O initiativa pentru o reala miscare culturala de tip conservator

Care ar trebui sa fie locul si rolul României în Uniunea Europeana? Aceasta întrebare îsi are acum cu atât mai mult rostul, cu cât România a devenit membru al UE.

Una dintre marotele "corectitudinii politice" care circula (si nu este tocmai noua) spune ca în nici un stat partidele politice si organizatiile neguvernamentale nu ar trebui sa aiba ca preocupare sustinerea valorilor nationale si a valorilor religioase, oricare ar fi acestea, pentru ca în aceste domenii nimeni nu poate detine monopolul, sustinerea acestora fiind adica de la sine înteleasa. Aceasta idee ascunde de fapt interesul unor cercuri internationaliste de a scoate din dezbaterea publica ideea nationala, ca si ideea crestina, lasând astfel locul acelor actiuni care, în mod dirijat, le pot submina. Recent, sustinatorii din interior ai acestor cercuri au inventat "problema" icoanelor din scolile românesti (si ma îndoiesc ca o fac gratis). Ca actiunea reprezinta un atac la adresa Ortodoxiei si, prin reflexie, la adresa valorilor nationale ale românilor si chiar la însasi identitatea nationala, este clar. Nu ca într-o tara democratica, asa cum ne pretindem a fi, nu s-ar putea pune acesta problema. Dar modul furibund si intolerant în care iconoclastii spatiului public o fac, nu lasa loc de dubii. Ca întotdeauna în cazul lor, putem vedea cum, din nou, atunci când procedeele democratice nu le servesc, acesti autointitulati "corifei" ai democratiei ignora pur si simplu aceste valori, în numele vechii gaselnite a discriminarii pozitive. Vor sa scoata icoanele din scoli? Pai nu-i vor opri lucruri neînsemnate, cum ar fi acela ca majoritatea cadrelor didactice, a parintilor si a copiilor nu doresc acest lucru. Si ameninta sa mearga sa-si ceara dreptatea în instantele europene, de parca acestea ar reprezenta un substitut pentru bun simt, logica si democratie. Problema nu este singulara. Ea se intersecteaza cu discutia despre rolul religiei în scoala, sau a slujbelor religioase în institutiile de învatamânt. Cum în aceste dezbateri democratia si majoritatea - pe care, chipurile, o reprezinta -, nu-i favorizeaza, dumnealor nici nu fac apel la ele, ci le "suspenda" temporar.

Iata de ce nu au acesti domni nevoie de asociatii si partide care sa se preocupe, în mod real, de ideea nationala sau de apararea valorilor ortodoxe. În mod real, am spus, pentru ca altfel, având suficienti bani (si cercurile de care vorbeam pe asta se bazeaza), daca vrei sa nu se gaseasca vreo câtiva idealisti inflexibili care sa ia în discutie astfel de lucruri, poti chiar tu sa creezi vreo câteva asociatii si cel putin un partid, care, în numele apararii acestor idei, sa-ti promoveze de fapt interesele. Te mai poti baza si pe faptul ca se vor gasi si unii aventurieri politici, cu dare de mâna, unsi cu toate alifiile, care, în mod oportunist, vor proceda la fel. Si atunci, iata cum se poate crea o minunata natura moarta politico-sociala, cu partide si asociatii care se sfâsie unele pe altele în încercarea de a apara valori în care nu cred o iota.

Când am început proiectul revistei ROST, stiam exact ce ne doream: sa reprezentam un centru stabil si credibil în societate, care sa promoveze sincer si sa valorifice creator Traditia, raspunzând inteligent si eficient provocarilor modernitatii. Am abitionat sa le redescoperim concetatenilor nostri modele umane pe nedrept uitate, sa le lamurim episoade istorice nebuloase, sa le amintim ca fara radacini orice arbore, oricât de viguros, moare, daramite un neam. Am rafinat mjloace de cercetare si analiza, am gasit tonul si metodele adecvate pentru comunicare. Si am realizat, în scurt timp, ca tocmai aceasta atitudine a noastra ne definea drept "conservatori". Ne-am gasit puncte comune în anumite miscari sociale, culturale si politice din veacul al XIX-lea si al XX-lea. Si ne-am limpezit aspiratiile într-un conservatorism adaptat la realitatile de azi, în sensul concervatorismului britanic. Asa încât ne-am asumat public acest nume, de conservatori. Nu a trecut mult însa si un partid, al carui lider, Dan Voiculescu, a fost dovedit drept colaborator al fostei Securitati comuniste, si-a rebotezat struto-camila social-liberala umanista în "conservatoare". Mai degraba decât în coincidente, credem ca a fost vorba despre însusirea unor idei straine. Dispunând de multi bani si de un trust de presa, lui Voiculescu i-a fost usor sa se afirme drept conservator, iar partidul sa si-l treaca de pe stânga pe dreapta esicherului politic fara mustrari de constiinta. Urmare a acestei miscari politice, desi am fost primii care am lansat în spatiul public ideea conservatoare (însa nu cu finalitate politica, ci culturala), pentru a evita confuziile care începusera (voit sau nu) sa se faca si fara a ne dezice vreun moment, am hotarât sa reducem substantial referirile la conservatorism, sa încercam sa gasim echivalent pentru un cuvânt despre care avem convingerea ca ne defineste.

Într-un moment în care, urmând integrarii României în Uniunea Europeana, problema definirii identitatii se pune cu acuitate, este însa nevoie sa revenim cu aceasta precizare: ca am fost, suntem si vom ramâne conservatori. Indiferent de faptul ca un partid cu filiatie comunista îsi tapeteaza peretii sediului cu portretele unor ilustri inaintasi, ca Lascar Catargiu, Alexandru Lahovari, Nicolae Filipescu, Take Ionescu sau Alexandru Marghiloman. Ideile îi vor trada întotdeuna, pentru ca ei nu si le pot însusi pe cele conservatoare.

Sunt si altii care îsi asuma, ritos, sarcina promovarii si apararii ideii nationale si a celei crestine. Amintim aici, pe lânga PC (care a preluat si PUNR), PRM si, mai nou, PNG. Toate pacatuiesc însa prin aceea ca sunt partide de lider, depinzând de capriciile si (mai putin în cazul PRM) de banii unui singur personaj atotputernic. Nu poate exista nici o comparatie cu modelul de organizare al conservatorilor, în cluburi. Unde le este dezbaterea interna, cu reflexii apoi în viata publica, unde le sunt intelectualii? Oare nu le este evidenta propria sterilitate, atât timp cât nu sunt în stare sa editeze, în ciuda posibilitatilor financiare, o foaie culturala macar? Degeaba au unii posturi de televiziune. Iar despre publicatiile imunde, dar zise "culturale", ale unuia dintre aceste partide, nu are rost sa comentez nimic. Si cum ar putea sa fie altfel, cât timp PC si PRM colcaie de fosti comunisti si chiar securisti (fie si doar în mentalitate), iar în PNG fosgai oportunisti cu ochii aprinsi de  banii stapânului?

Iata de ce, într-un moment al redefinirilor, al restructurarilor si al întrebarilor actiunea noastra apare mai valabila si mai necesara ca oricând. Cu atât mai mult, intrând în Uniunea Europeana, avem nevoie, ca natiune, de constiinta de sine, de identitate. Pentru ca pe cât de mult ne dorim sa fim cu adevarat europeni, în sens profund, pe atât de mult ne dorim sa ramânem români. Pentru ca nu ne intereseaza o Europa uniformizanta, în care natiunile sunt topite prin "corectitudine politica" si norme nivelatoare, ci o Europa libera, a natiunilor si a identitatilor, unita în dorinta de pace, dar si în cea de afirmare a diversitatii. Acestor cerinte, determinari si provocari, noi, conservatorii de la ROST, vom cauta sa le raspundem în anii ce vor veni.

Mihail Albisteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!