|
|||||||||||||
|
Blogurile ROST: |
||||||||||||
|
|||||||||||||
Moleseala Bisericii dinaintea provocarilor veacului
Agentiile de presa anuntau pe 23 mai 2006, ca pe un fapt teribil de amuzant, ca turcii musulmani, budistii chinezi si locuitorii din Arhipelagul Samoa (Pacific) au facut greva foamei pentru interzicerea, în lume, a filmului si cartii Codul lui Da Vinci, a lui Dan Brown - ajuns celebru pentru blasfemierea grosolana a lui Iisus-Dumnezeu - dupa tipicul celor mai mari si înversunati dusmani ai crestinismului. În Coran, Iisus este onorat (atât!), buddhistii îl cunosc pe Iisus din auzite (se zice… - onorabilul Sundar Singh, pe la 1906, dezminte, afirmând Revelatia!), iar despre samoezi am vaga banuiala (si reminiscenta istorico-geografico-etnografica) precum ca ar fi oleaca de canibali (s-ar parea ca ei interpreteaza Cina cea de Taina cam ad litteram…).
Daca au ajuns musulmanii, dusmanii de moarte ai crestinismului, pâna acum vreun secol - si canibalii din Samoa de Vest si de Est, adica de la marginea Pacificului – sa se întinda pe jos, ca ofrande în fata mortii prin înfometare, decât sa admita blasfemia asupra unui spirit terestru-solar superior - de ei doar banuit si nu împartasit! - atunci Bisericile Crestine (si cea Ortodoxa, în speta) au o grava problema: îsi fac intrarea nu în Uniunea Europeana, ci în Amurgul Civilizatiei - care, chiar daca nu pomeneste Constitutia UE - s-a întemeiat pe crestinism.
Nordicii pagâni numesc acest Amurg al Zeilor - Ragnarökr , dar totul duhneste atât de cumplit, în aceasta inertie a Bisericilor Crestine europene - încât orice denumire suna mult prea eleganto-elegiaco-"interesant", pentru o atât de imunda iresponsabilitate, prin lipsa totala de reactie fireasca. O fi si asta o strategie "spirituala"?! Poate - dar ea duce la dezastrul spiritului terestru crestin, în lupta lui cu puterile extrem-agresive ale întunericului. Sa te numesti Biserica Crestina, si sa nu pui în discutia sacerdotiului si a laicatului intrarea unui întreg popor (crestinat de întâiul ales al lui Hristos, Sfântul Andrei!) într-o organizatie suprastatala care-l neaga pe Hristos-Dumnezeu, prin : a - negarea temeliilor crestine ale civilizatiei europene; b - închinarea la Vitelul de Aur (cf. Max Weber, Etica protestanta: "Nu pierdeti timpul cu rugaciunile, câtigati bani!") si c- pierderea cvasi-totala a suveranitatii national-statale si delegarea cvasi-totala a acestei suveranitati national-statale, a tarilor intrate în Uniune, catre o gasca cel putin dubioasa, cu "vizuina" la Bruxelles-Strasbourg-Luxemburg - este, dupa opinia mea, o atitudine cel putin ciudata – ca sa ma exprim cât pot de eufemistic.
N-am auzit nici un comunicat, cât de scurt si de formal, care sa reflecte pozitia Patriarhiei Române fata de atât de importantul si gravissimul eveniment al intrarii României în U.E. – pe când, spre exemplu, în "cazul Tanacu", de anul trecut, Sinodul s-a grabit teribil sa-l cateriseasca pe bietul gresitor din prea multa osârdie si bunavointa uman-crestina, preotul-calugar Daniel Corogeanu, lasându-l prada celor mai infecte insulte ale ziaristilor[1], precum si lepadându-se vinovat de el, abandonându-l bratului secular al legii umane, înainte de a cerceta daca acesta e vinovat au ba, sau în ce fel va fi fiind acesta vinovat, daca este…
Nu ma mai mira nici o parada a acestor infractori monstruosi, homosexualii, pe sub nasul Papei de la Vatican, ori pe sub nasul Patriarhiei Române de la Bucuresti. A face, în buricul Bucurestilor, circul-parada si a cere, sfidator, "familii homosexuale" - e si propaganda, dar si strigator la Cer, nu doar la legea umana. Ce pot învata înfiatii copii, din familiile "homo" decât a-si urma parintii întru toate ale lor spurcaciuni ?Sfinti Parinti ai B.O.R., mai lasati soboarele electorale si ocupati-va, rogu-va, de adevaratele si gravele probleme ale românilor crestini. Noi nu îndemnam, Doamne fereste!, la violenta, dar la atitudine ferma si responsabila, da!
De ce nu se implica, spre exemplu, B.O.R., cu mai multa tragere de inima, în problema ASCOR-ului (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din România)? La Serbarea de la Putna, care marca de cinci ori centenarul învesnicirii Sfântului Stefan, n-au fost prezenti decât vreo 200 de tineri pelerini. Extrem de sufletisti si activi, cu duhuri pure, gata de sfânta jertfire, acesti 200 de tineri - dar, pentru o tara care se lauda ca ar mai avea vreo 20 de milioane de locuitori, nu e cam mic numarul lor? Si cine raspunde moral, oare, de împutinarea flacarii celor din ASCOR – care, în 1990, numara câteva mii bune de membri? Bineînteles, o sa replicati ca Hristos n-a avut nevoie decât de 12 apostoli… si 200 ar fi, deja, prea multi. Da, dar asta acum 2.000 de ani, când credinta era cu totul alta (ca putere interioara de duh si vizionara), decât azi… Iar Hristos credem ca ar avea multe de spus, într-o discutie, "tęte-ŕ-tęte", cu mai marii Bisericii de Duh, care prea des a devenit, în ultimii ani, doar Biserica de Zid, din betoane si BCA-uri - Biserica pe care El a întemeiat-o atunci si de-a pururea pe credinta!Iata cum descrie halul de decadere/delasare spirituala dinauntrul B.O.R. ieromonahul Agapit Chiliotul, în revista Rost, an II, nr. 20, 2004, p. 44 (art. Ortodoxia, invadata de umanism): "De la o zi la alta, ortodoxia se «smereste» alarmant, convertindu-si generos rânduielile traditionale dupa duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretentii de icoane, crucifixuri cu leduri, policandre electrificate, microfoane si difuzoare plasate printre sfinti cu proportii de bucatari, pâna la corala academica combinata cu «contana» ori tânguirile romantic-lacrimogene ale «Oastei Domnului». Semne ale prioritatii omenescului, în lupta cu rânduielile Duhului Sfânt aflam si în predicile pufoase de la amvon, cât si în paginile unor publicatii «ortodoxe».(…) Ce sa întelegem din aceasta parada de sofisme duhovnicesti? Ca ortodoxia contemporana si-a pierdut într-atât vlaga, încât nici grai nu mai are? Ca pentru a fi citit si admirat, limbajul trebuie sa-ti fie neaparat «cult» si elegant? Ca smerenia trebuie sa-ti fie gratioasa, iar cainta politicoasa?(…) Se propovaduiesc «noi sfere de viata», o noua Ortodoxie: ortodoxia fara Hristos, în care adevaratul stapân va fi omul apostat, eretic, omul umanist-ecumenist al viitorului-prezent".
Trebuie sa marturisesc ca, în pelerinajele mele prin Sfânta Bucovina mea de bastina, am întâlnit, în ultimii ani, destui sarmani, dar iriasi calugari de rând, care, cu credinta lor fierbinte (cel putin cât "bobul de mustar" hristic) si cu constiinta misiunii lor sfinte, ar putea, oricând, "sa-i zica muntelui sa se arunce în mare, iara el s-ar arunca"… Dar, în relatiile B.O.R. cu puterea cezarica, ei, sarmanii si amarâtii calugari sihastriti, autojertfitori si atotjertfitori, nu sunt chemati sa zica nici o vorba, ori sa-si exprime vreo parere. Sunt (zic asta ierarhii) "prea neînsemnati", sa-si vada de "trebile" lor, acolo unde sunt, adica, în munti. Doar unul Dumnezeu stie, cu adevarat, cum e cu "însemnarea/însemnatatea"… Si care si unde ar trebui sa fie "trebile" celor "mari" si care si unde ale celor "mici". În definitiv, care este mare si care este mic, cu-adevarat, în Împaratia Domnului Dumnezeului nostru?! si, bun-înteles, numai Dumnezeu stie cum e, cu-adevarat, cu sfintenia. Eu numai în Judecata lui Dumnezeu am nadejdea cea mare si neclintita - pentru aceasta lume, cât si pentru cealalta. Si voi bântui, totdeauna, cu mai mare bucurie duhovniceasca bisericutele schiturilor, sihastriilor si mânastirilor satelor si muntilor, decât faloseniile de biserici si catedrale "moderne" ale orasului. Nu e în intentia mea, Doamne fereste, sa nasc vrajba între preotii de mir (unii dintre ei, de mare duh al sfinteniei si cu mare îngrijorare si durere în suflet, pentru soarta Ortodoxiei, a tarii si a oamenilor pamântului! – dovada unele articole curajoase, putine tare, aparute în câteva reviste... deznadajduitor de putine... - articole semnate de preoti de mir) si monahi - ca vrajba e, si fara mine![2] - ci doar sa atrag atentia, ca biet laic ce sunt, si, deci, smerit madular al Bisericii, asupra unor slabiciuni ale slujitorilor lui Hristos - slabiciuni care, mai ales în aceste conditii istorice tragice, nu-si au locul si timpul, sub nici un motiv!Sfinti Parinti, cad în genunchi în fata Sfintiilor Voastre si va graiesc din strafundul sufletului, pacatosul de mine: nu e ceasul adormirii, ci al trezirii si al veghii celei mai aspre, al rugaciunii-scara, ca în Gradina Ghetsemani - "cu sudori de sânge", precum zice Sfântul Evanghelist Luca!
[2] - A se vedea, iar şi iarăşi, acest atât de grăitor "caz Tanacu"…
|
Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!