Comunicarea şchioapă a Bisericii

Din afară, Biserica Ortodoxă e văzută ca o batrînă doamnă contemplativă şi cam coruptă. Dinlăuntru, Biserica e percepută ca un sever administrator al mîntuirii noastre, dar care întîi de toate trebuie să ne dea.

Vorbim, desigur, despre impresiile lăsate majorităţii.

Se înşală şi cei care o acuză, şi cei care o percep ca pe o instituţie de binefacere către care nu au nici o datorie. Pentru imaginea deformată a Biserici sîntem vinovaţi noi, mădularele Bisericii, şi ierarhia ei, în egală măsură.

Suspiciunea este alimentată mai ales de circuitul banilor în BOR. De la leii daţi pe-o lumînare, pînă la cei plătiţi pe anumite servicii religioase (botezuri, nunţi, înmormîntări), sumele încap anevoie în formularele contabiliceşti. {i nu atît din cauza mărimii acestor cifre, cît mai ales din cauza slabei deprinderi a administratorilor în reverendă de a le aşterne pe chitanţe, registre de casă etc. Nu vrem să discutăm aici despre motivele acestui obicei. Vom aborda cu alt prilej, pe larg, sistemul de salarizare a preoţilor, ca şi dările către Episcopii la care sînt obligate parohiile.

Vrem să spunem doar că bănuielile vor exista pînă cînd se va schimba sistemul.

Cît despre prejudecata că BOR este o instituţie de stat, aceasta este principala cauză pentru comportamentul majorităţii românilor faţă de ea. BOR e văzută astfel pentru că încă nu a contrazis tradiţia bizantină în virtutea căreia puterea politică şi ierarhia bisericească sînt două capete ale aceluiaşi trup. Iar ca instituţie de stat, evident că BOR este bănuită de corupţie şi nemulţumeşte că “nu dă destul” (hrană, adăpost, educaţie etc.).

Această percepţie este alimentată în principal de o comunicare internă şi externă şchioapă şi de o slabă catehizare.

Din pricina lipsei de comunicare în Biserică se acumulează frustrări şi tensiuni care ameninţă să provoace rupturi iremediabile. Comunicarea deficitară a Bisericii cu exteriorul face ca mare parte din intelighenţia să aibă numai motive de critică la adresa instituţiei. {i tot inabilitatea de a comunica stă la originea pierderii unor bătălii mediatice importante (preoţii acuzaţi de colaborare cu Securitatea, construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, legalizarea homosexualităţii etc).

Este nedreaptă părerea, destul de răspîndită, că Biserica Ortodoxă Română nu are nici doctrină socială, nici vocaţie pentru ajutorarea instituţionalizată a oamenilor.

În ţară funcţionează, pe lîngă biserici şi mănăstiri, o serie de centre de asistenţă medicală şi de sprijin în special pentru bătrîni şi copii. Le amintesc doar pe acelea pe care le cunosc mai bine: căminul de bătrîni de la Mănăstirea Petru Vodă - Neamţ, făcut prin grija Părintelui stareţ Iustin Pîrvu, şi centrul de ocrotire a mamei şi copilului din Valea Plopului – Prahova, organizat de Pr. Nicolae Tănase.

De asemenea, BOR a avut mai multe iniţiative de strîngere de fonduri pentru sinistraţi, ultima fiind destinată năpăstuiţilor din Asia.

În general, Biserica se sfieşte să facă publice astfel de acţiuni, fidelă principiului că fapta bună se face cu discreţie, fiind o datorie creştină şi nu un prilej de fală. Iată însă că această atitudine nu ajută la cunoaşterea Bisericii. E adevărat că BOR nu duce o politică de preozelitism - prin oferirea de bunuri, medicamente şi hrană -, ceea ce ar obliga-o să fie mai puţin modestă. Totuşi, ar putea găsi o metodă decentă de comunicare a acţiunilor sale în plan social, pentru a arăta că este alături de credincioşi şi în această viaţă. În plus, printr-un program coerent de catehizare a enoriaşilor, clerul i-ar putea învăţa pe românii ortodocşi că Biserica nu este o entitate în afara comunităţii lor, că ei sînt Biserica şi că trebuie să-şi asume această condiţie. Biserica nu înseamnă doar ierarhia bisericească.

Dacă sîntem nemulţumiţi de Biserică, sîntem mulţumiţi de noi.

Prin urmare, trebuie să îndreptăm lucrurile prin fapte bune. Să ne dovedim astfel credinţa.

Închei, încredinţat că subiectul nu poate fi epuizat într-un scurt comentariu şi că merită o dezbatere publică. Dar nu înainte de a spune că nu încerc să reduc problemele complexe ale Bisericii doar la o chestiune de imagine. Problema comunicării nu mai este însă astăzi una secundară.

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!