Itinerar biografic

1905 - Vasile Lovinescu s-a născut pe 30 (17) decembrie în Fălticeni, ca fiu mai mare al lui Octav Lovinescu, avocat, şi al Anei Cetăţeanu. Tatăl, frate cu criticul literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădăşeni, iar mama din localitatea Subcetate, avînd în ascendenţă pe Ion Budai-Deleanu. Scriitorul a mai avut doi fraţi: Octav, avocat (1913-1945), şi Horia, dramaturg (1917-1983). El face parte, aşadar, dintr-o familie care a dat literelor noastre mai mulţi scriitori, între care şi Anton Holban, văr (1902-1937), Monica Lovinescu, vară, şi Alexandrina Lovinescu, vară.

Copilăria în Falticeni, pe atunci un tîrg patriarhal, i-a fost normală, "adică fabulousă", cum va spune scriitorul însuşi. Nici nu putea fi altfel, cînd s-a petrecut între Nada Florilor şi Dumbrava Minunată, între bojdeuca lui Creangă, casa lui Sadoveanu şi Buciumeniul lui Ioan Dragoslav.

1912 – Şcoala primară şi gimnaziul le face în "urbea natală", la gimnaziul "Alexandru Donici", unde bunicul său, Vasile, era profesor şi director.

1920 - Familia mutîndu-se în Bucureşti, unde tatăl său era avocat la diverse firme, Vasile Lovinescu urmează Colegiul "Sfîntul Sava". După revenirea familiei în Fălticeni, el rămîne în capitală, unde face Facultatea de Drept, nu pentru că ar fi avut vreo înclinaţie pentru această disciplină, ci pentru a rămîne în profesia tatălui său. În paralel, face şi cîţiva ani la clasa de vioară a Conservatorului.

1928 – După terminarea facultăţii V. Lovinescu lucrează ca jurisconsult la diverse firme, la primăria municipiului şi apoi, cu unele întreruperi, la Creditul Minier, pînă în 1947 cînd instalarea dictaturii îl obligă să renunţe. În tot acest timp, însă, principala preocupare a tînărului rămîne spiritualitatea, sub toate formele ei tradiţionale, de care se simţea atras încă din anii liceului şi pe care le studiază intens. În acest domeniu, el publică în anii '30 numeroase articole, eseuri şi traduceri din limbile germană, franceză şi engleză în: "Viaţa Literară", "Viaţa Românească", "Adevărul Literar şi Artistic", "Credinţa", "Familia", "Azi", "Vremea" etc. Figura care îl atrage în aceste începuturi de studii tradiţionale este cea a misticului Bo Yin Ra, german de origine, care a avut, se pare, o ratasare iniţiatică la o organizaţe cosmologică din Asia Centrală, ca şi cea a scriitorului german Gustav Meyrink. Din cărtile lui Bo Yin Ra află Vasile Lovinescu de volumul lui René Guénon Le Roi du Monde, pe care o şi traduce (fără să o poată însă publica). Din acest moment, gînditorul tradiţional francez devine mentorul lui spiritual.

1934 - Începe corespondenta cu René Guénon, retras la Cairo, care va dura neîntrerupt pînă în 1940, în paralel cu o meditaţie susţinută asupra cărţilor lui şi a marilor texte ale esoterismului universal. Chiar dacă va continua să scrie în reviste şi să aibă relaţii cu unii scriitori români ca Dan Botta, Dan Petraşincu, Anton Dumitriu, Mircea Eliade şi mai ales Sandu Tudor, atenţia lui principală se îndreaptă spre obţinerea unei iniţieri, adică a unei ratasări la o linie de spiritualitate esoterică efectivă. Legături strînse se stabilesc cu Marcel (Mihail) Avramescu, poet de avangardă la a cărui revistă Memra (Cuvîntul) va colabora, şi cu Mihai Vîlsan, şi ei în căutarea unei iniţieri şi în corespondenţa cu René Guénon. Primul va trece în curînd la ortodoxie (1936) şi apoi se va preoţi (1949); al doilea va obţine o iniţiere în Franţa (1937).

1935 - Face un pelerinaj la Muntele Athos, căutînd o binecuvîntare isihastă, pe care ar fi putut-o obţine cu condiţia să rămînă într-o mănăstire; nefiind cetăţean grec, lucrul nu era posibil pe vremea aceea.

1936 - La sfatul lui René Guénon, pleacă în Franta, la Amiens, şi în Elveţia, la Basel, unde obţine o iniţiere alawita, prin Titus Burckhardt şi F.Schuon, după care se întoarce în ţară. Nu e vorba de o convertire la Islam, cum greşit s-ar putea crede, ci de integrarea într-o organizaţie esoterică universală (sufism), încă vie. De aici încolo, principala preocupare a lui Vasile Lovinescu, devenit "fiu al clipei", va fi realizarea spirituală. Va mai publica, în 1936-1937, în revista "Etudes Traditionnelles", sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceza, de istorie şi geografie mitică, intitulat "La Dacie Hyperboreene".

1939 - Mai face o călătorie în Franţa, pentru a relua legătura cu F.Schuon, maestrul său spiritual. Aici îl reîntîlneşte şi pe M.Vîlsan, rămas la Paris ca diplomat, care primise şi el o iniţiere din aceeaşi sursă şi care va întemeia în curînd, la Paris, o tariqah condusă de el.

1940 - În timpul războiului, reformat din cauza unei vederi slabe, V.Lovinescu îşi va împărţi timpul între ritualul iniţiatic şi meditaţia asupra textelor sacre, între Fălticeni şi Bucureşti – unde se va stabili definitiv, cu un scurt intermezzo administrativ la Primăria oraşului Fălticeni.

1945 - Are loc căsătoria cu Steliana-Victoria Păunescu, care îi va fi o fidelă "păzitoare a praguluii" şi o constantă "piatră de slefuire". În timpul refugiului de la sfîrşitul războiului, casa şi biblioteca de la Fălticeni îi vor fi devastate, ceea ce nu-l va rupe de locul natal, deşi va continua să trăiască, într-o demnă sărăcie, în Bucureşti.

1948 - Întemeiază în Bucureşti, cu ajutorul lui M.Vîlsan, un grup iniţiatic pe care îl va conduce pînă prin 1958 cînd, din cauza izolării şi a ambianţei ostile, grupul se va dizolva. În toată această perioadă, V.Lovinescu renunţă la scris, consacrîndu-se ritualului şi realizarii spirituale, împreună cu grupul respectiv, totul rămînînd ascuns lumii profane. Întreţine legături prin scrisori cu F.Schuon, T.Burckhardt şi M.Vîlsan

1958 - Întîlneşte la Fălticeni pe subtila, dar puţin cunoscuta poetă Lucreţia Andriu (1913-1964), în casa din Bucureşti a căreia întemeiază un cerc de studii şi meditaţie tradiţională, pe care-l va numi mai tîrziu, în unele scrisori, "fraternitatea lui Hyperion". Din acest grup vor face parte poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Mosinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca. Activitatea acestui grup va continua aproape săptămînal, cu excepţia lunilor de vară, cînd V.Lovinescu se retrăgea la Falticeni, menţinînd legătura prin scrisori. Această insulă de libertate spirituală va continua astfel să existe în anonimat şi să "activeze", în ciuda ambianţei ostile şi ameninţătoare, puternic polarizată de prezenţa intelectuală a lui Lovinescu. Baza studiilor şi meditaţiilor o va constitui opera lui René Guénon, dar şi textele sacre ale marilor tradiţii exo şi esoterice universale.

După moartea prematură a Lucreţiei Andriu, grupul se va reuni cu aceeaşi regularitate, în alte locuri, pînă în anul 1980, cînd Vasile Lovinescu se retrage la Fălticeni. (Acest grup, guenonion şi lovinescian, îşi va continua lucrarea, mai difuză dar nu mai puţin reală, în ciuda acţiunii separatoare a spaţiului, timpului şi ambianţei, încercînd să menţină o continuitate de tradiţie şi simbol).

Încă din 1964, Vasile Lovinescu îşi reia scrisul, resimţind nevoia de a fixa adevărurile tradiţionale care, transmise numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă. Aşa se încheagă între 1964-1972 cele două studii, "Al patrulea hagialac" şi "Creanga şi Creanga de Aur", publicate mai tarziu, care, pe măsura elaborării, erau citite în grup, ca, de altfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilografiate.

1972 – După terminarea acestor studii, în anii '70, V. Lovinescu vă continua să scrie eseuri şi studii de mai mică întindere pe teme tradiţionale, comentarii de folclor şi opere spirituale, studii de istorie şi geografie sacră. El putea fi văzut aproape zilnic la Biblioteca Academiei, studiind texte sacre şi lucrări rare. Un timp, scriitorul a ţinut un jurnal conţinînd meditaţii de o mare pătrundere spirituală, mergînd de la doctrină şi simbol la tehnica iniţiatică.

1980 - Scriitorul se retrage definitiv la Fălticeni, în casa parintească de pe Strada Sucevei, devenită între timp Galeria Oamenilor de Seamă, prin donaţia şi grija soţiei sale (către Muzeul de Literatură). În aceşti ultimi ani, ca şi în toate vacanţele de vară, V. Lovinescu regăseşte ambianţa acelui Fălticeni oniric, oraş al strămoşilor şi al copilăriei, în al cărui peisaj el descoperea sacralitatea locurilor de odinioară. Între meditaţiile din camera-chilie, de o mare simplitate şi noblete, şi plimbările-pelerinaje, în care era însoţit uneori de prieteni, scriitorul a dus o viaţă simplă, aproape ascetică. S-a stins pe 14 iulie 1984.

După decembrie '89 apar în periodice numeroase fragmente din opera lui Vasile Lovinescu şi diferite presentări ale omului şi operei ("Caiete Critice", "România Literară", "Steaua", "Cotidianul", "L&AI", "Timpul", "Manuscriptum", "Cronica" etc.). Unele din aceste presentări denotă însă o insuficientă cunoaştere a duhului scrierilor şi personalităţii lui Vasile Lovinescu care, înainte de a fi un scriitor insolit, a fost un maestru spiritual.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!