L-am cunoscut pe Părintele Ioanichie

După o lungă şi grea suferinţă, cruce şi încercare, pe 22 noiembrie 2007, Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice. Avea 77 de ani. A fost înmormântat pe 24 noiembrie, la Mănăstirea Sihăstria – Neamţ. La prohodire şi slujba de înhumare, am participat şi noi, alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinulului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!

În iureşul acelor zile dintre moartea şi înmormântarea sa, am constatat cu oarecare srângere de inimă că nu este uşor să vorbeşti ori să scrii despre Părintele Ioanichie, chiar dacă l-ai cunoscut de o oarecare vreme, cum e cazul sussemnatului, adică de numai 21 de ani. Părintele Arhimandrit Ioanichie s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima noastră, prin câteva trăsături şi calităţi distincte. În primul rând, prin caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea, prin cultura teologic-duhovnicească şi nu numai; apoi, prin luciditatea şi spiritul său critic – însoţit însă de foarte multă înţelegere; pe urmă, spiritul de disciplină, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare (susţinute coerent şi elevat în diferite împrejurări); prin comportamentul său, prin felul de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis... Părintele Ioanichie Bălan a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, o discreţie şi o modestie puţin întâlnite, calităţi care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de sfinţia sa.

Fiecare întâlnire cu Părintele Ioanichie a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare. Ar fi nedrept ca un om ca sfinţia sa să fie uitat prea repede, aşa cum se întâmplă în lumea românească, de-o bucată de timp, cu toate valorile autentice.

Părintele Ioanichie face parte din rândul acelor mari duhovnici ai Ortodoxiei, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta, dar care au fost ca nişte sfinţi pentru noi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ca să ia mângăiere cei întristaţi, s-au sacrificat ca să trăiască ceilalţi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Ioanichie Bălan – cel care a ajuns acum alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin!

Ne simţim împliniţi şi onoraţi pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l cunoaşte pe Părintele Ioanichie, având nădejdea că vom şti să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia. Căci ce este nobil rămâne, iar ce este ieftin, apune.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Stelian Gomboş

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!