atîta vreme cît ne lasam amagiti.

La 17 ani de la caderea regimului comunist, în România mai exista oameni care cred în "raiul pe pamînt" promis de marii preoti ai acestei religii pe dos, Marx, Engels, Lenin… În mintea lor staruie parerea ca ideea comunista a fost buna, dar gresit aplicata.

Nostalgia acestui Iad îi locuieste pe mai multi români decît ne imaginam si decît au curajul s-o marturiseasca (3). Inclusiv pe unii din noua generatie, care, în absenta experientei directe, se lasa ademeniti de viziunea idilica emanata din anumite cercuri intelectuale occidentale. De aici vine si primejdia, caci, sub imperiul celor mai bune intentii si împinsi de entuziasmul specific vîrstei, tinerii acestia sînt gata sa repete tragedia. Nu-i vorba ca îi îndeamna la asta si o parte dintre "directorii" nostri de opinie.

Cine apara comunismul

Comisia pentru cercetarea comunismului din România, înfiintata din ordinul presedintelui Traian Basescu si condusa de Vladimir Tismaneanu, a produs un Raport destul de acoperitor pentru fenomen. (4) Verdictul a fost rostit chiar de presedintele Basescu în Parlament: "Ca sef al statului român, condamn explicit si categoric sistemul comunist din România, de la înfiintarea sa, pe baza de dictat, în anii 1944-1947 si pîna la prabusire, în decembrie 1989.

Luînd act de realitatile prezentate în Raport, afirm cu deplina responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim si criminal." (5)

Presedintele si-a asumat concluziile, a cerut scuze poporului în numele Statului si a promis ca nu vom uita. (6)

Diversi comentatori si oameni politici, interesati sau numai miopi politiceste, au contestat vehement necesitatea condamnarii acum a comunismului, sub motiv ca aceasta s-a petrecut deja în ’89, cînd sistemul s-a prabusit. Un sofism. Regimul comunist din România a încetat sa mai existe, dar mentalitatea comunista cloceste pui.

Ca dovada ca era nevoie de aceasta asumare publica a vinovatiei Statului pentru ce ni s-a întîmplat sub comunism stau chiar reactiile în apararea comunismului, dintre cele mai neasteptate, provocate de prezentarea raportului Comisiei Tismaneanu.

Întîi ca presedintele tarii a fost silit sa-ti tina discursul pe marginea raportului sub asaltul unei "mineriade" a gulerelor albe din PRM. (7) Prin felul în care a protestat – sub furioasa conducere a lui C. V. Tudor – contra condamnarii comunismului, PRM si-a expus definitiv radacinile. "Analistii" si politicienii care vor continua sa califice PRM ca fiind de extrema dreapta se vor dovedi fie ignoranti cu desavîrsire, fie manipulatori ordinari. Prin iesirea sa mahalageasca, PRM a recunoscut irevocabil ca este un partid de extractie securisto-comunista.

Cum si PSD, care s-a caznit atîta vreme sa-si disimuleze originile sub faldurii social-democratiei (8), nu si-a putut masca pîna la urma sorgintea în PCR. Cu inabilitatea-i caracteristica si stupefianta pentru un diplomat de cariera, Mircea Geoana a ratat ocazia de a dezlipi eticheta de partid comunist de pe PSD.

Din pacate s-au itit opinii traznite si în tabara liberala. Senatorul Adrian Cioroianu, altfel istoric fara opera si europarlamentar adept al "corectitudinii politice", s-a trezit vorbind într-o emisiune de televiziune: "Comunismul a reprezentat o varianta de modernizare în aceasta tara". Sa fie Cioroianu dintre cei care îsi imagineaza ca România ramînea în bordeie de pamînt daca n-o "izbavea" comunismul? Ne asteptam ca, în calitate de istoric, sa vada macar diferenta dintre cît si cum s-au dezvoltat tarile din blocul comunist si cele din lumea libera.

Discreditarea si minimalizarea rechizitoriului

O alta reactie de aparare – în esenta – a comunismului a venit din partea unei persoane care se pretinde a fi un critic al acestuia. Michael Shafir a luat pozitie într-un mod care se vrea inteligent: discreditînd Raportul Tismaneanu si minimalizîndu-i concluziile. Sa speram ca nu si-a urmat agenda politica, ci numai impulsul unei omenesti invidii: n-a fost invitat sa faca parte din Comisia Tismaneanu si recunoaste ca l-a deranjat asta.

Pe scurt, Shafir desfiinteaza Raportul Tismaneanu (9), pentru ca n-ar fi un document istoric "care sa puna capat subiectivitatii memoriei" si nu ar respecta criteriile unei lucrari stiintifice. Însa, cel mai mult îl supara pe Michael Shafir folosirea termenului de genocid în raport. În opinia sa, românii nu au fost supusi unui genocid, ci au fost victimele unor "crime împotriva umanitatii". Profesorul evreu îl acuza pe Vladimir Tismaneanu ca nu are proprietatea termenilor, întrucît singura definitie acceptabila pentru genocid este cea data de ONU. (10) "Nicaieri în sistemul comunist nu putem vorbi de intentia de a distruge un popor în totalitatea sa", explica Michael Shafir. Este clar ca profesorul Shafir se bate pentru exclusivitatea folosirii notiunii de genocid numai în legatura cu drama evreiasca din tipul celui de-al doilea razboi mondial. De altfel, el are si o teorie despre negarea holocaustului evreiesc prin comparatie, pe care a dezvoltat-o într-o carte (11), iar toata lupta sa de pîna acum este motivata de dorinta înlaturarii oricaror dubii în privinta faptului ca evreii au suferit mai mult.

Dincolo de definitiile date de vreo organizatie politica, faptele sînt graitoare: potrivit estimarilor facute de istorici (12), milioane de români au fost arestati sub comunisti, detinuti în conditii de exterminare, înfometati si torturati; o treime au murit în puscarie, în munti sau în satele lor, opunîndu-se regimului; milioane de tarani au fost deposedati de pamînt, deci de principalul mijloc de trai, si tinuti în conditii de semisclavie ca muncitori agricoli ai CAP-urilor; majoritatea covîrsitoare a românilor a suferit, zeci de ani, de foame, de frig în propriile case, de lipsa curentului electric si a medicamentelor.

România nu a fost un caz singular. În tarile comuniste au fost omorîti în total cel putin 100 de milioane de oameni. (13) Dar Michael Shafir se îndoieste. "Aceste cifre sunt puse totusi sub semnul întrebarii de catre alti cercetatori care au ajuns în arhivele KGB dupa dezmembrarea URSS", spune el. Ca si cum asta era grija comunistilor, sa tina evidente exacte cu numarul victimelor.

Nu în ultimul rînd, Michael Shafir reproseaza Comisiei Tismaneanu referirile la luptatorii din munti, caci multi dintre acestia au fost legionari. Profesorul Shafir pretinde sa se faca distinctie între victime pe criteriul ideologic. "Din punctul de vedere al victimei, legionarii si-au urmat pîna la capat credo-ul: «moartea, sfînta moarte legionara», va reamintesc", sustine el. Mai direct, au avut parte de ce-au cautat. Shafir ignora, cinic, realitatea ca membrii rezistentei armate anticomuniste – între care au fost si taranisti, si liberali, si militari sau tarani fara apartenenta politica – nu s-au retras în munti pentru a-si împlini idealurile politice, ci pentru a supravietui unui regim criminal si pentru a pregati eliberarea tarii.

Un tînar avocat al dezastrului

Prezentarea Raportului Tismaneanu i-a prilejuit si unui june comentator, Dragos Bucurenci, reflectii asupra comunismului. El gaseste ca a pune semnul egal între "comunism" si "crima" si între "gîndire comunista" si "reflex totalitar" este "o prostie enorma si o confuzie rusinoasa". Si pledeaza pentru deosebirea între ideologia comunista si felul în care a fost pusa ea în aplicare la noi. Argumentarea este halucinanta, atît prin lipsa de priza la bibliografia despre comunism (14), cît si prin naivitate. "Sensul curent sub care comunismul circula în Occident e acela al unei ideologii umaniste, usor utopice, dar în nici un caz criminale. (…) În Occident, optiunea comunista nu e un lucru scandalos. (…) Nu-i poti spune unui tînar violentat de aceste realitati ca optiunea lui e criminala pentru ca regimurile comuniste au produs, oriunde au fost impuse, numai moarte si suferinta. (…) Dar, între generatia care si-a irosit viata în comunismul românesc si noi, exista o generatie înca activa, chiar foarte activa, care întretine cu buna-stiinta o confuzie ce maculeaza la nesfîrsit ideile de stînga si comunismul ca filosofie politica în numele destinelor frînte de regimul totalitar din România." (15)

Aceasta teza a "întinarii idealurilor comunismului" am mai auzit-o la Ion Iliescu, si nu ne-a mirat. Dar Bucurenci îsi aroga dreptul de a sustine aceasta absurditate în numele noii generatii, ceea ce e si grav, si jenant pentru o buna parte a tineretului care a înteles abominabila aventura comunista.

Dragos Bucurenci sustine ca numai comunismul importat din URSS ar fi fost odios, caci liderii stalinisti din Est s-ar fi abatut de la adevaratele surse ale ideologiei comuniste – de gasit numai în Occident.

Sa mergem asadar la surse. De pilda, la "biblia" tovarasilor de credinta ai lui Bucurenci, Manifestul Partidului Comunist : "Comunistilor le repugna sa-si ascunda vederile si intentiile. Ei declara fatis ca telurile lor pot fi atinse numai prin doborîrea violenta a întregii orînduiri sociale de pîna acum. Sa tremure clasele dominante în fata unei Revolutii Comuniste. (…) În acest sens comunistii pot rezuma teoria lor în formula: desfiintarea proprietatii private. (…) Desfiintarea familiei! (…) Desfiintarea dreptului de mostenire." (16)

Or tocmai asta s-a întîmplat sub comunism pretutindeni unde s-a instalat: darîmarea vechilor societati prin violenta; inversarea diabolica a scarii de valori; mutilarea sufletelor si a mintilor generatiilor tinere prin îndoctrinare fortata; practicarea terorismului de stat – care s-a întors, cum era de asteptat, si asupra muncitorilor si a taranilor; exproprieri la sînge etc.

Executarea sentintei

Fantoma comunismului continua sa bîntuie întreaga lume. Terorizeaza popoare (în China, Coreea de Nord, Cuba), iar acolo unde nu (mai) poate pustii vieti încearca sa se insinueze serpeste, întotdeauna sub chipul umanismului si purtînd nume derutante (multiculturalism, feminism, political corectness). Acest duh are ca ratiune de a fi sugrumarea libertatii, hranirea fricii si, în ultima instanta, dezumanizarea celor pe care îi atinge.

Condamnarea comunismului de catre seful statului român este un prim pas spre imunizarea societatii românesti la acest flagel si deopotriva la pruncii sai naturali.

Urmatorul pas obligatoriu este executarea sentintei. Adica, împlinirea promisiunilor facute de presedintele Basescu pentru mentinerea treaza a memoriei colective asupra istoriei noastre recente, dar si reabilitarea morala a victimelor, adoptarea unei legi a lustratiei, gasirea si condamnarea penala a criminalilor comunisti care mai traiesc. Cu alte cuvinte, vrem sa vedem efectele acestui act de condamnare. Altminteri, Raportul Tismaneanu ramîne doar un alt exercitiu de imagine în beneficiul presedintelui Traian Basescu si, prin simularea însanatosirii societatii, chiar în favoarea comunismului.

Claudiu Târziu

1. Peste tot în lume s-a instalat la putere prin lovituri de stat, teroare si asasinate.

2. "Iadul si-a gasit o realizare aidoma în «reeducarea» marxist-leninista, dovedind perspectiva ce o deschide revolutia materialismului istoric pentru toata omenirea: realizarea pe dos a Împaratiei lui Dumnezeu, adica satanismul comunist mascat sub ateism, stiintifism, progresism ori umanism". (Întoarcerea la Hristos, de Ioan Ianolide, Ed. Christiana, Bucuresti, 2006)

3. Sînt elocvente tînguielile de dorul epocii lui Ceausescu, la care s-au dedat unii dintre cei care au vizitat recent Palatul Parlamentului ("Casa Poporului") cu ocazia "portilor deschise".

4. Sigur ca raportul este perfectibil, ca are cîteva erori impardonabile – despre una, chiar din preambul, facem si noi vorbire în numarul de fata al revistei ROST -, dar în mare spune ce trebuia spus.

5. Discurs tinut în Parlament pe 18 dec. 2006.

6. "O democratie fara memorie este una aflata în grava suferinta. Nu trebuie sa uitam, pentru a putea sa evitam erorile trecutului. (…) Sustin propunerile Comisiei de stabilire a unei zile comemorative în memoria victimelor represiunii si terorii comuniste si propunerea ridicarii în Capitala a unui Monument al Victimelor Comunismului. (…) Sustin înfiintarea în Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din România. (…) Propun formarea unui grup de cercetatori care sa elaboreze o Enciclopedie a comunismului românesc. Acelasi grup va lucra pentru sintetizarea Raportului final sub forma unui manual scolar. (…) Sustin modificarea si completarea cadrului legislativ privind accesul la arhivele legate de perioada comunista". (Din discursul presedinelui Traian Basescu tinut în fata Camerelor reunite, pe 18 dec. 2006)

7. "Cu fluiere de militieni, cu huiduieli, cu ragete, cu pancarte copiate dupa Urzica anilor lui Dej, ei au proclamat, dinaintea tarii întregi, ca cine da în comunism da în ei, ca le e dor de PCR ca de mama, ca, daca ar avea puterea, ar lua totul de la capat. Gherla, Pitesti si Aiud? A se slabi! Oameni schingiuiti sau ucisi? Bine le-au facut! Puscarii, foamete si cenzura? Fandoseli elitiste!" ("Ragetul ca mod de a gîndi", de Andrei Plesu, martor ocular, în "Dilema Veche", nr.152 - 22 decembrie 2006)

8. Social-democratie care, dupa înteleapta vorba a lui Petre Tutea, nu este altceva decît "laptele batut al comunismului".

9. În interviul intitulat "Raportul Tismaneanu, notat cu sapte", publicat de "Ziua de Cluj", pe 12 ian. 2007

10. Definitie adoptata de ONU în anul 1948, cu referire clara la evrei: "... Genocidul se referă la oricare din actele de mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup; c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială...". Dar, dupa cum vom vedea, este cuprinzatoare si pentru ce ni s-a întîmplat noua, românilor.

11. Volumul Între negare si trivializare prin comparatie: negarea Holocaustului în tarile post-comuniste din Europa Centrala si de Est, de Michael Shafir (Ed. Polirom, 2002).

12. Raportul Tismaneanu estimeaza numarul detinutilor politici din perioada 1848 – 1989 la 2.000.000, confirmînd astfel datele AFDPR. Însa nu a stabilit numarul celor ucisi de comunisti.

Florin Matrescu sustine în Holocaustul rosu sau crimele în cifre ale comunismului international (1998) ca, numai între actualele granite ale României, au murit peste 890.000 de oameni.

13. Raportul Tismaneanu acrediteaza cifra de 100 de milioane de victime ale comunismului, dintre care 20 de milioane în Uniunea Sovietica, aparuta prima data în Cartea Neagra a Comunismului, coordonata de Stéphane Courtois.

14. Într-o editie recenta a emisiunii "Atfel", de la Realitatea TV, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, indignati, l-au trimis pe Bucurenci la biblioteca, sa-i cunoasca pe Fran Francois Furet, Revel, Besancon, Koestler, Orwell, Popper, Raymond Aron.

15. În articolul "Mortul din culpa" ("Evenimentul zilei", 8 ian. 2007)

16. Manifestul Partidului Comunist, de Karl Marx si Friedrich Engels, scris în 1847 si publicat pentru prima data în 1848.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!