Băsescu şi riscurile schimbării

În 1996 românii au votat "schimbarea" şi pe Emil Constantinescu. S-au ales cu o putere politică labilă, sforăitoare, gălăgioasă, mai accentuat politicianistă decât guvernarea PDSR-istă şi mult mai neeficientă. Episodul cu pricina nu poate fi trecut uşor cu vederea şi tocmai acesta este motivul pentru care, la opt ani de la acele alegeri, PSD-ul este încă cel mai puternic partid. Pentru că a fost cel mai consecvent, cel mai "liniştit" în a-şi duce la bun sfârşit proiectele (bune sau rele), cel mai "popular", având în vedere impactul imaginii lui Ion Iliescu asupra electoratului ş.a.m.d. Nu cu mult timp în urmă, un membru destul de important al actualei Alianţe DA îmi spunea cu durere că ei, cei din opoziţie, au multe de învăţat de la "colegii" din PSD, partid a cărui viaţă internă este cu mult mai bine organizată decât a tuturor celorlalte. Această opinie nu era şi nu este singulară. "Maşinăria" PSD-istă e o realitate de care toţi contracandidaţii de pe scena politică au a se teme. Şi, atenţie, dacă cineva îşi imaginează că victoria lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale a fost suficientă pentru a risipi forţa acestei maşinării, se înşală amarnic. De fapt, alegerea lui Traian Băsescu în fruntea statului reprezintă cu totul altceva decât o victorie împotriva PSD-ului şi a spiritului acestuia sau împotriva lui Ion Iliescu şi a fragmentului de istorie pe care persoana sa l-a marcat. Victoria lui Băsescu are un caracter conjunctural pe care, în euforia momentului, mulţi analişti politici îl pierd din vedere. Nu vrem să minimalizăm deloc această victorie, dimpotrivă, o recunoaştem ca atare şi suntem primii care credem în semnificaţiile sale adânci. Dar nici nu vrem să ne îmbătăm cu apă rece şi să afirmăm sus şi tare că victoria de care vorbim va rezolva toate problemele ţării.

În altă ordine de idei, cele ce s-au petrecut în momentul alegerii preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului dovedesc că PSD-ul este departe de a fi un partid învins. PSD-ul este pur şi simplu un partid în schimbare, iar marea schimbare prin care trece se numeşte desprinderea de moştenirea iliesciană. Lucrul a fost vizibil în momentul în care Ion Iliescu a semnat, inspirat de cele mai ciudate gânduri, decretul de graţiere a lui Miron Cosma (ceilalţi condamnaţi care beneficiau de acelaşi tratament aproape că nu mai intră în discuţie, deşi numărul lor nu e deloc neglijabil). În acel moment, PSD-ul "tânăr" a ieşit la rampă prin vocea lui Mihai Tănăsescu şi a atacat destul de dur. Este un moment de ruptură clară, care va avea consecinţe majore pe viitor. De asemenea, faptul că preşedintele Senatului este un iliescian, iar preşedintele Camerei este Adrian Năstase reprezintă un alt semn că viitorul va însemna, pentru PSD, o luptă pentru supremaţia celor două tabere dusă chiar de la nivelele cele mai înalte ale forului legislativ. Chiar dacă învinsă la numărul de voturi, chiar dacă mult mai puţin populară, aripa reformatoare a PSD-ului (gen Năstase-Geoană) va câştiga în timp încrederea electoratului, pe măsură ce "elefanţii" partidului, adunaţi în jurul "bunicuţei", vor aluneca pe panta descendenţei biologice. Lucru perfect natural, de altfel. Aşadar, actuala opoziţie, deşi împinsă de vântul din pupa al lui Băsescu, are de ce să se teamă pe viitor. În afară de actualul "cârmaci" de la Cotroceni, alianţa DA NU are un politician de talia lui Adrian Năstase, ba chiar a unora dintre cei care vin imediat în plutonul doi.

O idee care circulă insistent în mediile de presă şi în minţile analiştilor politici este aceea după care actualul preşedinte n-ar trebui să coabiteze cu un guvern de factură PSD-istă, din motivul că nu şi-ar putea duce la îndeplinire promisiunile de luptă împotriva corupţiei. Un astfel de regim nu poate lupta împotriva corupţiei, PSD-ul fiind chiar generatorul acestui flagel. O atare idee ni se pare copilărească. Crede cineva sincer că în alianţa DA s-au bulucit, în loc de politicieni şi oameni de afaceri cu interese clare, cohorte de îngeri? Cine ne garantează că aceşti oameni, a căror mentalitate "liberală" include fără doar şi poate uşorul cinism al omului pragmatic faţă de problemele morale, nu vor manevra astfel puterea încât să ajungă, din critici ai baronilor locali, nişte baroni naţionali mai "soft", adică mai puţin cretini şi scârbavnici (aruncători de mici şi bere în populaţie, cu ocazia chiolhanurilor electorale), dar la fel de periculoşi? Registrul răului este infinit mai mare decât cred analiştii noştri politici.

În fine, se uită un lucru esenţial. Dincolo de meritul excepţional al învingerii lui Năstase în alegeri (un Năstase care, totuşi, are un alt potenţial, după părerea nostră, fiind capabil oricând de revanşă!), Băsescu a câştigat şi datorită voturilor adepţilor lui Corneliu Vadim Tudor. Lucrul acesta este trecut sub tăcere de toţi cei care populează ecranele televizoarelor în chip de analişti, căci e inconfortabil să recunoşti că Vadim a contribuit la eşecul şefului PSD-ului şi la victoria omului alianţei DA. Însă acesta este adevărul. Iată unde stă caracterul conjunctural al alegerii lui Băsescu, de care vorbeam mai sus. Aceşti simpatizanţi ai lui Vadim nu sunt însă un electoral foarte fidel nici alianţei DA şi nici lui Băsescu. Pur şi simplu au fost atraşi de discursul anticorupţie al acestuia (care vine şi el pe o lungă tradiţie vadimistă, astăzi din ce în ce mai puţin creditată, dar reală), însă la prima "abatere", ei vor părăsi imediat corabia lui Băsescu, cu tot cu alianţa care l-a propulsat. Aşadar, atenţie politicieni ai alianţei! Victoria lui Traian Băsescu nu este decât un prim pas în lunga bătălie pe care trebuie s-o duceţi, cu arme curate, împotriva spiritului nefast al PSD-ului. Orice eşec vă va arunca însă, ca şi pe ţărănişti, cel puţin două legislaturi în afara jocului puterii. Căci PSD-ul nu e numai partidul corupţilor locali, ci şi al unei generaţii noi de politicieni care, de ce să n-o spunem, promit mai mult decât lasă să se vadă anturajul vetust al lui Ion Iliescu.

Cristi Pantelimon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!