Profesorul Constantin Em. Bucescu nu a murit!

A plecat dintre noi, fulgerător, pe 24 decembrie 2007, profesorul Constantin Em. Bucescu, spirit erudit şi jertfitor, în temniţele comuniste, pentru idealul naţional-creştin. A fost înmormântat pe 26 decembrie, la biserica Sf. Maria din Bucureşti.

Adormirea Profesorului a lăsat o umbra peste familia mea şi peste toţi cei care l-au cunoscut. Profesorul a fost un risipitor de frumuseţi, cel mai mare pe care l-am cunoscut. Fără el mă simt mai mic şi mai sarac. Era imens în tot ceea ce făcea. Deşi întreaga mea familie îl iubea ca pe un tată, sunt convins că dragostea lui pentru noi era mai mare.

Pentru marea lui dragoste, Maica Domnului l-a chemat în Ajun să prăznuiască Naşterea Domnului în Ceruri. Sufletul lui mare, viteaz şi atât de sensibil a fost dus în faţa Fiului Său, alături de cele ale camarazilor pe care atât de mult i-a iubit.

Profesorul mărturisea că se roagă cu îndrăznire Maicii Domnului şi că faţă de Mântuitorul are o mare sfială. Mă rog ca Mântuitorul să-i zâmbească şi să-i asculte poezia! De altfel cea mai frumoasă reactie la aflarea teribilei veşti a avut-o fetiţa mea, care a exclamat: cred că a murit spunând o poezie!

În duminica Naşterii Domnului, a cântat ultima poezie, a mers la biserică, s-a spovedit, s-a împărtăşit, a mers să dea cadouri celor dragi, apoi, spre seară, s-a aşezat la masă să scrie felicitări celor pe care urma să-i colinde. În acel moment, pe neaşteptate, a trecut poarta veşniciei. Dumnezeu i-a ascultat dorinta: “Mă rog lui Dumnezeu să mă ia fără să ştiu, nu-mi place suferinţa şi neputinţa dinaintea morţii”, spunea uneori.

Părintele Arsenie Papacioc spune “moartea este actul de naştere al veşniciei tale”, iar Părintele Rafail Noica spune că “adevărata moarte este despărţirea sufletului de Dumnezeu”, iată de ce sunt convins că Profesorul Constantin Em. Bucescu nu a murit! Sufletul lui va ajunge după 40 de zile, exact de ziua Întâmpinarii Domnului, în faţa lui Hristos şi va rămâne în Împărăţie, de unde se va revarsa şi ne va picura şi nouă lumina şi dulceaţa Frumuseţii Dumnezeieşti. Profesorul mărturisea cu modestie câteva situaţii în care Duhul Sfânt s-a coborât asupra-i, fără a considera câtuşi de puţin că e un merit al său, ci doar mila lui Dumnezeu.

Odată a fost bătut “la rotisor”; îşi amintea exact numărul şi locul loviturilor: “în momentul când primeam lovitura, spuneam: miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi n-am simţit durerea.”

Altădată a fost încarcerat la minus 23 de grade Celsius, şapte zile, şapte nopţi şi o oră, îmbrăcat doar în zeghe. Tot timpul spunea poezii, rugăciuni şi cel putin de trei ori pe zi Paraclisul Maicii Domnului. “N-am avut nici guturai!”

In 1983 urma să fie rearestat, a mers pe timp de iarna pe jos până la Cernica şi s-a rugat Sfântului Calinic. Zilele treceau şi arestarea întârzia. Se întreba dacă i-or fi fost ascultate rugăciunile. Şi în primavară a primit adresa prin care era absolvit. Data poştei înscrisă pe plic era 11 aprilie, ziua Sfântului Calinc.

Nu-i pot uita zâmbetul cu care înfăşurat în tricolor, înconjurat de flori şi de prieteni, îşi asculta prohodirea şi cuvintele de rămas bun! Părea că ar fi dorit să comenteze ceva, să intervină, dar şi hotărât să-şi ţină promisiunea: “De data asta n-o să le mai spun nimic!”

Închei, cu nostalgie, cu inima înlăcrimată, dar cu siguranţa că avem încă un rugător în ceruri, cu dorinţa de a-l reîntâlni în Împărătie … cu nădejde!

Marcel Bouros

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!