O linie de dialog... cu homosexualii

La a treia "editie" a paradei gay, Biserica a iesit la lupta cu o rugaciune pentru  apararea demnitatii persoanei umane si ocrotirea institutiei sacre a familiei. Într-un  "caz" vechi de când lumea, cu o floare nu se face primavara! Si am în vedere faptul ca pentru rezolvarea lui însasi Sfânta Treime – musafirii lui Lot – a trebuit sa coboare în cetatile nepocaite, Sodoma si Gomora, ca sa le arda într-un crater grozav   - actualul perimetru al Marii Moarte. E limpede ca între cele o suta de forme de aberatii erotice (grosso modo) conditia homosexuala corupe ireversibil  persoana. Puterea robiei (a dublului narcisist) rezida în faptul ca parodiaza chipul Treimic din om prin care acesta se raporteaza la un altul ca persoana, prin oferirea unei iubiri jertfelnice si dezinteresate.[1]" De alta parere, homofilii militanti, se considera a fi  exceptia care întareste regula -  pentru ca "relatia lor reflecta adesea o iubire mai mare decât multe casatorii." Uita si ei, ca si noi, ca vin de la Dumnezeu si ca merg la Dumnezeu ca purtatori ai aceluiasi chip divin! Musteste Ortodoxia de frumusetea relatiei – de faptul ca fiecare om are nevoie de altul. Si nimeni n-o  glorifica mai autentic ca parintele Staniloaie: "Asta este singura noastra bucurie când fiecare om are nevoie de altul. Celalalt om îmi da bucurie, nu lucrurile! Sa ne facem aceasta bucurie!" [2] Dar cum?... Salvând unitatea interpersonala, chipul Treimic din noi!

E clar ca din perspectiva credintei, oricâte iluzii ne-am face, mai repede sau mai târziu  homosexualitatea atrage blestem. De la vladica pâna la opinca principiul evanghelic "Slaviti pe Dumnezeu în trupul vostru!" (1 Cor. 6,20) este inexorabil! Pe acest temei, în vremuri de aur, Biserica blama fara rezerve homofilia, "când se împreuna nestine cu fiece obraz parte barbateasca". În unele pravile românesti se revine chiar la pedeapsa capitala din Vechiul Testament "pentru ca sodomleanii nu se cearta numai cu moartea, ce si dupa moarte trupurile lor le baga în foc de le ard." (glv.39, zac.1)

Traim un timp apocaliptic, când drepturile omului au întors pâna si neamul de la Carpati cu susul în jos? Bunaoara, în programul national "Educatia pentru sanatate în scoala româneasca", homosexualitatea (masculina sau feminina) e acceptata în sfera normalului, intra în categoria Aspecte particulare ale raportului sexual si nu la perversiuni sexuale, asa cum înca un numar mare de specialisti o catalogheaza?[3] E semn ca în acest domeniu replica isterica nu ajuta nimanui, nu duce decât la anxietate si discriminare chiar daca antipatia, repulsia si dezgustul o motiveaza firesc

Cum reactionau totusi Parintii? În omiliile de la Facere, Sfântul Ioan Gura de Aur  trateaza cel mai riguros acest pacat. În ospitalitatea sa exemplara, Lot adaposteste   îngerii Sfintei Treimi, în timp ce era asaltat de o întreaga cetate de… homosexuali. Faimosul dialog cu împricinatii a inspirat Bisericii, de-a lungul vremii, pedagogia cea mai justa. Amenintat de gloata proscrisa, Lot îi întâmpina tragând usa dupa el cu urmatoarea replica: "Nicidecum, fratilor, sa nu faceti rautatea aceasta!" (îi numeste "frati"). Altfel spus, pentru a-si salva Musafirii – tezaurul de iubire si  frumos – Lot pledeaza pentru omenie si bun-simt, fiind gata sa înduplece, sa îmbuneze si în final sa ofere sacrificial puritatea feciorelnica a fiicelor sale. Esenta retoricii Sf. Ioan Gura de Aur este una si buna: comportamentul homosexual este patima de ocara a celor "care L-au parasit pe Dumnezeu", fiind mai rea decât desfrânarea –  deoarece prin savârsirea lui se distruge ireversibil fiinta umana si societatea, fiind "o boala de care acestia nu se pot vindeca pentru ca rana lor este nevindecabila". Ce vroia sa spuna Hrisostom si cum s-au emancipat de acest context homosexualii de astazi (în graba de-a se constitui legal ca grup minoritar)? Determinata sau nu genetic, Sfântul Ioan Gura de Aur vroia sa spuna explicit si pâna la capatul lumii ca activitatea homosexuala este totusi pur voluntara: o pervertire voita a heterosexualitatii comune tuturor barbatilor. Caracterul ei de  orientare ireversibila însa a mobilizat o seama de cercuri liberale crestine în efortul de-a legitimiza un pacat – altfel "strigator la cer". Chiar si în lumea ortodoxa exista o mare retinere si o confuzie generala într-o  problema în care complezentele atrag repejor peste noi ziua de apoi![4]

Într-o dezbatere pe aceasta tema aparuta în Dilema- [5] T. Baconski spune ca "înainte de a condamna viciul si pentru a nu risca un demers fariseic, Biserica ar trebui sa  deschida o linie de dialog cu cei împricinati". Supunem atentiei câteva puncte fierbinti dintr-un preludiu la un dialog "salvator" – preluate din cursul de Bioetica[6]  al P.S. Irineu Bistriteanul – profesor de Teologie Morala la Facultatea de Teologie din Cluj":

• Homofilia este o aberatie lipsita de finalitate, un esec al instinctului de conservare a speciei umane. Loveste în întocmirea naturala si pericliteaza perpetuarea speciei. Fara nici o valoare procreatoare, denatureaza scopul si functiunea fireasca a organelor trupesti. Se pot gasi scuze unui infractor, unui toxicoman, dar mai putin unui homosexual. Lasata cu binecuvântare pentru perpetuarea speciei umane, pentru a genera viata, sexualitatea este «transfigurata» demonic de homosexuali.
• Biserica trebuie sa mentina clara distinctia dintre act si orientare, respectiv dintre stare si viciul propriu-zis. Daca este cauzata genetic sau de catre mediu, ori mult mai probabil de amândoua la un loc, orientarea nu este nici un pacat, nici un rau. Mai ales atunci când persoanele bântuite încearca sa-si schimbe orientarea sexuala, sau pur si simplu continua în lupta lor de a-si pastra castitatea, ele au nevoie de sprijinul, sfatul si dragostea Bisericii (episcopi, preoti, laici). Din experienta pastorala s-a ajuns la convingerea ca o proportie semnificativa de persoane cu orientare homosexuala pot deveni heterosexuali, "chiar daca, în multe cazuri, sentimentele homoerotice si fanteziile persista".
• Ireversibilitatea orientarii homoerotice nu justifica institutionalizarea ei "si nici ridicarea mariajelor de acest gen la gradul casatoriilor autentice – acceptate de vointa divina. Acest lucru nu justifica nici expunerea copiilor la un astfel de stil de viata, cu pretentia ca un copil poate creste la fel de bine cu "doua mamici" sau "doi tatici" ca si cu parintii sai biologici. Problema nu este daca un copil e mai bine sa nu fie crescut de un cuplu homosexual decât de un singur parinte sau un orfelinat. Adevarata problema se refera la natura actelor homoerotice si efectul lor asupra celor implicati. În ciuda acestui fapt, Biserica Ortodoxa nu poate scuza manifestarile exterioare ale acestei orientari, chiar în cadrul unei relatii stabile.
• "Homosexualii trebuie sa faca o alegere: fie sa se abtina de la activitatea sexuala, fie – în virtutea refuzului lor – sa se rupa de comuniunea deplina cu Trupul lui Hristos. Acest lucru înseamna ca persoanele cu aceasta orientare care îsi asuma crucea abstinentei sexuale pot primi Sfânta Împartasanie ca oricare alt membru al Bisericii. De asemenea, nu exista nici un impediment pentru cei ce vor sa primeasca Taina Preotiei. Din punct de vedere moral, un barbat sau o femeie de orientare homosexuala care accepta celibatul nu este cu nimic diferit de un heterosexual celib sau care se limiteaza la sfera casatoriei. Daca, totusi, homosexualii aleg sa se manifeste si în exterior, ei se fac vinovati moral, ca si cum ar persista în desfrânare sau adulter. Din punct de vedere pastoral, cedarea lor în fata ispitei ar trebui tratata ca în cazul altor pacate sexuale: chemarea ferma la pocainta, dublata de asigurarea unei iertari pline de dragoste, atunci când exista cainta.
  Mai milos, Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 29, "socoteste ca 3 ani sa se excluda de la împartasanie unul ca acesta, plângând si ajunând si, spre seara, mâncând mâncaruri uscate si 200 de metanii facând. Iar daca se deda mai mult trândaviei, sa împlineasca 15 ani."
• "A-l slavi pe Dumnezeu în trup" înseamna a reduce activitatea sexuala genitala la unirea conjugala heterosexuala, în scopul perpetuarii speciei umane. Daca preotului i se aduce la cunostinta existenta unui credincios care este activ homosexual si refuza sa se caiasca si sa caute vindecarea – preotul va trebui, cu sfatul si sprijinul episcopului, sa-l excomunice temporar.
• Comportamentul homoerotic este penibil, monstruos, ca unul care vatama legea conservarii speciei si neaga principiile iubirii: alteritate, polaritate si complementaritate.
  
  Trebuie sa mentionam ca SIDA a devenit epidemica si datorita homosexualitatii, prin homosexualii "bisexuali" si prin cei ce consuma droguri.
• În egala masura, Biserica trebuie sa combata si homofobia (teama de homosexuali). Ca toate ispitele si pacatele, orientarea homosexuala poate fi vindecata si viciul poate înceta cu ajutorul lui Dumnezeu. Când crestinii vatamati sunt gata sa lupte si când primesc rabdator compasiunea si iubirea adevarata din partea familiei si a prietenilor.
  
  Asemenea lui Lot în mijlocul  împricinatilor, Biserica nu trebuie sa  se dea batuta!
  
  "Nicidecum fratilor sa nu faceti rautatea aceasta!..."
  
  În fond, ce altceva înseamna sa fii omenos daca nu "sa vorbesti cu blândete unor astfel de oameni"?

Daniela Moga

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!