Eminescu printre noi

Am vorbit adesea despre Eminescu la Cenaclul "V. Voiculescu" al U.M.F. "Grigore T. Popa" Iasi. Eminescu la Iasi a fost si este o permanenta. Richard Constantinescu l-a cautat si în "Însemnari iesene". Editia de fata este prima cu acest subiect si trebuie aplaudata.

În prefata cartii Eminescu la "Însemnari iesene" - îngrijita de Richard Constantinescu -, Constantin Ciopraga precizeaza: "Dupa o îndelungata aparitie la Iasi, marea revista "Viata româneas­ca" se muta în 1933 la Bucuresti, unde i se asigurau conditii de supravie­tuire. Se repeta întocmai traseul mai vechilor "Convorbiri literare"! Din initiativa profesorului Grigore T. Popa (de la Facultatea de Medicina), lua fiinta – la un an de la stramutarea "Vietii românesti" – asociatia "Prie­tenii Universitatii"; sub patronajul acesteia, se lansa la 1 ianuarie 1936 primul numar al revistei "Însemnari iesene".

"Însemnari iesene" s-a numit asa tocmai pentru a nu mai pleca din Iasi. "Triumviratul director" a însemnat Mihail Sadoveanu, George Topârceanu si medicul, profesor la Institutul de Medicina din Iasi atunci (institut ce-i poarta astazi numele) Grigore T. Popa. Seria noua a "Însemnarilor iesene", reluata (la propunerea lui Richard Constantinescu, în anul 2004) a dus mai departe o traditie abandonata prea multa vreme, chiar daca în prezent revista a încetat sa mai apara. Permanenta lui Eminescu este însa de subliniat. O arata si faptul ca Fundatia "Dr. Constantin Teodorescu", în Colectia "Biblioteca Bârladul" publica aceasta carte – editie îngrijita de Richard Constantinescu, si el medic.

Un sfert de veac de la trecerea la cele vesnice a lui Eminescu fusese marcat de aparitia cartii "Mihai Eminescu" – colectia "Români celebri" (editia Gala Galaction, 1914), o jumatate de veac de la moartea Demiurgului era consemnata în nr. X din octombrie 1939 al revistei Însemnari iesene. George Calinescu tinuse la 7 mai 1939, în Aula Universitatii din Iasi, o conferinta remarcabila axata pe ideea de geniu (conferinta publicata în deschiderea volumului recenzat aici). Nu trebuie uitat acel omagiu adus lui Mihai Eminescu, publicat la douazeci de ani de la moartea poetului, care a aparut în 1909 la Iasi cu mentiunea "Eminescu comemorativ. Album artistic-literar", întocmit de Octav Minar.

Volumul de fata e o culegere de articole selectate de Richard Constantinescu si girata de academicianului Constantin Ciopraga. Citez: "Substanta rememorarilor grupate în 1939 în «Însemnari iesene» si a celor din seriile noi, face acum obiectul unei de mult asteptate editari în volum. Colectia «Biblioteca Bârla­dul» îndeplineste astfel un valoros act de cultura".

De remarcat densitatea articolelor, minutia unora dintre ele, precum cel cuprinzând sedinta de la Junimea în care Eminescu a citit "Sarmanul Dionis". Dupa citire si discutii a urmat verdictul: "Se publica!". Mai multe studii semnate de Nicanor Rusu, între care "Coincidente: Eminescu si Leopardi" (asemanari considerate coincidente).

"Eminescu la Însemnari iesene" cuprinde texte din cele trei perioade de aparitie a revistei: 1936-1940, 1992-1993, 2004-2005. Pentru a mai atenua din aspectul heterogen, editorul a gasit inspirate titluri rubricilor pe care le utilizeaza bine articulat si cu vocatie, ceea nu e o noutate în ceea ce-l priveste pe Richard Constantinescu. Mihai Cimpoi scrie: "Eminescu: gândirea retroactiva. Arhetipuri, prototipuri, alter-egouri". Articolul începe cu urmatoarea fraza esentiala, spunem noi, pentru cunoasterea poetului: "Parafrazându-l pe Young, am putea spune în chip decis ca viata lui Eminescu este o poveste a autorealizarii inconstientului." Notez si o alta subliniere apartinând academicianului Mihai Cimpoi aceea ca "pentru Eminescu, Shakespeare este întruchiparea desavârsita a «geniului natural»" întelegând prin aceasta ceea ce spunea si G. Calinescu: "în cazul geniului este o greseala sa despartim biografia de opera". N. Georgescu, autorul catii A doua viata a lui Eminescu (Bucuresti, 1994), publica în "Însemnari iesene": "Apocrife eminesciene – Eminescu altfel", "Panait Istrati fata cu Eminescu". De mentionat mai putina cunoastere a unui "pamflet antieminescian a lui Panait Istrati, din 1924". De o remarcabila subtilitate este textul lui Theodor Codreanu "Eminescu si martorul mut". Citez "femeia (n.n. Veronica Micle) îi apare acum lui N. Georgescu în postura de «martor mut» al anilor de martiriu eminescian" (este vorba de anii în care Eminescu a suferit, bolnav fiind, si când Veronica voia sa-l convinga sa paraseasca Bucurestiul considerând ca aducându-l la Iasi l-ar putea salva). "Pâna la 1883 Veronica a facut tot ce i-a stat în putinta sa-l smulga pe poet din Centru si sa-l atraga la Iasi, gândind si la o împlinire matrimoniala a vietii lor, dar si a poetului care parasea poezia istovindu-se «inutil» într-o batalie politica fara sorti de izbânda." "Corespondenta inedita Eminescu-Veronica Micle" (Polirom, 2000) desluseste anumite aspecte privind exilarea la centru a poetului, fapt remarcat de Veronica chiar în 1880, când Eminescu ajunsese redactor sef la "Timpul". În 1882 poetul îi comunica iubitei sale: "Eu versuri nu mai scriu deloc". Un tunel în care luminile si întunericul alterneaza asa-mi pare viata lui Eminescu, ajuns la epuizare datorita polemicilor politice din cauza unui timp ocupat în întregime în gruparea conservatoare (era considerat între primii cinci din grupare respectiva). Iata ce spune Constantin Prâsnea în "Nota la «Articolele politice»" chiar în prima fraza: "Cu ocazia cele de-a cincizecea aniversari a mortii lui Eminescu, unanimitatea presei românesti s-a straduit sa demonstreze actualitatea «Articolelor» lui politice". Actualitatea lor continua si astazi asa ca nu e de mirare ca s-au gasit denigratori ai poetului, nu si a operei sale - fapt de subliniat. Ion Nica, medic la Iasi, avea sa publice o carte despre boala lui Eminescu, neapreciata cum s-ar fi meritat. Ideea criticilor era ca omul si opera sunt lucruri diferite. Poate G. Calinescu avea dreptate când scria: "Eminescu a murit foarte tânar. Acest lucru era necesar geniului sau, dupa cum moartea în cvasi-uitare a lui Macedonski slujeste definirea aceluia ca poet blestemat. Un Eminescu decedat de batrânete si de boala obisnuita ar dauna operei sale."

Cartea alcatuita de Richard Constantinescu se citeste cu un interes crescând de la o pagina la alta, pentru densitatea ideilor autorilor ce au publicat la "Însemnari iesene". Multi alti scriitori, comentatori ai operei eminesciene ar trebui citati. Ramâne cititorului sa-si îmbogateasca viata recitind ceea ce face gloria "Însemnarilor iesene". Dar si citirea articolelor noi merita toata atentia noastra. De aceea spun: "Eminescu la Însemnari iesene" este o carte care consacra un scriitor, pe Richard Constantinescu, îngrijitor al editiei. Nu trebuie uitata contributia Fundatiei "Dr. Constantin Teodorescu" si nici îndemnul sau pentru crearea unui "Centru Mihai Eminescu" la Bârlad.

Ion Hurjui

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!