2% pentru Asociatia ROST

Publicaţie lunară editată de Asociaţia Rost


Blogurile ROST:

Claudiu Târziu

Razvan Codrescu

Mihail Albisteanu


cultural, politic, religios

Cum ne puteţi ajuta           | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva
Carti ale membrilor ROST | Atitudini la zi: Campanie: "Daruind vei dobindi"
English Edition
numarul 53-54, iulie-august 2007

Sumarul revistei




sensuri


biserica si societatea



amintiri







Un popor asimilat: cumanii

 

Deoarece, în ultimul timp tot mai multi istorici accepta un aport turanic la întemeierea Tarii Românesti [1],  e interesant de aflat, pe scurt, cine au fost cumanii.

Daca rasfoiesti un manual de istorie medievala, la un capitol minuscul dedicat migratiilor poti citi în trei cuvinte cum resturi ale migratorilor s-au pierdut în masa majoritara, prin asimilare. Ramâi cu impresia ca aceste popoare erau cumva niste mase amorfe, fara cultura si sub standardele epocii lor, motiv pentru care au pierit din istorie. Nimic mai fals. Iar cazul cumanilor este sugestiv în acest sens.

Cumanii (sau Comanii) cum erau numiti în izvoarele latine erau un popor de origine turca veche [2], ramura occidentala a kimekilor. Diversele variante ale denumirii lor în rusa (polovti), armeana (khartes) si germana (valwen) s-ar traduce prin "popor galben, palid, luminos". De undeva din stepele Mongoliei ei au înaintat pâna în zona lacului Aral de unde s-au întins pâna pe cursul inferior al Dunarii. Ocupatia lor principala era cresterea oilor, cailor, vacilor si a camilelor - pe care le-au aclimatizat pâna în stepa eurasiatica. Din acest motiv practicau un nomadism ecvestru, care însemna deplasarea pe areale întinse în cautare de noi pasuni. În urma cu o mie de ani ocupau stepa Eurasiei, iar tara lor, numita Cumania, se întindea pâna pe lantul Carpatilor, incluzând teritoriul statelor medievale de mai târziu Tara Româneasca si Moldova, unde, începând din sec. XII, sunt mentionati frecvent. Mihail Siriacul relateaza ca la sfârsitul sec.XII cumanii erau stabiliti la granita Imperiului Bizantin si se alaturasa "poporului crestin" de acolo. Centrul lor de greutate era în stepa de la nordul Dunarii si denumirea acesteia de "Stepa Cumanilor" a ramas pâna târziu în evul mediu [3]. Limba cumana, azi disparuta, era un fel de "limqua franqa" vorbita pe un spatiu imens [4].

Se pare ca nu aveau o conducere unitara, ci mai multi nobili si regi care, în caz de razboi, se mobilizau rapid. Încet însa, se infiltreaza si în conflictele statelor din Europa, pentru ca apoi sa devina nelipsiti din confruntarile ungurilor, bulgarilor, bizantinilor. În lupta de la Lebunion, prezenta cumanilor a fost decisiva în distrugerea aproape totala a pecenegilor.

Nomadismul ecvestru, azi aproape disparut, era raspândit în lumea întreaga, cuprinzând regiuni întregi. Poporul lor era estimat la un milion de oameni,  destul de mult pentru acel timp. Vreme de aproape doua sute de ani, pâna la aparitia tatarilor, cumanii au fost cei care au controlat zona si implicit au întârziat formarea unor state medievale românesti. Dar nimic în lumea stepelor nu era stabil si, în timp de cumanii îsi consumau fortele în Balcani, puterea lor în stepe scadea. De la rasarit s-a ivit un alt popor, nu foarte mare, dar salbatic. Spre deosebire de turanici, a caror prezenta se manifesta prin controlul militar, dar care colaborau cu populatiile autohtone, mongolii vor produce  o adevarata catastrofa demografica, economica si sociala pâna în centrul Europei.

Dupa ce cumanii au fost învinsi la Kalka, în 1223, mongolii s-au revarsat spre Europa. Gravitatea confruntarilor a fost atât de mare, încât cumanii au cerut sprijin chiar si dusmanilor lor traditionali, rusii, care, lasând la o parte trecutul însângerat, s-au grabit sa îi ajute. Dupa Kalka, unitatea de actiune cumana nu a mai existat. Unii s-au refugiat în Crimeea, dar au fost robiti de tataris5t. Altii s-au repliat la stânga Nistrului, pentru o vreme. Dar revenirea tatarilor în forta, dupa 1236, i-a silit sa plece de acolo, parte spre Caucaz, parte spre Peninsula Balcanica, iar alta parte în Ungaria.

Trecerea în Bulgaria a 10.000 de cumani s-a produs prin forta. Desi Taratul Vlaho-Bulgar datora cumanilor, de la care primisera mereu sprijin, chiar existenta sa, bulgarii nu i-au primit. Au trecut prin foc si sabie totul pâna în Macedonia, unde s-au stabilit. Ulterior au fost utilizati ca forta militara de catre bizantini.

 

Cumanii din Ungaria si puterea unui zvon [6]

Ungurii îi numeau pe cumani "kun" sau "kunor". 40.000 (fara femei si copii) de cumani, condusi de regele Kuthen, au cerut regelui Ungariei, Bela al IV-lea, sa îi primeasca în tara lui. Acesta i-a primit cu bunavointa, calculând potentialul lor militar. Au fost crestinati în rit catolic si nasul de botez al lui Kuthen a fost chiar regele maghiar. Convietuirea lor alaturi de unguri a fost însa imposibila. În primul rând datorita faptului ca aveau preocupari diferite. Ungurii încep sa îi acuze pe cumani ca vitele lor le distrug semanaturile si recoltele, ca le rapesc femeile, ca autoritatile îi favorizeaza etc. Dupa mai multe interventii si discutii, Dieta maghiara s-a întrunit si a hotarât ca populatia cumana sa fie separata pe familii nobiliare care, cu oamenii lor, sa fie raspândite în toate provinciile Ungariei. Aceasta decizie a fost respinsa de Cumani, care au refuzat sa se desparta si prin urmare s-au dus cu totii în tinutul nelocuit al Ungariei. Disensiunile au încetat, dar viata lor în pustie nu era prea fericita, de vreme de unii cumani ajunsi în saracie se angajeaza, pe mai nimic, la unguri. Când lucrurile pareau linistite apar tatarii. Regele si nobilimea maghiara s-au mobilizat greu. I-au chemat si pe cumani ,care au venit cu totii "într-o inima de pe unde se aflau". S-a raspândit însa un zvon conform caruia cumanii ar trece de partea tatarilor. Zvonul s-a dovedit ulterior fals, dar consecintele lui au fost catastrofale. În primul rând, regele Kuthen a fost arestat, ungurii s-au rasculat împotriva cumanilor si cum garda care urma sa îl însoteasca pe Kuthen la rege a intrat înnarmata, garda cumana a ripostat cu sageti. Desi ungurii spun ca nu au vrut sa îl omoare, capul lui Kuthen a fost aruncat pe fereastra multimii rasculate. Când cumanii au auzit de asasinarea regelui lor au fost descumpaniti, dar daca au fost atacati de unguri au ripostat si, trecând prin foc tot ce le iesea în cale, au parasit ungaria, trecând în Bulgaria.

 

O batalie de o zi si o stapânire de 100 de ani

Între timp tatarii înaintau spre inima Ungariei, pe trei cai, într-un stil de lupta neconventional, plin de capcane si viclesuguri. Maghiarimea se baza pe numarul mare. Batalia de la Mohi, de pe râul Sajo a fost însa o nenorocire pentru toata Ungaria, pentru mai bine de o suta de ani. Chiar si regele a fugit pe cai ocolite si a platit mult sa fie gazduit la ducele Austriei (se va razbuna mai târziu când va reveni cu ajutor cuman). Nimic din tehnica de lupta europeana nu s-a putut  aplica în  lupta cu tatarii. Întâi, strategia lor de a fi aparati dintr-o parte de un râu s-a dovedit zero. Tatarii au trecut într-o singura noapte râul înnot si i-au înconjurat. Apoi, ideea lor ca exista un început si un sfârsit al luptei nu se aplica. Tatarii nu raspundeau la riposta, se retrageau, dar atacau când nu visai. În al treilea rând, ploaia de sageti care întuneca cerul si care venea de pretutindeni,  specifica atacului arcasilor nomazi, care trimiteau sageti din goana cailor, era imposibil de neutralizat. Si altceva ce europenii nu stiau era ca razboiul era total. Dupa ce au terminat cu ostirea, tatarii s-au napustit asupra populatiei civile, care a fost masacrata în masa. Erau ucisi pe drumuri, în biserici, în case, în paduri.  Pustiul pe care l-au lasat tatarii în Ungaria era de nedescris.

 

Prezenta cumanilor ar fi schimbat ceva?

Cert este ca unor razboinici nomazi doar o cavalerie nomada le putea raspunde, iar singurii care stiau sa lupte cu tatarii erau cumanii. Înca de la venirea lor în Europa cumanii au dovedit ca luptau diferit de ceilalti. Atacurile lor aveau mereu elementul surpriza, fie ca atacau noaptea, fie din locuri de unde nu te asteptai. De asemenea, stapâneau tehnica învaluirii adversarilor, foloseau locurile înguste, mlastinile, simulau atacuri în alte zone, pentru ca apoi sa atace din alta parte. Ca sa nu mai spun ca ploaia de sageti pe care cumanii au abatut-o asupra cruciatilor care atacasera Imperiul Bizantin în 1204, a ramas de neuitat pentru francii care si-au pierdut atunci pe "vestitul împarat Balduin". Cumanii luptau de pe cai, în goana, ca unii care stateau tot timpul pe cai, de acolo vorbeau, îsi mânau vitele, se odihneau si tot caii îi însoteau în mormânt.

Faptul ca erau singurii care aveau sanse împotriva tatarilor o dovedeste lupta din 1285, când atacul tatar asupra Ungariei a fost respins doar de cumani,  ramasi sa lupte alaturi de regele Ladislau al IV-lea, abandonat de nobilimea maghiara.

Între timp, Ungaria, confruntata cu o criza demografica, i-a reprimit pe cumanii care aici se vor stabili definitiv.

 

Cumanii si vlahii – o  prietenie pe vecie

Asa cum spuneam, Tarile Române faceau parte din Cumania înca din secolul XII. Nu stim daca vlahii si cumanii vor fi încheiat vreo alianta pecetluita dupa obiceiul cuman pentru a deveni frati de sânge [7], însa remarcam ca între cele doua populatii nu sunt semnalate incidente, desi, ca toti turanicii, cumanii erau instabili în aliante. Aproape cu toate popoarele vecine cumanii au avut conflicte. Au batut cnezatele rusesti în mod sistematic si constant, pe unguri de câte ori era nevoie, cu bizantinii de câte ori diplomatia acestora slabea. Pe vlahi însa niciodata (este drept ca adunate laolalta cnezatele si voievodatele românesti nu ar fi facut fata hoardelor cumane, în timpul lor de glorie), ba dimpotriva, sunt mentionate împreuna, în vecinatate sau luptând împotriva unui dusman comun. Când cumanii au atacat Imperiul Bizantin si au distrus printre altele si cetatea de la Pacuiul lui Soare, vlahii din Balcani i-au condus prin cararile laturalnice din munti. Atunci când vlahii si bulgarii s-au rasculat împotriva stapânirii bizantine, Petru si Asan, vlahi, conducatorii rascoalei, s-au refugiat la nordul Dunarii de unde au revenit cu ajutor cuman si au înfiintat al doilea Tarat Vlaho-Bulgar. Si de atunci sprijinul cuman acordat tânarului tarat nu a mai încetat. Când ungurii vor sa atace Vidinul, trei capetenii cumane din Oltenia le tin calea. În 1204, când cruciatii ataca si cuceresc Constantinopolul, împartind provinciile Ionita Caloian trimite "grabnic soli în Cumania dupa ajutor" [8] si acestia raspund rapid cu 10.000 de turcomani alesi, care vin cu totii calari si împreuna cu oastea ridicata de Ionita, luptând "ca turcii", îi bat pe cruciati.

Vlahii de la nordul Dunarii sunt mentionati alaturi de cumani, luptând împotriva ungurilor în Transilvania si împotriva tatarilor, atunci când acestia au aparut în Moldova.

În 1224 pe Siret se înfiinteaza o Episcopie Catolica a Cumaniei destinata  cumanilor crestinati si care se întindea teritorial în sudul Moldovei, nord-estul Munteniei si sud-estul Transilvaniei [9]. În cadrul acesteia sunt mentionati si schismaticii ,precum si pseudo-episcopii lor, termeni prin care catolicii îi desemnau pe ortodocsi si preotii lor.

Desi exista voci care spun ca, dupa dezastrul de la Kalka, cumanii din Tara Româneasca si Moldova ar fi trecut în Ungaria, avem motiv sa credem ca cei plecati în bejenie erau cumanii din stepele Eurasiei, care au fost aproape de zona atinsa direct de tatari. Astfel ca la invazia mongolilor din 1241 , Episcopul cumanilor de pe Siret lupta împotriva tatarilor, alaturi de formatiunea condusa de Miselav, care grupa populatia autohtona. Cumania de pe viitorul teritoriu al Tarii Românesti, continua sa apara în documente si în 1247, dupa trecerea tatarilor.

Diploma Ioanitilor din 1247 ne lasa sa întelegem ca acestia locuiau în zone separate, ceea ce era firesc. Actul mentionat pomeneste cnezatele lui Ioan si Farcas si voievodatele lui Litovoi si Seneslau, toate formatiuni românesti (sau ale olahilor, cum spune documentul) precum si Cumania, aflata undeva prin Muntenia de azi [10]. Poate nu întâmplator toponimul de Baragan este turanic, ca si acela de korgan [11].

Si un fapt picant: femeile cumane erau frumoase. Pe acest considerent printesele cumane se casatoresc în familiile domnitoare din Bizant pâna în Ungaria si mai departe în dinastia de Anjou, si din Balcani pâna în Rusia. Sotia lui Ionita Caloian era cumana. Prin aceste înrudiri, onorate cu daruri bogate de cai si oi si vite si camile, hanii cumani cu tot cu ostile lor intra în calculele politice europene.

 

A fost cuman Basarab I?

Domnitorul Basarab I, care a pus piatra de temelie la independenta Tarii Românesti purta un nume cuman (toti istoricii au cazut de acord în aceasta privinta), la fel ca si tatal sau, Tokomer, fapt care presupune originea lui cumana. De altminteri, în acea vreme ostile cumane erau înca puternice si puteau lupta împotriva tatarilor. Fireste ca doar cu alde Arslan, Baba, Burciu, Balaban, Tocsaba si Talaba [12] nu poti face o tara, dar se pot organiza cnezatele si voievodatele existente, lipsite de coeziune si forta militara. Daca admitem însa originea cumana a lui Basarab I, ni se ofera însa o cu totul alta perspectiva si constatam ca s-ar rezolva o serie de probleme pentru care a curs multa cerneala si s-au dus multe cotroverse.Care ar fi acestea? Urmatoarele:

Legenda lui Negru Voda - întemeietorul Tarii Românesti. Desi acest personaj enigmatic a fost identificat de unii cu Basarab I, de altii cu Tokomer, tatal sau, iar altii l-au considerat o creatie carturareasca de secol XVI [13], facându-se o asociere între nume si blazonul cu corb atribuit lui, cert este ca acest personaj a existat din simplul motiv ca în mentalitatea medievala imaginatia [14] nu îsi avea locul, ca forma de expresie; nu puteai inventa un voievod a carui statuie a stat în biserica Sf. Nicolae Domnesc din Arges pâna în sec. XIX. S-a spus, chiar de catre istorici cu renume, ca cognomenul de Negru s-ar fi tras de la fata lui mai tuciurie. Noi consideram însa ca supranumele s-ar traduce prin "voda din nord", pentru ca în epoca culoarea negru desemna punctul cardinal Nord. Daca admitem aceasta, atunci gasim explicatii si pentru o alta legenda controversata, aceea a descalecatului. Calatorii medievali si traditia vorbesc despre o statuie a lui Negru-Voda pusa în biserica ctitorita de el. Ceilalti Basarabi au doar pietre funerare. Însa, doar la cumani exista obiceiul punerii de statui de piatra pe morminte [15], ceea ce înseamna ca Negru Voda a fost mai degraba Tokomer.

Legenda descalecatului. Oricât ar fi înghesuit istoricii români aceasta traditie în orizontul valah este clar ca nu încape. Nu poate fi legata de români. Atunci s-a încercat transformarea "descalecatului" în "asezare, întemeiere". Pâna la urma s-a renuntat si legenda a fost aruncata în sfera creatiilor carturaresti, fara un adevar istoric, considerându-se ca a fost copiata dupa alte cronici ale timpului. Traditia descalecatului apare si la bulgari si la unguri, care departe de a se dezice de ea, fac din ea un început de lume. Daca admitem însa ca Negru era un voda, adica un conducator de osti cuman, venit din nord sa lupte împotriva tatarilor, atunci descalecatul se explica, dar se refera la o traditie a cumanilor si nu a vlahilor, care erau deja pe loc, nu aveau de unde sa vina, daramite sa descalece. Însa, pentru un popor de calareti, "descalecatul" era un eveniment sinonim cu o întemeiere.

Problema confesiunii catolice a primilor Basarabi. Nimeni nu a putut gasi momentul si nici ratiunea trecerii primilor Basarabi de la Ortodoxie la catolicism, pentru ca apoi urmasii lor sa revina la Ortodoxie si s-a scris mult despre alta. Daca admitem originea cumana a acestora se întelege însa ca erau catolici. Ajunsi domni într-o tara predominat ortodoxa acestia si-au schimbat cu timpul confesiunea respectând credinta supusilor lor.

Stapânirea de catre primii Basarabi a Basarabiei sau Buceagului. De ce Basarab I a mers sa elibereze tocmai acele tinuturi de sub tatari, cunoscute ca fiind, în vremurile lor, incluse în Cumania Neagra? Nu cumva ca acela era domeniul clanului lor nobiliar, de unde vor fi plecat în Transilvania si de acolo au coborât la sud de munti. Basarabia a fost considerata pâna târziu ca parte diferita de Îara Româneasca si Moldova.

Asa-zisa suzeranitate a Ungariei asupra teritoriilor de la est si sud de Carpati. Unii o contesta, iar altii o aproba. Cert este ca unele documente o mentioneaza. Noi credem ca aceasta suzeranitate s-a manifestat doar asupra teritoriilor locuite de cumani. Probabil ca, dupa batalia de la Kalka, din 1223, cumanii din aceste teritorii, lipsiti de puterea conferita de centrul lor din stepa si cunoscând pericolul tatar, încheie o alianta cu singura putere militara aflata în vecinatate, care era Ungaria. Aceasta relatie, care va fi fost de vasalitate, nu-i implica si pe vlahi, dovada diploma din 1247, care arata un statut diferit al Cumaniei de la sud de Carpati fata de Ungaria, în comparatie cu relatia avuta de formatiunile vlahilor cu ungurii. Asa s-ar explica de ce Papalitatea si Ungaria a înfiintat episcopia cumana pe Siret, tocmai dupa 1223. În consecinta, era firesc ca tot un cuman sa dezlege aceasta dependenta formala a regiunii prin batalia de la Posada.

Chiar si un mit fundamental al literaturii române, balada mesterului Manole, în care apare Negru Voda - ctitor al unei biserici crestine, pentru care se face un sacrificiu uman prin zidirea unei femei vii, poate sa îsi gaseasca analogii în epoca. În plin ev mediu, în secolul XIII, când va fi trait Tokomer, tatal lui Basarab, identificat cu Negru-Voda, cumanii practicau sacrificii umane. Persoanele alese pentru sacrificiu proveneau din alte neamuri decât cumanii si erau ziditi de vii în mormintele razboinicilor. Samanismul cumanilor, adoratori ai zeului Tangri si ai focului, era viu înca în secolul XIV, chiar si printre cumanii crestinati, fapt ce a determinat papalitatea sa intre în forta, iar pe cumani sa reactioneze brutal [16].

Pe scurt, un voievod cuman din Transilvania trece la sud de Carpati, cu sau fara aprobarea Coroanei Maghiare, lupta împotriva tatarilor, reuseste sa obtina acordul cnezilor si voievozilor locali si cu totii pun bazele Tarii Românesti. Cu timpul îsi recupereaza domeniile din Buceag si le alipeste noii formatiuni. Un scenariu verosimil pentru secolul XIII-XIV, pastrat în traditia orala si consemnat în cronici mai târziu.

 

Integrarea în societatea europeana

Asimilarea cumanilor a trecut printr-o perioada de integrare diferita de la zona la zona. Un aport în asimilare lor l-au avut crestinarea, dispersarea comunitatilor, numarul mic ramas în regiune, schimbarea modului de viata adica sedentarizarea.

Desi în Ungaria, regele Kuthen recomandase supusilor sai sa învete limba tarii în care se aflau, totusi ungurii au intervenit în forta pentru sedentarizarea cumanilor, interzicându-le sa mai traiasca în corturi si barbatilor. Pe teritoriul Ungariei au fost organizati într-un district separat cu autonomie administrativa si juridica, mentionat si într-un document din 6 mai 1745 - emis în timpul Mariei Tereza. Datorita acestei autonomii, care se va sfârsi doar pe la 1848, ei au avut un nivel de viata mai ridicat decât restul iobagilor [17].

Pe teritoriul României, asimilarea lor s-a produs mult mai repede. Deja prin secolul XVI traditia lor dispare. Amintirea lor persista în nume de familie: Coman, Comanesti, Comana, dar si altele, si o serie de toponime din Moldova (Tecuci, Covurlui, Vaslui etc), Muntenia (Baragan, Comana, Teleorman, Caracal, Hateg, Cozia, Hurez), dar si din Transilvania; precum si multe cuvinte (chior, dusman, huhurez, ursuz etc) si traditii culinare (preparatele la ceaun si ciorba).

Cine a spus ca a fi razboinic înseamna si învingator? Nimeni.

 

Emilia Corbu


[1]A se vedea si articolul lui Neagu Djuvara pe net la www.itcnet.ro/history/arhive

[2]Diferiti de turcii selgiucizi care vor forma Imperiul Otoman.

[3]Foarte multe date despre ei se pot gasi  la Victor Spinei, Marile migratii din estul si sud-estul Europei, Institutul european, 1999, p.202-314; Petre, Diaconu, Les Coumanes au Bas-Danube, Ed. Academiei RSR, 1971, Victor Spinei, Generalitati privind nomadismul ecvestru în extremitatea vestica a Eurasiei în sec. IX-XIII, Arheologia Moldovei, XXVII, 2004, p.97-135;

[4]S-a pastrat un Codex Cumanicus.

[5]Cumanii robiti au fost utilizati în razboaie fiind trimisi sa lupte înaintea tatarilor. În consecinta comunitatile lor se pare ca nu au avut sanse de supravietuire.

[6]Facem trimitere direct la izvor: Magistrul Rogerius, Cântecul de jale privitor la distrugerea Ungariei de catre tatari, Izvoarele Istoriei Românilor, vol.V-VI, Bucovina, 1935, colectia Gh. Popa- Lisseanu.

[7]Chiar si cu conducatorii latini ai Constantinopolului, cumanii pretindeau sa pecetluiasca aliantele în felul lor, punând într-un pocal de vin si apa ce urma sa fie baut împreuna, picaturi din sângele fiecaruia. De remarcat ca fratia de cruce  pecetluita cu sânge, este mentionata si în basmele populare românesti.

[8]Cronica Moreei, FHDR, IV,1982, p.167-171.

[9]Dealtminteri tot acolo se afla concentrate cele mai multe morminte turanice si cele mai multe toponime cumane su sufixul ,,lui,, sau ,, ui,,: Vaslui, Covurlui, Desnatui etc..

[10]Diploma Cavalerilor Ioaniti, DIR,I,  C. Transilvania (1025-1250), Ed. Academiei RSR, 1951, p. 329-332.

[11]Denumiore populara data tumulilor din Câmpia Româna si care adaposteau mormintele turanice.

[12]Nume cumane

[13]Pavel Chihaia în lucrarea sa în cinci volume „Orasul medieval" are multe trimiteri si referiri la arta monumentala din timpul primilor precum si la literatura cronicareasca a epocii.

[14]Imaginatia este apanajul epocii moderne si contemporane.

[15] In spatiul locuit de cumani s-au gasit peste o mie de ,,Kamena Baba,, adica statui de piatra reprezentând stramosii.

[16] Pal Engel, Regatyul Sf. stefan.Istoria Ungariei Medievale, editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p.133-135.



Cautam distributori

Revista ROST cauta distribuitori in toata tara si in comunitatile de romani din strainatate: biserici de mir, manastiri, firme locale de difuzare a presei, librarii, magazine generaliste si persoane particulare. Ofera comision generos.

Pentru detalii si contracte, luati legatura cu directorul publicatiei, la telefon 0740.103.621 sau 0727.722.632, ori pe e-mail: rost@rostonline.org sau revistarost@gmail.com.

Acum, revista ROST poate fi procurata de la chioscurile Rodipet SA sau:

  • In Bucuresti – de la librariile "Vasiliada" (Bd. I. C. Bratianu 12) si "Sophia" (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie)
  • In Constanta – de la libraria "Brâncoveneasca" (Str. Vasile Lupu nr. 43)
  • In Galati – de la libraria "C. Negri" (Strada Domneasca 27)
  • In Suceava – de la libraria "Sf. Voievod Stefan cel Mare"
  • In Comanesti (Bacau) – de la libraria „Epiharia"

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!