Rezistenta anticomunista si pruncuciderea, la egalitate?

Autorii introducerii la raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România ne adresează încă din primele rânduri ale textului cu pricina un imperativ : "Trebuie astfel să onorăm memoria celor care şi-au dat vieţile rezistând sistemului (sublinierea îmi aparţine – A.R.) de la cei care au murit în închisorile comuniste până la persoanele care au murit din cauza avorturilor ilegale".

Mărturisesc că nu pot să simt altceva decât o imensă compasiune pentru persoanele care au murit în urma întreruperilor de sarcină. Canoanele Bisericii interzic chiar şi slujba înmormântării pentru femeile care mor în aceste circumstanţe. Nu înţeleg însă cum decizia înfricoşătoare a unei mame de a-şi omorî propriul copil, poate fi percepută de unii drept un act eroic de rezistenţă împotriva unui regim criminal şi opresiv. Consider că avem de-a face aici în cel mai bun caz cu o inepţie strigătoare la cer, dacă nu chiar cu o formă lucidă de complicitate criminală. Faptul oglindeşte cât se poate de clar distanţa ca de la cer la pământ care separă o critică a comunismului fundamentată pe baze creştine de modul în care comunismul este criticat de Comisia Tismăneanu.

Oprindu-mă la discursul rostit de preşedintele Traian Băsescu, observ cum la doar câteva cuvinte după deplângerea persecutării credinţelor şi practicilor religioase, preşedintele Băsescu îşi exprimă înaltul grad de evlavie prin următoarea frază: "Nu mai puţin semnificativ, Ceau­şescu şi regimul său au dus la paroxism politica de persecutare a femeilor şi copiilor: în urma interzicerii avorturi­lor şi a metodelor contraceptive, orfe­li­natele s-au umplut de copii ale căror destine erau, pentru cea mai mare parte dintre ei, compromise din clipa naşterii". Potrivit lui Nietzsche, admiţând că într-o bună zi marele dezgust faţă de om şi marea milă faţă de el s-ar reuni, "imediat şi în mod inevitabil ar apărea pe lume ceva monstruos, «ultima voinţă a omului», voinţa sa de neant, nihilismul". Se pare că această previziune a gânditorului german, deja întruchipată de comunismul din care am scăpat, se perpetuează în mod subtil, pozând chipurile în retorică anti-comunistă. În opinia lui Traian Băsescu, Ceauşescu nu persecuta numai femeile, ci şi copiii, deoarece le refuza dreptul la o moarte demnă, pre-natală.

"Umanism" pervers

Comunismul profund, adânc pătruns în sufletele celor care formează minunata lume nouă românească iese astfel în evidenţă. Viaţa umană valorează numai în măsura în care este însoţită de un trai decent. Acest "umanism" pervers din care se hrăneşte lumea lui Huxley, se combină în mod straniu cu modelul eugenic propagat de ideologia nazistă, reliefând practic îmbinarea dintre marele dezgust şi marea milă faţă de om.

Decretul de interzicere a avortului din 1966 nu a reprezentat, bineînţeles, o măsură legislativă de inspiraţie creştină, cum ar tinde să afirme anumiţi dinozauri ataşaţi încă ideologiei protocroniste a fostului dictator. Sper să se înţeleagă că nu sunt într-atât de naiv ca să cred asta. Ceauşescu vroia pur şi simplu să înmulţească poporul pentru că aşa o cereau interesele socialismului de coloratură naţionalistă pe care el îl construia în România. În mod paradoxal, această măsură care a salvat probabil viaţa multor persoane umane nevinovate, a fost justificată tocmai printr-o ideologie caracterizată de totalul dispreţ faţă de fiinţa umană, care vedea în om un fel de furnică. La fel cum în România partidul îţi impunea să te înmulţeşti în interesul binelui general al societăţii, tot aşa în China statul intră cu cizmele în viaţa privată a oamenilor, făcând presiuni asupra lor să avorteze pentru a diminua pericolul suprapopulării. Această atitudine marchează dealtfel şi gândirea stângii contemporane, umanist-globalistă, care din multa grijă pentru supravieţuirea speciei (umane), împreună cu celelalte specii surori (delfini, foci, etc...), militează agresiv pentru o cât mai mare intruziune a statului si a ong-urilor în viaţa indivizilor iraţionali, iresponsabili, egoişti, sau fundamentalişti ignoranţi.

Şi astfel ajungem la adevăratele origini ale acestui mod bizar şi eclectic de a critica comunismul la noi în ţară. Care a fost prima ţară din lume care a legiferat dreptul la întrerupere de sarcină? Nimeni alta decât mult îndrăgita patrie a proletariatului internaţional, Uniunea Sovietică. Şi este normal să fie aşa, dacă stăm să judecăm un pic lucid lucrurile, din moment ce avem de-a face cu prima ţară europeană care a respins în mod radical orice urmă de fundamentare creştină a politicii. Se pare că cel puţin la capitolul ăsta, sovieticii de la 1920 (anul legalizării avortului), erau mult mai coerenţi decât noi cei de astăzi, care pe de-o parte incriminăm vârtos stafia roşie de la Răsărit care ne-a procopsit cu un regim "ilegitim şi criminal", pe de altă parte, în mod indirect îi preamărim cuceririle democratice.

Comunismul pro-avort

Un istoric al evoluţiei legislaţiei privind dreptul la întrerupere de sarcină, ne va oferi o percepţie mai bună asupra deplinei incoerenţe ce caracterizează raportul Comisiei Tismăneanu. Pretutindeni unde s-au instaurat regimurile comuniste în Europa de Est avortul a fost legiferat, într-o perioadă în care el nu era legal nicăieri în lumea de dincolo de cortina de fier. Prima ţară din Vest care a legalizat avortul a fost Marea Britanie, abia în 1967. În Statele Unite ale Americii avortul a fost legalizat abia în 1973. În Italia legalizarea a avut loc patru ani mai târziu iar în Belgia abia în 1990[1]. Avortul este în continuare interzis în Irlanda. În toate ţările membre ale tratatului de la Varşovia (inclusiv România) avortul a fost legalizat mai devreme sau mai târziu în perioada anilor ‘50,  şi ceea ce trebuie reţinut este tocmai faptul că ţările foste comuniste au dat dovadă de pionierat în acest domeniu, daca e să le comparăm cu ţările vest-europene. În 1989 România era singura ţară comunistă est-europeană care interzicea avortul. Aşa că haideţi, pentru numele lui Dumnezeu, să nu mai condamnăm comunismul pentru interzicerea avortului. Nu de alta, dar ne sar în cap comuniştii din ţări ca Italia sau Franţa. În 1966 Ceauşescu a anulat prin decret una din cuceririle socialismului, într-o perioadă când nicăieri în vestul Europei avortul nu era legal.

Membrii Comisiei Tismaneanu condamnă ororile comunismului nu în numele creştinismului şi nici măcar în numele liberalismului clasic. Le condamnă în numele cuceririlor socialismului vest-european. Ignorarea esenţei comune împărtăşită de cele două ideologii sabotează în opinia mea impactul politic profund benefic asupra societăţii româneşti, pe care ar trebui şi ar putea să-l aibă un asemenea document. Căzând pradă acestor ambiguităţi vinovate, compromitem de fapt ceea ce ar trebui să reprezinte acest raport, anume baza morală solidă pentru un nou început. Nimic trainic nu se poate construi pe crimă şi minciună, iar se pare că cel puţin în acest caz n-am învăţat nimic din trecutul nostru comunist.

Am putea în cele din urmă să dăm şi contraexemplul Poloniei, ţară care de atâtea ori ne-a luat-o înainte la atâtea capitole. În Polonia s-a întâmplat exact invers ca în România. Până în 1989 avortul era ilegal, iar după 1989 (bineînţeles Biserica Catolică Poloneză a avut un impact decisiv) el a fost sever restricţionat. În România, reacţia Bisericii la publicarea raportului a fost caracterizată de nemulţumire, pe motiv că aceasta din urmă a fost acuzată de colaboraţinoism. Vocea profetică a Bisericii a fost abandonată şi înlocuită cu un discurs de legitimare în faţa societăţii civile (indiciu de secularizare), societate civilă care omagiază în cor iniţiativa prezidenţială, societate civilă ai cărei membri, chipurile conservatori, creştini, dreptmăritori, etc. sunt cu toţii grijulii ca nu cumva să strice amiciţia de circumstanţă prin iniţierea unei dezbateri atât de neplăcute. Consens caragielesc ce tradează fie şubrezimea şi superficialitatea crezurilor mărturisite de mulţi dintre noi, fie pur şi simplu laşitatea în a înfrunta făţiş o majoritate covârşitoare de români, autori ai unui holocaust de proporţii înfiorătoare.

Alexandru Racu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!