Scrisoare către PF Patriarh şi Sf. Sinod

Autorii scrisorii deschise de mai jos ne-au rugat să le publicăm apelul, având în vedere audienîa de care se bucură revista noastră în mediile ortodoxe.

Considerăm că apelul lor merită un răspuns, de ceea îl publicăm integral aici, după ce în prealabil a fost postat pe blogul lui Claudiu Tarziu. De pe acel blog am preluat şi câteva reacţii.

Ar fi preferabil ca textul de mai jos să nu fie luat drept un atac la adresa ierarhiei noastre ortodoxe, căci nu este, şi să învăţăm puţin din cultura dialogului cu acest prilej.

Prea Fericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Sfinţiţilor Membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericirea Voastră,

Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre,

Vă adresăm acest mesaj ştiind că episcopii sunt cei cărora le revine cu deosebire misiunea, dar şi incomensurabila răspundere de a veghea asupra liniştii întru Adevăr a Bisericii. Un fapt trist pentru noi toţi, în calitate de creştini ortodocşi s-a petrecut şi apelăm la păstorii noştri cu speranţa că, prin purtarea lor de grijă, răul deja făcut se va îndrepta şi că astfel de lucruri dureroase nu se vor mai întâmpla.

Este ştiut faptul că în biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au slujit membri ai bisericii copte [1], biserică necalcedoniană, cu care nu ne aflăm în comuniune.

Avem cunoştinţă de dialogul dintre Biserica ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale (necalcedoniene), dar şi de faptul că acest dialog nu a condus, cel puţin până în prezent, la dezicerea vechi-orientalilor de hristologia eretică pe care o mărturisesc, în contradicţie cu învăţătura Sinodului de la Calcedon [2], despre cele două firi ale Mântuitorului. La ora actuală există, se pare, un fel de falsă pudoare întemeiată pe ideea unei bune înţelegeri care eludează, în fapt, responsabilitatea faţă de mântuirea aproapelui şi care pe unii îi determină să ocolească termenul "eretic". Acest termen nu este o insultă, ci un indicator al condiţiei celor abătuţi de la învăţătura de credinţă ortodoxă (condiţie în care se găsesc, spre exemplu, şi bisericile necalcedoniene) şi îl vom utiliza ca atare pe mai departe.

Avem cunoştinţă şi de aceea că Bisericile Vechi-Orientale nu se consideră monofizite, ci miafizite, susţinând că cele două firi ale Mântuitorului ar fi unite într-una, dar fără schimbare, fără amestecare, fără confuzie, prin aceste precizări deosebindu-se de monofizitismul "clasic" [3]. Această hristologie este, însă, de asemenea, eretică , la fel ca şi monofizitismul în sens clasic. Aşadar, dat fiind că membrii bisericii copte nu sunt ortodocşi, ci se găsesc într-o condiţie eretică, faptul care ne preocupă este acela că într-o biserică ortodoxă au slujit ereticii.

Or, în conformitate cu canoanele Bisericii ortodoxe, aceştia nu pot intra, măcar, precum credincioşii, în bisericile ortodoxe [4] şi cu atât mai puţin pot fi primiţi să slujească. În cazul în care, totuşi, ereticii ajung într-un locaş de cult ortodox şi slujesc acolo, aceasta constituie profanare a locaşului ortodox şi în acesta nu se mai poate intra şi sluji de către ortodocşi decât după îndeplinirea prescripţiilor canonice adecvate situaţiei [5].

Apelăm, aşadar, prin prezenta, la păstorii noştri cu rugămintea de a se lua măsurile adecvate situaţiei date, anume urmarea rânduielii pentru curăţirea locaşului profanat, în cazul bisericii Sfânta Ecaterina şi prevenirea, pe viitor, a unor astfel de situaţii, eventual prin ajutorarea comunităţii copte în sensul atribuirii acesteia a unui spaţiu adecvat în care să-şi poată desfăşura viaţa liturgică proprie, spaţiu care să nu fi fost, însă, afierosit ca lăcaş de cult ortodox.

Susţinem această expunere, poziţia şi solicitările noastre cu argumentele din notele care urmează mesajului propriu-zis. Elementele teologice care apar în acestea sunt, fără îndoială, familiare sfinţiţilor slujitori, dar, având în vedere caracterul public al prezentului mesaj, au fost redate spre lămurirea eventualilor cititori care nu le cunosc, spre a arăta că demersul nostru se întemeiază nu pe sentimente sau sentimentalisme, nici pe judecata egoistă a unor persoane, ci pe Tradiţia aşezată de Unul şi Acelaşi Duh Sfânt Care ne-a lăsat Scripturile.

Nutrind convingerea că apelul nostru nu va rămâne fără un răspuns, ca din partea unor slujitori iubitori de Dumnezeu cărora ne-am adresat, încheiem cu urările noastre de viaţă lungă, întru Adevăr, spre dreaptă şi înţeleaptă cârmuire a Bisericii.

Oana Iftime, bioetician, autor de lucrări în domeniul dialogului ştiinţă- teologie

Alexandru Iftime, biolog, autor de lucrări în domeniul dialogului ştiinţă- teologie

[1] Un articol relevant se găseşte in ziarul Gardianul

[2] "Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum sau vestitt de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor." (Hotărârea Sinodului al Patrulea Ecumenic, de la Calcedon, "Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice", Ed. Sfântul Nectarie, Bucureşti, 2003, pag. 20). Menţionăm că, faţă de doctrina expusă de către patriarhul Shenouda au o deosebită relevanţă şi Hotărârile Sinodului al V-lea Ecumenic, Despre unirea firilor în Hristos, Împotriva defăimătorilor învăţăturii Sfântului Chiril. Totodată, dat fiind că patriarhul Shenouda susţine şi o poziţie monotelită, devin relevante hotărârile Sinodului al Şaselea Ecumenic, Despre cele două lucrări ale lui Hristos, Împotriva monoteliţilor.

[3] Patriarhul copt Shenouda afirmă: The Lord Jesus Christ is God Himself, the Incarnate Logos. Who took to Himself a perfect manhood. His Divine nature is one with his human nature yet without mingling, confusion or alteration; a complete Hypostatic Union. Words are inadequate to describe this union." (Shenouda III, "The Nature of Christ"). "Domnul Iisus Hristos este Însuşi Dumnezeu, Cuvântul Întrupat. Care a luat o deplină omenitate. Firea Sa Divină este una cu firea sa omenească, însă fără de amestecare, fără a se confunda şi fără schimbare; o completă unire Ipostatică. Nu există cuvinte adecvate pentru a descrie această unire." (Shenouda al III-lea, The Nature of Christ ).. Admiţând că această poziţie poate induce în eroare pe unii ortodocşi, care ar putea crede că recunosc, aici, perspectiva calcedoniană, cităm pe mai departe din scrierile patriarhului copt Shenouda, pentru a vedea care este, de fapt, hristologia bisericii sale: The Divine nature (God the Word) was united with the human nature which He took of the Virgin Mary by the action of the Holy Spirit. The Holy Spirit purified and sanctified the Virgin's womb so that the Child to whom she gave birth would inherit nothing of the original sin; the flesh formed of her blood was united with the Only-Begotten Son. This unity took place from the first moment of the Holy Pregnancy in the Virgin's womb. As a result of the unity of both natures-the Divine and the human-inside the Virgin's womb, one nature was formed out of both: "The One Nature of God the Incarnate Logos"as St. Cyril called it. "Natura Divină (Dumnezeu Cuvântul) s-a unit cu cea omenească, pe care a luat-o din Fecioara Maria, cu lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a curăţit şi sfinţit pântecele Fecioarei, astfel încât Pruncul căruia i-a dat naştere să nu moştenească nimic din păcatul originar; carnea formată din sângele ei sal Fecioarei, n. trad.t a fost unită cu Fiul Cel Unul Născut. Această unitate s-a realizat încă din primul moment al purtării în pântece de către Fecioară a Sarcinii Sfinte. Ca rezultat al acestei uniri a ambelor firi- cea Divină şi cea umană- în pântecele Fecioarei, s-a format din cele două sfirit o fire: ‘Firea lui Dumnezeu Cuvântul Întrupat’ cum a numit-o Sfântul Chiril." (Shenouda III, The Nature of Christ)..
Miafiziţii se revendică, în eroare, de la Sf. Chiril al Alexandriei, a cărui expresie "mia physis tou Theou Logou sesarkomenee" o interpetează în sens eretic, apărând o hristologie necalcedoniană. Împotriva poziţiei copte vom invoca, aici, un singur argument, mai mult decât relevant, însă, al Sfântului Maxim Mărturisitorul. Acesta arată, simplu şi concis, că acceptarea unei firi a Mântuitorului, fie aceasta rezultatul fuziunii, al absorbirii firii omeneşti de către cea divină, conform poziţiei monofizite clasice, fie al unirii fără de amestecare, schimbare sau confuzie, aşa cum susţin miafiziţii, neagă deofiinţarea: "E vădit apoi tuturor că dacă Hristos e o fire unică, nu e nici de o fiinţă cu Dumnezeu Tatăl, nici cu oamenii. Iar dacă după ei Hristos e după fire străin cu totul de toate cele ce sunt, îi vom îndemna şi pe aceşti noi dogmatişti să spună ce este după fire Hristos în care cred şi pentru care motiv Îl slăvesc pe El, Care e hulit de ei ca nefiind nimic după presupunerile cuvintelor lor" (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşi, în colecţia PSB, vol. 81, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 105-106) . Or, negarea deofiinţării face inutile Întruparea, Răstignirea şi Învierea, numai Cel Care este Dumnezeu şi om deplin putând restaura firea omenească.
De asemenea, patriarhul Shenouda expune şi o poziţie monergist- monotelită: Has the Lord Christ two wills and two actions, that is a Divine will and a human will, as well as two actions, that is, a divine act and a human act? As we believe in the One Nature of the Incarnate Logos, as St. Cyril the Great called it, likewise: We believe in One Will and One Act: Naturally, as long as we consider that this Nature is One, the Will and the Act must also each be one. "Are Domnul Hristos două voinţe şi două lucrări, adică voinţa Divină şi pe cea omenească, precum şi două lucrări, adică o lucrare duvină şi una omenească? Întrucât noi credem în Firea cea Una a Cuvântului Întrupat, după cum a numit-o Sfântul Chiril, în mod similar: Credem într-o ssingurăt Lucrare şi într-o ssingurăt Voinţă: în mod firesc, atâta vreme cât considerăm că Firea este Una, Voinţa şi Lucrarea trebuie să fie, de asemenea, unice."

[4] Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea opreşte pe eretici până şi de la a intra în biserică (de slujire, este clar că nu se poate vorbi, cu atât mai mult): "Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres."

[5] Iată, spre lămurire asupra condiţiei bisericilor ortodoxe în care ajung să slujească ereticii, canonul 46 al Sf. Nechifor şi răspunsurile Sf. Teodor Studitul la întrebări adresate sfintiei sale prin intermediar de catre Ilarie si Eustatie (apud Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Dreptul canonic ortodox, Sibiu, 2005):

Canonul 46 al Sf Nichifor Marturisitorul se referă la biserici în care nu doar că au slujit ereticii, dar au şi fost luate în stăpânire de către aceştia (trecute la cultul lor): "Va sfatuim ca in bisericile luate in stapanire de eretici sa se intre ca intr-o casa simpla si sa se cante numai de nevoie, asezandu-se cruce la mijloc, iar in altar nici sa nu se intre, nici sa se tamaieze, nici sa se savarseasca rugaciune, nici sa nu se aprinda candele si lumanare si este simfonic cu Răspunsul Sf. Teodor la Întrebarea 3: Cuvine-se a intra pentru rugaciune si cantare in bisericile pangarite si detinute de preotii care au fost partasi eresului? Raspuns: Nicidecum nu se cuvine a intra in astfel de biserici, din motivele mentionate; caci scris este: ‘iata casa voastra ramane pustie’ (Mt. 23, 38); fiindca indata ce s-a introdus eresul, a disparut superiorul celor de acolo, ingerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) si acea biserica s-a prefacut in casa comuna; si regele David zice: ‘Nu voi intra in biserica celor rai’ (Ps. 25, 5), si Apostolul intreaba: 'Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?' (II Cor. 6, 16)."
Biserica Sfânta Ecaterina nu a fost trecută la cultul copt, ci a rămas ortodoxă, gen de situaţie la care face referire Răspunsul Sf. Teodor Studitul la întrebarea 4: "Cuvine-se a canta si a se ruga in biserici pangarite de aceiasi preoti, dar care nu le-au detinut? Raspuns: Negresit ca se poate intra in astfel de biserici, spre a se canta si a se ruga, anume daca nu se mai pangaresc de acei eretici, ci se detin de ortodocsi pana acum. Si in privinta aceasta s-a hotarat ca un episcop sau presbiter, care sunt de credinta cea mantuitoare, sa faca deschiderea bisericii prin rugaciunea cuvenita; astfel ca, daca s-a facut aceasta, nimic nu se mai opune ca intr-insa sa se savarseasca chiar liturghie; drept pilda serveasca imprejurarea in care Sfantul Atanasie, rugat fiind de catre imparatul Constantin sa acorde o singura favoare, de a da arienilor in Alexandria o biserica in care sa se adune pentru rugaciune, s-a invoit numai daca si lui i se va da in Constantinopol aceeasi favoare, ca ortodocsii sa se adune la rugaciune intr-o biserica detinuta mai inainte de arieni". Pentru "Rugăciunea la deschiderea bisericii profanate de catre pagani sau eretici" vezi Molitfelnicul.

Desigur, cele de mai sus nu presupun, nicidecum, ca ortodocsii le pot permite ereticilor sa slujeasca in biserica ortodoxa, in nadejdea ca dupa aceea vor face rugaciunea pentru biserica profanata si cu aceasta lucrurile revin la normal. Canoanele 45 si 46 Apostolice prevad caterisirea clericilor care consimt la slujirea eretica si/sau o considera slujire adevarata: "Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici, sa se cateriseasca." (Ap 45); "Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau prezbiterul care a primit botezul ori jertfa ereticilor. Caci ce fel de impartasire are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6, 15)." (Ap. 46). În nici un caz nu se poate da acord, respectiv binecuvântare pentru slujirea de către eretici în biserică ortodoxă- nu se poate binecuvânta păcatul, şi cu atât mai puţin cel împotriva Duhului Sfânt, cum este "slujirea" de acest fel.

Dupa cum se cunoaste, Sf Vasile s-a rugat impreuna cu poporul si usile bisericii nu s-au deschis pentru arieni, ci numai pentru ortodocsi. Sf Ioan Hrisostomul nu a ingaduit sa se dea arienilor biserica, raspunzandu-i generalului arian Gaina, care ceruse aceasta favoare in numele serviciilor aduse de el Imperiului ca si-a luat, deja, rasplata lumeasca, anume onorurile si averile cuvenite, si sa nu cuteze sa ceara "daruri dumnezeiesti pentru slujire lumeasca" (Viaţa Sf Ioan Gură de Aur, Ed. Bizantina, 2007). Cand s-a aflat Bizantul sub latini, "rasaritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de nu ar fi facut mai-nainte apa sfanta, spre curatire." (vezi notele de subsol de la Pidalion, editia 2004, pag. 88).

REACŢII

Protosinghel Mihail Stanciu, Egumen al Mănăstirii Antim din Bucureşti

Cu fiiască dragoste, îndrăznim a cere lămuriri în ceea ce priveşte poziţia întregii Biserici Ortodoxe, nu doar cea Română, faţă de eterodocşii (catolici, protestanţi, monofiziţi, nestorieni, arieni ş.am.d.) care nu şi-au schimbat deloc învăţătura eretică, deşi au participat la multe comisii mixte de dialog teologic "fructificat" şi în înjositoarele şi îngrijorătoarele tratate de la Balamand şi Chambesy din 1993 (cu catolicii şi cu monofiziţii).

Se cuvine să ţinem mai mult la unitatea Bisericii Ortodoxe decât la dialoguri şi rugăciuni dubioase cu ereticii. De asemenea, trebuie să depăşim orice complex de inferioritate faţă de apusenii secularizaţi, catolici sau protestanţi, care au pierdut de multă vreme busola Adevărului (de când s-au rupt de Biserica lui Hristos = Biserica Ortodoxă) şi rătăcesc într-o confuzie disperată şi morbidă.

Ne rugam Preabunului nostru Dumnezeu să ne lumineze pe toţi să-L cunoaştem pe Hristos-Adevărul şi prin unirea cu El în Biserica Sa să ne mântuim.

Arca lui Noe reprezintă profeţia cea mai concisă despre Biserica lui Hristos: a fost făcută la îndemnul lui Dumnezeu ca singură cale de salvare din potop, a fost condusă de omul lui Dumnezeu până la încetarea pedepsei lui Dumnezeu. Chiar dacă oamenii neascultători de Dumnezeu şi de Noe şi-au făcut barci sau plute ca să reziste urgiei potopului, toate s-au scufundat, oricum erau ele, fie mai mari, fie mai mici, fie mai aproape, fie mai departe de arca lui Noe. Aşa este situaţia tuturor confesiunilor-bărci eterodoxe şi neascultatoare de Dumnezeu, oricum ar fi ele, mai mari (catolicism, grupuri protestante, monofizite) sau mai mici (secte de tot felul), mai aproape de ortodoxie sau mai departe".

Toate construcţiile omeneşti care se vor a fi "biserici" fără a fi conduse de Hristos-Adevărul, Capul şi Mirele Bisericii Sale, se scufundă în marea patimilor, răsturnate de valurile mândriei şi ale minciunii mai întâi de toate. Aşa că noi trebuie să avem conştiinţa apartenenţei la Trupul Unic al lui Hristos – Biserica Ortodoxă, păstrând neschimbată, dar mereu actualizată predania Părinţilor. Vorba poetului nostru naţional: "Iar noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem." Cu har şi pace de la Hristos Domnul nostru.

Florin Tudor, absolvent Master Drept Canonic - Fac. de Teologie Bucuresti

Claudiu,

Nu te cunosc, dar după activitatea pe care o desfăşori înclin să cred că eşti un om cerebral.

Mai întâi să înţeleg ca autorii acestei scrisori sunt Oana Iftime şi Alexandru Iftime.

Te rog să iei aminte: nu oricine deschide cartea de canoane este şi canonist.

Apoi, sincer, cred ca problemele Bisericii noastre nu sunt cele menţionate cu atâta râvnă în scrisoare. Aş recomanda autorilor, de exemplu, să-şi folosească influenţa pentru a semnala situaţia dezastruoasă a preoţimii ortodoxe nevoită să stea cu mâna întinsă de parcă ortodoxia în sutană a devenit un ordin cerşetor al societăţii româneşti. Acestea sunt adevăratele probleme ale Ortodoxiei Româneşti, nu "întinări" de locaşuri ca cel de pe Sfânta Ecaterina. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel a arătat că a mânca din ofrandele închinate idolilor nu te poate întina, căci acei idoli nu au vreo putere de a întina, dar, pentru a nu sminti pe cei neiniţiaţi, preferă să nu mănânce.

Haide să nu ne luăm după smintiţi!

Iar dacă este să vorbim de dogme, m-ar interesa dacă autorii scrisorilor şi ai notelor au cunoscut îndeaproape (la fata locului, în Egipt) viaţa cultică şi dogmatică a copţilor?

Bănuiesc că nu! I-aş invita să facă acest lucru şi după aceea să se laude că ştiu să citeze din teologumene de la nivel înalt.

Din punct de vedere canonic, scrisoarea are o totală lipsă de cercetare în acest sens.

Nu poţi să argumentezi canonic dezlipind nişte texte de canoane dintr-o culegere cu explicaţii prea puţine (Canoanele Bisericii Ortodoxe - de I. N. Floca) pentru astfel de minţi iscoditoare şi dornice de pricilnicie. În acest sens, recomand autorilor o cură de Nicodim Milas, pentru a înţelege cercetarea canonică, şi aceasta pentru a evita conducerea în eroare a cititorilor şi ispitirea cu revolta pătimitoare.

Gheorghe Fedorovici, publicist creştin

Dacă în Iisus Hristos nu sunt două firi (cea divină şi cea umană), fiecare cu voinţa ei, unite "fără amestecare şi fără despărţire" într-o singură persoană, care este ipostasul cel veşnic al Fiului, omul nu poate fi mântuit. Este exact ce se întâmplă în cazul monofiziţilor, care mărturisesc o singură fire; ca atare, ei sunt eretici (şi nu schismatici, precum catolicii). Pe vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul, interesul pentru monofiziţi era pur politic, fiind legat de păstrarea Siriei şi Egiptului smulse de împăratul Heraclius de la persani în 630. Pentru a-şi asigura fidelitatea acestor provincii, bizantinii, cu excepţia Sfântului Maxim, a Sf. Papă Martin şi a unei minorităţi infime, erau gata să renunţe la Hristos. Se ştie că Patriarhul Serghie al Constantinopolului a formulat de altfel o definiţie dogmatică compatibilă cu gândirea monofizită.

Probabil că apropierea actuală de copţi are în vedere presiunea islamică şi posibilitatea formulării unei hristologii care să nu-i incomodeze pe musulmani. Islamul ar privi favorabil un Hristos care este fie Dumnezeu, fie om (un mare profet, desigur), dar nu şi una, şi alta. Hristologia coptă explică, de altfel, de ce această versiune eretică de creştinism a putut supravieţui atâta timp în teritoriile islamice, în timp ce mărturisitorii hristologiei ortodoxe în aceste teritorii au fost decimaţi (vezi grecii în Cipru ori sârbii în Kosovo).

Două lucruri sunt clare: 1. asemenea ortodocşilor de rit vechi, care idolatrizează calendarul, nici copţii, idolatrii ai propriei tradiţii, nu vor ceda o iotă din poziţia lor; 2. apelul soţilor Iftime va rămâne fără răspuns. Cred, de altfel, că ei o ştiu foarte bine şi nu şi-au făcut nici o iluzie în această privinţă. Ce au încercat, şi au reuşit, a fost să facă public un fapt deosebit de grav. Sper, în încheiere, că autorii apelului sunt familiarizaţi cu principiul de gândire al ierarhiei, potrivit căruia "este mai bine să piară un singur om decât să piară tot neamul". Cu alte cuvinte, eventualii Maximi ai unor timpuri grele vor fi sacrificaţi, din nou, fără nici o ezitare.
Mulţumirile mele soţilor Iftime pentru trezvia lor curajoasă şi mobilizatoare, cât şi dlui Claudiu Târziu pentru iniţiativa la fel de curajoasă şi de inspirată de a le găzdui apelul pe site-ul domniei sale.

S. Moldovan

Dezbaterea iscată are de voie de anumite completări:

1) În 1989 şi 1990, Comisia comună de dialog dintre Biserica Ortodoxă şi "Bisericile ortodoxe orientale" a emis două "declaraţii de acord" care pretind rezolvarea disputei hristologice dintre cele două părti. Documetele pot – şi trebuie! – fi citite.

În urma acestui acord, s-a hotărât ridicarea reciprocă a condamnărilor pronunţate de-a lungul timpului, împreună cu alte măsuri pastorale pentru restabilirea unităţii bisericeşti. Printre acestea: "In localities where Churches of the two families co-exist, the congregations should organise participation of one group of people s...t from one congregation of one family to a congregation of the other to attend in the latter's eucharistic worship on Sundays and feast days."

2) Nu toate Bisericile Ortodoxe au participat la lucrările acestei Comisii (de la ultimele lucrări, din nov. 1993, au lipsit Ierusalimul, Serbia, Bulgaria, Georgia şi Polonia) şi nu este clar dacă documentele respective au primit aprobarea tuturor Sinoadelor Bisericilor Ortodoxe. BOR a aprobat în mai multe rânduri rezultatele comisiei şi s-a angajat să le puna în practică.

3) La întrunirea din 1993 s-a decis ca "totul sridicarea anatemelort să se facă cu multă dicreţie, spre a nu şoca mentalităţile încă nepregătite pentru schimbări în rândul credincioşilor de rând din Răsărit. Evenimentul să se consume la nivelele de sus şi să se insereze în practica liturgică şi pastorală de toate zilele." sVezi revista "Ortodoxia", 1/1994, p. 142-43, unde se poate citi comunicatul ultimei întruniri, însoţit de relatarea reprezentantului BOR, IPS Antonie Plămădealăt.

4) Ceea ce s-a petrecut recent la biserica Sf. Ecaterina nu este, aşadar, decât unul dintr-un şir de evenimente care urmăresc aplicarea treptată a unor decizii luate la nivel înalt cu 15 ani în urmă, dar care n-au fost publicate şi popularizate din "tact" pastoral.

5) Dacă declaraţiile comune de acord dizolvă, într-adevăr, două hristologii, percepute veacuri de-a rândul ca incompatibile, în una singură – prin argumente lingvistice şi recurgerea la înţelegerea distincţiei între cele două naturi în Hristos ca fiind "numai prin gândire/theoria" – este o chestiune în sine încă disputată între ortodocşi, cum o dovedeşte reacţia comunitati atonite. sv. Sunt anticalcedonienii ortodocşi? Texte ale Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte şi ale altor Părinţi athoniţi privitoare la dialogul dintre ortodocşi şi anticalcedonieni (monofiziţi), Editura Evanghelismos, 2007t.

Rezerva explicită a necalcedonienilor de a recepta Sinoadele Ecumenice 4, 5, 6 şi 7 sV. textul declaraţiei din 1990, par. 8t duce la situaţia unei Ortodoxii cu doua identităţi ale tradiţiei sale dogmatice: una a primelor trei Sinoade şi alta a tuturor celorlalte sv. "Ortodoxia", p. 143t.

6) Discreţia faţă de "credincioşii de rând" care însoţeşte de atâta timp rezultatele dialogului cu necalcedonienii este contestabilă în lumina rolului pe care întreg poporul lui Dumnezeu – cler şi mireni – îl are în mărturisirea Adevărului. "La noi n-au putut niciodată nici patriarhii, nici sinoadele să introduca lucruri noi, pentru că apăratorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul însuşi, care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată şi la fel cu a Părinţilor săi..." sEnciclica patriarhilor ortodocşi de la 1848; revista "BOR", 11-12/1935, p. 676.t

De remarcat că par. 5 al celei de-a două declaratii prevedea: "We need to publish, in the various languages of our Churches, the key documents of this Joint Commission with explanatory notes, in small pamphlets to be sold at a reasonable price in all our congregations."

7) Ridicarea anatemelor şi comuniunea euharistică presupune şi recunoaşterea reciprocă a sfinţilor. Îi vom prăznui într-o buna zi pe Sf. Maxim Mărturisitorul împreună cu Dioscur şi Sever? Să fi fost mărturisirea sa pur şi simplu rezultatul unei inabilităţi terminologice?

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!