Dumnezeu nu îi iubeste pe toti la fel!

În efortul lor vizibil de a mima normalitatea, homosexualii plonjeaza în religie si din fundul mintii lor au scos enormitatea ca "Dumnezeu îi iubeste pe toti la fel". Sa o creada ei asta! Dumnezeu e ca un olar care face ce vrea cu vasul lui, e ca vântul care sufla unde pofteste, e ca un Domn care da unuia cinci talanti si altuia trei si, daca vrea sa scape un suflet ales, însala si la cântar. E un Dumnezeu zelos ("cine nu e cu mine e împotriva mea"), razbunator ("A mea este razbunarea") si care uraste pe pacatos ("pe cel pacatos si necredincios îl uraste inima Mea"). Un Dumnezeu protocolar care te da afara de la masa daca nu ai haina de nunta, care judeca si cere socoteala pentru ale sale ("pui de napârci ce sunteti"!), care tine cont de fapta nu doar de intentie (a se vedea esecul celor cinci fecioare nebune).

Iar daca sta la masa cu un pacatos, acela devine un alt om, se transforma. S-a mai întors Matei la vama sau Maria Egipteanca la îndeletnicirile ei? Aaaa, ca ploua la fel pentru cel drept ca si pentru cel necredincios si ca îi lumineaza acelasi soare, este cu totul altceva. Asta tine de economia universului. Doar nu va distruge Dumnezeu frumusetea creatiei sale pentru niste uscaturi de pacatosi, mai ales ca poarta mântuirii e deschisa non-stop oricui. Asa ca, cine crede ca Dumnezeu e impartial si împarte egal iubirea nu este bine informat.

Dar ceea ce îl deosebeste pe Dumnezeu de un zeu oarecare este, într-adevar, nemasurata lui iubire care se revarsa peste fiecare dupa masura fiecaruia. Rabdarea cu care ne asteapta sa ne întoarcem din lumea desarta, bucuria cu care ne întâmpina când ne vede de departe venind, veselia cu care întinde masa mare, discretia cu care ne face bucurii, smerenia cu care coboara sa ridice poverile noastre. Dar pentru toate acestea trebuie sa te întorci la El. E musai!

Asa stând lucrurile, bietii homosexuali sunt într-o mare confuzie teologica crezând ca îi iubeste cineva acolo sus.

Nu doar sus, dar nici jos nu îi iubeste nimeni si "Marsul pentru normalitate" mai mare din an în an si toate sondajele dovedesc aceasta intoleranta a românilor pentru cererile homosexualilor care vor, nici mai mult, nici mai putin, decât luna de pe cerul nostru si soarele din zilele noastre tihnite.

Razboiul principiilor

Si asa în societatea româneasca pasiva dar nelinistita se prefigureaza un razboi. Si desi situatia pare hilara, mai ales daca vezi imaginile de la TV, totusi miza este mare. Pe de o parte traditia crestina româneasca - sustinuta activ de Biserica Ortodoxa, cu tot angrenajul ei vazut si nevazut, de o buna parte din români, care, desi nu calca pragul bisericii, când e vorba de moravuri au o constiinta vie, de personalitati de marca si de tineri de viitor.

În tabara opusa o adunatura de câteva sute de oameni sustinuti de niste foruri internationale si de fascinantul pitic numit presa. Desi, la prima vedere, partile ar parea inegale, totusi la o analiza mai atenta vedem ca, daca tabara traditiei nu va avea o buna strategie, risca sa piarda...

Miza este renuntarea la o traditie veche de 7000 de ani (de la Sodoma si Gomora) care îi plaseaza pe homosexuali în afara normalului. Traditia care este consemnata într-una din cartile fundamentale ale umanitatii a fost preluata si aplicata de toate culturile si civilizatiile care s-au perindat de-a lungul timpului. Prin urmare, afirmatiile unui ziarist ca homofobia românilor se datoreaza cenzurii din anii de comunism si saraciei populatiei este o crasa lipsa de documentare.

Cine crede ca miza este acordarea dreptului de casatorie între persoane de acelasi sex se înseala. Aceasta este doar una dintre consecintele abolirii traditiei noastre.

O tabara pitica si cu mâna scurta

În tabara homosexualilor e saracie mare si de popor si de idei. Numarul lor mic îi face vulnerabili. Apoi, fiecare în parte, sunt oameni cu probleme de imagine. Încercând sa ne convinga de normalitatea lor, televiziunile ne-au prezentat o gramada de homosexuali. Toti, dar toti aveau defecte (prea oxigenati, prea impulsivi, barbati prea firavi sau femei cu un vadit exces hormonal, voci prea ascutite, altii cu prune-n gura). Cel mai trist este ca toti pareau vlaguiti sufleteste cu ochi ca de peste mort (vorba parintelui Paisie). Toti aveau o viata de telenovela si pareau obsedati de partenerul lor. Fireste ca acesti oameni trebuie sa aiba aceleasi drepturi economice, politice, sociale ca si noi, dar nu ne pot convinge ca alegerea lor sexuala poate fi o alternativa de viata.

În sprijinul lor sta însa presa, hotarâta sa-i bage pe români în Europa cu toate riscurile, chiar si cu picioarele înainte. Si mijloacele pe care le are sunt magice. În primul rând televiziunea, apoi o sumedenie de ziare si în spatele lor o multime de oameni specialisti în arta cuvântului. O forta, ai spune. Mare la scara noastra, dar pitica la scara universului si aproape copil daca o judeci la scara istoriei. Presa are vreo doua sute de ani. Jenant de putin. Asta înseamna ca civilizatiile egipteana, persana, hitita, romana, greaca etc. au trait si fara presa. Ca oamenii au creat, au inventat, au lasat scrieri nemuritoare si fara presa. Ca au fost imperii si regate si razboaie si fara presa.

Presa uita ca este copilul societatii democratice si ca în afara democratiei nu exista presa. Ca daca mîine vine la putere un regim autoritar (Doamne pazeste!) a patra putere în stat devine prima cântareata a partidului (s-a mai întîmplat, nu negati!) asta la început, pentru ca apoi se va numi o dama care calca-n strachini (din bordelul în care a stat presa în anii comunismului, au iesit monstri).

În consecinta presa are nevoie de democratie si democratia de popor.

Forurile internationale la care presa face mereu trimitere sunt bune, dar toata lumea uita ca puterea lor se opreste la granitele României, care este stat suveran. Nimeni nu ne poate impune ceea ce noi nu vrem. Daca statele europene accepta alte lucruri asta e problema lor. Toleranta românilor e proverbiala: "câte bordeie, atâtea obiceie".

O tabara de taina

În tabara celor care resping homosexualitatea se afla o multime de oameni si tocmai aici e o problema. E greu sa strunesti atâta multime. Unii considera ca trebuie sa îsi manifeste dezaprobarea în strada, pentru ca astea sunt vremurile în care traim, alti prefera sa se roage pentru normalizarea situatiei, altii înjura direct, altii arunca cu oua de la etaj. O multime eterogena, din cele mai diverse straturi sociale, bogati si saraci, tarani si intelectuali, tineri si batrâni.

Cel mai bine conturat si cel mai puternic este grupul Bisericii Ortodoxe. Chiar daca pare subreda, Biserica are o experienta de 2000 de ani, a trecut prin organizari social-politice diferite, prin razboaie, a rezistat sub stapâniri straine, ideologice sau confesionale. Cu toate astea a creat o cultura, a sustinut civilizatii, a fost reprezentata de oameni ilustri. Cei care confunda Biserica cu ierarhia vazuta se înseala. În spatele ierarhilor sta o multime nevazuta de oameni, de sfinti, de îngeri. Forta fiecaruia în parte este mai mare decât banuim. Batrânei aparent inofensivi pot sa adune multimi dupa ei. Taranii Bisericii sunt mari rugatori, intelectualii sunt buni vorbitori. Raspânditi peste tot. Sunt oameni frumosi. Toate sondajele arata ca încrederea oamenilor în Biserica este "inexplicabil" de mare. A te ridica împotriva Bisericii este o cauza pierduta.

Tactici si strategii

Razboiul homosexualilor cu traditia este de data recenta. Apartine doar epocii noastre. De-a lungul timpului, desi existenta lor este mentionata documentar, nu au avut curajul sa se manifeste. Doar politica drepturilor minoritatilor i-a facut sa iasa din alcov în strada. Doar ca, în timp ce o minoritate ramâne întotdeauna o minoritate si tocmai de aceea trebuie conservata si sprijinita (de pilda minoritatile etnice) cine ne garanteaza noua, ca aceasta minoritate de azi, nu va deveni mîine o majoritate? Daca nu avem un experiment istoric la care sa ne raportam (desi acesta exista în cazul cetatii Sodoma) nu e cazul sa transformam vietile noastre într-un experiment.

Patrunderea homosexualilor în sfera minoritatilor este o strategie perfida, care risca sa compromita partile bune si necesare pe care aceasta politica le are si gratie carora comunitati etnice si culturale îsi pastreaza valorile pe care le au de secole.

Homosexualii nu sunt o minoritate, sunt doar putini, ceea ce este cu totul altceva.

O alta strategie a lor este mimarea normalitatii si definirea gresita a acesteia. Adica se defineste normalul ca fiind un om care munceste, îsi vede de treaba, se distreaza etc. Ori normalul e ceva mai mult decât atât. Normalul este sa te înscrii în limitele fizice, psihice si intelectuale pe care fiecare om le are. Ceeace depaseste acest firesc al naturii noastre nu mai este normal.

Dar lupta lor este continua. Parada gay este doar un eveniment mare dintr-un sir de alte multe parade mici. De-a lungul întregului an ziarele si televiziunile ne prezinta homosexuali "normali". Daca deschizi televizorul la sapte dimineata poti sa vezi un adolescent care, în urma unor impulsuri sexuale, a constatat el, dupa capul lui, ca e gay. si parintii, pâna la urma, s-au împacat cu situatia. Ca sa vezi! Vara caniculara, deschizi televizorul la trei dupa-masa si vezi o duduie blonda care povesteste natiunii cum ea, dupa mai multe experiente cu barbati (oare cunostea pe vreunul din ei?), a ajuns la concluzia ca e lesbiana. Adica vreau sa zic ca piticul lupta, pe toate fronturile. Atunci când vrei sa obtii ceva, insistenta este o tehnica.

La parada fortele de ordine au fost mult mai numeroase decât ale manifestantilor, ca doar sunt platite din banii nostri, ai majoritatii. Presa a facut exces de zel. Spectacolul a avut si un element surpriza, un ansamblu de 20 de damblagii care ataca marsul normalitatii. Circul lumii, bre!

Doar ca si în tabara de taina se lucreaza. Nimeni nu stie ce, cum si când dar rezultatele sunt vizibile. Antipatia pentru homosexuali este în crestere. Din ceea ce se vede reiese ca participantii la mars sunt mai multi, cantitatea de oua aruncata de la etaj mai mare, înjuraturile de pe margine se tin lant. Si procesul este de-abia la început. Si asta nu este nici o surpriza.

Daca s-ar fi facut un studiu de fezabilitate, adica de istorie, mentalitate si religie, s-ar fi vazut ca România este o tara traditionalista pâna în maduva oaselor si asta dintotdeauna. Ca în capul românilor nu încapea nici gândul de homosexual, nici macar denumirile traditionale nu le cunosteau. S-a facut un sondaj pe strada si oamenii confundau cuvântul pederast cu cel de pedestras. Daca unor astfel de oameni le arati la televizor doi barbati sarutându-se, exista riscul real ca aparatul sa fie aruncat în strada. Piticul trebuie sa se gândeasca bine cu ce companie lucreaza. Iar "pedestrasii" ar trebui sa îsi cam ia talpasita. Aici, nici chiar Dumnezeu nu îi iubeste pe toti la fel. E dreptul Lui, nu?

Emilia Corbu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!