De la suferinta la nasterea duhovniceasca

în poezia "Oda (în metru antic)"

În "Oda (în metru antic)" asistam la un traseu initiatic, de sorginte mistica, ale carui etape sunt: moartea, suferinta si renasterea spirituala.

De observat în primele doua versuri ale strofei întâi ca nu e vorba de moartea naturala: "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;/ Pururi tânar, înfasurat în manta-mi". Cheia întelegerii acestui fragment, sub aspect teologic, o da constructia verbala: "sa-nvat a muri". Eroul liric se nevoieste, învatând cum sa moara omul cel vechi – cum spunea Sf. Ap. Pavel –, adica omul pacatos. Dar gestul acesta nu ar putea avea finalitate, daca n-ar fi însotit de un altul, detectabil în urmatoarele doua versuri ale aceleiasi strofe: "Ochii mei naltam visatori la steaua/ Singuratatii."(s.n.).

Partea mediana a poeziei dezvolta o întreaga teologie a suferintei (strofele 2-4). Trecerea de la starea contemplativa la un alt modus vivendi este reliefata, la nivel gramatical, prin constructia "când deodata", spre a focaliza atentia catre suferinta dureros de dulce. Aceasta structura oximoronica (evidentiata de noi), precum si o alta – voluptatea mortii – reliefeaza schimbarea dramatica, dureroasa, petrecuta în forul interior al eroului liric: "Când deodata tu rasarisi în calea-mi,/ Suferinta tu, dureros de dulce…/ Pân-în fund baui voluptatea mortii/ Neînduratoare." În cartea sa Victorie prin înfrângere, teologul Daniel Cocar opineaza care este rostul suferintei: "Suferinta este permisa de Dumnezeu în viata noastra, pentru maturizare în smerenie si în sfintire…" (1)

Evocarea suferintelor chinuitoare ale celor doi eroi din mitologia antica (în strofa a treia) amplifica durerea mistuitoare ce a pus stapânire pe noul Iov, cândva spirit contemplativ: "Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/ Ori ca Hercul înveninat de haina-i;/ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/ Apele marii." Afirmatia exprimata printr-o negatie totala (din ultimele doua versuri citate) puncteaza imposibilitatea de a se vindeca de morbul care a pus stapânire pe cugetul si simtirea suferindului.

Primele doua versuri ale strofei a patra zabovesc asupra starii de spirit a eroului liric: combustia este totala si releva patima devoratoare pentru propriul vis. Elocvente, sub acest aspect, sunt reflexivele verbelor, ca si posesivul al meu: "De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,/ Pe-al meu propriu rug ma topesc în flacari." Întrebarea retorica din urmatoarele doua versuri augmenteaza si ea dramatismul situatiei, intensificând sentimentul suferintei: "Pot sa mai renviu luminos din el ca/ Pasarea Phoenix?". Sa retinem ca verbul la conjunctiv ("sa renviu"), cu acelasi rol amplificativ, traduce dorinta cenzurata de nesiguranta; de aici si chinul ucigator al eroului liric, simtindu-se condamnat sa-si suporte la nesfârsit noul mod de a fi.

Sa mai spunem ca în partea mediana a acestei creatii, eroul liric mediteaza la propriile suferinte: "Orice încercare ce vine asupra noastra trebuie sa fie prilej de adânca meditatie (…) si la progresul nostru spiritual…" (2)

Versurile ultimei strofe au iz de imprecatie, în care ruga în melanj cu implorarea si dorinta de a muri linistit (adica de a se naste duhovniceste) imprima poeziei o nota tragica: "Piara-mi ochii turburatori din cale,/ Vino iar în sân nepasare trista;/ Ca sa pot muri linistit, pe mine/ Mie reda-ma!" În strofa aceasta, dramatismul este sugerat si la nivelul registrului verbal; a se vedea cele trei imperative (piara, vino, reda-ma), precum si la acela al punctuatiei, semnul de exclamatie marcând grafic strigatul de disperare al celui ce doreste sa-si recapete linistea contemplativa, premergatoare desavârsirii spirituale.

Ideea fundamentala a "Odei (în metru antic)" este aceea ca "viata trece inevitabil prin proba încercarilor duhovnicesti, în vederea înaintarii ei pe o treapta superioara de desavârsire." (3)

Având un pronuntat ton confesiv, poezia aduce în prim plan metamorfozarea dramei eului într-una general-umana, a cunoasterii sinelui prin suferinta, încât confesiunea capata dimensiunile unei ode.

Prof. Dr. Const. Miu

1. Daniel Cocar, Victorie prin înfrângere, Editura Multimedia international, Arad, 1999, p. 56.

2. Pr. Ioan C. Tesu, Teologia necazurilor, asociatia filantropica medicala crestina Christiana, Bucuresti, 1998, p. 98.

3. Ibidem, p. 99.

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!