[an error occurred while processing this directive]
numărul 23, ianuarie 2005

Sumarul revistei












Din ciclul "frăţia" ortodoxă:

Prima biserică românească din Timoc, ameninţată cu demolarea

 

Românii din Voivodina (majoritari în 17 localităţi) au unele drepturi naţionale (nu câte au sârbii din România, dar au câteva biserici şi şcoli). Însă, românii/valahii timoceni din judeţele Bor, Branicevo, Zajeciar, Pomoravlie (mult mai mulţi conform ultimului recensământ din 2002 şi majoritari în 161 localităţi) nu au nici o oră de limbă română în şcoală, biserică şi presă.

Din septembrie 2004, reprezentanţi ai timocenilor au intrat în Consiliul Minorităţii Naţionale Române din Serbia- instituţie înfiinţată de statul sârb.

Timoceanul Boian Alexandrovici, preot din Malainiţa raionul Negotin, este şi el membru al conducerii acestui consiliu. El a înfiinţat Asociaţia pentru Cultura Românilor din Serbia "Românii Ortodocşi-Malainiţa" şi, cu acordul credincioşilor români, a început demersuri pentru ridicarea unei biserici care să fie sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din Vârşeţ, a cărei binecuvântare o are.

Legislaţia sârbă consacră libertatea cultelor. De asemenea, există o lege sârbă aproape rezonabilă a minorităţilor naţionale care detaliază drepturile minoritarilor, inclusive cele religioase. Cu toate acestea, instituţiile din Serbia au refuzat să autorizeze construirea unei biserici româneşti pentru românii din Malainiţa, care doresc să facă acest lucru pe cheltuiala lor. Niciunde în lumea civilizată nu se cere pentru aprobarea ridicării unei biserici a unui cult avizul altui cult. Spunem aceasta încât se pare că instituţiile statului sârb nu iau decizii conform legii, ci ţin cont de opoziţia Bisericii Sârbe. Vă prezentăm mai jos documentele care certifică această încălcare a legii, care merge de la tergiversare şi refuz la presiuni şi ameninţări la adresa cuiva care nu doreşte decât să ridice o biserică ortodoxă în care să se roage în limba maternă.

Cu adresa 06 din 10. 01. 2004, Episcopul Ortodox Sârb al Timocului-Iustin îi comunică preotului român că "În ciuda încercărilor oamenilor cu intenţii bune de a vă sfătui să vă lăsaţi de acest lucru aţi rămas cu ideea ridicării în Malainiţa a unei biserici ortodoxe româneşti făcând discordie între oameni. Vă sfătuim părinteşte să gândiţi logic şi să reveniţi la biserica ortodoxă sârbă". Acelaşi mesaj de intimidare i-l trimite prin adresa nr. 03 din 14 01 2004 arhiepiscopul Milan Radovici al Negotinului.

Cu adresa nr.350-194/03 III/01 din 30. 04. 2004 Primarul din Negotin Miriana Doicinovici refuză acordarea autorizaţiei de construicţie invocând lipsa de competenţă, care ar fi a Ministerului Cultelor. Ori în 9. 06. 2003 comitetul bisericesc din Malainiţa ceruse aprobare ministrului Cultelor Voislav Milanovici. Ministrul Cultelor a comunicat adunării bisericeşti din Malainiţa, prin adresa nr. 351-01-2/2003 din 23 iunie, că nu este competent şi că această competenţă ar aparţine Primăriei. Oamenii se mai adresaseră şi Ministerului Investiţiilor de Capital, care prin adresa 011-00-00013/2004-10 din 13 04 2004 îi îndrumă să se adreseze ministerului cultelor. În 2004, Alexandrovici revine cu o cerere la Ministerul Cultelor, însă prin adresa 08-00-42 din 30 aprilie 2004 Ministrul îi comunică să se adreseze Primăriei. Nu mai repetăm că aceasta tocmai îi spusese să se adreseze ministerului.

Deci intimidări şi refuz pe linie făcute cu "binecuvântarea" episcopului sârb. Preotul român începe să facă plângeri penale. În 23. 06. 2004, Boian Alexandrovici face plângere la judecătorie împotriva primăriei. Acelaşi nefericit preot român face plângere înregistrată cu nr. 214 în 30 01 2004 la poliţia Negotin împotriva preotului sârb Jarco Novacovici din Iaseniţa care l-a ameninţat cu bătaia dacă va continua ideea bisericii româneşti. În 06.02. 2004, îl cheamă în judecată pe Ivan Puici pentru acelaşi tip de ameninţări făcute, pentru a-l descuraja în demersul ridicării bisericii româneşti.

Fiindu-i clar că este plimbat de la Ana la Caiafa, preotul înregistrează cu nr. 78/07/01 din 9 07 2007 o adresă Organizaţiei pentru Drepturile Omului din Negotin şi în 12 iulie 2004 se adresează Preşedintelui Republicii Serbia, Boris Tadici. În toamna lui 2004 a ridicat fără să mai aştepte vreo aprobare o bisericuţă în grădina sa şi nu una mare în centrul satului aşa cum ar fi dorit. Credea că de aceasta nu se va lega nimeni. Au început însă ameninţări cu dărâmarea ei.

Ajuns la capătul răbdării, acest tânăr preot român umilit de statul al cărui cetăţean este a cerut sprijin, în 13 noiembrie 2004, Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni, căreia i-a trimis cópii de pe toate aceste documente pomenite mai sus. Această asociaţie a organizat un protest în 1 dec. 2004 în faţa primăriei din Arad, unde a adunat 300 semnături pe 300 scrisori pe adresa ambasadei Serbiei şi Muntenegru din Bucureşti (Calea Dorobanţilor nr.34 sect. 1) în sprijinul românilor din Timocul sârbesc.

Cei care vor să vină în întâmpinarea cererii de sprijin financiar a preotului Boian Alexandrovici, necesar finalizării şi funcţionării primei biserici româneşti din Timocul sârbesc, pot depune prin ordin de plată sau mandat în contul RO60CECEAR0137ROL0000091 al Asociaţiei Învăţătorilor din jud. Arad deschis la CEC Arad (sucursala CEC are adresa Arad B-dul Revoluţiei nr.5-7) neapărat cu menţiunea "Pentru Românii Ortodocşi-Malaniţa".

După vizita episcopului Daniil de la Vârşeţ la noua bisericuţă din Malainiţa în 4 decembrie 2004 presa sârbă şi episcopul sârb Justin al Timocului au explodat în acuze de separatism incitând credincioşii sârbi la demolarea acesteia şi intimidând etnicii români/vlahi care în mod normal se pregăteau să jubileze împlinindu-şi visul de a auzi slujba în chiar limba maternă. Preotul Boian predică exact în graiul popular al locului (ceva între graiul bănăţean şi cel oltean).

În 13 decembrie, pentru prima dată la o conferinţă de presă din Belgrad, problemele minorităţii româneşti din Serbia au fost făcute publice cerându-se guvernului sârb rezolvarea lor în regim de urgenţă.

Comunitatea Românilor din Serbia a organizat la Belgrad, la Media Center, o conferinţă de presă la care au fost invitaţi jurnalişti reprezentând presa naţională sârbească şi jurnaliştii redacţiilor străine.

Au fost prezenţi Ion Cizmaş, preşedinte CRS, Pavel Greoneanţ, secretar general CRS, Ion Sfera, preşedintele Alianţei Românilor din Voivodina, Nicu Ciobanu, vicepreşedintele ARV şi Dimitrie Crăciunovici, preşedintele Mişcării Democrate a Românilor din Serbia.

A fost subliniat faptul că minoritatea românească este unica în Serbia căreia i se aplică standarde duble, un set de drepturi în Voivodina şi nici un drept în Timoc.

Un alt subiect a fost Biserica Ortodoxă Română, care este unica Biserică nerecunoscută de către statul sârb. CRS a făcut o propunere de completare a Legii Cultelor, însă până acum nu a obţinut nici un răspuns. Articolele antiromâneşti din presa sârbească privind Biserica din Mălainiţa (Timoc) şi sfinţirea ei de către Episcopul român de Vârşet, PS Daniil, au fost de asemenea un punct important la conferinţa de presă. Reprezentanţii organizaţiilor româneşti au declarat că dispun de informaţii conform cărora se va încerca dărâmarea Bisericii din Mălainiţa la îndemnul episcopului sârb al Timocului. Acest episcop sârb Justin a anunţat că va da în judecată pe episcopul român.

Reprezentanţii organizaţiilor româneşti au rămas surprinşi că nu le-a fost adresată nici o întrebare din partea reprezentanţilor presei sârbeşti, în schimb corespondenţii de presă străini au fost extrem de interesaţi de problemele românilor din Serbia, în special de problemele cu care se confruntă în Timoc. După conferinţa de presă din Belgrad, mai mulţi corespondenţi de presă străini şi-au exprimat dorinţa de a se deplasa în Timoc.

În ultima perioadă mai multe voci acuză Serbia de tratament nedemocratic faţă de românii timoceni. Astfel, Oficiul pentru Drepturile Minorităţilor din Centrul şi Sud-Estul Europei, prin cuvântul preşedintei Ancuţa Plăeşu face apel la oficialii români, sârbi şi europeni în a acorda protecţie preotului Boian Alexandrovici şi enoriaşilor care doresc biserică românească în Timoc.

Acelaşi mesaj de sprijin l-a dat şi Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni care cheamă toate organizaţiile româneşti să protesteze în faţa discriminărilor la care este supusă comunitatea românilor din Timocul sârbesc.

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Serbia (cu sediul în Belgrad) alocă 20 de pagini situaţiei disperate a valahilor/românilor din Timocul sârbesc în ultimul raport din octombrie 2004 privind dreptul la identitate naţională în ţara vecină. Sunt prezentate în amănunt date istorice, recensăminte, cazuri grave de intimidare şi lipsa celor mai elementare drepturi la cultivarea limbii materne. Oficialităţile române şi BOR au tăcut până acum chitic. Este trist că pe alţii îi interesează mai mult de aceşti fraţi ai noştri şi văd ceea ce Bucureştiul se face că nu vede.

Situaţia însă se acutizează. Autorităţile civile sârbe, incitate de cele bisericeşti, au hotărât demolarea singurei biserici româneşti din Timocul sârbesc, şi anume cea construită de ipodiaconul Boian Alexandrovici în satul Mălainiţa. În ciuda faptului că nici o clădire din acest sat nu are o autorizaţie de construcţie, neexistând un plan de urbanism, Inspectoratul pentru construcţii al comunei Negotin i-a transmis ieri ipodiaconului Alexandrovici ca pe data de 31 decembrie va primi decizia de demolare a bisericii româneşti. Conform ipodiaconului Alexandrovici, autorităţile sârbe au fost montate în aceste acţiuni de episcopul sârb Iustin, cel care şi-a exprimat deseori opoziţia faţă de această biserica. Preotul Boian Alexandrovici poate fi contactat la tel +381 63 81 57 209

Trebuie să fim solidari cu acest preot şi aceşti credincioşi români, să percepem cele de mai sus ca un act de inamiciţie şi la adresa României şi să semnalăm public oficialilor sârbi şi bisericii sârbe că trebuie să trateze cu minim respect pe românii/vlahii din Timoc. De urgenţă trebuie cerut să fie stopată demolarea primei biserici româneşti din zonă- a celei din Malainiţa. Protestaţi de la orice tribună publică aveţi acces, prin intermediul presei scrise, radio sau tv. Faceţi cunoscute aceste discriminări oricărei instituţii naţionale sau internaţionale.

 

Viorel Dolha

Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni, tel. 0744.195.155


Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brâncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!